marți, 17 noiembrie 2015

Cioloș în chiloți

Nici nu s-a instalat la palatul Victoria și Dacian Cioloș, așa zisul tehnocrat care o sa scoată țara din mâinile politicienilor mafioți a dat cu bâta-n baltă mai rău decât mi-am putut închipui. Ce-a făcut el este mai mult decât strigător la cer în condițiile în care ne-a promis că va veni cu un guvern de tehnocrați apolitici. Prin acțiunea lui din noaptea de 16 - 17 noiembrie, premierul lui Iohannis ne-a demonstrat că nu el va conduce guvernul, ci Antena 3.



duminică, 15 noiembrie 2015

Omul bolnav și omul pe moarte

De câte ori gândul mă poartă la pieile-roşii, de atâtea ori îmi amintesc, fără să vreau, de Turcia. Oricât de ciudat, faptul are o justificare. Deşi indianul şi turcul au foarte puţine trăsături comune, totuşi există ceva care îi aseamănă: într-un grad mai mare sau mai mic, socotelile cu ei au fost încheiate. Despre turc nu se discută altfel decât ca despre "omul bolnav", în timp ce indianul — aşa susţin toţi cei care cunosc situaţia — e "pe moarte".


Pișatul ca revanșă

Scrie un băiat pe Facebook așa: „dragii mei prieteni, cunostinte si colegi, care va stiti ca aveti vreo legatura de orice fel cu mine, dati-va la o parte si feriti-va, va rog, pentru ca urmeaza sa ma pis pe toti cei care isi pun steaguri la profil si de asemenea, sa ma pis si pe cei care ii arata cu degetul pe cei care isi pun steaguri la profil, aratand cat sunt ei de speciali. eu va urez o seara frumoasa de sambata si va invit pe toti sa nu mai fiti oi in turma ca o sa va doara rau mai tarziu. pup dulce!


marți, 10 noiembrie 2015

Moartea dreaptă a celor de la Colectiv

Se folosește până la sastisire, în ultima vreme, expresia „moartea nedreaptă a celor din clubul Colectiv”. Mă întreb în ce sens este ea folosită. Pentru că dreptatea poate fi de două feluri: lumească sau divină. Sensul de dicționar al dreptății este „a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine”. Dar de unde știm noi ce i se cuvine fiecăruia? Din legi.


marți, 3 noiembrie 2015

Halloween la Colectiv

Tragedia de la clubul Colectiv îmi dă nefericitul prilej de a constata odată mai mult că suntem un popor de primitivi. Oricât ne-am da rotunzi prin bloguri, in ziare și pe la dezbaterile televizate, in perioadele in care nu se intamplă nimic. Pentru că de indata ce are loc o tragedie cum a fost cea de vineri, mare parte dintre noi redevenim niste țărani necultivați, plini de superstiții, cu o gândire de tip magic, caracteristică oamenilor fără educație.


sâmbătă, 24 octombrie 2015

vineri, 16 octombrie 2015

Spovedanie (II)


Cândva am să povestesc istoria vieţii mele - şi înduioşătoare, şi plină de învăţăminte - din aceşti zece ani ai tinereţii mele. Cred că mulţi au trecut prin aceleaşi lucruri. Îmi doream din tot sufletul să fiu bun; dar eram tânăr, aveam pasiuni, iar în căutarea binelui eram cu desăvârşire singur. 


În apărarea „pupătorilor de cadavre”

Există o abundență de postări pe Facebook în care sunt terfeliți, batjocoriți, acuzați de prostie și înapoiere, credincioșii care se duc să pupe moaștele unor sfinți în ziua prăznuirii lor. Am văzut fel de fel de opinii de acest gen, unele însoțite de poze, am văzut clipuri însoțite de comentarii în opinia mea jignitoare, am văzut inclusiv articole docte despre inadecvarea credincioșilor la realitatea secolului XXI. Ceea ce mă nedumereste profund este așezarea unor trăitori ai secolulului XXI în poziția de judecători ai semenilor lor.


Deșertul tătarilor (II)

Întunericul îl învălui când se afla încă pe drum. Valea se îngustase, iar Fortăreața dispăruse după munții amenințători. Nu se zărea nicio lumină, nu se auzeau nici măcar glasuri de păsări de noapte, ci doar din când în când câte un susur de ape îndepărtate.
Încercă să strige, dar ecoul îi întoarse glasul cu un timbru ostil. Legă calul de un ciot de copac din marginea drumeagului, unde ar fi putut găsi ceva iarbă. Se așeză jos, rezemându-se de un povârniș, și, în timp ce aștepta să-l cuprindă somnul, se gândea la drumul care-i mai rămânea de străbătut, la cei pe care avea să-i găsească la Fortăreață, la viitoarea lui viață, fără să întrevadă însă niciun motiv de bucurie. Calul bătea la răstimpuri cu copita în pământ, cu un zgomot supărător și straniu.


Cam multe poezii




marți, 13 octombrie 2015

Spovedanie (I)

   Am fost botezat şi educat în credinţa creştină pravoslavnică. M-au învăţat-o încă din copilărie şi de-a lungul întregii mele adolescenţe şi tinereţi. Când însă, la 18 ani, am părăsit anul doi al universităţii, nu mai credeam în nimic din cele ce mă învăţaseră.


luni, 12 octombrie 2015

Deșertul tătarilor (I)

Numit ofițer, Giovanni Drogo părăsi într-o dimineață de septembrie orașul, pentru a pleca spre Fortăreața Bastiani – prima sa garnizoană.
Nici nu se luminase încă bine de ziuă când se trezi din somn și-și îmbrăcă pentru prima oară uniforma de locotenent.


duminică, 11 octombrie 2015

Revizia tehnica anuala

O sa dau un exemplu de contraventie care este pedepsita in mod nediferentiat, pe baza unor legi care ar fi putut fi intocmite cu mai multa preocupare pentru cei care le intra sub incidenta. E vorba de fapta celui care circula pe drumurile publice cu un autovehicul a carui revizie tehnica anuala obligatorie a expirat. Daca este prins de politia rutiera, acesta primeste o amenda fixa si talonul masinii este retinut. 


vineri, 9 octombrie 2015

A trăi și a iubi

Am atârnat recent pe wall-ul meu o vorbuliță spusă de Camus, care sună astfel: „Există cei care sunt făcuţi să iubească şi cei care sunt făcuţi să trăiască.” Desigur, mai există și cei care nu iubesc și nici nu trăiesc, dar pe ei nu trebuie să-i punem la socoteală, cum nici Camus nu a făcut-o.
O prietenă a postat un comment: „Poate... Un filozof transcende până la esențe; dar ce înseamnă la el „a iubi”, „a trăi”, de nu se intersectează?” O întrebare la care nu se poate oferi un răspuns ca în manualul de algebră. El este foarte nuanțat și depinde într-o mare măsură de percepția cititorului. Nu am pretenția că știu exact ce a vrut să spună Camus, dar în principiu e vorba de o afirmație pe care aș fi formulat-o și eu dacă aș fi avut inspirație. 


După mine!