Micul print (4)

        Aflasem astfel încă un lucru foarte însemnat: anume că planeta lui de baştină abia de întrecea mărimea unei case!

        Ceea ce nu prea avea cum să mă mire.

        Ştiam bine că, în afară de marile planete precum Pământul, Jupiter, Marte, Venus, cărora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai află o puzderie de alte planete, uneori atât de mici, încât numai anevoie le poţi zări cu telescopul. Când un astronom descoperă  vreuna din ele, îi dă în loc de nume, un număr. De pildă, îi zice: „Asteroidul 3251”.

     

Spleen

Din nou senzatie de neinlaturat ca sunt un dinozaur care nu-si are locul nicaieri. De data asta, a fost un motan mare, negru si indolent cel care mi-a amintit. Am ajuns acasa si, in timp ce manevram masina, l-am vazut: mergea printre flori, agale si molatec, indreptandu-se catre gardul vecinului. In secunda in care l-am observat, mi-am spus "repede, s-o chem pe Maria". Oh, my God! De ce s-o chem pe Maria? Gata, anii aceia s-au dus. Un motan mare si negru nu e decat un motan mare si negru. Nu e nici un motan fermecat, nici un motan care vine la noi pentru Maria, nu e un motan bun, nici unul rau. S-au dus anii aia. Acum e vremea unghiilor facute, a pantofiorilor transformati in pantofi, a cutiilor cu farduri si a posterelor cu idoli atarnate pe pereti. E vremea aceea frumoasa pe care eu am uitat-o, vremea adolescentei.

O poveste a lui Voltaire (15)

Ochii albaştri

— Trupul şi inima… spuse regele lui Zadig.

La aceste cuvinte, babilonianul nu se putu opri să nu-l întrerupă pe măria-sa.

— Sunt recunoscător măriei-tale că n-ai spus spiritul şi inima. Numai de asta se vorbeşte în Babilon. Nu vezi decât cărţi în care e vorba de inimă şi de spirit, scrise de oameni care n-au nici una, nici alta. Dar te rog, măria-ta, urmează.

Nabusan urmă astfel:

Gelsomino in tara mincinosilor(8)

Bananito, pictor de afiş, părăsind penelul, ia un şiş 

     Pictorul Bananito era singur în mansarda lui şi în seara aceea somnul nu izbutea să-l fure. Ghemuit pe un taburet, el îşi contempla tablourile cu melancolie:

„În zadar, ceva le lipseşte! Dacă nu le-ar lipsi asta, ar fi adevărate capodopere. Dar ce oare le lipseşte?"   

Asta era întrebarea.

În momentul acela, Şchioapa, care se căţărase sus pe acoperişuri, gîndindu-se să intre pe fereastră fără a tulbura cumva pe stăpînul casei, sări pe pervaz.

Faceti-va bine (284)

Siminocul

Denumire ştiinţifică: Helichrysum arenarium.

Denumire populară: floare de paie, siminic.

Prezentare. Siminocul face parte din familia compozitelor. Este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm, uneori mai mult. Planta este acoperită de perişori, culoarea ei fiind verde-cenuşie. Dezvoltă o rădăcina puternică, tare, chiar lemnoasă. 

Somnul de veci (29)

DOUĂZECI ŞI NOUĂ

Venise o altă zi şi soarele strălucea din nou. 

Căpitanul Gregory, de la Biroul de persoane dis­părute, aruncă o privire grea pe fereastra biroului său spre geamul de sus, zăbrelit, al Palatului de Justiţie, alb şi curat după ploaie. Apoi se întoarse gânditor pe scaunul turnant, apăsă tutunul din pipă cu de­getul mare, plin de cicatrice, şi mă privi lung şi rece.

— Aşadar ai intrat într-altă încurcătură.

— Ai şi auzit de ea.

Micul print (3)

Mi-a trebuit un timp îndelungat până când să pot pricepe dincotro venea. Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şi asta datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu pentru mine), m-a întrebat:

          - Ce bazaconie mai e şi asta?

          - Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.

          Şi i-am adus la cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:

         

Chestiunea torționarilor comuniști

Un subiect fierbinte, zilele astea, este cel al foştilor torţionari din puşcăriile comuniste. Am văzut un subom bătrân numit Vișinescu, abia târându-şi picioarele, dar sărind să-l lovească pe reporterul care îl întreba dacă-i pare rău pentru ce-a făcut. Acum a apărut şi un oarecare Ficioru, care a omorât sau a aprobat omorârea a peste 100 de oameni şi care îşi tortura victimele bătându-le cu bâte şi ghioage. Acest rebut uman a avut tupeul să pretindă că deţinuţii au murit de bătrânețe. 

Alegeri in Germania

Duminica, in Germania sunt alegeri legislative. Toate orasele sunt impanzite cu afisele candidatilor, pe care contracandidatii, pe alocuri, le mazgalesc in mod pueril, facandu-le mustati sau ochelari. Numai verzii au pus niste panouri oribile in care se vede Angela Merkel ca un fel de cotoroanta gheboasa, razand sininstru cu mana la gura, alaturi de partenerul ei de coalitie. M-am oprit alaltaieri si am facut o poza cu panoul asta. Am vazut eu ca se uitau unii la mine cam mirati, dar nu i-am bagat in seama. A doua zi, panoul nu mai era acolo. 

Două povești ale lui Delavrancea

Bunicul

 Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.

     Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile cari cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scărpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.

      Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi si grei.

Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.

Cine trânti poarta?

Din povestile lui O. Henry (22)

Pragmatism superior 
    Căutarea înţelepciunii a ajuns o problemă de mare im­portanţă. Anticii sunt discreditaţi. Plato e plat; Aristotel se clatină; Marc Aureliu se bălăbăne; Esop şi-a vîndut drepturile de autor în Indiana; Solomon e prea solemn; iar din Epictet nu iese nicio picătură.

     S-a demonstrat că furnica, insecta care ani de-a rîndul a servit drept model de inteligenţă şi hărnicie în ma­nualele şcolare, este de fapt redusă mintal, senilă şi risi­pitoare — de timp şi de efort. În zilele noastre oamenii huiduie cucuvaia. Convenţiile au abandonat cultura şi au adoptat magia. Bărbile colilii aduc dovezi zdrobitoare în sprijinul patentului pentru regenerarea părului, vîndut de o mulţime de negustori. În almanahurile publicate de diverse cotidiene se strecoară erori tipografice. Profesorii universitari au devenit...

Personajele Patriciei Piccinini

Trei milenii de umor (26)

Un tînăr ziarist, disperat că şeful său nu este mulţumit de materialele aduse de el în ultima săptămînă, caută un interviu senzaţional, care să facă vîlvă şi să-l reabiliteze. Reuşeşte să stea de vorbă cu un dresor de purici, care a obţinut succese răsunătoare cu „elevii" săi. Încasările acestuia erau substanţiale.

—     Ce veţi face, a întrebat tînărul ziarist, dacă deveniţi mi­lionar.

—    O! s-a luminat chipul dresorului. Fiecare purice va avea propriul său cîine!

Somnul de veci (28)

DOUĂZECI ŞI OPT

Garajul de alături era întunecat. Am traversat aleea cu pietriş şi un petec din peluza îmbibată cu apă. Pe drum se scurgeau râuleţe. Se adunau într-un şanţ departe, peste drum. N-aveam pălărie. Trebuie să-mi fi căzut în garaj. Canino nu-şi mai bătuse capul să mi-o înapoieze. Îşi închipuise că n-am să mai am nevoie de ea. 

Jobenul lui Basescu

Am urmarit ieri interviul acordat de Victor Ponta postului de televiziune B1Tv. Cea care i-a pus intrebarile a fost Madalina Puscalau, o persoana care s-a aratat mai iscusita si mai curajoasa decat Ion Cristoiu. In precedentul interviu, Cristoiu a fost mai mult decat jalnic, incat parca imi venea sa cred ca a fost platit ca sa nu-l incomodeze nicicum pe Plagiatorul Dedublat. Madalina Puscalau insa a facut exact ceea ce trebuie intr-un interviu cu un personaj public: i-a pus intrebari delicate si, mai cu seama, atunci cand Ponta raspundea batand campii, l-a tot readus la subiect. 

Micul print (2)

          Aşa am trăit eu, stingher, fără să am cu cine sta într-adevăr de vorbă, până când, o dată, acum şase ani, am rămas în pană în pustiul Sahara. Mi se stricase ceva la motor. Şi cum nu luasem cu mine nici mecanic, nici călători, mă pregăteam să-ncerc de unul singur să duc la bun sfârşit o reparaţie anevoiasă. Era pentru mine o chestiune de viaţă şi de moarte. Apă de băut, abia dacă aveam pentru o săptămână.

Un cantecel

Vai, vai
Oh, oh 
Hai, hai,
Noch, noch

Mai, mai
Cioc, cioc
Stai, stai,
Poc, poc.

Faceti-va bine (283)

Silurul

Denumire ştiinţifică: Euphrasia officinalis.

Prezentare. Silurul este o micuţă erbacee, aparţinând familiei scrofulariaceelor.  Frunzele silurului sunt mărunte şi dinţate, iar florile, de culori diferite – violacee, liliachii, albe – se grupează în nişte inflorescenţe sub formă de spic, situate în vârful plantei. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei.

Substanţe active importante: aneubină – un compus specific, tanin, răşină aromatică.

Întrebuinţări. Infuzia, decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente, sedative, antiinflamatoare, antimicrobiene. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite, faringite, stomatite, afte, afecţiuni oftalmologice (blefarite, conjunctivite).

Mici intamplari cu animale (161)

La cetatea viezurilor

În vîrful dealului viilor, bătrînii au săpat pivniţe în pă­mînt, în care îsi aşezau rodul. Acum sînt părăsite, în parte năruite, aşa încît nu mai servesc decît drept „cetăţi" ale genera­ţiilor de viezuri, de un lung şir de ani. În multe toamne am stat aici la pîndă pe lună bună şi am împuşcat de cîteva ori viezuri cu blană frumoasă şi sub ea cu grăsime de un deget.

O poveste a lui Voltaire (14)

Dansul

Setoc trebuia să se ducă, cu treburile lui negustoreşti, în insula Serendib. Dar prima lună a căsătoriei care este, după cum se ştie, luna de miere, nu-i îngăduia nici s-o părăsească pe nevastă-sa, nici să creadă că ar putea vreodată s-o părăsească. Îl rugă aşadar pe prietenul său Zadig să se ducă în locul lui. „Vai! îşi spuse Zadig; acum am să fiu şi mai departe de Astarte! Dar trebuie să-mi slujesc binefăcătorii.“ Aşa vorbi, plânse şi plecă.