Jocurile seducției

Acum câteva zile am urcat pe Facebook un banc scurt:
Un cuplu trece prin faţa unei cofetării:
- Mmmmm ce bine miroase, spune ea …
- Dacă vrei, mai trecem odată!
După o vreme, m-am întâlnit cu o cunoştinţă, o doamnă care era însoţită de fetiţa ei în vârstă de nouă ani şi, din una în alta, le-am spus bancul ăsta. Fetiţa a râs, imaginându-şi întreaga scenă. Mama ei a început s-o dăscălească:

O premoniție

După mulți ani de condus, am ajuns să știu când la volanul unei mașini este o femeie, cu mult înainte de a îi vedea figura. Am făcut nenumărate experiențe și pariuri pe tema asta și în 90 % dintre cazuri am avut dreptate. Femeile conduc într-un fel aparte, ăsta este adevărul și nu am cum să mă fac că nu este așa. Ele iau orice curbă într-un timp dublu față de bărbați. Ies dintr-o parcare, cu spatele, în așa fel încât opresc circulația unui sens întreg mai multe zeci de secunde. Când sunt la zece metri de un semafor care arată verde, în loc să accelereze ca să treacă, femeile încetinesc. Când depășesc o bicicletă, o fac de parcă ar depăși un convoi de tiruri.

Arderea de viu

Nu credeam să învăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visător la steaua
                      Singurătății.

Vreau sa fiu Van Damme

Din când în când îmi doresc să fiu Van Damme. Nu ca să bat pe toată lumea care nu e cuminte, ci pentru ca să mă bucur de momentele alea din final. Ştiţi care, alea în care el se îmbrăţişează cu fetiţa, sau cu iubita, sau cu fratele, nu contează cu cine. Atunci când toate se termină cu bine, când, după turul de forţă pe care l-a făcut, eroul redevine un om obişnuit. Finalul ăla pe care l-am văzut de sute de ori şi la care încă îmi mai dau lacrimile când îl revăd.

Rusine BBC!

Masura imbecilitatii pentru ceea ce se numeste "political correctness" - care este un fel de limba de lemn a capitalismului - e data de ultima decizie a BBC privind renuntarea la nasterea lui Cristos ca punct de raportare cronologica. Dar iata stirea:

După modelul fostelor ţări comuniste, radiodifuzorul public britanic BBC a început să înlocuiască în programele sale termenii „înainte de Hristos - î. Hr." şi „după Hristos - d. Hr.", cu „înaintea erei noastre - î.e.n." şi „era noastră - e.n.", pentru a nu-i ofensa pe ascultătorii şi telespectatorii care nu sunt creştini.

Anularea

M-am hotarat: Adrian Paunescu va fi iertat, de mine, punctual. Mai precis, pentru fiecare vers care ma va misca, ma va impresiona, ma va face sa simt, voi anula un vers din poeziile in care ii ridica ode lui Ceausescu si/sau familiei aceluia. Voi anula inseamna ca voi considera ca versul encomiastic nu a fost comis. Viata mea e prea scurta ca sa citesc tot ce a scris AP, asa ca nu stiu daca prin aplicarea pana la capat a procedeului meu el ar iesi in castig, in pierdere, sau poate, cine stie, ar fi nul. Dar daca nu fac lucrul asta, nu am cum sa citesc Paunescu.

Elevi studiosi

Strecuratoarea

Am o poza cu adevarat remarcabila, facuta acum doi-trei ani intr-un oras italian, cel mai probabil in Napoli. Dupa cum se vede, eu ma straduiam sa iau instantanee cu cealalta parte a familiei. Liliana si Maria veneau catre mine cand, deodata, o tipa s-a strecurat printre ele desi era loc acolo sa intoarca un tir. Dar, ca sa fiu sincer, nu m-am mirat - de la italieni te poti astepta la orice. Eu am apasat pe tragaci - sau cum se cheama butonul ala - si iata ce a iesit:

Scule mari

Am dat din intamplare peste emisiunea lui Gâdea de la Antena3. Subiectul, scris pe un sfert de ecran, este urmăatorul: "Cum a jignit Basescu cele mai puternice monarhii ale lumii". Wow! Deci Băsescu nu se incurca. Nu a jignit te miri ce monarhii mărunte, de prin vreun arhipelag cu sicomori. Nu, a sărit direct la cele mai mari monarhii ale lumii...Trebuie să recunosc că sunt marcat.

Chiar nu stiu ce a făcut Băsescu de a jignit direct cele mai mari monarhii din lume. Presupun că e vorba in continuare despre declaratiile lui grosolane, marinăresti, pe tema abdicării lui Mihai. Si, in virtutea unei tranzitivităti de tip golănesc, pe potriva educației lui Gâdea, pentru asta ar trebui să se simtă jignită și regina Beatrix a Olandei etc. 

Mancarea de rufe

Socrul meu, Valeriu, inainte de a se casatori cu soacra mea, Mitza, a mai avut o casnicie din care au rezultat niste copii, nu retin cati, care le este sexul, unde se afla, ce varste au, cum se numesc si tot asa. Stiu doar ca unul dintre ei are o fata care s-a casatorit acum cativa ani cu un tip al carui nume imi scapa. Ce retin este ca am fost invitati si noi la nunta, lucru pentru care le sunt si astazi recunoscator celor care s-au casatorit.

Prima faza a fost ca petrecerea s-a tinut la cantina unei scoli profesionale. Intrarea se facea prin curtea din spate, ceva care mi-a amintit de practica pe care o faceam la scoala, inainte de 89. Pe jos, mozaic din ala de pe vremuri, din pietricele albe si gri, destul de unsuros, ca la orice cantina de scoala profesionala. 

Cum mi-a devenit Michael Douglas antipatic

La 25.09.1944, s-a născut Michael Douglas, un tip care mi-a fost antipatic de la primul film în care l-am văzut.
Imediat după revoluţie, mi-am luat un video din ăla cu casete cât cărămizile şi m-am pus pe filme. Invitam prietenii şi ne uitam împreună. Până atunci, sincer să fiu, nu-mi dorisem să văd din creaţia occidentală altceva decât un film porno. L-am văzut, l-am revăzut, dar apoi am descoperit că există un ocean de filme, dintre care unele chiar bune, cu actori chiar meseriaşi, despre care nu auzisem niciodată. Universul meu de cinefil se limita la câţiva mari regizori: Tarkovsky, Wajda, Antonioni, Fellini, Polanski, Kurosawa şi încă vreo doi.

Blaga si astronomia

Echinoctiu De Toamna

Vino sa iesim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasa,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii,
din ceata ce pe poduri de metal se lasa.
Vino pe deal, pe cel din urma sub soare,
unde-un trecut de slava cu suflare lenta
sub pietre doarme,
sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare.
Sa strigam precum obisnuiesc copiii între jocuri,
cari far-a sti ce striga
îsi rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.

O poveste a lui Ispirescu

Voinicul cel cu cartea in mana nascut

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.

A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? Si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea. Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.

- Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie?

Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.

- De, unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt, a fost peste poate.

- Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.

Dialog

Ca noi ati fost

Ca noi veti fi

O batrana

Prea mic pentru un razboi atat de mare

Sunt uimit sa descopar ca la 15 ani ma atrageau tablourile lui Dali, Kandinsky sau Miro. Dar este cert ca imi placeau, altfel nu as fi scris despre ele. Tot pe-atunci, citeam Doctor Faustus al lui Thomas Mann si nimeni nu ma impiedica sa fac asta. Eu, daca Maria ar avea 15 ani si as vedea-o cu Doctor Faustus in maini, i-as smulge cartea si as arunca-o direct in suvoiul de laturi numit Bega. Dar deh, mama cred ca era tare mandra ca are asa un baiat destept, care la 15 ani citeste chestii pe care nu le pricepe chiar oricine. Intrebarea e: oare le-am priceput? Oare nu mi-au facut mai mult rau decat bine? Asta poate fi un subiect de discutat indelung.

Dali - Girafa in flacari

Inghitirea creatorului de catre propria creatie

Am un sac plin cu lucruri de la mama: caiete, poze, foi disparate, scrisori, o adevarata comoara pentru cineva interesat de vremurile trecute. Cotrobaind in sac, am gasit o chestie pe care nu stiu cum sa o numesc: schita, poveste, fantezie, incercare literara, in orice caz e vorba despre doua pagini in care am scris eu despre un tablou. Nu-mi amintesc nimic mai mult, nu stiu de ce am scris asta, nu stiu cum ar fi putut continua. Am scris-o si atat. Cred ca aveam 15 ani.

Poze in oglinda

Cmipla

Clipla

Epapln

O veste proasta

Ieri, m-a convins Ali sa ma duc la marea adunare populara de la Herbalife. Am luat-o pe Maria de la scoala si ne-am dus. Am stat pana la sfarsit, pentru ca se organiza o tombola si Maria n-ar fi plecat nici daca ar fi durat o saptamana. Am ascultat diverse prezentari de produse, am admirat oameni care au facut cariera de vanzatori si au ajuns la venituri de 20.000 lei pe luna, am studiat grasani si grasane etc. In fond, nimic deosebit. Ce mi s-a parut, insa, insuportabil, a fost modul complet fals si tras de par in care isi faceau oamenii numarul. Se vedea de la o posta ca e vorba de repetarea unor partituri rostite de mii de ori pana atunci, in care se spun anumite lucruri in anumite momente, in care ceea ce spui trebuie spus intr-un anumit fel si insotit de anumite gesturi. Mi se pare INFERNAL. Am mai intalnit asta in sistemul MLM (Multi Level Marketing) acum multi ani, cand aparusera in Romania produsele Amway. Tin minte cum a incercat sa ma atraga un fost coleg de facultate, Tibi Patran, care m-a prins pe o terasa si mi-a povestit despre ce-i vorba.

Dreptatea lui Sancho Panza

Cei care au citit „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” își amintesc de Sancho Panza, scutierul lui Don Quijote. El este un țăran simplu, care crede promisiunile „iscusitului hidalgo” și acceptă să meargă împreună cu el în marea aventură a reînvierii cavalerismului. Una dintre promisiuni este că Sancho va primi guvernarea unei insule. La un moment dat, un nobil amuzat de povestea celor doi, înscenează numirea lui Panza ca guvernator al insulei Barataria. Numai că la guvernator vin oameni cu probleme, așa că imediat Sancho este pus să răspundă la întrebările „supușilor”. Una dintre ele este varianta lui Cervantes la așa numitul „paradox al mincinosului”: dacă spun că sunt mincinos, mint sau spun adevărul?

Sancho Panza guvernator al insulei Barataria