Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 7 martie 2015
marți, 3 martie 2015
Decapitare la ginecologie
A demisionat directolul spitalului județean din Vaslui, după ce doi dintre ginecologii angajați acolo au fost arestați pentru mită și alte porcării pe care le-au învățat de mici, iar al treilea e „pe țeavă”. Ce se va întâmpla mai departe? Simplu, ginecologii care au rămas și cei care vor prelua posturile vacante vor săvârși aceleași fapte, doar că vor fi mai grijulii. De ce? Chestie de cultură.
sâmbătă, 28 februarie 2015
O poezie a lui Petre Liciu
Cred ca aveam vreo sapte ani cand tata mi-a recitat o poezie scrisa de Petre Liciu. La vremea aia invatam rapid, asa ca am retinut-o din prima si n-am uitat-o nici pana azi. Iat-o:
DRĂGAN
Ma recomand Nae
Cioflan,
fost sergent de
strada,
cu postul in maidan,
unde in colt e un bacan.
joi, 26 februarie 2015
O zicere a batranului Fiodor Pavlovici Karamazov
Eu, dragul meu Aleksei Fiodorovici, dacă vrei să ştii,
am de gînd să mai trăiesc încă mult şi bine, şi fiecare gologan îmi face
trebuinţă. Cu cît o să trăiesc mai mult, cu atît o să am mai mare nevoie de
bani, continuă el, plimbîndu-se de colo
pînă colo prin odaie, cu mîinile în buzunarele hainei de vară, largi şi
soioase, din pînză galbenă de in. Deocamdată, poţi să spui ce vrei, sînt un
bărbat în toată puterea: n-am decît cincizeci şi cinci de ani şi mă bizui c-o
să mă ţin tare încă cel puţin douăzeci de ani de aci înainte. Dac-o fi să
îmbătrînesc însă, şi o să mă fac urît ca dracu', femeile n-or să mai vină chiar
cu atîta plăcere la mine, şi atunci bănişorii ăştia or să-mi prindă bine.
luni, 23 februarie 2015
Ce poti face cu organele interne
Incercare
Intr-o zi o să te opreşti,
o să dai drumul lesei
şi o să spui:
câinele asta nu e al meu
luni, 16 februarie 2015
Un loc de mers la miezul nopții
Azi, pentru că a ieșit soarele, mi-am luat camera foto și m-am adâncit în pădure. Pentru că toate potecile erau pline cu alergători, câini însoțiți de bătrâni și mame împingând cărucioare, am luat-o prin desiș. Și am ajuns într-un loc foarte straniu. Pun poze, ca să vă convingeți. Mă întreb dacă m-aș simți confortabil acolo noaptea.
sâmbătă, 14 februarie 2015
Huliganism scolar in Romania needucata
O stire venita din Dambovita suna in felul urmator:
"Doi elevi ai Liceului Agricol "Doctor C.
Angelescu" din oraşul Găeşti, Dâmboviţa, au preferat manelele în locul
exerciţiilor de matematică. În timp ce profesoara preda, au ascultat muzică, au
cântat şi chiar au vorbit obscen. Au filmat întreaga distracţie şi au postat
filmuleţul pe internet. Imediat, înregistrarea a creat vâlvă printre internauţi
şi a ajuns şi la urechile conducerii liceului, care a pornit o anchetă
disciplinară.
joi, 12 februarie 2015
O veche poveste chineza
Cocostârcul galben
În China trăia odată un student sărac. Numele lui era Mi. Era atât de sărac,
că n-avea bani nici măcar pentru o ceaşcă de ceai. Mi s-ar fi prăpădit de mult
de foame, dacă nu l-ar fi ajutat stăpânul unei ceainării. Acestuia îi fu milă
de sărmanul student şi de aceea îi dădu să bea şi să mănânce, fără să-i ceară
nimic în schimb.
Dar iată că într-o zi, Mi veni la stăpânul ceainăriei şi-i spuse:
- Trebuie să plec. Bani n-am să-ţi plătesc pentru tot ce am mâncat şi am
băut la tine. Aş vrea totuşi să te răsplătesc pentru ajutorul ce mi l-ai dat.
Uită-te'ncoace!
Bataia de joc romaneasca
Inca nu s-a terminat scandalul de la ambasada din Paris, dar interesul presei pare sa fi scazut simtitor. Si totusi, acolo s-a petrecut ceva care ar trebui sa fie un prilej de analiza foarte serioasa cu privire la ceea ce inseamna "romanism" in contextul european. Nu pot sa-mi imaginez ca o echipa de germani, lucratori la ambasada Germaniei dintr-o alta tara europeana, s-ar fi putut comporta in felul in care au facut-o ai nostri.
miercuri, 4 februarie 2015
Si dacă Udrea are dreptate?
Indiferent cine este Elena Udrea, indiferent ce a traficat, ce a furat - în ipoteza că a comis astfel de fapte, ea a făcut niște afirmații care trebuie luate in serios. Ele descriu un posibil model al lumii în care trăim si acesta nu este deloc unul care să-ți dea speranțe de mai bine.
vineri, 30 ianuarie 2015
Elena Udrea, de pe drumul catre Targsor, ne spune adevarul
Dupa ce a fost pusa sub urmarire penala pentru spalare de bani si alte delicatesuri, Elena Udrea a facut o promisiune: va merge la un interviu (chiar azi, 30.01.2015) si acolo va spune "adevarul despre tot ce se intampla, ce lupta se duce in subteranele puterii si care este miza reala". In opinia mea, un astfel de interviu ar fi o eroare.
joi, 29 ianuarie 2015
Despre sinucidere si lipsa unui sens (27)
A te sinucide este un simplu fapt de viaţă, la fel
cum este a mânca sau a cumpăra pâine. Diferenţa constă în aceea că a te
sinucide este un fapt de viaţă îndreptat împotriva vieţii.
miercuri, 28 ianuarie 2015
Slabii si grasii - o teorie a lui Gogol
Dar vezi, pe
lumea asta, cei graşi se pricep mai bine să se rostuiască decât cei subţirei.
Aceştia din urmă sunt de cele mai multe ori funcţionari cu însărcinări
temporare, sau care nu poartă decât titlul unei funcţii şi se învârt de colo
până colo; plutesc veşnic în nesiguranţă, duc o viaţă de azi pe mâine, lipsită
de orice temei.
vineri, 23 ianuarie 2015
Charlie, hai in Grecia
Peste numai doua zile, in Grecia au loc alegeri legislative. Principalul favorit in optiunile cetatenilor greci needucati este partidul SYRIZA, condus de Alexis Tsipras. Scopul declarat al lui Tsipras este scoaterea Greciei din Uniunea Europeana, prin renuntarea la moneda euro si revenirea la drahma.
joi, 22 ianuarie 2015
Talibanul Liiceanu, mai catolic decât papa Francisc
Acum câteva zile, papa Francisc a făcut o declarație care stârnește controverse. Întrebat fiind cum comentează evenimentele de la Paris - uciderea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo, el a spus, printre altele, așa: „ma se il mio amico Gasbarri dice una parolaccia sulla mia mamma, și aspetti un pugno”. Adică: „dacă amicul meu Gasbarri se apucă să zică vreo porcărie despre mama, să se aștepte la un pumn”.
luni, 19 ianuarie 2015
Maria's Adventures
In sfarsit, cartea de povesti cu Maria se gaseste pe Amazon, full color, tradusa in engleza.
Am a le multumi pentru asta celor doua persoane care m-au ajutat cu foarte multa rabdare si bunavointa: Corina August, care a venit cu ideea si executia copertei si care a urmarit indeaproape finisarea traducerii si Dan Iancu, omul care a facut si a refacut aranjarea textului si a imaginilor, pana cand mi-a fost jena sa-i mai cer modificari.
Am a le multumi pentru asta celor doua persoane care m-au ajutat cu foarte multa rabdare si bunavointa: Corina August, care a venit cu ideea si executia copertei si care a urmarit indeaproape finisarea traducerii si Dan Iancu, omul care a facut si a refacut aranjarea textului si a imaginilor, pana cand mi-a fost jena sa-i mai cer modificari.
Cine este interesat sa comande "Maria's Adventures" o poate face accesand acest LINK
miercuri, 14 ianuarie 2015
De ce nu pot fi Charlie Hebdo (6)
Activiştii lui Charlie combat în chestiunea tragediei din redacţia “Charlie Hebdo” utilizând singura armă pe care o au la dispoziţie: legea. Pentru ei, lucrurile sunt extrem de simple: unu - fraţii terorişti Kouachi au încălcat legea care interzice omorul, deci este necesară condamnarea lor şi doi - victimele n-au încălcat nicio lege bătându-şi joc de Mahomed, de Coran etc, deci ei nu pot fi condamnaţi în niciun fel. Prin urmare, noi toţi cei care suntem de acord cu aceste două enunţuri, trebuie să ne punem în piept insigne pe care să scrie „Je suis Charlie”.
marți, 13 ianuarie 2015
De ce nu pot fi Charlie Hebdo (5)
Activiştii Charlie invocă, aşa cum am văzut, anumite legi atunci când vine vorba despre modul de a face satiră al celor de la Charlie Hebdo. Ei spun aşa: „Caricaturiştii care au fost împuşcaţi nu făceau nimic ilegal. Ei exercitau meseria de caricaturist punct. Oricine are dreptul să scrie orice doreşte despre Cristos, despre Mahomed, despre Fecioara Maria şi despre oricine altcineva. Oricine se simte lezat, ameninţat etc din cauză că apar astfel de caricaturi, să meargă în faţa justiţiei.”
luni, 12 ianuarie 2015
De ce nu pot fi Charlie Hebdo (4)
Cum am spus în articolul anterior, este lipsit de sens să te înscrii în mişcarea “Je suis Charlie” motivând că astfel aperi dreptul la liberă exprimare care a fost pus şi este în pericol. Dreptul la exprimare liberă este garantat prin constituţie în toate statele civilizate şi nu poate fi pus în pericol decât prin modificarea sau suspendarea legii fundamentale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)