Mici intamplari cu animale (12)

SCĂPARE LA OM (2)

Un gospodar îşi avea locuinţa departe de comuna Cojocna-Cluj, tocmai sub pădure. Un ţăran a prins o ieduţă de că­prioară şi i-a adus-o în dar. Omul era vînător şi ştia că, dacă o va lăsa în pădure, ieduţa, plăpîndă, n-are să trăiască în lipsa mamei. O va prinde vulpea sau mîţa sălbatică, ori va muri de foame. Gospodarul nu s-a bucurat de darul acesta, care era mai curînd o belea, dar n-a avut ce face. A îngrijit-o pe orfană cum a ştiut el mai bine si a scos-o din iarnă mărişoară, dolo­fană. Apoi, primăvara, i-a dat drumul în pădure. A trecut vara, a trecut toamna, omul a şi uitat de protejata lui. Cu cîteva zile înainte de Anul nou, se pomeneşte însă cu căprioara la uşa casei. Dacă n-ar fi avut semnul tăiat în urechea stînga, n-ar fi recunoscut-o, în aşa hal era. Slabă, numai pielea întinsă pe oase, cu părul zbîrlit, în coastă cu o rană urîtă din care se scurgea puroi galben-verzui. Probabil rănită de vreun braco­nier fără suflet. Omul, milos, i-a ales culcuş într-un colt al grajdului cald şi a făcut tot ce a ştiut ca să o salveze. Căprioara suferea toate durerile tratamentului: stoarcerea puroiului, spălături, badijonări cu tinctură usturătoare, bandajări. În za­dar. După patru zile, biata fiinţă a murit. 

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

 

Parfum de bocanci

Una dintre marile mele probleme în adolescență și dincolo de ea până pe la 25 de ani a fost transpirația urât mirositoare a picioarelor. Din cauza ei, preferam să nu mă duc în anumite vizite, unde știam că trebuie să mă descalț. Fără niciun fel de exagerare, dacă-mi scoteam pantofii urma un dezastru. De multe ori, aveam la mine o pereche de ciorapi curați și, după ce stăteam o vreme mai îndelungată încălțat, căutam o chiuvetă, mă spălam pe picioare și îi schimbam. Numărul situațiilor în care fusesem obligat să plec din casa cuiva intempestiv era mare. La fel și cel al cazurilor în care ireparabilul se produsese și mă făcusem - în opinia mea - de râs. 

O poezie a lui Cezar Baltag

Hotel

Adăugaţi o legendă

"atunci iarasi va veti petrece restul
vietii dormind, afara numai daca
zeul, îngrijindu-se de voi nu v-ar
trimite pe altcineva la fel "
(Platon, Apologia)

Camera 3210. Poftiti cheia, va rog.
Luati ascensorul din stînga.
Buna seara, domnilor.
Eu urc în camera si ma odihnesc putin.
Cobor într-un sfert de ora.
Ne vedem jos. Ne vedem sus.
Nu ne mai vedem niciodata.

Faceti-va bine (64)

Coada racului

Denumirea știinţifică: Potentilla anserina.

Denumiri populare: iarba gâștii, zolotnic, argintică.

Prezentare. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene. Înălţimea ajunge până la 70 cm. Au valoare medicinală, potrivit tradiţiei românești, cozile frunzelor și rădăcinile, dar mai ales cozile frunzelor. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile.

Substanţe active importante: ulei eteric, tanin, substanţe amare, flavone.

Extractul de coada racului conţine și alţi compuși, deocamdată necunoscuţi. Întrebuinţări. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite, hipermenoree, dismenoree, enterocolite, inflamaţii gingivale, leucoree, anemie, diaree, ulceraţii cutanate – fiind astringent, spasmolitic, antispastic, analgezic, hemostatic, antiseptic, antiinflamator.

Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice.

Cuicsardiv

Prin clasa a şaptea cred, făceam practică la atelierul şcolii şi ni s-a schimbat maistrul. Făcusem până atunci cu domnul Istrățoiu, care mă lăsa să fumez la gura sobei. Şi, fără să ştim noi de ce, ne-am pomenit într-o zi cu directorul Rapcea însoţit de un tip cu numele Vidrasciuc, pe care ni l-a prezentat drept noul maistru.  Vidrasciuc ne-a ţinut un discurs de am îngheţat cu toţii. Vorbea ca un plutonier, răstit, apăsa cuvintele ca să ne între bine în cap şi spunea lucruri din care reieşea că viaţa noastră la orele de atelier va fi foarte foarte grea.

Magnificul Britt

Filmul care m-a cucerit totalmente pe cand aveam vreo opt ani a fost "Cei sapte magnifici", cu Yul Brynner, James Coburn, Charles Bronson, Steve McQueen... Cea mai tare scena din film mi se parea aceea in care Britt (James Coburn) se infrunta cu un anume Wallace. Cei doi stateau fata in fata si se stia ca unul trebuie sa fie mai iute iar celalalt sa moara. Ideea e ca Wallace tragea cu pistolul, pe cand Britt avea un cutit cu buton. Uite scena aici: http://www.youtube.com/watch?v=KctqZVYgmO4

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (2)

Deznădejdea bătrânei

Mica bătrână zbârcită se simţi nespus de bucuroasă văzând pe acest drăgălaş copil pe care fiecare îl răsfăţa, căruia toată lumea dorea să-i placă; drăgălaşă făptură, tot atât de plăpândă ca şi ea, mica bătrână şi, la fel, fără dinţi şi fără păr.

Mici intamplari cu animale (11)

SCĂPARE LA OM (1)

Mai mulţi săteni din satul Dealul Mărului (Roman) erau în pădure cu carele după lemne, în ziua de 23 decembrie 1936. Pe cînd tăiau, ciunteau, încărcau cu zgomot mare, unul dintre oameni vede un căprior. Venea în goană mare drept spre căruţa lui; în urma căpriorului — doi lupi. Căpriorul era istovit, gîfîia cu gura deschisă, un picior din faţă i se bălăbănea frînt; era rupt şi la spată şi la o ureche. A ajuns la căruţă, îndată a intrat sub ea şi s-a culcat acolo. Lupii s-au oprit la o depărtare mică, omul a hăulit spre ei, s-au întors şi au plecat. Ţapul nu s-a mişcat de sub căruţă; omul l-a legat si l-a dus la ocolul silvic. Dar rănile erau atît de grele, încît n-a putut fi salvat.

Faceti-va bine (63)

Coada calului

Denumirea știinţifică: Equisetum arvense.

Denumiri populare. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare, dintre  care  menţionăm: brădișor,  barba  ursului,  coada  mânzului,  părul  porcului. Mulţimea  denumirilor  demonstrează  că  este foarte cunoscută și  că  oamenii  o  caută și o utilizează.

Arta si artistii ei (12)

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (1)

STRAINUL

- Pe cine iubeşti mai mult, om enigmatic, spune! Pe tatăl, pe mama, pe sora ori pe fratele tău?

- N-am nici tată, nici mamă, nici soră, nici frate.

- Prietenii?

- Te slujeşti de un cuvânt al cărui înţeles mi-a rămas până acum necunosut.

- Patria?

- Nu ştiu la ce latitudine se găseşte.

- Frumuseţea?

- Aş iubi-o cu adevărat, zeiţă fără de moarte. 

- Aurul?

- ll urăsc aşa cum urăşti tu pe Dumnezeu.

- Ei! Atunci ce iubeşti, străinule fără de seamăn?

- Iubesc norii... norii care se călătoresc... acolo... acolo departe... minunaţii nori!

O povestire a lui Cehov

GRASUL ŞI SLABUL     

Doi prieteni se întâlniră într-o gară de pe linia Nikolaevskaia. Unul era rotofei, celălalt pirpiriu. Cel gras tocmai luase masa la restaurantul gării şi buzele, încă unsuroase, îi luceau ca nişte vişine coapte. Mirosea a vin de Xeres şi a ,,Fleur d’Oranger“. Slabul abia coborâse din vagon şi era încărcat cu geamantane, boccele şi cutii de carton. Mirosea a şuncă şi a drojdie de cafea. In spatele lui venea nevastă-sa, o femeie firavă, cu bărbia ascuţită, şi fiul său, elev de liceu, un băiat înalt, cu o pleoapă puţin lăsată pe un ochi.

Din seria "Pisici"

Cum stăteam eu aseară pe-aici şi mai scriam una-alta, numai ce-o văd pe Maria venind din camera ei cu un caiet în care ţinuse un fel de jurnal pe când învăţa scrisul. Erau acolo chestii de genul „mama te iubesc”, cuvinte scrise şi explicate ca în vocabular, mici desene, ce să spun, o minunăţie. Am văzut-o eu că zâmbeşte misterios, dar nu m-am prins că îmi pregătise o surpriză. După ce am foit caietul şi m-am umplut de oarecare duioşie, numai ce-o aud că-mi zice: „Uită-te şi mai încolo”. Adică peste paginile goale. M-am gândit că e ceva ascuns undeva, pe la mijloc, vreo poză, o bancnotă, dar nu despre asta era vorba. Pur şi simplu, undeva în adâncurile caietului am găsit un desen din celebra serie „Pisici”. Uitasem complet de ea aşa încât m-a izbit ca o rafală de vânt primăvăratic. Seria „Pisici” conţine desene făcute de mine prin 2002, când Maria era mică de tot şi în care pisicile ori diverse lighioane înrudite cu ele jucau cel mai important rol. Nu ştiu dacă prin viscerele casei mai stau ascunse şi alte desene, dar aş fi bucuros să le găsesc. Iată-l pe cel descoperit de Maria ieri:

Lipirea

A aparut, din sipetul cu comori, asa numitul "Album de vacanta". Prin clasele mici, cand incepea anul scolar, trebuia sa venim cu un caiet in care sa prezentam diverse chestii intamplate in vacanta mare. Unii scriau ce au facut la bunici, altii prin ce excursii au fost, cu cine s-au jucat, lipeau poze etc. Eu, din cate observ, n-am scris nimic, doar am lipit. Caietul respectiv era unul de desen, care arata astfel:

Faceti-va bine (62)

Coacăzul negru

Denumirea știinţifică: Ribes nigrum

Denumire populară: pomușor.

Prezentare. Dintre fructele de pădure, coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate.

Zâmbetul inefabil

În vremea studenției, obișnuiam să vin acasă la Sinaia aproape săptămânal. Îmi plăcea foarte mult să vin acolo și să petrec clipe de neuitat prin barurile din Complexul Furnica. Veneam de multe ori cu diverși colegi sau colege și chiar dacă realizam că în ipoteza în care aș fi locuit, să zicem, la Prejmer, nu m-ar fi vizitat atât de mulți dintre ei, eram mulțumit.

Cazul El-Zorab

Sincer sa fiu, rareori mi-a fost dat sa intalnesc un comportament mai idiot decat cel al arabului Ben-Ardun, personajul principal din El-Zorab - poezia lui Cosbuc. Pe vremea mea, poezia asta se studia in scoala. Nu stiu daca lucrul asta se mai intampla, dar dupa mine, bine ar fi sa se fi renuntat. Dar de ce spun eu asta? Pai sa ne uitam putin la firul epic, la ce se petrece acolo, fara sa ne intereseze versificatia sau alte chestii care tin de arta poetului. Asadar e vorba de un arab care vine la un paşă pentru a-i oferi spre vanzare un cal superb. Arabul se numeste Ben-Ardun si are, dupa cum singur declara, trei copii muritori de foame si o sotie careia, din cauza lipsurilor, i-a secat laptele. "Ai mei pierduti sunt, paşă, toti" spune arabul. Ei bine, paşa se indragosteste de cal si-i da lui Ben-Ardun 1000 de ţechini, suma care il lasa pe arab aproape fara cuvinte. El ia banii si pleaca. 

Mici intamplari cu animale (10)

Stăncuţe deştepte

În coşurile şi pe sub streşinile casei în care locuia profesorul universitar care ne povesteşte, au cuibărit şi în anul acela fa­milii de stăncuţe şi, pe la mijlocul lui iunie, şi-au scos puii la primele încercări de zbor. Un pui mai neîndemînatic a căzut în curte şi o fată din casă a dat să-l prindă. Mare scandal între stăncuţele bătrîne: cîrîiau, ţipau, zburătăceau de colo-colo, ca să sperie pe duşman şi să scape puiul. În curînd s-au alarmat şi neamurile de prin vecini şi a fost mare zarvă, pînă ce fata a pus mîna pe pui şi l-a dus în casă. Puiul s-a zbătut cît s-a zbă­tut, apoi s-a liniştit si a mîncat îndată cu mare nesaţ bucăţelele de carne ce i-au fost întinse de fata care îl prinsese. Căsca larg ciocul, zbătea din aripi şi primea bucuros darul. Apoi cerea altă bucată. Sfatul celor din casă a hotărît să i se dea drumul; fata l-a dus în curte şi l-a aşezat pe pămînt. Îndată au coborît bătrînele, au început să îndemne puiul şi, pînă la urmă, au reuşit să-l facă să se ridice în aripile lui slabe şi să plece. Holca s-a liniştit.