Din nou senzatie de neinlaturat ca sunt un dinozaur care nu-si are locul nicaieri. De data asta, a fost un motan mare, negru si indolent cel care mi-a amintit. Am ajuns acasa si, in timp ce manevram masina, l-am vazut: mergea printre flori, agale si molatec, indreptandu-se catre gardul vecinului. In secunda in care l-am observat, mi-am spus "repede, s-o chem pe Maria". Oh, my God! De ce s-o chem pe Maria? Gata, anii aceia s-au dus. Un motan mare si negru nu e decat un motan mare si negru. Nu e nici un motan fermecat, nici un motan care vine la noi pentru Maria, nu e un motan bun, nici unul rau. S-au dus anii aia. Acum e vremea unghiilor facute, a pantofiorilor transformati in pantofi, a cutiilor cu farduri si a posterelor cu idoli atarnate pe pereti. E vremea aceea frumoasa pe care eu am uitat-o, vremea adolescentei.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 21 septembrie 2013
vineri, 20 septembrie 2013
O poveste a lui Voltaire (15)
Ochii albaştri
—
Trupul şi inima… spuse regele lui Zadig.
La
aceste cuvinte, babilonianul nu se putu opri să nu-l întrerupă pe măria-sa.
—
Sunt recunoscător măriei-tale că n-ai spus spiritul şi inima. Numai de asta se
vorbeşte în Babilon. Nu vezi decât cărţi în care e vorba de inimă şi de spirit,
scrise de oameni care n-au nici una, nici alta. Dar te rog, măria-ta, urmează.
Nabusan
urmă astfel:
Gelsomino in tara mincinosilor(8)
Bananito, pictor de afiş, părăsind penelul, ia un şiş
Pictorul Bananito era singur în mansarda lui şi în seara aceea somnul nu
izbutea să-l fure. Ghemuit pe un taburet, el îşi contempla tablourile cu
melancolie:
„În zadar, ceva le lipseşte! Dacă nu le-ar lipsi asta, ar fi adevărate
capodopere. Dar ce oare le lipseşte?"
Asta era întrebarea.
În momentul acela, Şchioapa, care se căţărase sus pe acoperişuri,
gîndindu-se să intre pe fereastră fără a tulbura cumva pe stăpînul casei, sări
pe pervaz.
Faceti-va bine (284)
Siminocul
Denumire ştiinţifică: Helichrysum arenarium.
Denumire populară: floare de paie, siminic.
Prezentare. Siminocul face parte din familia
compozitelor. Este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm,
uneori mai mult. Planta este acoperită de perişori, culoarea ei fiind
verde-cenuşie. Dezvoltă o rădăcina puternică, tare, chiar lemnoasă.
Somnul de veci (29)
DOUĂZECI ŞI NOUĂ
Venise o altă zi şi soarele
strălucea din nou.
Căpitanul Gregory, de la Biroul de
persoane dispărute, aruncă o privire grea pe fereastra biroului său spre
geamul de sus, zăbrelit, al Palatului de Justiţie, alb şi curat după ploaie.
Apoi se întoarse gânditor pe scaunul turnant, apăsă tutunul din pipă cu degetul
mare, plin de cicatrice, şi mă privi lung şi rece.
— Aşadar ai intrat într-altă
încurcătură.
— Ai şi auzit de ea.
Micul print (3)
Mi-a trebuit un timp îndelungat până când să pot pricepe dincotro venea.
Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le
aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şi asta
datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat
cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu
pentru mine), m-a întrebat:
- Ce bazaconie mai e şi
asta?
- Nici o bazaconie. Asta
zboară. E un avion. Avionul meu.
Şi i-am adus la
cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:
Chestiunea torționarilor comuniști
Un subiect fierbinte, zilele astea, este cel al foştilor torţionari din puşcăriile comuniste. Am văzut un subom bătrân numit Vișinescu, abia târându-şi picioarele, dar sărind să-l lovească pe reporterul care îl întreba dacă-i pare rău pentru ce-a făcut. Acum a apărut şi un oarecare Ficioru, care a omorât sau a aprobat omorârea a peste 100 de oameni şi care îşi tortura victimele bătându-le cu bâte şi ghioage. Acest rebut uman a avut tupeul să pretindă că deţinuţii au murit de bătrânețe.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
10:06
Etichete:
Boc,
Ciorbea,
Constantinescu,
Coposu,
Ficioru,
IICCMER,
Iliescu,
Mihai Neamtu,
pensii,
tortionari,
Virgil Magureanu,
Visinescu,
Zoe Petre
Alegeri in Germania
Duminica, in Germania sunt alegeri legislative. Toate orasele sunt impanzite cu afisele candidatilor, pe care contracandidatii, pe alocuri, le mazgalesc in mod pueril, facandu-le mustati sau ochelari. Numai verzii au pus niste panouri oribile in care se vede Angela Merkel ca un fel de cotoroanta gheboasa, razand sininstru cu mana la gura, alaturi de partenerul ei de coalitie. M-am oprit alaltaieri si am facut o poza cu panoul asta. Am vazut eu ca se uitau unii la mine cam mirati, dar nu i-am bagat in seama. A doua zi, panoul nu mai era acolo.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
08:01
Etichete:
Adomnitei,
alegeri,
Andrei Marga,
Angela Merkel,
Athanasiu,
Dan Diaconescu,
Ecaterina Andronescu,
educatie. Fat Frumos,
Germania,
invatamant,
Pricopie
miercuri, 18 septembrie 2013
Două povești ale lui Delavrancea
Bunicul
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se
gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile cari cad. Se uită-n
fundul grădinii. Se scărpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe
parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba...
peste toate au nins anii mulţi si grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
Cine trânti poarta?
Din povestile lui O. Henry (22)
Pragmatism superior
Căutarea înţelepciunii a ajuns o problemă de mare importanţă. Anticii sunt discreditaţi. Plato e plat; Aristotel se clatină; Marc Aureliu se bălăbăne; Esop şi-a vîndut drepturile de autor în Indiana; Solomon e prea solemn; iar din Epictet nu iese nicio picătură.
Căutarea înţelepciunii a ajuns o problemă de mare importanţă. Anticii sunt discreditaţi. Plato e plat; Aristotel se clatină; Marc Aureliu se bălăbăne; Esop şi-a vîndut drepturile de autor în Indiana; Solomon e prea solemn; iar din Epictet nu iese nicio picătură.
S-a demonstrat că
furnica, insecta care ani de-a rîndul a servit drept model de inteligenţă şi
hărnicie în manualele şcolare, este de fapt redusă mintal, senilă şi risipitoare
— de timp şi de efort. În zilele noastre oamenii huiduie cucuvaia. Convenţiile
au abandonat cultura şi au adoptat magia. Bărbile colilii aduc dovezi zdrobitoare
în sprijinul patentului pentru regenerarea părului, vîndut de o mulţime de
negustori. În almanahurile publicate de diverse cotidiene se strecoară erori
tipografice. Profesorii universitari au devenit...
marți, 17 septembrie 2013
Trei milenii de umor (26)
Un tînăr ziarist, disperat că
şeful său nu este mulţumit de materialele aduse de el în ultima săptămînă,
caută un interviu senzaţional, care să facă vîlvă şi să-l reabiliteze. Reuşeşte
să stea de vorbă cu un dresor de purici, care a obţinut succese răsunătoare cu
„elevii" săi. Încasările acestuia erau substanţiale.
—
Ce
veţi face, a întrebat tînărul ziarist, dacă deveniţi milionar.
— O! s-a luminat chipul dresorului. Fiecare purice va avea propriul său cîine!
Somnul de veci (28)
DOUĂZECI ŞI OPT
Garajul de
alături era întunecat. Am traversat aleea cu pietriş şi un petec din peluza
îmbibată cu apă. Pe drum se scurgeau râuleţe. Se adunau într-un şanţ departe,
peste drum. N-aveam pălărie. Trebuie să-mi fi căzut în garaj. Canino nu-şi mai
bătuse capul să mi-o înapoieze. Îşi închipuise că n-am să mai am nevoie de ea.
Jobenul lui Basescu
Am urmarit ieri interviul acordat de Victor Ponta postului de televiziune B1Tv. Cea care i-a pus intrebarile a fost Madalina Puscalau, o persoana care s-a aratat mai iscusita si mai curajoasa decat Ion Cristoiu. In precedentul interviu, Cristoiu a fost mai mult decat jalnic, incat parca imi venea sa cred ca a fost platit ca sa nu-l incomodeze nicicum pe Plagiatorul Dedublat. Madalina Puscalau insa a facut exact ceea ce trebuie intr-un interviu cu un personaj public: i-a pus intrebari delicate si, mai cu seama, atunci cand Ponta raspundea batand campii, l-a tot readus la subiect.
luni, 16 septembrie 2013
Micul print (2)
Aşa am trăit eu, stingher,
fără să am cu cine sta într-adevăr de vorbă, până când, o dată, acum şase ani,
am rămas în pană în pustiul Sahara. Mi se stricase ceva la motor. Şi cum nu
luasem cu mine nici mecanic, nici călători, mă pregăteam să-ncerc de unul
singur să duc la bun sfârşit o reparaţie anevoiasă. Era pentru mine o chestiune
de viaţă şi de moarte. Apă de băut, abia dacă aveam pentru o săptămână.
Faceti-va bine (283)
Silurul
Denumire ştiinţifică: Euphrasia officinalis.
Prezentare. Silurul este o micuţă erbacee, aparţinând familiei
scrofulariaceelor. Frunzele silurului sunt mărunte şi dinţate, iar florile, de culori diferite –
violacee, liliachii, albe – se grupează în nişte inflorescenţe sub formă de spic, situate
în vârful plantei. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei.
Substanţe active importante: aneubină – un compus specific, tanin, răşină aromatică.
Întrebuinţări. Infuzia, decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi
astringente, sedative, antiinflamatoare, antimicrobiene. Afecţiuni în care
preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite, faringite, stomatite, afte, afecţiuni
oftalmologice (blefarite, conjunctivite).
Mici intamplari cu animale (161)
La cetatea viezurilor
În vîrful dealului viilor,
bătrînii au săpat pivniţe în
pămînt, în care îsi aşezau rodul. Acum sînt părăsite,
în parte năruite, aşa încît nu mai servesc decît drept „cetăţi" ale generaţiilor de viezuri, de un lung şir de ani. În multe toamne am stat aici la pîndă pe lună
bună şi
am împuşcat de cîteva ori viezuri cu blană frumoasă şi
sub ea cu grăsime de un deget.
duminică, 15 septembrie 2013
O poveste a lui Voltaire (14)
Dansul
Setoc
trebuia să se ducă, cu treburile lui negustoreşti, în insula Serendib. Dar
prima lună a căsătoriei care este, după cum se ştie, luna de miere, nu-i
îngăduia nici s-o părăsească pe nevastă-sa, nici să creadă că ar putea vreodată
s-o părăsească. Îl rugă aşadar pe prietenul său Zadig să se ducă în locul lui.
„Vai! îşi spuse Zadig; acum am să fiu şi mai departe de Astarte! Dar trebuie
să-mi slujesc binefăcătorii.“ Aşa vorbi, plânse şi plecă.
Somnul de veci (27)
DOUĂZECI ŞI ŞAPTE
Se părea că e o femeie de faţă, şi stătea lângă o lampă,
unde era locul ei, într-o lumină avantajoasă. Pe faţa mea strălucea puternic o
altă lumină, aşa c-am închis din nou ochii şi-am încercat s-o privesc printre
gene. Era atât de platinată încât părul îi sclipea ca o fructieră de argint.
Purta o rochie tricotată, cu guler alb şi lat. Răsfrânt. La picioare avea o
poşetă lucioasă şi cu colţuri ascuţite. Fuma, iar alături de cotul ei se găsea
un pahar înalt cu un lichid pal şi chihlimbariu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)