Jurassik Park

Nu stiu cata lume a retinut o anumita fraza din Jurassik Park al lui Spielberg. Ma refer la "Natura gaseste intotdeauna o cale". Un anume personaj din film dadea replica asta atunci cand savantul spunea ca a clonat numai saurieni de parte femeiasca, deci nu ar trebui sa se ingrijoreze nimeni, pentru ca nu se vor inmulti. Ei bine, pana la urma s-au inmultit! Cred ca fenomenul asta ciudat s-a petrecut si la mine in casa, cand soriceii dansatori au facut pui, cu toate ca erau cu totii masculi. A vazut toata lumea asta: Maria, Liliana, Christine, Ali. Miscau acolo patru chestii foarte mici, apoi au murit. Eu personal i-am cules de prin talas si i-am aruncat la gunoi. Explicatia directa ar fi ca de fapt unul dintre masculi era femela. Numai ca daca ar fi fost asa, ar fi facut pui cu multa vreme inainte. Soriceii astia se inmultesc extrem de rapid. Femelele raman gestante la circa o saptamana. Ori aici, in cusca, nu au mai fost evenimente de felul asta de doua luni. Daca are cineva o explicatie......

Christine

Craciun cu Christine. Am mai spus: o tipa excelenta. Ma bucur ca o cunosc. Iata un "pictorial":

Viitorul pe termen scurt

Maine la 7 o iau catre Budapesta. Maria si Liliana pleaca undeva in America. Le duc la aeroport, ma intorc acasa si apoi... chiar nu stiu ce o sa fac. Dar asta numai pana poimaine, cand plec si eu catre Bucuresti. Nu stiu cand ajung. Nu stiu daca ajung. Nu stiu nimic, doar ca plec. Trebuie, doar, sa fac cumva, pe undeva, parastas pentru mama. Pe 29 se face un an de cand a murit. Nu stiu exact cum se procedeaza, daca nu sunt la Sinaia. Acolo e tanti Florica, ea stie totul despre randuielile astea, nu trebuie decat sa-i dau telefon si organizeaza lucrurile de la A la Z. Ma refer la coliva, colaci, stergar, popa, bani si ce mai e. Stie exact si unde se afla sufletul raposatului in timpul slujbei. Pana acum numai ma duceam la Sinaia, participam la slujba si ii dadeam banii lui tanti Florica. Acum va trebui sa ma descurc.

Faceti-va bine (3)

ALBĂSTRELELE

Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus.

Denumiri  populare:  măturică,  vineţea,  floarea paiului,  floarea  grâului,  tătăișă, vânătă, iarba frigurilor.

Prezentare. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind, în mod obișnuit, de 50 – 60 cm. La maturitate, tulpina  albăstrelelor  este  păioasă,  lemnificată, păroasă, ramificată. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet, purpurii, roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele, lanurile de grâu și secară, taluzurile drumurilor.

Uniforme

An de an, cu diferite prilejuri, apar la televizor niste mosi de 90-100 de ani, imbracati in uniformele lor vechi de aviatori, amirali, generali etc. Marturisesc ca nu-i inteleg. Au fost niste viteji, OK, s-au luptat cu dusmani la fel de viteji ca ei si i-au invins. Un astfel de mos a facut lucruri la care eu nici nu pot sa visez si, datorita lui, tara a scapat nevatamata etc. Toate bune si frumoase, dar de ce vin la televizor cu uniformele alea? Au ajuns la 100 de ani si trupurile li s-au imputinat. Chipiele aproape ca le ascund ochii, vestoanele par a fi imprumutate de la alti tipi, cu mult mai vanjosi. Plus ca oamenii vorbesc cu voci pitigaiate si mici, din cauza anilor. La ce bun sa te imbraci ca atunci cand erai in floare, astazi cand abia te mai tii? Ce vrei, de fapt, sa starnesti admiratie? Dar nu ti-e clar ca lumea te priveste cu mila?

Iubirea

A venit Mos Craciun. Pentru al doilea an consecutiv, cand vine el se opreste curentul. Toata casa intra in bezna, se aud niste bubuituri, apoi totul revine la normal si, sub brad, se vad diverse pachete. De data asta am avut si eu un pachet, pe care scria Raul. Inauntru, o carte: "Istoria Crestinismului". Sunt foarte multumit. Ca sa nu mai zic de Maria, care a primit cam tot ce pusese ea pe lista. S-ar parea ca mosul o iubeste. Si eu o iubesc.

Imposibila recitare

As recita poezia asta. Dar in fata cui ? 

Iarna

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o mantie argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se-ntrevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Taierea porcului

IGNATUL AMERICAN

De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Faceti-va bine (2)

AGRIȘUL

Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia.

Denumire populară: pomușoare.

Prezentare. Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60 și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele, păroase, au formă lobată. Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile  aprilie  și  mai.  Fructele,  cunoscute  sub numele  de agrișe,  sunt  comestibile,  gustul fiind dulce-acrișor.  Reduse  ca  dimensiune,  agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică.

Himere

Cred ca asta vreau, asta vanez de la viata: sa apara cineva care sa imi dea fara sa-mi ceara. Sa ma mangaie pe frunte fara sa astepte sa-i intorc gestul. Sa arda si sa-i simt caldura numai pentru mine. Sa cante fara sa-i pese ca o asculta si altii, cata vreme o ascult eu. Sa fie fara sa imi ceara sa ii recunosc existenta. Sa ma astepte chiar daca nu mai vreau sa vin. Sa ma creada orice i-as spune. Sa fie cu mine cand n-am dreptate. 

Oh, Doamne, de ce mi-ai dat sa caut astfel de himere?

Butaforia

Sunt cu adevarat oripilat: un prieten virtual de pe FB a urcat acolo vreo cateva zeci de poze cu el si nevasta, plus copiii. In fiecare dintre ele, tipul arata la fel. Nevasta-sa, de asemeni. E de necrezut. Acest om are o expresie si o expune pretutindeni, fara nicio modificare. Nevasta-sa la fel. Zici ca si-au decupat capetele si le lipesc pe gaturi in orice alte poze. Zici ca nu au nicio altfel de stare decat aia de ranjet fericit.

Cum naiba e posibil asa ceva? Oamenii aia s-au transformat in niste masti! Traiesc acolo la ei si au invatat sa prezinte o butaforie in locul existentei reale... Asta sa fie viitorul?

Ce rămâne

Nu știu de ce nimeni nu a scris nimic despre porci ca ființe sensibile, poetice și supuse exterminării în masă, precum s-a scris despre miei. A. Păunescu, din spirit de solidaritate, ar fi putut s-o facă. Dar nu a făcut-o, s-a limitat la miei. M-am gândit să suplinesc eu această lipsă (din același spirit, vor zice unii - perfect de acord).

Un' te duci tu porcule?
Nicăierea domnule.
Și ce faci tu porcule?
Bag în mine, domnule.
Cin' te ține, porcule?
Toată lumea, domnule.
Ce asculți tu, porcule?
Doar sudalme, domnule.
Ce se-aude, porcule?
Grohăiala, domnule.
Plângi de frică, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Eu n-am lacrimi domnule,
Am osânză, domnule.
Nu plângi, nu plângi, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Plâng porcarii, domnule,
Rag buhaii, domnule.
Cin' te taie, porcule?
Măcelarul domnule.
Cin' te mâncă, porcule?
Dumneavoastră, domnule.
Cine moare, porcule?
Și noi porcii, domnule
Și voi domnii, domnule.
Ce rămâne, porcule?
Guițatul, domnule.

PS În poezia lui despre miel, A. Păunescu a omis o serie de întrebări fundamentale, cum ar fi : "Cin' te plânge, mielule?", "Cin' te naște, mielule?" ori "Cin' te  f...te, mielule?" Oare de ce o fi făcut asta? 

Bataia

Cand eram copil, circula o glumita pe care cred ca prima data am auzit-o de la tata: "Eu sunt eu si tu esti tu. Care-i mai prost dintre noi?" Daca ziceau eu, practic recunosteai ca esti mai prost. Daca ziceai tu, ti se raspundea "pai TU esti tu". Oricum o dadeai, pierdeai. In timp, constiinta faptului ca eu sunt eu si altul e el insusi a lucrat adanc de tot. Am ajuns atat de departe, incat consider ca nu am niciun fel de drept asupra altcuiva, nici macar asupra copilului meu. Cum poti sa-i ceri altuia sa faca ce vrei tu? Singurul caruia poti sa-i impui ceva esti tu insuti. Daca vezi ca un oarecare face ceva gresit, n-ai niciun drept sa-l obligi sa faca altfel. Pentru ca el e el si raspunde pentru faptele lui. Poti cel mult sa-i spui parerea ta.

In cazul copiilor, e foarte delicat. Pe deoparte n-ai niciun drept, pe de alta, daca nu-i obligi la anumite lucruri (cum ar fi mersul la scoala), nu le vor face. Dar ei nu inteleg consecintele pe termen lung ale unor fapte. Si atunci, pentru ca ii iubesti, treci peste tine si ii obligi, chiar ii pedepsesti. Si aici e lucrul cel mai dificil: cum o faci.

Am intalnit destui oameni care isi maltratau copiii si ziceau "mai tarziu o sa-mi multumeasca". Nu le dau dreptate. Intotdeauna exista o alta forma de constrangere. Bataia nu e rupta din rai, cum spuneau cei din generatiile trecute. Bataia e bataie si o tii minte toata viata. Si nu ai cum s-o consideri buna.

Faceti-va bine (1)

AFINUL

Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus.

Denumiri populare: pomușoare, coacăze, afine, afine de munte.

Prezentare. Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având în permanenţă  culoarea  verde.  Face  parte  din  familia  ericaceelor.  Se  prezintă  ca  un arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră, sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine.

Deprimare

Sunt totalmente deprimat. Nimic nu e OK, nimic nu merge, nimic nu are sens. "A face" nu mi se pare de preferat lui "a nu face", "a avea" mi se arata ca o zadarnicie, "a fi" nu e decat anticamera lui "a nu fi". Cristos inca nu s-a nascut, de la cine mai pot spera izbavirea? 

Ma incearca sentimentul ca absolut tot ce am facut, cu anumite exceptii, am facut prost. Iar ceea ce am facut bine, parca a fost din intamplare. M-as debarasa de mine insumi, as lua-o de la capat, dar nu simt nicio dorinta sa dau din nou piept cu problemele. Ar trebui sa pregatesc Craciunul. Dar nu ma misc de aici, de pe scaunul asta, pentru ca totul mi se arata asa cum scrie in Panihida: "cu adevarat desertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si vis".

Mi s-a mai intamplat asta si in alti ani - anii de arama. Poate ca asa se manifesta dumnezeirea, care vrea sa-mi arate cum e fara Cristos si sa-mi dea bucuria nasterii lui.

PS. Oh, ce porcarie la televizor! Reclama la nu stiu ce chestie pusa la cale de o firma, care suna asa: "Craciunul e in fiecare zi". Cum naiba sa fie in fiecare zi? E o singura data, nicio alta zi nu poate sa fie precum Craciunul. Ori au de gand sa il distruga scufundandu-l intr-o mare de craciunuri zilnice, asa incat sa nu mai insemne nimic?

Renunțarea la citit

Eu, care am fost un cititor înrăit, am în această dimineață sentimentul acut că obiceiul cititului trebuie stopat. Mă refer la ficțiuni - romane, nuvele, povești, piese de teatru, poezii. Mi se pare că nu ai cum te folosi de ele pentru a-ti duce viața reală la bun sfârșit. La ce-mi e de ajutor, de pildă, faptul că am citit Frații Karamazov? Când și unde mă pot întâlni cu situații și personaje precum cele de acolo? Și dacă m-aș întâlni cu o frumusețe precum Grușenka, aș deveni brusc Dmitri? Nici pomeneală. Fantezie pură, asta e tot. Sau poveștile mele - cum îi pot folosi unui copil? Există vreo șansă cât de măruntă ca el să se întâlnească vreodată cu un animal care vorbește și acționează precum oamenii? Da' de unde! Mai bine învață matematică, fizică, limbi străine - de toate astea se poate folosi ca să ducă o viață bună. Cine trăiește în lumea imaginației e pierdut.
Nu pot scăpa, deocamdată, de sentimentul ăsta. Știu că până la urmă trece, l-am mai încercat. Dar pun întrebarea fundamentală: unde este adevărul? Când gândesc bine, atunci când prețuiesc lectura sau când o repudiez? Pentru că și într-un caz și în altul simt până în cromozomi că am dreptate.

O poezie a mamei Ioanei, de pe cand era cat ea

Chiar aşa

Chiar aşa trebuia s-astept,

chiar asa,

sania lui Mos Craciun,

zburatoare,

pana-n zori incercand sa n-adorm

(si dormind!) -

apare, n-apare, apare?

O tristete

Aflu cu tristete maxima ca din martie se va inchide hipermarketul Real din Ghiroda. Nu ca m-ar durea pe mine ca au pierdut aia nu stiu cate sute de milioane, insa e vorba exact de Real-ul la care merg eu sa fac cumparaturi. Ma duc acolo pentru ca e destul de aproape, intr-o zona cu circulatie mai blanda si, in plus, nu prea are clienti, lucru care-mi permite sa ma plimb linistit printre rafturi, fara sa trebuiasca sa ma tot ciocnesc cu cosul de tot felul de indivizi cu cefe de taure, care mai si urla unii catre altii.

Chestia e ce eu demult auzeam vorbe pe tema asta. Odata chiar am asistat la o cearta intre niste tipi de la paza si o casierita. Unul dintre ei a zis: "abia astept sa se inchida magazinul, sa ajungi pe drumuri". Deci oamenii aveau perceptia esecului investitiei. Stand toata ziua pe-acolo, vedeau cu ochiul liber ca nu sunt clienti destui si intuiau ca treaba asta o sa aiba un sfarsit trist. Asta e, voi fi nevoit sa ma duc din nou la Metro din Torontalului, ca si ala merge slab, e mai mereu gol. Dar pana acolo am de mers, nu gluma, prin aglomeratie. Sper sa nu-l inchida si pe el.

Traditii

Iarasi nu am tinut postul Craciunului. Am mancat si am baut ce am vrut, fara sa ma gandesc si la cele sfinte. Dar bineinteles ca vreau sa trantesc o masa bogata duminica, unde trebuie negresit sa am porc parlit, prajit, fiert, copt, marinat, macerat si ce-o mai fi. 

De-a lungul si de-a latul tarii, incepe din nou macelarirea porcilor. Sute de mii de indivizi se napustesc cu satarele asupra bietelor animale grase, le iau gaturile, apoi se pun pe mancat si baut. Frumusetea e ca toate astea se intampla in numele traditiei, care zice ca la masa de Craciun se mananca toba, carnati etc. Dar tot traditia zice ca pana la masa aia plina de bucate porcesti, omul trebuie sa tina post. Cei mai multi dintre spintecatori sunt ne-postitori. Atunci stau si ma intreb: cum e cu traditia? Tii din ea numai partea care iti convine? La fel se intampla si de Pasti, cand mieii sunt haliti la greu de oameni care nu au tinut post. Asadar, nu e vorba de nicio traditie, ci de un simplu prilej de ghiftuiala colectiva. Altfel spus bem si mancam tot anul cat incape si in plus, primavara si iarna, facem cate un chiolhan imens pentru ca asa zice traditia. Mi se pare sinistru. Ca sa ma mai scap de rusine, am hotarat sa nu mai tai porc - macar atat. Anul trecut am taiat (oh nu, nu eu cu mana mea) si pana la urma mai bine nu o faceam. 

O poezie a lui Erich Kastner

Apropo de singurătate

Poţi fi singur cuc la o adică.
Degeaba gulerul ţi-l mai ridici,
te-opreşti lîng-o vitrină şi îţi zici:
„Frumoasă-i pălăria, dar cam mică”