Iepurele nu prea bea apă, hrana lui mustoasă
conţine destulă umezeală ca
să nu trebuiască să se
şi adape. Dar frică de
apă n-are şi mai e şi un înotător
bun, cum nu s-ar crede. De cîteva ori am văzut iepure înotînd voiniceşte.
După cîteva zile de zăpadă şi
de frig a venit moină; s-a topit deodată omătul
mult, aproape tot. O vînă de apă care se trăgea
pe sub o coastă însorită se umflase, lată de
vreo douăzeci de metri şi
destul de adîncă. Căutam iepuri pe coasta
aceea. A sărit unul, am tras, l-am scăpat.
În loc să plece pe coastă
înainte, o ia de-a dreptul la vale, ajunge la apă şi,
fără să se
mai socotească, sare în ea şi o
traversează înotînd. Dar ce înot comic! Pe lîngă
faptul că lucrează sub apă cu
picioarele, dă din urechi înainte şi
înapoi, de parcă ar vîsli şi cu ele. A trecut repede
apa şi şi-a luat tălpăşiţa,
dincolo. Nici nu s-a scuturat, cel puţin cît timp l-am putut urmări cu
ochii.