Săptămâna trecută am călătorit, de la Suceava la
Bucureşti, cu trenul 1642. Tren accelerat, bilet de clasa întâi. Recomand o
asemenea călătorie tuturor patrioţilor români scandalizaţi de nedreptăţile
istorice la care am fost supuşi de-a lungul zbuciumatei noastre istorii. Şi
celor care cred că dacă nu vom intra în NATO sau în UE va fi din cauza unui
generalizat lobby anti-românesc. Să poftească dumnealor să meargă cu trenul
prin Moldova. Cu trenul 1642, de pildă.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 4 mai 2019
vineri, 3 mai 2019
Ploaia și căciula ciobanului - poveste din Bertea
Anul 1952 este,
pentru comuna Bertea, unul de o importanță specială, din mai multe motive. În
primul rând pentru că, amestecându-i cifrele, găsim 1259, anul în care s-a
terminat zugrăvirea frescelor din biserica Boiana, aflată azi în patrimoniul
UNESCO. Ctitorul bisericii a fost sebastocratorul Caloian, ale cărui rubedenii,
printr-un complicat sistem de alianțe, au ajuns și prin părțile noastre.
Caloienii, împreună cu Fălceștii, Cepoeștii și alte câteva familii de moșneni,
au întemeiat actuala comună Bertea.
joi, 2 mai 2019
Meteoritul de aur (11, 12)
CAPITOLUL
XI
JERTFA
MARELUI IDOL
Ţarcul
în care fusesem închişi, împreună cu hamalii noştri, era strâmt şi incomod.
Fuseserăm dezlegaţi, dar 30
de pigmei aflaţi în jurul ţarcului cu arcurile pregătite, ne făceau imposibilă
evadarea.
miercuri, 1 mai 2019
Blestemul unui cântec - sinucigașii
De numele pianistului şi compozitorului maghiar Rezső Seress se leagă o poveste sinistră. Se spune că încerca de foarte multă vreme să dea lovitura cu unul dintre cântecele sale. Cele mai multe erau respinse, lucru care ducea inevitabil la certuri cu soţia sa. În cele din urmă, într-o duminică, aceasta l-a părăsit. Singur şi deprimat, Seress s-a aşezat la pian.
Apoi, aruncându-şi privirea pe fereastră, a văzut cum pe cer se strâng nori negri şi începe o ploaie tristă de toamnă. „Ce duminică mohorâtă”, a gândit Seress şi a început să improvizeze la pian. În mai puţin de o jumătate de oră compozitorul a scris un cântec întreg, cu o melodie şi un ritm ciudat, foarte deprimant şi trist. L-a numit „Szomorú vasárnap” (Duminică mohorâtă).
marți, 30 aprilie 2019
Solaris (12)
GÂNDITORII
— Kris, e din cauza acelei experienţe?
Am tresărit la auzul glasului ei.
Stătusem închis, fără somn, de ore în şir, scrutând bezna, însingurat, fiindcă
nu-mi ajungea de la Harey nici măcar respiraţia, şi asaltat de gândurile nopţii
întortocheate, ca labirinturile, halucinante, doar pe jumătate înţelese şi, de
aceea, crescute la noi dimensiuni şi semnificaţii; o uitasem pe fata de lângă
mine.
— De unde ştii... că nu dorm...? am întrebat. În glasul meu
vibrau inflexiunile spaimei.
— După cum respiri..., mi-a răspuns pe tonul sfios al unei
scuze. Nu voiam să te tulbur... Dacă nu poţi vorbi...
O dramă între mărăcini - Poveste din Baba Ana
Prin
1835, zona care astăzi formează comuna Baba Ana nu era decât un mărăciniș situat
la vreo 30 de kilometri de Buzău, străbătut de trei drumuri prăfoase: Drumul Conduratului,
Drumul Amarului și Drumul Mărgineanului. Pe marginea acestuia din urmă era o
cârciumă unde poposeau drumeții pentru mâncare, vin și puțină odihnă. Femeia
care ținea cârciuma se numea Ana, dar, pentru că avea o înfățișare bătrânicioasă,
toată lumea îi spunea Baba Ana. De la ea se trage numele comunei de azi. Dar
extrem de puțini știu povestea acestei femei cu adevărat extraordinare. Căci nu
era lucru la îndemâna oricui să țină o cârciumă în acele pustietăți.
luni, 29 aprilie 2019
O poveste aproape adevărată
Înviatul
Hmmm, ce mai
chestie, mi-am zis, omul ăsta a murit acum mai bine de două milenii si de
atunci reînvie mereu, an după an, fără excepție.
Repede
am terminat cafeaua amară cu care-mi petrec diminețile de om solitar și am ieșit
în răcoarea primăverii de aprilie.
Eram la cafea când am auzit știrile: azi noapte a înviat iarăși cel care s-a jertfit pentru noi, murind răstignit pe o cruce.
Hmmm, ce mai
chestie, mi-am zis, omul ăsta a murit acum mai bine de două milenii si de
atunci reînvie mereu, an după an, fără excepție.
Repede
am terminat cafeaua amară cu care-mi petrec diminețile de om solitar și am ieșit
în răcoarea primăverii de aprilie.
duminică, 21 aprilie 2019
Solaris (11)
DISCUŢIA
A doua zi, întorcându-mă de la dejun, am găsit pe măsuţa de sub
fereastră o scrisoare de la Snaut. Îmi relata că Sartorius întrerupsese munca
la anihilator, ca să facă o ultimă încercare de iradiere a oceanului cu un
fascicul de radiaţii dure.
—
Dragă, am spus, trebuie să mă duc
la Snaut.
Apusul roşu ardea în ferestre, împărţind camera în două. Ne aflam în
umbra albăstruie. În afara spaţiului ei, totul părea de aramă. Îţi făcea
impresia că orice carte, căzând de pe raft, ar da un sunet metalic.
—
E vorba de experienţa aia... Numai
că nu ştiu cum să fac. Aş prefera, înţelegi... mi-am lăsat fraza în aer.
—
Nu te scuza, Kris. Aş dori din
toată inima... Numai de n-ar dura prea mult...
sâmbătă, 20 aprilie 2019
Meteoritul de aur (9, 10)
UNDE
APARE O VECHE CUNOŞTINŢĂ
Satul
pigmeilor era o aşezare de câteva zeci de colibe rotunde alcătuite din crengi
de copac şi lut întărit. Destul de încăpătoare, de altfel colibele aveau în loc
de intrare un fel de gaura prin care abia se putea strecura un pigmeu.
Satul
era înconjurat de un gard destul de înalt ca să oprească vizita nepoftită a
războinicilor din alte triburi sau a animalelor sălbatice. Două deschizături înguste,
una spre răsărit şi alta spre apus, constituiau cele două intrări ale gardului.
Bineînţeles că ele se astupau în timpul nopţii.
Și tu, Nikos, ai trecut prin asta?
Să fi avut vreo şase ani, când un unchi al meu m-a luat de mână să
mă ducă la cimitirul Sfântul Matei, din interiorul cetăţii, ca să vedem, zicea
el, o vecină.
Era primăvară: în cimitir înflorise muşeţelul, o tufă de măceş
într-un colţ era încărcată cu trandafiri mărunţi de aprilie. Trebuie să fi fost
pe la amiază, soarele încălzise pământul şi se simţea mirosul de iarbă. Uşa
bisericii era deschisă, popa punea tămâie în cădelniţă, apoi şi-a pus
patrafirul, a trecut peste prag şi s-a îndreptat spre morminte.
vineri, 19 aprilie 2019
Tristețea iremediabilă
După marele incendiu de la Notre Dame, au început donațiile pentru refacere. Una dintre firmele care s-au implicat, dăruind o sumă considerabilă, este UiPath. Nimeni n-a auzit de firma asta prin România, chiar dacă este înființată și condusă de doi români. Citim în Adevărul: „Compania a fost fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi s-a specializat în dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. IT-istul Daniel Dines a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în ţară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită în România. Compania ar putea ajunge curând la o evaluare de 7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat venituri de 3,5 milioane de dolari în 2016, ceea ce înseamnă că veniturile startup-ulului ar creşte cu 5614% în aproximativ doi ani. Compania a obţinut investiţii de 265 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă CapitalG - fondul de investiţii al Google - şi Sequoia Capital, din luna septembrie a anului trecut. Această rundă de investiţii ar fi crescut valoarea estimată a startup-ului de la 1 miliard de dolari la 3 miliarde.”
duminică, 14 aprilie 2019
Solaris (10)
Zăceam culcat în beznă, amorţit, cu privirea pironită pe cadranul
luminescent al ceasului meu de mână. Nu ştiu cât timp am stat aşa... Ascultam
propria-mi respiraţie şi mă intriga ceva, dar şi gândurile, şi privirea
aţintită pe şiragul verzui al cifrelor, şi mirarea erau cufundate într-o stare
de apatie, pe care o atribuiam oboselii.
M-am întors pe o parte, patul părea curios de larg, ceva îmi lipsea.
Mi-am oprit respiraţia. S-a aşternut o linişte deplină. Am încremenit. Harey!?
Nu se auzea nici cea mai uşoară foşnire. De ce nu-i auzeam respiraţia? Am
început să-mi plimb mâinile pe aşternut: eram singur.
—
Harey! am vrut să strig, dar am
auzit paşi. Se apropia cineva mare şi greu, ca...
—
Gibarian? am spus liniştit.
—
Da. Eu sunt. Nu aprinde lumina.
luni, 8 aprilie 2019
Meteoritul de aur (7, 8)
MISTERUL
JUNGLEI PITICE
Nici
nu mai ţineam socoteala zilelor care trecuseră de când părăsisem Bassoko. Toate
se asemănau prea mult una cu cealaltă. Aceleaşi ploi, aceeaşi căldură
sâcâitoare, aceleaşi insecte dezgustătoare. Nicăieri nu apărea vreun sat, cât
de mic, cât de sărac. Jungla se întindea înaintea noastră la fel de sălbatică
şi nepătrunsă.
Într-o
noapte, ajunseră până la noi mugetele unei turme de elefanţi. Era un semn că
savana se afla prin apropiere.
miercuri, 3 aprilie 2019
De ce și cu cine voi vota
Nu am de gând să mă
implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul
sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui
Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi
și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român
nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne
indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din
țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred
că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum
competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva
întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod
tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul
că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul
unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și,
ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens
ca această clică să rămână la conducerea României.
duminică, 17 martie 2019
Solaris (9)
În toiul nopţii, m-a trezit lumina. M-am ridicat într-un cot, iar cu
mâna cealaltă mi-am acoperit ochii. Înfăşurată într-un cearşaf, Harey şedea la
capătul patului, chircită, cu faţa năpădită de păru-i lung. Umerii îi
tresăltau; plângea fără glas.
—
Harey! S-a chircit şi mai mult.
Ce-i cu tine?... Harey...
Încă nedezmeticit bine, m-am aşezat pe marginea patului,
descătuşându-mă treptat de coşmarul ce mă chinuise doar cu o clipă în urmă.
Fata tremura. Am îmbrăţişat-o. M-a respins cu cotul. Faţa şi-o ţinea ascunsă.
—
Iubito... Nu vorbi aşa...
—
Dar, Harey, ce se-ntâmplă?
I-am văzut chipul zbuciumat, umed de lacrimi. Lacrimi mari, de copil i
se prelingeau pe obraji, strălucind un moment în gropiţa bărbiei şi picurând
apoi pe cearşaf.
—
Tu nu mă mai vrei.
Casandra
Singura pasăre care a stat mai multă vreme la mine pe pervaz a fost o vrabie care venise să moară. Era atât de tristă, încât nicio altă pasăre nu s-a mai oprit acolo, fie și pentru câteva clipe. Se mai apropia câte un porumbel, odată a dat târcoale chiar și un pescăruș, dar toate își schimbau direcția după ce o vedeau cum stă zgribulită, cu penele în neorânduială, cu gheruțele scâlciate, de parcă ar fi fost din cauciuc.
sâmbătă, 9 martie 2019
Soluția lui Nicușor Dan
Din câte am văzut, mulți n-au înțeles ce s-a întâmplat cu interdicția dată de BEC pentru participarea alianței USR - PLUS la europarlamentare și cu anularea deciziei, a doua zi, de către Înalta Curte. Așa că o să încerc să explic, mai ales că, în cel mai pur stil românesc, fruntașii acestei alianțe au ieșit pe sticlă și au făcut un mare tămbălău, susținând că nu pot candida din cauza PSD care ar fi ordonat obstrucții la BEC. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel.
duminică, 3 martie 2019
Solaris (8)
Stăteam culcat cu ochii în sus, cu fruntea ei pe umăr,
fără să mă gândesc la nimic. Noaptea ce umplea încăperea s-a populat. Auzeam
paşi. Pereţii se făceau nevăzuţi. Ceva se înălţa deasupra mea, tot mai sus, tot
mai sus, fără limită. Învăluit, pătruns, fără să fi fost atins, am rămas
nemişcat în beznă. Îi simţeam cu acuitate transparenţa de parcă ar fi devenit
un alt văzduh. Foarte departe se auzeau bătăile inimii. Mi-am concentrat
întreaga atenţie, rămăşiţele de putere, în aşteptarea agoniei; nu venea.
Deveneam doar mic, iar cerul invizibil, zările invizibile, spaţiul amorf,
lipsit de nori, de stele, dilatându-se, luând dimensiuni enorme, făceau din
mine centrul lor. Încercam să mă târăsc pe ceea ce eram culcat, dar sub mine nu
se mai afla nimic şi întunericul nu-mi mai ascundea nimic. Mi-am strâns pumnii
şi mi-am acoperit cu ei faţa. N-o mai aveam. Degetele-mi trecuseră prin ea, am
vrut să strig, să urlu...
vineri, 1 martie 2019
Meteoritul de aur (5, 6)
TOVARĂŞII MEI DE DRUM
-
Iar s-a încins, pufni Leicher, răvăşind cu un gest furios cărţile de joc
întinse pe masă. Bine am ajuns! Să joc cărţi de unul singur, să fac pasienţe!
Eu, tocmai eu! Dumneata ştii cine am fost eu?
Am
dat nedumerit din umeri în senin că ştiam prea puţin despre importanta sa
persoană.
-
Ei
bine, domnule, spuse locotenentul umflându-şi pieptul, află că eu am fost unul
din cei mai mari jucători de cărţi ai lumii. Pot chiar să afirm că mi-am
petrecut cea mai mare parte a vieţii la masa de joc. Te întrebi acum, desigur,
cum de a ajuns unul ca mine să stea în colonii, să facă pasienţe de unul
singur, să n-aibă parteneri nici măcar pentru popa prostul şi în sfârşit să
plece cu antipaticul ăsta de Rosechamp în căutarea unui blestemat de meteorit.
Te întrebi, desigur, nu?
-
Da,
recunoscui eu.
duminică, 24 februarie 2019
Zece lucruri pe care nu le știai despre orașul Ploiești
1. În anul 52 d.Hr, Apostolul Andrei, care se stabilise în Scytia (Dobrogea) ca să creștineze zona, așa cum hotărâseră sorții la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, a făcut un drum până în zona actualului Ploiești, unde, înainte să plece către sudul Rusiei de astăzi, și-a pierdut o sanda. Această sanda este căutată încă și acum, în mare secret, de membrii unei organizații oculte cu numele de „Fiii Ploieștilor”, care cred că dacă o vor găsi vor dobândi nemurirea.
2. Moș Ploae, întemeietorul orașului Ploiești, care era un mare proprietar de oi, avea întotdeauna grijă ca numărul oilor din turmele sale să fie divizibil cu 7, acest lucru datorându-se faptului că el avea șapte feciori.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)