Cei 13 si misterul (22)

Adormiră pe rînd cu toţii. Plutele lunecau cuminţi pe rîu şi întunericul creştea. Invincibilul Ş îl supraveghea atent pe Petcu cel Blînd care rodea încetişor funiile. Peste puţin timp, cei doi reuşiră să se desprindă de pluta băiatului şi porniră cu mare viteza înainte. În acel moment, indivizii simţiră o zdruncinătură şi se treziră. Dar cum nu puteau desluşi nimic în beznă şi cum pluta lor îşi reluă drumul firesc, se culcară şi adormiră din nou.

Jeff, care şedea pe margine, căzu de pe plută şi se pomeni în apă. Buimăcit de somn, nu-şi dădu seama ce se întîmplase şi, cînd strigă după ajutor, echipajul era departe.

Înotă din răsputeri, luptîndu-se cu valurile şi de abia reuşi să se agaţe de un bolovan uriaş ce ieşea pe jumătate din apă. Dîrdîind de frig, ud pînă la piele, Jeff se gîndi că nu i-ar strica puţină gimnastică. După ce epuiză toate exerciţiile învăţate, încercă şi cîteva figuri de balet. Dar se încălzi aşa de tare, încît fu nevoit să mai facă o baie să se răcorească.

Trei milenii de umor (10)

Thackeray candida în alegerile pentru parlament. Într-o zi l-a întîlnit pe contracandidatul din circumscripţia lui electo­rală. Au discutat amical, iar la despărţire celălalt a încheiat astfel:

—    Doresc să învingă cel mai bun!

Thackeray a răspuns c-o reverenţă:

—    Oh, asta, sincer, n-o doresc!

Faceti-va bine (240)

Plopul negru

Denumire ştiinţifică: Populus nigra.

Denumire populară: plop plutaş.

Prezentare. Plopul aparţine familiei salicaceelor şi este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Tulpina sa este dreaptă şi puternică, iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Coaja este cenuşie-argintie, iar frunzele, cu peţiol lung, sunt ovale şi uşor lanceolate. Florile au formă de amenţi (mâţişori). Plopul înfloreşte în lunile martie şi aprilie. 

Patrate magice (1)

Daca tot am vorbit de magia numerelor, mi-am adus aminte ca atunci cand am scris despre Dürer am promis ca voi povesti cate ceva despre patratele magice. Asa ca o sa ma tin chiar acum de cuvant.

Unul dintre cele mai simple patrate magice posibile este cel din figura:

Fig1

Tainica și incredibila legătură dintre Ingrid Bergman și Shakespeare

Fiind azi ziua lui Shakespeare, n-aveam cum să nu observ că el s-a născut şi a murit pe 23 aprilie. Mai există, desigur, şi alte persoane celebre cărora li s-a întâmplat să se nască şi să moară în aceeaşi zi. Una dintre ele este faimoasa actriţa Ingrid Bergman (29 august).
Să facem puţină "numerologie", în cazul asta chiar merită:

Povestiri dupa piesele lui Shakespeare (1)

Furtuna

A fost odată o insulă în mijlocul mării, pe care nu se aflau alţi locuitori decât un bătrân pe nume Prospero, cu fiica sa Miranda, o fată nespus de frumoasă. Venise în insula accea din fragedă copi­lărie, încât nu-şi amintea să fi văzut alt chip omenesc afară de cel al tatălui său.

O poveste politista a lui Cehov

Chibritul suedez  

I

În dimineaţa zilei de 6 octombrie 1885, un tânăr bine îmbrăcat intră în biroul şefului poliţiei sectorului doi din judeţul X şi declară că stăpânul lui, sub­locotenentul de cavalerie în retragere, Marc Ivanovici Cliauzov, fusese asasinat. Tânărul era galben la faţă şi părea foarte tulburat. Mâinile îi tremurau, iar în ochi i se citea groaza.

— Cu cine am onoarea să vorbesc? îl întrebă şeful de poliţie.

— Psekov, administratorul lui Cliauzov. Agronom şi mecanic.

Sosind la faţa locului cu Psekov şi cu martorii aduşi pentru a fi de faţă la constatare, şeful poliţiei văzu îmbulzindu-se în faţa pavilionului locuit de Cliauzov lume multă. Vestea omorului făcuse ocolul împreju­rimilor cu iuţeala fulgerului şi, fiind şi zi de sărbă­toare, oamenii din toate satele învecinate dăduseră fuga la conac. Era o hărmălaie de nedescris. Ici colo, se vedeau feţe plânse. Uşa iatacului lui Cliauzov era încuiată pe dinăuntru. Cheia rămăsese în broască.

Din povestirile lui Dürrenmatt(8)

Cîinele

Încă din primele zile după sosirea mea în oraş, am întîlnit în mica piaţă din faţa primăriei cîţiva oameni stînd în jurul unui individ zdrenţăros, care citea cu voce tare din Biblie. Cîinele care era cu el şi care îi stătea culcat la picioare, l-am observat abia mai tîrziu, fiind uimit că un animal atît de uriaş şi de înspăimîntător nu mi-a atras pe loc atenţia, cu atît mai mult cu cît avea o blană netedă şi transpirată, de un negru închis. Ochii îi erau gălbui ca pucioasa şi, cînd şi-a des­chis botul uriaş, am observat cu groază că avea colţi de aceeaşi culoare; nu semăna cu niciuna dintre fiinţele vii. N-am mai putut suporta priveliştea giganticului ani­mal şi mi-am îndreptat din nou privirea spre predicator: era scund de statură, cu hainele atîrnîndu-i în zdrenţe pe corp; pielea însă, care i se vedea prin rupturile hai­nelor, nu era murdară, iar veşmîntul lui zdrenţuit era şi el deosebit de curat. Biblia, a cărei legătură era îm­podobită cu aur şi diamante, părea să fie foarte pre­ţioasă.

Peisajele lui David Muench (9)

Trei milenii de umor (9)

Balzac îşi batea veşnic capul cu întreprinderi despre care presu­punea că l-ar îmbogăţi peste noapte. Într-o zi l-a întîlnit pe amicul său, pictorul Monnier, şi a început să-i povestească:

— În sfîrşit! Evrika! Am găsit un mijloc eficace de îmbo­găţire. Încep o afacere serioasă şi încă ce serioasă!  O să vînd floricele de porumb! Nu rîde. Am fost recent prin Austria şi-am văzut acolo ce afacere minunată poate fi asta. Acolo nu e prînz la care să nu fie floricele şi vin de Tokay. Vreau să introduc şi la Paris obiceiul acesta. Sunt sigur că publicul parizian se va îmbulzi cînd va vedea firma „Honore de Balzac, scriitor de romane şi vînzător de floricele". Ce cîştig mă aşteaptă! Ia să fac un calcul: dacă la fiecare franc îţi rămîn şaptezeci de centime, atunci la o sută de franci cîştig  şaptezeci de franci, la o sută de mii de franci şaptezeci de mii, la o sută de milioane, şaptezeci de milioane...

Mici intamplari cu animale (140)

Dacă pe la sfîrşitul lui ianuarie ai noroc de o zăpadă bună şi te încrezi în carabină, în ochi şi în mînă, poţi face o vînătoare care iese din cadrul celor obişnuite. Atunci hoinăresc vulpile în alaiurile lor de nuntă. Pe întinsul zăpezii le vezi de departe. Măiestria e să le poţi apropia cu sania sau dibuind, pînă la o sută sau două sute de paşi, de unde le poţi trimite un glonţ. Cadrul peisajului de iarnă e feeric, iscusinţa ţi-e pusă la probă, îm­puşcătura e frumoasă, succesul — daca te încununează — îţi dă mulţumire.

Faceti-va bine (239)

Plesnitoarea

Denumire Ştiinţifică: Ecballium elaterium.

Denumire populară: castravete sălbatic.

Prezentare. Plesnitoarea este o erbacee anuală. Face parte din familia cucurbitaceelor. Tulpina este consistentă, dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Frunzele au formă triunghiulară, sunt dinţate, păroase şi, la fel ca tulpina, consistente şi cărnoase. Florile sunt galben-verzui, plesnitoarea înflorind toată vara.

Cei 13 si misterul (21)

Curînd se iviră stelele şi Ortansa oftă visătoare.
—  Ce-i cu tine? o întrebă un meteor roşu urmărind cu curiozi­tate în căderea sa, mersul plutelor pe rîu.
Barza îl privi tristă şi spuse încet:
—   Sunt o neînţeleasă. Toţi se distrează, născocesc aventuri şi  pe mine nimeni nu mă bagă în seamă.
—   Nu fi proastă! Pentru mine cel mai agreabil lucru e să cad. Încearcă şi tu să faci la fel.
—   N-am chef, clămpăni Ortansa uitîndu-se lung la meteorul care se depărta. 
—   Nu pricep de ce nu prind măcar un peşte, se văită Dick. Pînă acum am pus două muşte în cîrlig şi n-a venit niciunul.

Din povestile lui Mircea Eliade (3)

Incognito la Buchenwald

    Se adunaseră toţi în faţa ferestrei. Tăceau, ca şi cum s-ar fi silit să pară indiferenţi, privind ninsoarea. Şi deodată, tre­sărind, Maria da Maria începu să şteargă geamul cu palma stângă, apropiindu-şi fruntea şi clipind repede din pleoape ca să vadă mai bine. Cineva se trudea să deschidă poarta. Atunci o văzu şi Făgădău. Călcând anevoie, dar fără şovă­ială, printre troiene înainta o femeie îmbrăcată într-o man­ta de ploaie, cu cizmele înalte până aproape de genunchi. Un şal a cărui culoare nu se mai putea distinge îi acoperea aproa­pe în întregime figura. Curând o auziră pe verandă, ciocnindu-şi cizmele milităreşte, ca să le scuture de zăpadă. Ieronim deschise larg uşa şi, pentru că necunoscuta rămăsese nehotărâtă în prag, îi apucă braţul şi o trase înăuntru. Apoi închise uşa împingând-o cu piciorul. Femeia îl privi zâmbind, cu o neaşteptată lumină în ochi.

Cuvintele ucigaşe ale lui Lenin

Daca ar mai trai, Lenin ar implini azi 143 de ani. El a murit insa in 1924 si n-a mai apucat sa vada ce monstru a creat alaturi de fratii lui intru spirit Marx si Engels. Urc aici un articol scris Lenin in vreme ce era internat, la varsta de 48 de ani, intr-un sanatoriu din Finlanda. Daca o fac, asta nu inseamna ca am vreo simpatie pentru batranul teoretician al crimelor in masa. Vreau doar ca oamenii sa citeasca, sa priceapa si sa nu uite.

Rasucirea lui Twain in mormant

Dupa cum se stie, Mark Twain a murit pe 21 aprilie 1910. Au trecut de atunci 103 ani. Ei bine, dupa atata amar de vreme, americanii aproape ca au reusit sa ii distruga opera, facandu-l sa se rasuceasca in mormant prin metoda intitulata "Political correctness". N-are rost sa discut pe tema asta, oricum nu se va schimba nimic. Cert e ca in ultimele editii ale lui "Huckleberry Finn" apar niste nazbatii de te iei cu mainile de cap: cuvintele "nigger" si "injun" au fost inlocuite cu "sclave", respectiv "indian". Pentru mine, asa ceva este dovada unui cretinism patologic, expandat in forme paroxistice floride. 

Asa ca o sa incep sa urc romanul lui Twain (care-l continua pe cel cu Tom Sawyer, deja urcat), in varianta autorului, adica plin de "nigger", tradus in romaneste prin "negru". Si asta nu din pricina corectitudinii politice, ci pentru ca nu ai cum naiba sa traduci in romaneste "nigger" altfel decat prin "cioroi" sau ceva asemanator, chestie care intr-adevar nu se face.

Trei milenii de umor (8)

Cu vădita dorinţă de a-l pune pe poet în încurcătură, un in­divid i-a pus lui Puşkin următoarea întrebare:

—  Alexandr Sergheievici, ce tangenţă este între mine şi soare?

Răspunsul a fost spontan şi ironic:

—  Nici la dumneavoastră, nici la soare, omul nu poate privi fără să se încrunte!

Faceti-va bine (238)

Pirul

Denumire ştiinţifică: Agropyron repens.

Denumiri populare: chir, răgălie, grâul mâţei.

Prezentare. Pirul, aparţinător familiei gramineelor, este o plantă foarte puternică. Poate ajunge până la 1,50 metri şi poate fi socotită nemuritoare, datorită rădăcinilor sale. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă, din rădăcinile sale va răsări, implacabil, o nouă plantă. Foarte rezistent este şi rizomul care, de asemenea, va da noi tulpini sau chiar plante separate, dacă este tăiat. Frunzele pirului sunt liniare, aspre, de un verde închis. Florile sunt galben-verzui, foarte mici, grupate în spice. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. Din aceşti rizomi, naturiştii prepară decoct, extract, ceaiuri şi chiar infuzie. Multă vreme, infuzia a fost cel mai utilizat preparat, mai nou punându-se accentul pe decoct. În combinaţie cu alte plante medicinale, pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. 

Din povestile lui O. Henry (17)

Marionetele

Poliţistul stătea în colţul dintre Strada 24 şi o alee extrem de întunecoasă, unde trenul suspendat traversează strada. Era ora două noaptea; împrejurimile — beznă rece şi o burniţă neplăcută care avea să dureze pînă în zori.

Un bărbat într-un pardesiu lung, cu pălăria trasă pe ochi, ducînd ceva în mînă, ieşi repede, dar fără zgomot, din aleea întunecoasă. Poliţistul îl acostă politicos, dar cu aerul încrezător pe care ţi-l dă autoritatea evidentă. Ora, reputaţia proastă a aleii, graba trecătorului, povara pe care o transporta — toate acestea se încadrau la „împre­jurări suspecte", care cereau elucidare din partea poliţis­tului.

Somnul de veci (7)

     Şapte

Era o cameră largă, pe toată lărgimea faţadei. Avea un tavan jos, cu grinzi şi pereţi cafenii de ipsos, împodobiţi cu fâşii de mătase chinezească bro­dată şi cu gravuri chinezeşti şi japoneze în rame de lemn zgrunţuros. Apoi rafturi scunde cu cărţi, un covor chinezesc roz şi gros, în care un bursuc ar fi putut sta ascuns o săptămână fără să-şi arate botul. Pe jos – perne, bucăţi de mătase desperecheate, aruncate alandala, de parcă cine locuia acolo ar fi vrut să le aibă la îndemână ca să le pipăie. Mai era şi un divan larg şi jos, îmbrăcat în mătase trandafirie-deschis. Pe el se afla un maldăr de haine, in­clusiv lenjerie de mătase de culoare liliachie. Lu­mina venea de la o lampă mare şi sculptată pe un piedestal şi de la alte două lămpi cu picior, adum­brite de abajururi verzi ca jadul şi cu ciucuri lungi. Mai era şi un birou negru, cu marginile sculptate la colţuri în chip de gargoile, iar în spatele lui, pe un scaun negru lustruit, cu braţe şi spătar sculptate, o pernă de mătase galbenă. Odaia degaja un amestec straniu de mirosuri, din care cel mai puternic în acea clipă părea izul usturător al prafului de puşcă şi parfumul greţos al eterului.