duminică, 16 octombrie 2011

Trezirea

"O întîmplare, un gest, un sentiment acut de iubire și-o cărticică frumoasă, cu povești minunate, care pot doar să aducă un plus de farmec copilăriei tuturor..."



Spartul targului

Targul pentru bebelusi, prescolari, parinti si viitoare mamici s-a terminat intr-o maniera alienata, parca desprinsa din filmul lui Antonioni "Blow Up". Stiu ca lumea nu se uita la astfel de filme, oamenii prefera "Avatar" si alte nazbatii, dar eu, unul, nu cred ca o sa pot vreodata sa ma desprind din Blow Up. Tocmai de aia "spartul targului" de la Timisoara a reprezentat, din punctul meu de vedere, un succes total. Ce s-a intamplat acolo a fost pur si simplu fabulos. E vorba de o tombola, la care am pus si eu niste carti. Nu stiu exact cate premii au fost, oricum exista un cos mare, plin cu bilete puse acolo de vizitatorii targului. Aproape de ora 17, sacul a fost rasturnat pe covor si niste copii fericiti au venit si au inceput sa traga bilete. Unul dintre organizatori citea numele de pe bilet, spunea premiul pe care l-a castigat posesorul biletului, il mai citea odata, dupa care trecea la urmatorul, oferit generos de alt copil. Fapt e ca nimeni, absolut nimeni dintre castigatori nu era acolo, ca sa-si incaseze premiul. Totul se petrecea in gol, intr-un fel de univers paralel, exact ca in partida de tenis de la sfarsitul lui Blow Up. Uitati-va, trei minute trec repede...
http://www.youtube.com/watch?v=9o11LTgXPtM
Cand au venit la rand cartile mele, am sperat sa vad pe cineva ca vine sa-si ridice premiul, un copil, ceva, pentru care sa scriu o dedicatie. As, n-a venit nimeni. Dar sincer sa fiu, daca ar fi venit careva, tot farmecul s-ar fi stins. Rezultatul: am dat carti cu personaje inventate unor copii absenti, care au participat la o tombola virtuala. Ah, ce bine am putut sa ma simt!
Let me take you down, 'cause I'm going to Strawberry Fields.
Nothing is real
...


Muntele. Prima parte


Dragostea de munte îşi are rădăcina în frumuseţea locului de unde priveşti, în transparenţa aerului, în claritatea cerului, în adîncul prăpăstiilor, în marea singurătate. Ea izvorăşte din senzaţia înălţimilor, din prezenţa pericolului, din tumultul libertăţii, din uitarea tuturor lucrurilor omeneşti.
GUIDO REY

Cînd e bine să te duci la munte ? Totdeauna. Nu este anotimp care să-ţi închidă drumul spre înălţimi. Adevăratul drumeţ ştie să iubească natura sub toate înfăţişările ei.
BUCURA DUMBRAVA

Nicăieri ca în munte nu există atîta varietate pe un spaţiu foarte restrîns, într-o singură zi în munte poţi vedea şi simţi schimbările din cursul unui an întreg.
JOHN RUSKIN



Exagerarile Bisericii: Porunca I

Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 



sâmbătă, 15 octombrie 2011

Reporteri analfabeti

La televiziuni, continua siluirea limbii romane de catre analfabetii agresivi numiti reporteri. Tipii astia isi merita cu prisosinta soarta atunci cand isi iau cate una dupa ceafa de la cate un individ satul de insistentele lor. Spun asta pentru ca ei, daca ar fi dati afara de la televiziune, n-ar mai reprezenta absolut nimic special, ar fi oameni ca noi, astia obisnuiti si de cele mai multe ori s-ar face de rasul lumii prin ceea ce sustin si prin modul in care isi formuleaza ideile. Zilele astea, am asistat la o penibila transmisie "de la corespondentul nostru" aflat la locul unui accident rutier. Individul a clampanit urmatoarea mizerie zgarietoare de urechi: "Victima a fost transporata de urgenta la spital, insa acum este in afara oricarui pericol". Carevasazica, desi accidentatul a fost dus la spital, acum e bine-merci! Nu stiu cum naiba ajung in presa asemenea analfabeti. Culmea e ca exact ei sunt aia care fac mare caz de "succesuri" si de "inexactitudini".


Nici copertele nu mai sunt ce-au fost

Am gasit pe Amazon o carte cu o coperta atat de tembela, incat sunt gata sa fac pariu cu oricine ca nu-si da seama nici din 100 de incercari despre ce e vorba in cartea respectiva. Iat-o:

Asta e. Sus e titlul, jos sunt autorii, dar le-am sters pentru suspence. Ei bine, iata si solutia acestui puzzle:


Un dialog suprarealist

Mă oprește într-o seară poliția. Mi-am dat seama imediat care era motivul: nu purtam centură. Vine unul șmecher și-mi zice:
- Domnu' conducător auto, să știți că purtarea centurii nu este facultativă.
Adică, mă-nțelegi, el era un tip care nu se-ncurcă în adresări. El lua lumea la mișto.
- Dar de unde știți dumneavoastră că asta credeam eu?
- Aaaa, nu, nu știu. Am vrut doar să vă atrag atenția că dacă vă închipuiți că e facultativă, atunci vă înșelați.
- Bun domnu' polițist. Atunci vreau și eu să va atrag atenția asupra unui lucru. Dacă vă închipuiți că eu aș crede despre dumneavoastră că sunteți șpăgar, atunci vă înșelați.
Ei bine, tipul a râs și mi-a dat drumul să plec. Nici până azi nu am priceput care a fost sensul întregii chestii.


Murmurul jiltului

Multe nazbatii mi-a fost dat sa intalnesc in viata, dar una ca cea pe care o prezint in poza, mai rar. E vorba de o publicatie din judetul Gorj, cu un nume absolut neverosimil: "Murmurul Jiltului". Dupa cum stie oricine, jiltul este un scaun inalt, cu brate. Cum Dumnezeu poate sa murmure un jilt? Ma gandeam ca domnul care a inventat acest titlu de gazeta, are acasa un jilt si, cand se aseaza in el si se relaxeaza, cei din jur aud asa, ca un fel de murmur, pricinuit de viscerele celui care se odihneste dupa o masa copioasa. In fine, gradina lui Dumnezeu este intr-adevar mare de tot...



Doi grei

Chaplin si Einstein. Cel frumos e Chaplin.


Omul cu muste

Exista o trupa de rock alternativ numita "Omul cu Sobolani". Mi-am adus aminte de ea privind trecatorii, potentialii mei clienti, aici, la targul targurilor din Timisoara. La un moment dat a aparut un tip imbracat intr-o helanca bej-maroniu. Avea cu el un baietel lovit la frunte, purtator al unei julituri, sa-i zicem, de forma aproape rotunda si de dimensiunile unei monede de 1 Euro. Ei bine, tot timpul cat acest om a trecut prin fata standului meu, din helanca lui s-au desprins muste. Asa ceva n-am vazut de cand sunt. Acela era "Omul cu Muste" in persoana. 
Trupa Omul cu Sobolani privind o musca


Cum vedea lumea Albert Einstein

Cit de ciudata este situatia noastra, copii ai Pamantului! Fiecare este aici pentru o scurta vizita. El nu stie de ce, dar uneori crede ca o simte. Din punctul de vedere al vietii de fiecare zi, fara o reflectie mai adanca, se stie ca suntem aici pentru ceilalti oameni, mai intai pentru aceia de al caror suras si sanatate atarna in intregime propria fericire, si apoi si pentru cei multi necunoscuti cu a caror soarta ne inlantuie o  legatura a simpatiei. In fiecare zi ma gandesc de nenumarate ori ca viata mea launtrica si exterioara se sprijina pe munca oamenilor de astazi, ca si pe a celor morti, ca trebuie sa ma straduiesc pentru a da in aceeasi masura in care am primit si primesc inca. Simt nevoia de cumpatare si am adesea sentimentul apasator de a pretinde mai mult decat este necesar din munca semenilor mei. Deosebirile sociale de clasa le resimt ca nejustificate si ca sprijinindu-se in cele din urma pe forta - si mai cred ca o viata exterioara simpla si lipsita de pretentii este buna pentru fiecare, pentru corp si pentru spirit.



Oboseala

Pare că încep să obosesc de toate. Nu fac nimic din care să nu mai fi făcut, mă sperie gândul că mereu şi mereu, cât mai am de trăit, voi face aceleaşi lucruri. Sigur, o să mi se spună că pot face multe chestii la care nici nu am visat - să mă duc în Nepal, să mă scufund cu submarinul şi multe altele. Dar eu îmi amintesc ce a spus un călugăr din cei mari - Antonie sau Siluan, nu mai ştiu. El a zis ceva de genul "Unde să te duci? Ce să afli? Toate sunt aici: pământul, apa, aerul, focul. Oriunde te vei duce tot pe astea o să le găseşti". Simt în celule dreptatea acelui călugăr. Apoi, perfid, gândul îmi zboară la Bacovia:


Trei stari poetice ale lui Rilke


De-a oamenilor vorbă îmi e groază 
De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de desluşit:
asta se cheamă câine şi cealaltă – casă,
şi-aicea e-nceput şi colo e sfârşit.

Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei totul ştiu, ce fi-va şi ce s-a întâmplat; 
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moşia şi grădina, de zei le pun hotar.



Forumul egiptean

Acum ceva vreme (vreun an si jumatate), am descoperit un forum al romanilor din Egipt. Cum sunt extrem de interesat de tot ce tine de aceasta tara, sigur ca am dat sa ma inscriu in comunitate. Am completat formularul si iata ce dialog a urmat intre mine si admin:
Buna ziua. Conform regulamentului de pe forumul www.romaniangatetoegypt.com , id-ul dvs "descapatinatu" este considerat impropriu.Va rog trimiteti un nou id, cu un nume decent, normal, in cazul in care mai doriti acest cont. Pana la primirea unui raspuns din partea dvs. contul dvs va fi dezactivat!
O zi buna !



vineri, 14 octombrie 2011

Base la Bise


Mai stiti ce e ala un almanah? In dictionar scrie ca e vorba de o "publicatie anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar si un bogat material beletristic sau de altă natură, precum si diverse note informative cu caracter enciclopedic". In orice caz, inainte de 89 almanahul era un prilej de a te mai destinde cu diverse snoave mai mult sau mai putin interesante, dar care, de bine de rau, erau altceva decat discursurile lui Ceausescu. Astazi, cuvantul mie mi se parea aproape iesit din uz, cand a fost resuscitat cu mult succes de Vanghelie prin lansarea pluralului "almanahe". Iata, insa, ca mai exista si almanahuri intocmite pe vechiul model, ala ceausist. Cine nu crede, n-are decat sa consulte asa-numitul "Almanah Bisericesc" pe 2010. 



Budiștii și cenușa

Neozeelandezii l-au pus pe Edmund Hillary pe bancnota de cinci dolari, iar regina Angliei i-a acordat titlul nobiliar „Sir”. Gesturi fireşti, când te gândeşti că el a fost primul om din lume care a pus piciorul pe cel mai înalt punct al planetei. Mă gândeam: oare să existe şi oameni care să nu recunoască meritele acestui temerar? Ba bine că nu! Am citit de curând nişte comentarii de genul „Hillary a câştigat bani şi celebritate pentru că s-a plimbat pe munţi”. Adică, nu-i aşa, s-a plimbat şi el pe ici pe colo, pe nişte poteci de munte şi hop, au sărit toţi să-l facă erou şi alte alea...



Inalta aventura


               Încercările pentru descoperirea şi escaladarea vîrfurilor munţilor Himalaya şi Karakorum au început timid, cu rezultate insuficiente, încă din secolul al XIX-lea. Tentativele au aparţinut, în cea mai mare parte, militarilor englezi instalaţi în India, care urmăreau în mai mică măsură obiective ştiinţifice sau performanţe sportive, cît descoperirea unor noi căi de comunicaţie între ţinuturile ocupate de colonialiştii britanici în sudul marelui continent estic şi regiunile atît de bogate, dar aproape impenetrabile, din Asia centrala. Sprijinite cu mijloace largi de către guvernul metropolitan britanic, expediţiile militarilor englezi, alcătuite din alpinişti cu un antrenament minuţios, au făcut o serie întreagă de ascensiuni pe vîrfurile munţilor Himalaya şi Karakorum, au descoperit cîteva piscuri pe care nu le atinsese piciorul omului şi au întocmit lucrări topografice privind în special aşa-numitul Pisc XV, situat în dreptul paralelei 28° latitudine nordică, chiar la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Lucrările acestea topografice au fost întocmite sub conducerea lui George Everest, între anii 1830—1843 ceea ce a determinat denumirea piscului dominant (8845 m deasupra nivelului mării) de către europeni cu numele topografului englez.
Edmund Hillary si Tenzing Norgay escaladand Everestul



Un blog

Azi e a doua zi de targ. Stiti care, cel pe care l-am decretat eu "Cel mai tare targ din Timisoara" si l-am promovat pe blog. Nu e un targ de carte, dar nici nu e din genul "de toate pentru toti". Imi amintesc cu un tremur de sila targul de cadouri din "Real" la care m-a pus naiba sa ma duc anul trecut, spre Craciun, ca sa fiu asasinat de mirosul oribil emanat de muntii de carnati si cascavele care se vindeau acolo. In sfarsit...
De data asta e un targ pentru copii si mamici, ceva simpatic, unde gasesti multe lucruri atractive, hainute, jucarii, asigurari, carti, cosmetice etc. Nu pot spune ca se imbulzeste lumea la standul meu, dar asa a fost la toate targurile de pana acum. E vineri, nu e nici ora 14, ma rog...



Intre spanioli si englezi

Excursia in Gibraltar face, in opinia mea, toti banii. Atatea ciudatenii ca acolo cred ca e dificil sa intalnesti in alta parte (prin Europa, desigur). Disputa Spania - Marea Britanie pe tema Gibraltarului face ca orice calatorie in zona sa devina extrem de interesanta. Ne spunea ghidul ca in urma cu niste ani, spaniolii au construit in zona lor o fabrica si au avut grija sa o amplaseze in cel mai potrivit loc pentru ca vantul sa duca fumul negru catre zona engleza.
Pe masura ce te apropii de granita, te uimeste modul in care se circula acolo. Daca as fi vazut un tip calare pe camila, nu m-as fi mirat deloc. Unii trec pe jos, altii pe biciclete, apar grupuri de motociclisti, masini de toate marcile si tipurile:




Topirea

La Playabonita, mesele erau, pentru unii oameni, evenimentele principale ale zilei. Unii isi umpleau farfuriile cu varf, le infulecau, apoi mergeau si le mai umpleau odata. Cel mai frumos mi se parea sa vad puse laolalta feluri de mancare fara nicio legatura gastronomica, terapeutica sau metafizica. Oamenii luau din toate cate putin (sau mai mult) apoi, cand nu mai incapea nimic, se duceau la masa, topeau ca si cum ala ar fi fost ultimul lor pranz, dupa care mergeau si repetau procedura. Iata un mic exemplu:


După mine!