Mici intamplari cu animale (111)

În terenul de vînătoare de la Valea Frumoasei erau multe „gloduri", unde veneau obişnuit cerbii şi mistreţii să se tăvă­lească. Din urmele lăsate pe pămîntul moale din jur puteam să stabilim ce jivine au cercetat aceste locuri. Nicicînd n-am găsit urme de urs. Paznicii mă asigură că ursul e alegător, nu intră în mocirlă, nu-şi murdăreşte în glod blana. Şi el face baie, dar numai în apă curată.

Apoi întîmplarea a vrut să pîndesc şi eu un urs în baie.

Mici intamplari cu animale (91)

Întîmplarea ne-a fost istorisită de un vînător bătrîn, a cărui vorbă este aur curat.

Înainte cu vreo douăzeci de ani, după ce căzuse zăpadă bună, un paznic de vînătoare şi-a întins ca de obicei capcanele de lupi. Controlînd într-o dimineaţă şirul de fiare, unul îi lipseşte. Pe zăpadă nu i-a fost greu să vadă ce s-a întîmplat: a intrat în fier un urs voinic, care pesemne prefera să mai hoinărească pe astă vreme, decît să doarmă postind în adîncimea bîrlogului. Omătul era tropăit de jur împrejur, din lanţul cu care era fixată capcana nu mai rămăseseră decît cîteva belciuge, restul era dus cu fier cu tot. Ce să facă paznicul?

Mici intamplari cu animale (90)

Urs în pătul

Trebuia nădit un urs pe seama vînătorului de la oraş, care urma să vină să-l împuşte, comod, la pîndă, din pătul. Paz­nicul a făcut cele trebuitoare. A cumpărat o mîrţoagă de cal, l-a dus pe picioare pînă sub pătului bun ridicat sus între doi molizi groşi, l-a împuşcat, i-a luat pielea şi l-a lăsat ademenire pe seama ursului. După cîteva nopţi a dat de hoit un urs mare; a mîncat aproape un sfert din cal. A doua noapte n-a venit, fiindcă prea se ghiftuise înainte, apoi iarăşi s-a ospătat noapte de noapte. Paznicul s-a coborît în sat şi a telegrafiat; vînătorul era prins de treburile lui, a dat ştire că întîrzie — paznicul să mai pună un cal. 

Mici intamplari cu animale (74)

Ursul a omorît un tăurenci de doi ani, dus la păşune de munte, şi l-a tras pe o distanţă de mai multe sute de metri, în nişte huci răi. A doua zi ciobanii au găsit cadavrul cu ajutorul cîinilor. Mi-au trimis vorbă şi mie, care mă găseam la o cabană din apropiere — doar voi sta în pîndă la noapte ca să împuşc prădalnicul. Am mers să văd ce-i. 

Mici intamplari cu animale (56)

Prada ursului

Animalele de pradă îşi au tactica lor, pe care o aplică aproape fără excepţie. Felinele — la noi rîsul şi pisica săl­batică — stau la pîndă sau se apropie tiptil, ca deodată să sară asupra victimei, din apropiere, în cîteva salturi largi. Dacă n-au reuşit să prindă în felul acesta, poate mai fac cîteva sărituri pe urma animalului scăpat, dar renunţă îndată, nu gonesc întins. Este adevărat că şi lupul se furişează pînă în apropierea turmei, ca apoi să se avînte şi să apuce, dar metoda lui de vînătoare, mai ales a mamiferelor mari sălbatice, e goana. Iute de picior, extrem de rezistent, goneşte vînatul pe distanţe mari, pînă ce acesta e istovit şi copleşit. Care e însă metoda ursului ?

Cît pare ursul de greoi şi de tîndălos, la nevoie e neînchipuit de sprinten, iar în fugă extrem de rapid. Oboseşte însă degrabă, nu poate să ţină iureşul pe distanţe mari, aşa cum fac alte sălbăticiuni. De turmă, de vita de la păşune, de ciurda de mistreţi se apropie şi el, încercînd să rămînă neobservat, ca să sară deodată şi să lovească. Dar oare goneşte după cerbi, căprioare şi mistreţi puşi pe fugă?

Iată cîteva observări nemijlocite, care ar răspunde la această întrebare.

Vorbeşte întîi un vestit vînător de jivine mari, atent obser­vator.

Mici intamplari cu animale (42)

Urşi, cerbi, căpriori şi acvilă alături

Brigadierul de vînătoare L. G. conducea un vînător fran­cez căruia i s-a îngăduit să împuşte un urs în regiunea Ghelinţa. Într-o seară, cei doi şi-au ales ioc de pîndă în marginea unei poieni întinse, unde ieşeau şi urşi si alt vînat la iarba fragedă de primăvară.

Mici intamplari cu animale (39)

Invoială cu ursul

Cînd treceam în hoinărelile mele prin apropierea stînei din Tomnatic, nu lipseam să nu merg la ea, chiar şi dacă apro­pierea însemna cale de un ceas. Acolo băciuia bătrînul Oprea — cu care eram prieten.

De data aceasta parcă s-a bucurat şi mai mult cînd m-a re­cunoscut de departe, venind escortat de hărmălaia cîinilor lui.

—  Bine că ai venit cu puşcă  — zîmbi mulţumit, după ce ne-am strîns mîna.

—  Adică vă necăjeşte rău ursul ?

—  Ne necăjeşte şi-i dăm dare grea. Dar altceva am vrea să împuşti dumneata, dacă-i face bine... Ia, pe afurisitul ăsta de cîine, pe Bîrcu, şi-mi arătă cîinele, care se culcase în apro­piere.

Mici intamplari cu animale (37)

Colaborare

Iată o întîmplare povestită de un bun vînător din munţii de pe la Călimani. 

Au venit acolo doi oaspeţi-vînători din străinătate ca să îm­puşte cîte un cerb carpatin. Vînătorul-ţăran localnic avea însărcinarea să-i conducă, să îi ajute să aibă succes în lumea sălbatică a munţilor noştri, atît de diferită de terenurile de vînă­toare din ţara de baştină a oaspeţilor. Unul dintre vînători a tras într-un cerb foarte puternic în coarne; cerbul a plecat ră­nit. Era seara tîrziu, urmărirea imediată nu mai era cu putinţă. Au constatat doar că cerbul lăsase urmă de sînge bună — nă­dejde că a doua zi îl vor găsi. Dar peste noapte a plouat şi di­mineaţa nu se mai găsea picătură de sînge. S-au căznit oamenii o zi întreagă, dibuind în toate părţile. In zadar!