Tăvălugul

Primesc în mail, pe lângă tot felul de reţete de viaţă lungă, de perle ale înţelepciunii universale, de imagini pho sau ne-photoshopate, primesc, aşadar, diverse poze făcute de diverşi oameni în diverse locuri, în care se poate vedea cât de frumoasă este planeta, cât de bine se întrepătrund elementele fundamentale - apa, focul, pământul, aerul, ce combinaţii de culori crează natura, ce peisaje idilice există pretutindeni în lume etc etc.
Una din pozele astea îi aparţine fotografului Adrian Petrişor şi arată aşa:

Din povestile lui Emil Garleanu (8)

   Întâmplarea

Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăţi cu rom, îl dădu de duşcă şi se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nicio urmă de zbuciumare, de suferinţă, nimic.

Slugile curţii şi oamenii de pe moşie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului. Duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschişi,  privind mortul, apoi, făcându-şi cruce, se depărtau, fără să scoată o şoaptă.

Legiunea blestematilor (26)

O gheară îngheţată îmi strânse inima când am văzut cât de mult se schimbase. Părul îi era cenuşiu, pielea gălbuie şi pungi negre, mari, îi marcau ochii obosiţi. Era slab şi gârbovit iar uniforma spânzura în falduri moi pe trupul lui subţire. Sărmanul, sărmanul Bătrânul!

Pluto avea exact aceeaşi înfăţişare ca Bătrânul.

Von Barring le semăna până la confuzie.

Toţi aveau aceeaşi înfăţişare.

Toţi?

Cei care mai rămăseseră, bineînţeles.

Fusesem şase mii la început.

Acum eram şapte. Şapte bărbaţi. Şapte supravieţuitori.

RĂZBOIUL SE DESFĂŞOARĂ DUPĂ PLANUL STABILIT

Se aşezară în jurul prăjiturii şi o contemplară înde­lung, ca şi cum ar fi fost vorba despre ceva sublim, sfânt. În cele din urmă Porta întinse mâna, dar Bătrânul îi dădu o lovitură zdravănă cu lingura peste degete.

— O prăjitură făcută de femei adevărate trebuie să fie savurată după toate regulile artei. Nu cu unghii negre şi cu mâinile jegoase!

Viziuni ale trupului

Mici intamplari cu animale (94)

Unele carnivore au obiceiul de a-şi îngropa partea din pradă pe care n-au putut-o mînca îndată, şi de a reveni la ea cînd le îndeamnă iarăşi foamea. Cămară cu provizii pentru multă vreme doar despre viezure se spune că şi-ar face, cărînd în vizuină mai ales ştiuleţi de porumb. Dar n-am întîlnit vînător care, săpînd vizuină de viezure, să fi găsit cămara. În schimb, am înţeles că nevăstuica — cel mai mic răpitor de la noi — îşi face provizii, şi uneori îmbelşugate. Mi-a confirmat aceasta şi un prieten vînător, pe care am tot temeiul să-l cred. Iată ce-mi spunea :

De-ale lui Zoscenko (31)

Valia

Mai deunăzi mergeam în tramvai şi admiram taxatoarea.

Mă uit la ea: tare drăguţ mai lucrează!

Tot ce face e nespus de bine: uşor, elegant, exact aşa cum trebuie.

Anunţă politicoasă staţiile. E atentă la toate. Discută frumos cu toţi călătorii. Pe cei bătrîni îi ia de braţ. Cu cei tineri face spirite. Zău, mai mare dragul să te uiţi la ea!

Şi drăguţă, foc! Îmbrăcată curăţel. Ochii — ca două steluţe. Voioasă, glumeaţă, grijulie. Intră în toate amănuntele, totul o interesează.

E cîte o taxatoare care mîrîie cînd o întreabă omul ceva şi se fereşte de călători ca de foc. Pe cînd asta — ceva de mirare! Ce mai: o ima­gine din viitorul apropiat.

Legiunea blestematilor (25)

Mi‑am petrecut o parte din convalescenţă cu Stege. Pentru el se punea problema să se întoarcă pe front. Nop­ţile lui erau agitate şi trebuia adesea să‑i cer să tacă. Dar abia se scurgeau câteva minute şi o lua de la capăt:

— Sven, dormi?

Încercam să mă acopăr peste cap.

— Sven!

— Mda. Ce mai e?

— Margaret spune că după sfârşitul războiului vor fi organizate cursuri speciale de douăsprezece luni pentru demobilizaţi. Ai auzit şi tu de ele? Ascultă, Sven, hai să mai tragem împreună o ţigară, ce naiba!... Nu găseşti că Margaret e o fată ca...

— Ah! Pentru numele lui Dumnezeu!

Eram probabil saturat de nicotină până în măduva oaselor. În fiecare clipă pleca din locul său şi se aşeza pe marginea patului meu, să‑mi explice tot ce‑aveau să facă el şi Margaret, după ce se va sfârşi războiul...

URĂRI DE BOALĂ LUNGĂ

Într‑o joi din decembrie 1943, doctorul îmi semnă foaia de ieşire şi mă anunţă că sâmbăta următoare aveam să plec înapoi la unitate.

Faceti-va bine (167)

Macul de grădină

Denumire ştiinţifică: Papaver somniferum.

Denumiri populare: macul alb, mac.

Prezentare. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte, ca şi macul de câmp, din familia papaveraceelor. Macul de grădină se deosebeşte de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. Are o rădăcină puternică şi lungă de circa 25 cm şi groasă de un centimetru. Tulpina este consistentă şi poate ajunge până la 1,5 metri înălţime, uneori fiind ramificată în partea superioară. Frunzele sunt groase şi au forme neregulate. Florile macului de grădină sunt colorate în alb, roz, roşu, violet. Fructul este o capsulă, de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Întreaga plantă conţine un suc lăptos, denumit latex.

Cepelica ilustrat (3)

Legiunea blestematilor (24)

Ne‑am lăsat pe ochi ochelarii mari de proiecţie şi ne‑am înnodat eşarfele de mătase. Von Barring l‑a trecut pe Stalin lui Porta. Apoi se înălţă vocea Bătrânului, transmi­ţând ordinele, prin radio, tuturor celorlalte vehicule blin­date.

— Porniţi motoarele. Pregătiţi‑vă de luptă!

Armele automate erau încărcate, lungile benzi de car­tuşe gata să se desfăşoare. Comandanţii de vehicule se declarară gata de plecare. Glasul Bătrânului răsună ia­răşi:

— Plutonul întâi blindat de recunoaştere... Înainte, marş!

Motoarele cântară. Pietrişul scrâşni sub cauciucurile mari, ranforsate, ale maşinilor blindate.

MOTIVE DE ZBIERAT

Am reuşit să şoptesc:

— E nasol, Bătrâne?

— Câteva schije în burtă şi la ţurloaie. Nu‑i prea mare scofală. N‑o lua în serios, ce Dumnezeu. Te vor duce la Stege la centrul de triere. Stege n‑a încasat‑o decât în labă.

O poveste a lui James Joyce(11)

Un caz dureros

Domnul James Duffy locuia în cartierul Chapelizod fiindcă dorea să trăiască pe cît era posibil mai departe de oraşul al cărui cetăţean era şi fiindcă toate celelalte suburbii ale Dublinului îi păreau vulgare, moderne şi pretenţioase. Locuia într-o veche clădire sumbră, şi de la ferestrele sale putea privi în curtea unei vechi distilerii părăsite sau, mai sus, de-a lungul rîului cu ape scăzute, pe malurile căruia e zidit Dublinul. Pereţii înalţi ai camerei sale lipsite de covor nu erau încărcaţi cu niciun tablou. Îşi cumpărase singur fiecare obiect din mobilierul camerei: un pat de fier, negru, un spălător de fier, patru scaune de trestie, un cuier cu picior, o căldare pentru cărbuni, o galerie de fier la gura sobei, plus o pereche de cleşti şi o masă pătrată pe care era aşezat un pupitru dublu. O mică bibliotecă fusese instalată într-o nişă, cu ajutorul unor rafturi din lemn alb. 

Un popă hrăpăreţ

Legenda bivolului

Un om era dator unui popă 6 lei. Popa, om rău la suflet, mereu îi scotea ochii pentru acei bani, încât bietul datornic nu ştia ce să facă.
- Doamne, Doamne, de-aş găsi undeva nişte bani să-i dau preotului! - a zis omul necăjit.
Fiindu-i milă de el, Dumnezeu a trimis pe pământ un înger cu un sac de bani, pe care l-a pus în drumul omului. Bucuros, acesta a pus sacul în spinare şi a plecat cu el acasă.

Legiunea blestematilor (23)

Foarte departe, în Prusia Orientală, avea loc o întâlnire între toţi comandanţii corpurilor de armată ger­mane. Erau acolo numai generali cu vipuşcă roşie la pantalonii impecabil călcaţi. Tresele aurite de pe petliţe rivalizau în strălucire cu crucile de cavaler care atârnau la piepturile lor... Cu monoclul la ochi, studiau uriaşele hărţi ale uriaşului front şi petreceau ore întregi mutând de colo‑colo steguleţe cu ac. Fiecare steguleţ însemna o divizie de optsprezece sau douăzeci de mii de oameni pe care o mutau cu vârfurile degetelor. Să te faci remarcat de micul Führer isteric, să‑l mulţumeşti, însemna mai multă putere, mai multe onoruri, mai multă glorie.

Cepelica ilustrat (2)

Masina de tuns iarba

Sfârşitul începutului

În clipa când simţi că soarele asfinţeşte şi stelele răsar, opri maşina de cosit. Iarba proaspăt tăiată, care-i răcorise faţa şi trupul, se ofili încetişor. Da, răsăriseră stelele, palide la început, dar din ce în ce mai strălucitoare pe bolta limpede şi pustie. Auzi cum se închide uşa ce dădea spre verandă şi simţi că nevastă-sa îl priveşte, aşa cum privea el însuşi noaptea.

— Aproape că-i timpul, rosti ea.

Micul Cantemir și Miezilă

     —    Să nu-l crezi, se cutremură de satisfacţie poarta grădinii. De fapt nu s-a spart nicio ţeavă. Minte. Chiar şi acum cînd nu-i mai foloseşte la nimic, minte. Dă-mi un pumn să-mi treacă sughiţul... Aşa... Nu vrei să intri?

       —     Numai dacă-mi răspunzi la o ghicitoare.

       —     Cu plăcere, spune!

       —     Ascultă:

Toţoi

Moţoi

Duce pe Ţoaţa

Moaţa;

Dar Ţoaţa

Moaţa

Nu duce pe Toţoi

Moţoi.

Cepelica ilustrat (1)

Legiunea blestematilor (22)

"Pentru început, spuse Porta, o să-mi instalez o baie cu duşul astfel conceput încât apa să cadă ca o ploaie de vară pe trupul meu de ascet, iar când voi fi sătul de ploaie, o ceată de fete sănătoase se va repezi să mă adune şi să mă ducă într‑unul din cele treizeci şi şapte de dor­mitoare. Toate vor fi nebune după mine şi‑mi vor ţine pe rând de urât. Pe urmă vor sosi alte fete, aducându‑mi pipe pline cu tutun aromat. Fecioarele — dacă va mai fi vreuna — îmi vor aprinde pipele şi mi le vor duce la gură, să pot fuma întins, fără să mişc un deget. Şi toate vor mirosi a violete. Când o să mi se facă foame îmi vor tăia mâncarea în bucăţele mici, de‑o îmbucătură, şi vor sufla în felurile mai fierbinţi. Ba chiar vor şi mesteca pentru mine ca să nu‑mi risipesc energia în van...".

— Şi bănuiesc că altă ceată te va masa în timp ce‑ţi faci nevoile? se interesă Bătrânul pe acelaşi ton snob.

Mici intamplari cu animale (93)

Rezerve de hrană

Ciupercile bune şi mai ales mînătărcile au căutare, şi nu numai nouă, oamenilor, ne plac. Căprioarele, cerbii, mistreţii, veveriţele, ba poate şi alte vieţuitoare ale pădurii le culeg cu plăcere. Umblînd după ciuperci, găseşti multe rupte de la pă­mînt şi începute. Dacă te uiţi bine, poate găseşti şi urmele dinţilor ascuţiţi ai saltimbancului cu coadă stufoasă, ai veveri­ţei. Pînă într-o vară însă n-am ştiut că veveriţele îşi fac pro­vizii de ciuperci, si se pricep chiar să le usuce, deşi nu le înşiră pe aţă, aşa cum fac gospodinele.

Faceti-va bine (166)

Macul de câmp

Denumirea ştiinţifică: Papaver rhoeas.

Denumiri populare: mac iepuresc, macul cucului.

Prezentare. Macul de câmp este o plantă anuală ce creşte în flora spontană, decorând pajiştile, pârloagele, fâneţele, culturile de cereale, taluzurile şoselelor şi ale căilor ferate, terenurile abandonate. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru.