Trei povesti ale lui Steve Jobs. Prima parte

Prima poveste este despre unirea unor puncte. Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat? Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita. Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?". Au spus "Bineinteles!". 

Antreprenorii nevăzuți

Textul care urmează nu e pentru domnișoarele sensibile. El descrie ce se întâmplă cu un cadavru, fie că este al unui bursuc, fie că este al lui Steve Jobs. Cine vrea să citească, o face pe răspunderea lui.  

Cap de muscă sau de cititor al biografiilor scoase a doua zi
după moartea celebrităților

Scribii funebri si sarcofagele

Este de-a dreptul uimitoare viteza cu care apar carti de sute de pagini in care sunt povestite vietile marilor disparuti ai zilelor noastre. Nici nu moare omul bine, ca deja poti sa cumperi un cartoi cat Larousse-ul, din care afli si ce lapte a supt raposatul de la mama lui. Asa a fost cu Lady Di, la fel cu Michael Jackson si acum, iata, lucrurile se repeta cu Steve Jobs. Senzatia este sinistra: te gandesti ca exista oameni care te urmaresc, daca esti celebru, scriu constiincios pagina cu pagina din viata ta, insa asteapta sa mori ca sa publice. Sau, cine stie, poate ca oamenii notorii chiar angajeaza biografi, furnizandu-le constant informatii si luandu-le banii pe contracte de exclusivitate. N-am idee, dar oricum ar fi, este odios. Indivizii aia, sinistri scribi funebri, traiesc ca niste adevarate hiene, pentru ei omul nu e valoros decat mort, cat traieste nu e altceva decat un cadavru viu.

Cei care citesc aceste carti sunt, la randul lor, niste "sarcofage" (muste de gunoi), care devoreaza cadavrele raposatilor rapid de tot, pana sa apuce sa se raceasca. Un astfel de cititor isi pierde interesul pentru viata lui Steve Jobs, daca nu are cartea la numai doua zile dupa ce omul a murit. Intre timp mor altii, apar carti noi, asa ca dupa o luna gata, Steve Jobs e vechitura, nu ne mai intereseaza. Inca odata: sinistru.

O poveste primita pe mail

Povestea profanatoarei de morminte

de Bruno Ştefan

Anul trecut m-am trezit la uşă cu două persoane necunoscute: o femeie de vreo 35 ani, masivă, corpolentă, cu o structură a feţei bărbătoasă, dar luxos îmbracată, cu o haină de blană scumpă şi cu multe bijuterii pe ea - şi o fată de aproximativ 20 ani, îmbrăcată de-asemeni bine, pe măsura vârstei ei. Le-am privit nedumerit, căci nu le cunoşteam.
- Buna ziua, sunt Nina, s-a recomandat doamna corpolentă.

O isprava a lui Sir Launcelot

Mai pre urmă ieşitu-i-au împotrivă doi uriaşi întrarmaţi până în dinţi şi spăimântând cu buzduganele, Launcelot îşi ridică pavăza şi, ferindu-se într-o parte de loveala unuia, îi reteză capul. Văzând seme­nul său această prăpădenie, tare se spăimântă şi plecă a fugi ca un nebun, de frica tăierii. Iară sir Launcelot se porni după dânsul cu toată vârtutea, îl păli în umăr şi îi reteză mijlocul. Apoi, sir Launcelot intrat-a în castel, întâmpinat de-o spuză de doamne şi domniţe, rânduite pe trei şiraguri, carele cu toatele îngenuncheară înaintea lui, mulţămind lui Dumnezeu Savaot şi lui sir Launcelot pentru izbăvirea dintru atâtea nevoi. „Iani socotiţi, luminate stăpâne – au fost zicând ele – mai toate fost-am roabele acestor uriaşi, vreme de şapte ani, şi lucrat-am tot soiul de ţesături spre a ne ţine zilele, şi doară noi suntem cu toatele de stirpe veche şi falnică. Binecuvântat fie ceasul în care ai venit pre lume, lumi­nate stăpâne, că inima te-a tras spre cea mai de fală ispra­vă, hărăzită vreunui cavaler în lumea aceasta, drept care stăm a da mărturie preste veacuri trăitoare! Cu toatele rugămu-ne ţie a ne destăinui numele-ţi spre a da de veste prietenilor cine slobozitu-ne-a dintru robie”.

Camera misterelor

Stau la camera 517. Si tot stand eu la aceasta camera, mi-am dat seama ca numarul 517 e foarte ciudat. Sa vedeti de ce spun asta. Intai de toate, 517 = 11 x 47, chestie care nu spune nimic, dar care devine interesanta de indata ce aplicam putina GEMATRIA - adica le atribuim literelor alfabetului cifre. Lui a ii atribuim 1, lui b ii atribuim 3 (pentru ca intre a si b, in limba romana, mai avem ă si â), lui c ii atribuim 4 si tot asa pana la z, caruia ii atribuim numarul 30. 

Niste versuri ale lui Omar Khayyam

O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.

Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta  de moarte

Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt ;

Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.

Spaniolii ca romanii

Alaltaieri, dupa plaja, am colindat putin prin Benalmadena. Una dintre atractii ar fi fost parcul de distractii, unde poti sa redevii copil pentru numai 15 eur. Problema e ca, dupa un drum de vreo 20 de minute cu un trenulet, l-am gasit inchis, asa ca am luat-o inapoi pe jos si ne-am oprit la parcul "La Paloma". Marea gaselnita acolo e ca peste tot misuna gaini, cocosi, iepuri, rate, veverite, lebede si alte oratanii. Frumos, nimic de zis, doar ca trebuia sa am eu parte de intalniri cu tot felul de indivizi demni de pedeapsa capitala. Intai, doua fete si doi derbedei spanioli au ajuns cu putin inaintea mea intr-un loc unde pe o bara erau asezate multe multe pasari. As fi vrut sa am o poza cu pasarile alea, dar unul dintre derbedei a gasit cu cale sa urle ca Tarzan, sa sara pe loc batand talpile de pamant si sa agite bratele ca o moara de vant, asa ca toate pasarile au plecat. Individul, apoi, radea multumit.

Inscriptii

O noapte scurta

Bineinteles ca azi, exact cand eram intr-un loc interesant, mi s-a descarcat acumulatorul camerei foto. Toate pozele sunt acolo, bine merci, dar le voi putea urca doar maine. De fapt, cred ca poimaine, pentru ca maine la ora 6 plecam in Sevilla si Gibraltar.

Pana atunci, cateva ambarcatiuni din Puerto Marina:

 

Ratele destinului

Da, coincidentele sunt viata mea. Nici nu ma mai ostenesc sa le consemnez, sunt prea multe. Doar pe cele foarte ciudate, sau foarte amuzante, pe ele o sa le retin. Iata, spre exemplu, camera 517 unde locuiesc: pe perete troneaza o poza cu doua rate. Cumva ca si cum destinul ar fi stiut ca eu ii spun Mariei "ratusca lui tata" si ar fi tinut sa-mi aminteasca de ea.

Pedichiura subacvatica

Cu dificultati maxime, urc si pozele astea. Lumea se distreaza, asa ca in urmatoarele cinci minute voi fi luat pe sus (unii nu se sperie de asta, chiar daca slabirea mea cu Herbalife nu a adus inca roade substantiale)). 

Azi am facut o tura in Benalmadena. Am asteptat 30 de minute autobuzul 120 si pana la urma am luat un taxi. Soferul era un fel de roman in comportament. L-am intrebat daca trebuie sa-mi prind centura, a zis ca nu. Apoi, cand l-am vazut cum goneste, l-am intrebat daca exista limitari de viteza. Mi-a zis ca pentru restul lumii da, nu si pentru el. OK, important e ca am ajuns cu bine. Ideea e ca nu acolo ar fi trebuit sa ajungem, ceea ce doream era sa intram in bazar - cel mai tare din Europa, dupa spusele unui ghid roman. Cand colo, ne-am trezit la Puerto Marina, unde gasesti de asemenea un centru comercial, dar nici pe departe ce speram noi. In fine, o sa pun poze maine, daca apuc. Fetele s-au dus la magazinele lor de fete, iar eu mi-am vazut de poze. Printre altele, am gasit un tip care statea cu picioarele intr-un fel de acvariu, in vreme ce o multime de pesti ii rodeau unghiile. L-am intrebat cum se numesc pestii aia si mi-a spus, dar am uitat destul de rapid.

Cateva ganduri ale lui Cioran, amintite mie de sederea in Spania

Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost - nimeni nu se va supăra. Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.

Aşa sîntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într-o excepţie. Dacă universul n-are nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?

Tot secretul vieţii se reduce la atît: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.

Pasiunea pentru sfinţenie înlocuieşte alcoolul în aceeaşi măsură ca muzica. Tot aşa, erotica şi poezia. Forme diferite ale uitării, perfect substituibile. Beţivii, sfinţii, îndrăgostiţii şi poeţii se află iniţial la aceeaşi distanţă de cer sau, mai bine zis, de pămînt. Numai căile diferă, deşi toţi sînt pe cale să nu mai fie oameni.

On the road again

Chefuit si dormit la Azuga. Acum Ploiesti. In scurt timp, o iau catre Bucuresti. Deseara sper sa fiu la Malaga.
Nu stiu daca o sa am internet acolo, dar daca da, o sa urc poze.
PS Daca ajung in Malaga, o sa devin malagambist. Abia astept!

Geamantanul cu Camembert

Intrucat azi sarbatoresc trecerea a 30 de zile de cazne cu Herbalife, m-am gandit sa renunt la terciurile pe care mi le prepar acasa si sa fac o comanda la "chinezesc". Aveam obiceiul asta inainte sa ma apuc de cura, dar presupun ca nu era tocmai sanatos. In orice caz, acum m-am apucat sa studiez oferta lor cu multa atentie, in ideea ca pot intocmi un menu cu cat mai putine calorii. Tot studiind eu, mi-a venit o idee: "ce-ar fi sa comand ceva romanesc?" Adica sa nu mai halesc iarasi sos dulce-acrisor, orez cu muguri de bambus si alte chinezarii, ci sa iau ceva de-al nostru, traditional. Asa ca am mers pe pagina din menu intitulata "Bucataria romaneasca". N-are rost sa comentez prea mult, in cazuri de felul asta nu iti mai arde nici macar de ironii. Priviti si voi ce am gasit acolo:

In careu

"Elevul Baz îl obligă, ba chiar îl bate pe elevul Sas ca să urle și să zbiere pe coridoare". Asta este fraza pe care a rostit-o directorul Rapcea în momentul în care m-a scos „în careu”, adică în fața tuturor elevilor școlii, pentru a fi arătat cu degetul, incriminat, făcut de râs etc. Eram în clasa a opta și mă distram copios, pauză de pauză, împreună cu amicul meu Sas Viorel. Eram amândoi destul de durdulii și cred că împreună arătam grozav de interesant. El ducea mâinile la spate, cam cum le ține fata din poză, cu singura diferența că palmele și le ducea către înainte, pe lângă șolduri. Eu i le înconjuram cu brațele cam în dreptul coatelor, imobilizându-l oarecum, și plecam amândoi pe coridoare. Din cauză că eram aproape lipiți, nu puteam să pășim normal, așa că duceam picioarele mai mult în lateral, drept pentru care ne legănam amândoi într-un mod care trebuie să li se fi părut grotesc celor care ne vedeau. În momentul în care apărea câte o fată, Viorel, cu o voce groasă și răgușită - în stilul lui Louis Armstrong - răcnea: „Fetiiiiița”! și, când ea se uita către sursă mugetului, eu îl trăgeam de coate spre mine, împingând totodată burtă înainte, așa încât rezultatul era mai mult decât elocvent: privind dinspre fata respectivă, straniul animal compus din trupurile noastre avea o manifestare de ordin erotic, mai cu seamă că în momentul în care făceam împingerea respectivă, omul meu scotea și un strigăt incredibil de pătrunzător, care se apropia, cel mai mult, de un „HU!” plin de sălbăticie, care nu știu de ce ne făcea pe amândoi să ne prăbușim de râs. Acel „HU” aducea oarecum cu sunetele scoase de Joe Tex în piesa lui „I GOTCHA”

Poezii de Ion Segarceanu

1
Nu mai gãsesc nimic sã mã bucure:
Arbore, stea, podoabã ori ciucure...
S-a uscat pe crengi orice mugure,
Boabele zac storcite în strugure.
Miezu-i sleit în carceri de sâmbure,
Câinii nu mai vin sã se gudure,
Pãsãrile-au rãmas mute si singure,
Totul adastã acum sã se-nfrigure...

De ce nu ma impac cu fata mea

Fata mea mã considerã conservator, reactionar, homofob si rasist. Am noroc cã nu locuim în acelasi oras, cã altfel lista epitetelor poate nu s-ar fi sfârsit aici. Licentiatã de douã ori la York si cu Master la Toronto University, crede cã dacã vede lumea prin lentile rosii, la modã în spatiul universitar, imaginile vor fi roz si viata va deveni dintr-odatã trandafirie.
Dacã nu as fi evreu, fiu de muncitor tipograf, nãscut în perioada dinaintea celui de-al doilea rãzboi mondial, copilãrind în Grant printre copiii feroviarilor din cartier, dacã nu as fi fost urmãrit pretutindeni de fantoma obârsiei mele si umilit cu porecla de jidan chiar si dupã venirea comunistilor, poate cã nu m-ar fi supãrat atât de mult epitetele de mai sus.

Pleasures

Glume de academician

• Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.
• Ce este un pesimist ? Un optimist bine informat.
• Fiecare barbat are nevoie de o amanta! Nevasta crede ca el e la amanta, amanta crede ca e la nevasta, si asa, el poate sa sada linistit in biblioteca sa citeasca!
• Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic.
• Cand imbătrânesti nu mai ai inimă, ai cord.
• Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.
• Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.
• Un lucru improvizat trebuie regizat foarte bine.