Un cantecel

Vai, vai
Oh, oh 
Hai, hai,
Noch, noch

Mai, mai
Cioc, cioc
Stai, stai,
Poc, poc.

Faceti-va bine (283)

Silurul

Denumire ştiinţifică: Euphrasia officinalis.

Prezentare. Silurul este o micuţă erbacee, aparţinând familiei scrofulariaceelor.  Frunzele silurului sunt mărunte şi dinţate, iar florile, de culori diferite – violacee, liliachii, albe – se grupează în nişte inflorescenţe sub formă de spic, situate în vârful plantei. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei.

Substanţe active importante: aneubină – un compus specific, tanin, răşină aromatică.

Întrebuinţări. Infuzia, decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente, sedative, antiinflamatoare, antimicrobiene. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite, faringite, stomatite, afte, afecţiuni oftalmologice (blefarite, conjunctivite).

Mici intamplari cu animale (161)

La cetatea viezurilor

În vîrful dealului viilor, bătrînii au săpat pivniţe în pă­mînt, în care îsi aşezau rodul. Acum sînt părăsite, în parte năruite, aşa încît nu mai servesc decît drept „cetăţi" ale genera­ţiilor de viezuri, de un lung şir de ani. În multe toamne am stat aici la pîndă pe lună bună şi am împuşcat de cîteva ori viezuri cu blană frumoasă şi sub ea cu grăsime de un deget.

O poveste a lui Voltaire (14)

Dansul

Setoc trebuia să se ducă, cu treburile lui negustoreşti, în insula Serendib. Dar prima lună a căsătoriei care este, după cum se ştie, luna de miere, nu-i îngăduia nici s-o părăsească pe nevastă-sa, nici să creadă că ar putea vreodată s-o părăsească. Îl rugă aşadar pe prietenul său Zadig să se ducă în locul lui. „Vai! îşi spuse Zadig; acum am să fiu şi mai departe de Astarte! Dar trebuie să-mi slujesc binefăcătorii.“ Aşa vorbi, plânse şi plecă.

Somnul de veci (27)

DOUĂZECI ŞI ŞAPTE

      Se părea că e o femeie de faţă, şi stătea lângă o lampă, unde era locul ei, într-o lumină avantajoasă. Pe faţa mea strălucea puternic o altă lumină, aşa c-am închis din nou ochii şi-am încercat s-o privesc printre gene. Era atât de platinată încât părul îi sclipea ca o fructieră de argint. Purta o rochie trico­tată, cu guler alb şi lat. Răsfrânt. La picioare avea o poşetă lucioasă şi cu colţuri ascuţite. Fuma, iar alături de cotul ei se găsea un pahar înalt cu un lichid pal şi chihlimbariu.

Micul print (1)

Lui Léon Werth   

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înşirate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.) Aşa că fac următoarea îndreptare:

                                                                                     Lui Léon Werth pe când era băieţel

In casa bunicilor (26-final)

Dialog

Fraţii s-au săturat să fie doi.

Mama s-a săturat să n-aibă trei.

E ultimul somn în casa bunicilor. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. Bunica i-a dat o petică, punându-l să-l şteargă de colb. Apoi l-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul.

— Mă rog, şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare?

— Ştiu eu, bunică?

Inca o poezie a lui Ion Gheorghe

Asezare
Cel ce stie
Tace,
Prin vremelnicie
El isi pune pace

O poveste a lui Voltaire (13)

Întâlnirea

În timp ce el era la Bassora, preoţii stelelor luaseră hotărârea să-l pedepsească. Giuvaerurile şi podoabele văduvelor tinere pe care le trimiteau să se ardă pe rug erau ale lor, după lege. Zadig, care îi păcălise aşa de cumplit, trebuia numaidecât ars. Aşadar, îl învinuiră pe Zadig că are păreri greşite despre oastea cerească; aduseră mărturie împotriva lui şi se jurară că l-au auzit spunând că stelele nu se culcă în mare. Această hulă îngrozitoare cutremură pe judecători. Fură cât pe ce să-şi rupă hainele de pe dânşii când auziră asemenea vorbe nelegiuite şi chiar şi le-ar fi rupt de-a binelea dacă Zadig ar fi avut cu ce să le plătească. Dar aşa, în durerea lor, ei se mulţumiră să-l osândească sa fie ars cu încetul. 

In casa bunicilor (25)

Desagul călătorului

De când e la bunici, nepotul trăieşte pe altă lume. Se duce la şcoală, ca şi când era acasă. Are note proaste, tot ca atunci. Când se întoarce de la şcoală, trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui. N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. Stă la fereastră, cu Blanşa lângă el, şi de acolo schimbă semne cu mama. Fraţii şi mama sunt subt sticlă. E ca la panopticum. Fraţii slabi, mama şi mai trasă decât ei, fereastra plină de flacoane, sticle, portocale, mandarine, alămii. Fraţii clipesc, scot limba şi fac schime. Apoi mama îi ia de gât, ca pe două păpuşe cu resort, şi-i închide în cutie. Rămâne mama la fereastră. Îi trimite o sărutare, îi face semn să plece că îngheaţă stând afară, şi buzele ei mute spun: „să nu..."

Un premier de carton

Cu toate ca nu merita sa scriu despre Ponta, o s-o fac, intrucat comportamentul iresponsabil al acestui individ funest pentru Romania ne-a dus in punctul in care putem avea probleme uriase. E vorba, desigur, de afacerea exploatarii de la Rosia Montana, pe care asa au manevrat-o USL si premierul de carton Ponta, incat cei de la Gabriel Resources au anuntat ca ne vor cere despagubiri de patru miliarde de dolari.

Hackle si Jackle

Ma uit la cei doi mascarici - Ponta si Antonescu si nu-mi vine sa cred ca e adevarat  ce vad. Acesti doi indivizi care ne-au promis marea cu sarea nu sunt in stare nici macar sa ia o decizie in privinta afacerii Rosia Montana. O scalda, se sucesc, se invartesc, se contrazic, se dedubleaza, azi sunt pro si maine contra, dupa cum ies sau nu diverse grupuri in strada. Niste penibili, pur si simplu. Nu cred ca mai exista astfel de politicieni nicaieri in lumea civilizata.

Calul lui Marin Preda

Un semn de întrebare

În viaţa noastră, dincolo de faptă mai e ceva, şi e aproape totdeauna prea tîrziu, cînd ne dăm seama, să mai realizăm, pentru împlinirea noastră, acest ceva pierdut... Nu ne-am născut doar să scriem o carte, sau să construim un pod, sau o frumoasă clădire şi pe urmă să murim, cum de fapt ni se şi întîmplă. Dar pentru mai ce? aş putea fi întrebat. Nu ştiu încă să răspund la o astfel de întrebare.

Somnul de veci (26)

DOUĂZECI ȘI ȘASE

— Dă-mi banii.

Motorul Plymouthului cenuşiu vibra sub vocea ei, iar ploaia răpăia deasupra. Lumina violetă de pe vârful turnului clădirii Bunocks, colorat în verde, se vedea departe deasupra noastră, senină şi retrasă de oraşul întunecat şi umed. Întinse mâna înmănuşată în negru şi i-am dat bancnotele. Se aplecă să le numere sub lumina slabă a tabloului de bord. O poşetă se deschise cu un zgomot metalic şi se închise cu acelaşi zgomot. Un oftat uşor muri pe buzele ei. Se lăsă spre mine.

— Mă car, detectivule. Am întins-o. Ăştia sunt bani ca să mă pot căra, şi numai Dumnezeu ştie ce mare nevoie am de ei. Ce s-a întâmplat cu Harry?

Ce-au vazut Don si Fred Imus (3)

In casa bunicilor (24)

Lecția de istorie

Cu ceai, cu lapte şi cu rom — o linguriţă — a trecut şi ora ceaiului.

Bunica citeşte Vieţile Sfinţilor; bunicul, gazeta; nepotul, lec­ţia de istorie.

— Ce-mi faci acolo tolănit ca un bey?

— Învăţ, bunică.

— Zici tu, fariseule.

— Lasă-l să înveţe, Elencu.

Gelsomino in tara mincinosilor(7)

Fără şovăială, Şchioapa-nvaţă mîţele să miaune pe față 

     Mătușa Pannocchia o duse acasă şi-o culcă în jeţ. Ba chiar o legă de el cu ac şi aţă, ca şi cum ar fi fost un desen fixat pe o faţă de masă.

—   Mătuşă Pannocchia, zise Şchioapa, aţi fi pu­tut, cel puţin, să alegeţi un fir albastru, care s-ar fi potrivit mai bine cu blana mea. Ăsta portocaliu e tare urît; mi-aminteşte de peruca lui Giacomone.

—   Nu trebuie să vorbim despre peruci, ripostă mătuşa Pannocchia. Cel mai bun lucru e să stai locu­lui şi să nu ştergi putina ca în seara trecută. Tu eşti o făptură rară şi de la tine mă aştept la lucruri neobiş­nuite.

—   Nu-s decît o mîţă, zise cu modestie Şchioapa.

O poveste a lui Voltaire (12)

Cina

Setoc, care nu se putea despărţi de omul acesta plin de înţelepciune, îl duse la iarmarocul cel mare de la Bassora, unde veneau cei mai mari negustori din toate părţile locuite ale pământului. Pentru Zadig fu o mare mângâiere să vadă atâta mulţime de oameni din felurite ţări, toți adunaţi în aceeaşi loc. I se părea că lumea este o mare familie care s-a strâns la Bassora. Chiar a doua zi stătu la masă cu un egiptean, un indian gangarid, un locuitor din tara chitailor, un grec, un celt şi alţi câtiva străini care, în desele lor călătorii la Golful Arabic, învăţaseră destul arăbeşte ca să poată vorbi. Egipteanul părea mânios:

Faceti-va bine (282)

Sfecla roșie

Denumire știinţifică: Beta rubra.

Prezentare. Sfecla roșie este o plantă bienală. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. În primul an de vegetaţie, partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. În al doilea an, sfecla dezvoltă o tulpină puternică, aproape lemnoasă, ramificată în partea superioară. Pe această tulpină apar florile, de culoare alb-verzuie. 

In casa bunicilor (23)

Hruba

Bunicii se coboară în sufragerie, fiindcă sufrageria e dedesubt. Prin faţa ferestruicilor ei trec numai picioarele celor de-afară, până la genunchi, fără de trup.

Din antretul de dindos până la coridorul sufrageriei, porneşte o scară cu balustradă de fier, care coteşte, răsucindu-se. Plafonul e boltit. Zidul gros. Treptele scârţâie a vechi.