Sensibilizarea

Cand eram pe la 20 de ani, aveam o teorie: trebuie sa vezi de toate, si bune si rele, ca sa intelegi ce este viata. Ma iritau cumplit cei care nu se uitau la filmele cu criminali sadici, ori intorceau capul cand treceau pe langa un caine mort, etc. Toate mi se pareau teatru ieftin.

Ei bine, am ajuns astazi sa inchid televizorul  - la care si asa nu ma uit decat ocazional - de indata ce incep transmisii de stiri cu copii omorati, maltratati, bolnavi, etc. Si ma intreb: de ce? Dupa toate ororile despre care am citit si/sau pe care le-am vazut, la televizor sau in realitate, nu am devenit imun? Ei bine, s-ar parea ca lucrurile au evoluat invers: in loc sa ma imunizez, m-am sensibilizat pana am ajuns precum cei care ma iritau pe la 20 de ani. Sigur ca asta se intampla in primul rand pentru ca o am pe Maria, dar sunt convins ca nu e doar atat. Daca n-as fi avut copii, nu cred ca as fi devenit o bruta. Sau?

O poveste a lui Emil Garleanu

O rază

S-a desprins raza din ghemul ei de aur si-a rătăcit prin senin. Si-n întâia zi, tremurătoare, căută pe ce să se oprească.

Într-o poiană, din mijlocul unei păduri, găsi urma copitei unui cerb plină, ochi, de apa ploilor. Vroi să se strecoare în unda rece dar, în clipa aceea, un biet lup, slab de i se vedeau coastele, dădu buzna dintr-un desis, se repezi, sorbi apa, turbură ce mai ramase, apoi se prăbusi în cealaltă margine a pădurii după o căprioară care tocmai trecea.

Raza călători mai departe.

Socioloaga cu gura plina

Ma uit la Tealitatea Tv si ce vad? O socioloaga. Tipa se numeste Bulai si isi da cu presupusul pe orice tema din lumea asta. Trece de la Amy Winehouse la primarul din Deta, de la crimele din Norvegia la ultimele behaituri ale lui Becali si de fiecare data spune tot felul de fleacuri, cu aerul ca pronunta sentintele in procesul de la Nuremberg. E plina presa de astfel de personaje care se pricep la orice, care trag de urechi pe toata lumea, ca si cum ar fi un fel de supraoameni. Asa ca nu as fi scris nimic despre aceasta Bulai. Insa dumneaei merge dincolo de toti ceilalti guristi de televiziune: spune ce spune, dupa care mesteca guma (sau poate frunze de coca, n-am habar). Tatal domnisoarei este un sociolog care se numeste tot Bulai. Din cand in cand apare pe sticla, pentru a vitupera pe teme diverse. Bineinteles ca si el se pricepe la toate, am impresia ca pentru sociologi nu exista domeniu in care sa nu fie experti. Domnul Bulai i-a transmis prin gene fiicei sale atot-priceperea, insa a uitat sa o invete ca nu e frumos sa vorbesti cu gura plina.

Bulai, Doamne!

O poveste a lui Vladimir Colin (1)

Deşteptăciunea proştilor

Doi proşti s-au întâlnit cândva la o cruce de drumuri. Pe cel dintâi îl goniseră oamenii din satul lui, că prea era din cale-afară de prost şi le făcea satul de râs. Celălalt se suise într-o căruţă, în care se mai înghesuiseră nouăzeci şi nouă de proşti. Căruţa cu proşti se rupsese de greul prostiei şi proştii se împrăştiaseră care-ncotro, umplând lumea până-n ziua de azi...

Cultul personalitatii

Saptamana trecuta, mergand dinspre Vama catre Targu Secuiesc, am trecut prin Targu Ocna si, ca sa nu mai ocolesc prin Onesti, am luat-o pe un drum intortocheat, care trece prin cateva sate de genul Piriu Boghii si iese undeva la Oituz. Nu mi-a parut rau ca am mers pe-acolo, pentru ca mi-a fost dat sa vad ceva foarte interesant. Din loc in loc, apar niste panouri rosii ca focul, pe care sta scris asa: "Lucrare executata de Consiliul Judetean Bacau", iar mai jos, cu litere mai mari, "PRESEDINTE DRAGOS BENEA".

O poezie a lui Mateiu Caragiale

Întoarcerea învinsului 
Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Sinuciderea copiilor

Din cand in cand, apar in presa stiri cu copii care s-au sinucis. Motivele sunt din cele mai variate: unii se sinucid de dorul mamei plecate la munca in strainatate, altii de frica tatalui care-i terorizeaza, altii din cauza ca au luat note proaste, ori pentru ca au fost parasiti de fata pe care o iubeau etc. Daca ne gandim bine, majoritatea acestor motive sunt slabe. Mama vine inapoi din Spania, notele proaste nu inseamna absolut nimic - peste numai cativa ani nu o sa te mai intrebe nimeni cat ai luat la chimie, fete sunt destule, etc.

Supapele lui Ceausescu

Astazi iar, la telejurnal, am vazut cascaval - asa zice Alexandru Andries intr-o piesa care, pe vremea lui Ceausescu, era un fel de culme a protestului. Toata lumea era nemultumita dar nimeni nu avea voie sa carteasca. Dar, din cand in cand, aparea cate un cantecel cu versuri cutezatoare sau ironice, care trimiteau sageti in directia regimului. 

Doua povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

VULTURUL                  

Un vultur şi-a clădit cuibul în vârful unui arbore înalt, departe de mare. Aici şi-a scos puii.

Intr-un rând, vulturul se întorcea în zbor, spre cuib, cu un peşte mare în gheare.

Jos, la rădăcina copacului, lucrau mai mulţi oameni. Cum au văzut peştele, au înconjurat copacul şi au prins a striga şi a arunca în vultur cu pietre.

Vulturul a scăpat peştele din gheare, iar oamenii l-au ridicat de jos şi au plecat.

Pasărea s-a aşezat pe marginea cuibului, iar puişorii au ridicat capetele şi au început să piuie: îi cereau de mâncare.

Reabilitarea folkistilor

In sfarsit o stire pozitiva: australopitecul cu pantalonii in vine Puya a fost huiduit la Vama Veche in timp ce expectora pe scena mizeriile lui obisnuite. Fericitul eveniment s-a petrecut sambata seara, la festivalul Folk You, cand spectatorii, auzind ca respectivul baiat de cartier intra in scena, au inceput sa-l fluiere si sa-l huiduie, dupa care, cand l-au si vazut, s-au apucat sa arunce dupa el cu pet-uri si ciorapi murdari. Bravo folkistilor, tineti-o tot asa, in felul asta poate intelege lumea ce e cu impostorii astia care, zic ei, fac muzica. Si va mai spalati si voi de pacate dupa ce ati repetat in cor, ca papagalii, textele patriotice ale raposatului pupincurist ceausist Paunescu - sa-i fie tarana usoara.

Cinci miliarde de victime

Ieri am primit un nou mail din cele pe care le trimit unii in masa, pe care diferiti amici de-ai mei le directioneaza catre mine si pe care eu nu le trimit mai departe din motive pe care le-am explicat. De obicei nici nu le citesc, dar de data asta am facut o exceptie, pentru ca aici, la Brebu, exista si clipe in care te plictisesti. 

O alta poveste a lui Oscar Wilde

Uriaşul egoist

În fiecare după amiază, când se întorceau de la şcoală, copiii obişnuiau să se joace în grădina Uriaşului.

Era o grădină mare şi frumoasă. Aici creştea o iarbă deosebit de fragedă şi verde. Ici-colo în iarbă se zăreau flori gingaşe, asemănătoare stelelor. Cei doisprezece piersici se încărcau primăvara cu flori delicate de un roz sidefiu, iar toamna cu fructe ispititoare, din belşug. Păsările, ascunse în frunzişul copacilor, cântau atât de dulce, încât copiii se opreau din jocurile lor pentru a le asculta.

– Ce bine e aici! îşi spuneau unul altuia copiii.

O poveste a lui Oscar Wilde

Printul fericit

Sus, dominând oraşul, pe un soclu înalt, se afla statuia Printului Fericit. Era placat din cap până-n picioare cu foiţe subţiri de aur fin; drept ochi avea două safire sclipitoare, iar un rubin mare, roşu, scânteia pe mânerul spadei sale. Era, într-adevăr, foarte mult admirat.

— E la fel de frumos ca şi cocoşii de pe acoperişuri, care arată direcţia vântului, grăi unul din edilii urbei, care dorea să dobândească reputaţia de om cu gusturi artistice. Doar că nu e prea folositor, adăugă el temându-se ca nu cumva lumea să-l socotească lipsit de simţ practic, ceea ce nu era cazul.

Dupa 32 de ani

Felul in care se leaga lucrurile este, intr-adevar, uimitor. Deunazi vorbeam cu Dragos, amicul meu de la Sinaia, cel care s-a apucat de ciclism. El imi povestea despre lungile trasee in care pleaca saptamanal si eu ma miram de "nebunia" de a pedala ore intregi, doar cu scopul de a avea de unde sa te intorci. Cand, aici la Brebu, m-am pomenit ca Pol, amicul la care stam, este si el un ciclist inrait. Si el merge zeci si sute de kilometri, lucru pe care il considera foarte placut, important si benefic pentru minte si corp. Greu de inteles, pentru mine cum poate sa te incante ceva atat de monoton. Se pare, insa, ca exista un punct dincolo de care daca treci, capeti un alt gen de perceptie asupa realitatii, inclusiv asupra propriei tale persoane. 

La festival

In jumatate de ora, plecam spre Brebu. Asta vine undeva pe langa Resita. Foarte aproape, e Garana si taman bine prindem festivalul de jazz. Revenim duminica seara.

http://garana-jazz.ro/

Bilingvismul romano-maghiar

Venind spre casa din turneul meu prelungit, undeva intre Targu Secuiesc si Brasov, am descoperit cateva inscriptii bilingve interesante. Nu stiu mai nimic despre limba maghiara, insa daca lucrurile stau atat de simplu ca in cazul inscriptiilor despre care vorbesc, atunci nu ar fi o problema sa invatam rapid, cu totii, aceasta minunata limba.

O strafulgerare

Acum vreo luna, veneam acasa toti trei: Maria, Liliana si cu mine. Am parcat si m-am apucat sa culeg plasele si ce mai aveam de dus. Ele au luat-o inainte, au sunat la Mitza si au intrat in scara blocului. Am venit din urma, am intrat folosind cheia, apoi am inceput sa urc scarile. Dupa cateva trepte am ridicat privirile si am avut un mic soc: Liliana era sus, in capul scarilor, in semiobscuritate si nu zicea nimic. Mi-au trebuit doua secunde ca sa inteleg ca nu avea cheia si ma astepta sa descui, iar Maria intrase la Mitza. Toata treaba mi-a adus aminte de o scena din Amadeus al lui Milos Forman. Iat-o:

O poveste a lui Cartarescu

ZARAZA

Prin 1944, sub cele mai îndîrjite bombardamente ame­ricane, Bucureştiul petrecea la fel ca în anii nebuni rămaşi în urmă cu două decenii. Mîncarea era ieftină, hoteluri­le primitoare, iar grădinile de vară, Raşca, Oteteleşanu şi Cărăbuş, dar şi Bordeiul, încă de pe atunci aşezat la marginea Herăstrăului, răspîndeau pînă în mahalalele mărginaşe mirosul de patricieni la grătar şi sunetul ban­delor de jazz sau al tarafurilor autohtone. 

O poveste a lui Creanga

Cinci pâni

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.

Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.

Biberoane

Maria si tatal ei, in 2006, band ceai