sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Ce mi-e Cosma, ce mi-e Tanase

   "Dacă ar vota numai utilizatorii de online Iohannis ar cîștiga detașat. Dar numericește vorbind acest electorat este inferior numărului babelor din satele părăsite și bețivilor de prin cîrciumile rurale, al celor strînsi pe marginea șanturilor să povestească ce le scriu copiii plecați in occident la muncă.
    Că din ce trimit ei trăiesc. Ăștia ( spre deosebire de copiii lor ) nu votează cu Iohannis, ci cu Ponta la îndemnul primarului, mai ales dacă pune și cîteva kilograme de mălai și făină în sacoșa trecută peste gard. În plus amatorii de online nu ies din casă duminica nici măcar să se ducă la vot."


vineri, 21 noiembrie 2014

Felicitari, Ploiesti!

Cu aproximativ o saptamana inainte de turul I, aflandu-ma in tara, am facut un drum la Ploiesti cu fratele si prietenul meu Gogol. Amandoi aveam de rezolvat cateva probleme si, fiind o zi frumoasa, am hotarat sa nu mai amanam. Chiar de la intrare ne-au luat in primire niste panouri imense cu Victor Ponta. Din stalp in stalp aproape, erau bannere cu acelasi candidat. Imi pare atat de rau ca n-am avut cu ce sa fac poze,




joi, 20 noiembrie 2014

Anihilarea PSD - o prioritate nationala

A inceput, asa cum ma asteptam, marea actiune de salvare a pesedismului. Oameni la care nu te astepti, posteaza pe FB si in forumuri teorii de genul „hai ca nu sunt toti la fel”, „sa alegem graul de neghina”, „nu exista padure fara uscaturi”, „nimeni nu e perfect”, „numai cine nu munceste nu greseste” si tot asa. Adica romanii ar trebui sa fie toleranti, ca intotdeauna, sa nu ii condamne pe pesedisti de-a valma, sa-i pastreze pe cei competenti in functii. Cu alte cuvinte, sa stearga cu buretele tot ce-a fost, dupa sinistra teorie conform careia „mortul de la groapa nu se mai intoarce”.


Povesti cu si despre sex(11)

Aflam ca "Jean-Charles Luperto (40 de ani), membru al Partidului Socialist şi care prezidează din 2009 Parlamentul Federaţiei Wallonie - Bruxelles, este acuzat de presa belgiană că s-a masturbat în faţa lavoarelor dintr-o benzinărie, în prezenţa altor utilizatori ai toaletei." O stire suculenta, care merita analizata spre a fi inteleasa cat mai bine. Oare ce anume din actiunea deputatului socialist este revoltator? Faptul ca s-a masturbat, faptul ca a facut-o in fata unor lavoare, sau acela ca a facut-o in fata unor domni care erau in acelasi loc? Sau, poate, faptul ca omul este deputat? Parerea mea e ca daca un cetatean oarecare ar fi facut acelasi lucru, presa n-ar fi scris nimic. Mai cu seama intr-o societate in care sexul de orice fel este permis. Intrebarea e daca in Belgia exista o lege care sa mentioneze ca masturbarea in public este interzisa. Daca exista, atunci oricine face asa ceva este bun de pedeapsa. Daca nu exista, atunci care este problema? Simplu: e vorba de un deputat.
De mentionat ca la noi deputatii se masturbeaza zilnic in public, lucru cu care romanii s-au obisnuit si pentru care nu mai face nimeni caz.


Ponta si PSD trebuie sa dea socoteala

Modelul de actiune politica a PSD este unul foarte simplu si primitiv. El a fost aplicat cu succes in 2012, la suspendarea lui Basescu. Intr-o singura miscare, executata pe parcursul a 24 de ore, PSD a plesnit sistemul democratic, decapitand institutiile statului si punand la butoane mercenari. Basescu a fost suspendat si in locul lui a fost plasat Antonescu. Din fericire, mascarada a esuat datorita CCR si a romanilor, care au boicotat votul pentru demitere. Cei care au organizat puciul nu au fost pedepsiti. Nici Voiculescu, nici Antonescu, nici Ponta - cei trei pioni principali ai loviturii de baros aplicate sistemului democratic. Si nici cei din esalonul doi, executantii zelosi de genul Zgonea.


miercuri, 19 noiembrie 2014

Iohannis la rascruce

Daca Iohannis nu face ordine in PNL, totul se va duce dracului. Poate cineva isi inchipuie ca acum pesedistii stau degeaba. Se insala grav. Pesedistii incearca acum sa negocieze, de-a lungul si de-a latul Romaniei. Si o multime de liberali accepta aceste negocieri, bat palma, promit functii, primesc ponturi. O sa vedeti cum mii de pesedisti, pecisti si uneperisti vor solicita sa treaca la PNL, ca sa ramana in scaune. Daca se accepta aceste lucruri, nu va dura mult si ne vom trezi cu pecinginea pesedista reasezata frumos ca o plapuma peste tara, vopsita in galben.
Iohannis, da cu ei de pamant ACUM. Nu permite niciun fel de migratie. Pesedistii nativi si traseistii sa ramana la PSD. Sa nu vina inapoi in PNL tradatorii


marți, 18 noiembrie 2014

O nouă porcărie a lui Emil Constantinescu

A fost o vreme când respectul meu pentru Emil Constantinescu era atât de mare, încât aş fi fost gata să mă iau la bătaie cu oricine ar fi spus vorbe de ocară la adresa lui. Astăzi, îmi este o silă infinită de acest individ şi mă mir cât am putut să fiu de orb atunci când i-am acordat încredere.
După un mandat încheiat în mod ruşinos, în timpul căruia nu a făcut nimic în afară de a vorbi cu aere despre tot felul de chestiuni de principiu, acest om a refuzat să mai candideze, declarându-se înfrânt de securitate.


Ultima misiune a lui Melescanu

Am scris ieri, pe Facebok, din sase in sase ore, urmatorul mesaj: "Ora ..... ora Romaniei si sinistrul securist Melescanu zis Mumia, inca nu a demisionat si nici nu a fost dat afara." Intre timp, Ponta a facut conferinta de presa si, printre altele, a scapat informatia ca Melescanu nu a venit la MAE ca sa ramana. Intr-adevar, el a venit ca sa plece. Intrebarea e de ce nu pleaca odata.
Cred ca Melescanu are in continuare o misiune. El trebuie sa stea pe pozitii pana cel putin cand CCR valideaza rezultatele alegerilor. Pentru ca daca printr-o minune ICCJ il declara pe Iohannis incompatibil sau CCR le invalideaza, alegerile vor trebui repetate. Si cine daca nu batranul spion comunist se poate achita mai bine de sarcinile privind impiedicarea Disaporei sa mearga la vot?


luni, 17 noiembrie 2014

Banciu, au revoir!

„Relansarea USL-ului este încă o greșeală de campanie a lui Ponta, deși el e clar câștigătorul detașat al alegerilor de duminică. Nu e niciun suspans. Îi transmit prostimii din această țară că Ponta a câștigat alegerile prezidențiale din România, să nu-și mai facă griji. Dormiți bine noaptea asta și mâine noapte la fel. S-a terminat, alegerile sunt câștigate de cel care a meritat să le câștige în această campanie”.
Cine declara oare, acum trei zile, porcaria asta, cu o voce de facocer? Nimeni altul decat Radu Banciu. Stau si ma intreb: de ce nu pleaca el acasa acum, sa ne mai lase cu rahaturile lui frantuzite?


Nerusinarea pesedista

Un bun exemplu de ce inseamna manipularea nerusinata si sfidarea agresiva este dat de comportamentul PSD dupa dezastrul din strainatate, unde romanii au fost impiedicati sa mearga la vot.
Sa punem cap la cap cateva adevaruri pe care nu cred ca le poate contesta nimeni


Halt pesedismului

Au trecut noua luni de cand scriam aici despre necesitatea ca Iohannis sa devina liderul opozitiei, care sa castige cu el Cotrocenii si sa inlature pesedismul odata pentru totdeauna. In acest moment, Iohannis este presedinte. Numai o eventuala decizie a ICCJ privind incompatibilitatea lui ar mai putea rasturna situatia. Sau o invalidare a alegerilor de catre CCR. Sper ca niciunul dintre aceste doua evenimente nu se va produce si Iohannis va ramane la Cotroceni pentru minimum cinci ani.


miercuri, 12 noiembrie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (23)

Mai există şi oameni care, aflând că tu vrei să te sinucizi din cauza lipsei de sens, îţi pun întrebarea: “la ce-ţi foloseşte să te gândeşti la asta?” Acest tip de întrebare îi poate fi pus cuiva doar în legătură cu o acţiune pe care el o face în mod voit. De exemplu cuiva care colecţionează capace de bere. Pe acela poţi să-l întrebi la ce-i foloseşte să colecţioneze capace de bere, iar întrebarea ascunde şi o sugestie: “mai bine renunţi şi te apuci de ceva care îţi aduce foloase”. 


marți, 11 noiembrie 2014

Excesul de corectitudine

Exista persoane a caror problema este excesul de corectitudine. Ceea ce au inteles ele din functionarea democratiei este ca oricine are dreptul sa aiba orice parere cata vreme nu incalca vreo lege. Spre exemplu, oricine e liber sa exprime opinia ca PSD este un partid de gentlemani care slujesc principii morale. Insa cine doreste, poate sustine linistit ca PSD e un partid de mafioti pusi pe furat. Oamenii despre care vorbesc, se revolta atunci cand unul ca Beligan este pus la colt pentru sustinerea publica a lui Ponta. Cum adica - intreaba ei - marele actor nu are si el dreptul la opinie? Apoi aduc argumentul suprem: "Adica e OK ca Rebengiuc să-l susțină pe Iohannis, dar e de căcat ca Beligan să-l susțină pe Ponta?"


La canton

La micul canton surpat dintre dealuri,
unde pe zi opreşte-un singur tren,
tăcut aşteaptă, rumegând finaluri,
bătrânul cal cu potcoave de-arsen.


luni, 10 noiembrie 2014

Ponta iese

Ati vazut-o pe femeia asta? Nu inca? Uitati-va, o sa intelegeti mai bine ce se intampla in Romania. Pur si simplu, fiind intrebata cu cine voteaza, ea raspunde obsesiv "Ponta iese". De ce iese? Pentru ca e om de treaba, pentru ca celalalt vrea sa ne vanda la nemti si face razboi. Imi dau seama ca daca as sta in fata ei si as incerca sa am un dialog as esua rapid. Cu astfel de oameni nu se poate comunica. Ii spui "Ponta e hot", ea raspunde zambind "nu, nu e hot, astalalt e hot, cand a cazut guvernul in 1990, el a pus mana pe toata averea lui Nicu Ceausescu". Poti sa ai replica la asa ceva? Ii spui "e un plagiator", ea devine serioasa si zice "nu, el e om destept".


Prabusirea unui idol

In adolescenta am fost un cititor asiduu. Citeam cam tot ce-mi cadea in mana. Luam carti pe sub mana de la librareasa lui tata, cotrobaiam prin imensa biblioteca stransa de mama si citeam. Visul meu era sa devin scriitor. Nici nu-mi imaginam ca vor veni vremuri ca cele de azi cand absolut oricine doreste va scrie carti si le va publica online. Scriitorul era o fiinta mai presus de oamenii obisnuiti. Nici nu cutezam sa-mi inchipui ca as putea sta de vorba face to face cu Gunter Grass ori  cu Ken Kesey. Cumva mi se parea ca astfel de oameni nu au o viata ca a noastra, nu ies din case, nu merg sa cumpere paine, nu, ei doar scriu. Mai pe scurt, scriitorii erau niste zei, ascunsi pentru eternitate in muntele lor inaccesibil.


vineri, 7 noiembrie 2014

Despre Milică Înfrântul

A urcat pe creasta valului cu spirjinul lui Corneliu Coposu care, din rațiuni ce merită discutate separat, l-a preferat lui N. Manolescu drept candidat al Convenției Democratice Române. Ajuns președinte în 1996, a susținut o politică externă remarcabilă, pro-NATO, pro-Vest. În plan intern, a fost o teribilă deziluzie pentru cei care îl susținuseră și votaseră. A cedat psihic, s-a retras din cursa pentru realegere, a anunțat că „a fost învins de structuri”. Ca președinte, nu a făcut mai nimic pentru decomunizarea țării. În anii președinției lui Traian Băsescu, omul a devenit tot mai acru și agresiv.



joi, 6 noiembrie 2014

Sunt roman si votez Ponta

Orice as face, nu pot sa nu mai fiu roman. Renunt la cetatenie? Vorbesc alta limba? Locuiesc in alta tara? Tot roman o sa fiu. Asa ca nu am cum sa nu-mi asum rezultatul unui vot democratic. Daca romanii voteaza Ponta, asta e. O sa pot fi banuit ca si eu am votat Ponta. Pentru ca votul e secret, asa ca oricat as sustine ca am votat Macovei in primul tur, nu voi putea dovedi. Iar daca pe 16 noiembrie o sa iasa Ponta, va trebui sa ma resemnez si sa accept sa ma arate cine doreste cu degetul: tu esti din tara aia unde oamenii au votat Ponta; voi, romanii, ati votat Ponta.


luni, 3 noiembrie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (22)

Dacă cineva a ajuns în starea de vătămare, nu mai are altă variantă decât sinuciderea. Lui, acest lucru i se pare absolut limpede, dincolo de orice îndoială. Dar ceilalţi ar putea să nu înţeleagă ce se întâmplă. Ei l-ar putea întreba pe cel vătămat: “Omule, este în regulă, ai descoperit că viaţa nu are sens, dar de ce asta trebuie să te determine să te sinucizi? Nu poţi să bei un pahar de vin şi dacă viaţa nu are sens? Nu poţi să stai si să priveşti marea, sau să te uiţi la un film?” 


Icoane rusesti




După mine!