Svejk 16

— La Jindrichuv Hradec, se auzi din nou glasul lui Švejk, era, cu ani în urmă, un mezelar, îi zicea Josef Linek şi avea pe o policioară două cutii: într-una ţinea un amestec de mirodenii pentru cîrnaţi; în cealaltă, avea praf contra insectelor, că aflase el că de mai multe ori calfele au muşcat din cîrnaţi cîte o ploşniţă sau un gîndac. Cît priveşte ploşniţele, Linek zicea că au un gust foarte plăcut şi picant, ca migdalele amare care se bagă în cozonaci, dar că gîndacii din mezeluri put ca o Biblie veche, îmbîcsită de mucegai. De aceea ţinea mult la curăţenie şi peste tot în atelierul lui presăra din praful acela contra insectelor. Şi aşa, într-o bună zi, cînd prepara cîrnaţi cu sînge şi avea guturai, a apucat cutia cu praf contra insectelor şi-a turnat în tocătura de cîrnaţi; de atunci, toată omenirea din Jindrichuv Hradec cumpăra cîrnaţi cu sînge numai de la Linek. În dugheana lui era moarte de om. Mezelarul a fost destul de înţelept ca să-şi dea pînă la urmă seama că asta se trăgea de la praful acela contra insectelor şi a comandat contra ramburs lăzi întregi de praf, de bună seamă după ce, mai întîi, a avut grijă să atragă atenţia firmei de la care îl cumpăra să scrie pe lădiţe: „Mirodenii de India”. Asta a fost secretul lui şi cu el s-a dus în mormînt, dar cel mai interesant a fost că din casele celor care au cumpărat cîrnaţi cu sînge de la el, s-au mutat toţi gîndacii şi toate ploşniţele. De atunci, Jindrichuv Hradec se numără printre oraşele cele mai curate din toată Cehia.

P17

Svejk 15

Într-o casă, la etajul întîi, locuia un domn Karlik. Cu un etaj mai sus stătea un om tare cumsecade; îi zicea Mikes şi era de la conservator. Îi plăceau grozav femeile şi, pe lîngă altele, începuse să dea tîrcoale fiicei domnului Karlik, care avea o firmă de expediţii şi cofetărie, şi pe undeva, prin Moravia, pe alt nume, o legătorie de cărţi. Cînd domnul Karlik a aflat că vecinul umblă după fata lui, s-a dus la el acasă şi i-a spus: „Dumneata să ştii că n-ai s-o iei pe fiica mea, lepădătură; nu ţi-o dau!” „Bine, i-a răspuns domnul Mikes, dacă n-am voie, n-am voie, ce să fac? N-am să mă omor...” Peste două luni, domnul Karlik a venit din nou la el; de data asta a venit cu soţia şi amîndoi i-au spus într-un glas: „Nemernicule, ne-ai necinstit fiica”. „Adevărat, le-a răspuns el atunci fără ocol, mi-am îngăduit să-i fac felul, stimată doamnă.” Domnul Karlik a început atunci să zbiere, amintindu-i că-l prevenise că nu i-o dă; conservatoristul i-a răspuns, pe bună dreptate, că nici n-avea de gînd s-o ia şi că, atunci cînd domnul Karlik a venit la el, în afară de căsătorie nu-i interzisese nimic. Le-a mai spus că, de altfel, să nu aibă nici o grijă, că el e om de cuvînt, că nu se gîndeşte la căsătorie şi că se pot bizui pe cuvîntul lui. Dacă va fi urmărit — zicea — din pricina asta, lui puţin îi pasă, ştiindu-se cu cugetul curat, că mama lui i-a cerut pe patul de moarte să nu mintă niciodată, că el jurase şi că nu e în stare să calce un asemenea jurămînt. În familia lui nimeni n-a minţit niciodată şi el a avut întotdeauna în şcoală cea mai bună notă la educaţia morală. Vedeţi aşadar că există lucruri neîngăduite, dar care se pot face, şi că drumurile pot fi diferite, numai voinţa trebuie s-o avem cu toţii aceeaşi.

P16

Svejk 14

— Dormi, camarade?

— Nu dorm, răspunse Švejk, mă gîndesc.

— La ce te gîndeşti, camarade?

Svejk 13

— Aşa-i, întări Švejk, nimeni nu ţi-a spus vreo vorbuliţă pe care dumneata s-o poţi răstălmăci. Întotdeauna iese rău, cînd cineva se simte jignit. Odată eram la cafeneaua de noapte „Tunelul” şi vorbeam cu nişte prieteni despre urangutani. Printre noi era şi un marinar şi povestea marinarul că pe urangutan de multe ori nu-l deosebeşti de un cetăţean bărbos, pentru că un asemenea urangutan are păr în barbă ca nişte smocuri. „Să zicem, spunea el, ca domnul ăla de la masa de alături”... Ne-am uitat atunci cu toţii într-acolo; bărbosul s-a sculat de la masă, s-a dus glonţ la marinar şi i-a ars o palmă; marinarul nu s-a lăsat nici el, a pus mîna pe sticla de bere şi dă-i cu ea în cap; domnul cu barbă de urangutan s-a întins pe jos, cît era de lung, şi a rămas în neştire. De marinar a trebuit să ne despărţim, pentru că şi-a luat repede tălpăşiţa; credea că l-a dat gata.

Svejk 12

— Asta-i un fel de a spune: să te răzbuni! zise Švejk. Sînt unii care îşi închipuie că se răzbună, dar pînă la urmă oalele sparte le plăteşte cel pe care dumnealui şi l-a ales ca unealtă a răzbunării. Pe vremuri, cînd stăteam încă la Vinohrady, la parter locuia intendentul imobilului, care ţinea în gazdă un mic funcţionăraş de la nu ştiu care bancă; omuleţul ăsta obişnuia să frecventeze o cîrciumă din strada Krameriova, unde s-a luat la harţă o dată cu un domn care avea la Vinohrady un laborator pentru analiza urinei. Domnul nu se gîndea la altceva şi nu vorbea decît despre analizele lui. Umbla cu buzunarele pline de sticluţe cu urină, pe care le dădea cunoscuţilor pe la nas, îndemnîndu-i să-şi dea urina la analiză, pentru că de asta atîrna — zicea el — fericirea omului, a familiei. Nu costă mai nimic — zicea — numai şase coroane. 

Libertatea absolută

Libertatea absolută este tot ce poate fi mai rău pentru om. Cine vrea să fie fericit, trebuie să găsească un mod de a-și aranja niște constrângeri. De aia există mereu oameni care, scăpați dintr-un univers represiv, ajung să-l regrete, sau persoane care la ispășirea a câte 20 de ani de închisoare, nu mai vor să iasă de acolo. Au existat chiar și cazuri, consemnate în literatura de specialitate, în care o femeie supusă la torturi și umilințe în celulă, după ce a ieșit din temniță s-a căsătorit cu tortionarul. Pare incredibil, dar lucrurile stau întocmai așa.

Svejk 11

La despărţire, întrucît fiecare era dus la unitatea lui, Švejk îi spuse lui Vodicka:
— Cînd s-o isprăvi cu războiul ăsta, nu uita să vii să mă vezi. Mă găseşti în fiecare seară, la ora şase, în circiuma „La Potirul” de la Bojiste.
— Să ştii c-am să vin, răspunse Vodicka. Se petrece bine pe-acolo?

Svejk 10

— Cu respect vă raportez, domnule locotenent-major, că înţeleg. E tare rău cînd omul minte. Cum începe să se încurce, s-a curăţat. Într-un sat, dincolo de Pelhrimov, era un învăţător, îi zicea Marek; umbla după fata pădurarului Spara, care i-a trimis vorbă că dacă se mai întîlneşte cu fata lui în pădure, cînd i-o ieşi în cale îl împuşcă în şezut cu două cartuşe umplute cu sare. Învăţătorul i-a răspuns că nu e adevărat, că el nu umblă după fată, dar într-o zi, cînd trebuiau iar să se întîlnească, pădurarul l-a dibuit şi era gata, gata să-i facă operaţia făgăduită, dar învăţătorul se dezvinovăţi, zicînd că venise să culeagă flori; altă dată iar, cică voia să prindă cărăbuşi, şi aşa s-a încurcat din ce în ce, pînă cînd într-o zi, cuprins de spaimă cum era, a început să jure că venise să pună nişte capcane pentru iepuri. Atunci pădurarul l-a legat fedeleş şi l-a dus la postul de jandarmi. De acolo a ajuns la judecătorie şi domnul învăţător era gata-gata să intre la răcoare. Daca ar fi spus adevărul adevărat, s-ar fi ales numai cu alicele cu sare. Eu unul mi-am zis întotdeauna că cel mai bine este să mărturiseşti făţiş şi, dacă fac vreo boroboaţă, să vin şi să spun: „Cu respect vă raportez că am făcut cutare şi cutare”. Cît despre cinste, ăsta-i un lucru tare frumos, căci cu ea omul ajunge întotdeauna cel mai departe. Asta-i ca la întrecerile de marş. Cum începe unul să umble cu fofîrlica şi să fugă, gata, e descalificat. Aşa a păţit-o un văr al meu. Omul cinstit e stimat şi preţuit de toată lumea, e mulţumit de sine însuşi şi se simte ca un nou-născut cînd se duce la culcare şi poate să-şi zică: „Şi azi am fost cinstit.”

P11

Untul si cultura

A sosit masa! Gata, acum e aici, in locul unde pana ieri trona dulapul cu discuri. Asadar, de azi inainte, in loc sa ma intorc si sa spun: "iata, numai daca intind mana pot sa iau un Bach sau un Fellini (stiti, eu ascult Fellini si ma uit la filme de Bach), o sa zic: "numai ce intind mana si pot sa iau o jumara sau un castravecior murat". Ori, de ce nu, o berica!

N-are picioare de sticla, in rest e la fel

E o masa alba, foarte mare. Picioarele ei sunt doua placi de sticla sau ce-o fi aia, una pusa vertical, alta orizontal. Din cauza ei, nu mai putem deschide/inchide termopanele decat daca se suie Maria cu genunchii sau daca o sa slabesc eu 50 de kile si o sa ma pot intinde suficient.
Cred ca Noica ar fi numit asta "trecerea de la cultura la unt".

Svejk 9

— Asta, să trăiţi, domnule oberlaitnant, vi se trage de la schimbarea vremii. S-ar putea ca pe cîmpul de bătălie să vă fie şi mai rău. Cu cît se depărtează omul de baza militară de care ţine, cu atît se simte mai rău. Aşa s-a întîmplat şi cu un grădinar din Strasnice, un oarecare Josef Kalenda. A plecat de-acasă de la Strasnice, la Vinohrady, unde s-a oprit la cîrciuma „Na zastavce”. N-avea nici pe dracu, dar cum a ajuns în strada  Coroanei, aproape de castelul de apă, a luat la rînd, pînă la biserica Sfîntă Ludmila, toate cîrciumile şi deodată a simţit un fel de moleşeală. Nu s-a speriat el de atîta lucru, mai ales că înainte cu o seară făcuse prinsoare cu un vatman de tramvai în circiuma „U Remisy” de la Strasnice că are să facă înconjurul lumii pe jos în trei săptămâni. A început aşadar să se depărteze tot mai mult de casa lui, pînă cînd a nimerit la „Berăria neagră”, în piaţa Carol, de unde, prin Mala Strana, a ajuns la fabrica de bere Sfîntul Tomas şi de aici prin restaurantul „La lunea”, şi mai departe, prin cîrciuma „La regele Brabantului”, a poposit la „Priveliştea frumoasă” şi de aci la fabrica de bere de la mănăstirea Strahov. Apoi, mergînd tot aşa, a ajuns tocmai în piaţa Loretha. Acolo i-a venit deodată dor de casă. S-a trîntit la pămînt, a început să se zvârcolească pe trotuar şi să urle ca ieşit din minţi: „Oameni buni, nu merg mai departe. Mă piş — mă iertaţi domnule oberlaitnant, dar aşa a spus — mă piş pe călătoria în jurul lumii.”

P10

Svejk 8

Tot aşa, am cunoscut eu un cîrciumar din Liben, unu Paroubek. Odată s-a îmbătat la el cu rachiu de ienupăr un meşter de capcane şi grătare, care a început să înjure zicînd că rachiul era apă chioară; zicea că dacă ar munci o sută de ani de-acum încolo şi şi-ar cumpăra din tot cîştigul numai rachiu de ienupăr, de la Paroubek, şi dacă l-ar bea dintr-o singură înghiţitură, tot ar mai putea să umble pe sîrmă, cu Paroubek în braţe... I-a mai zis pe urmă că-i un cîine rîios şi o jivină. 

Svejk 7

— Ce-i drept, să inventezi animale nu-i lucru uşor, dar să înfăţişezi astfel de animale inventate e mult mai greu. Cu ani în urmă, era la Praga unu' Mestek. Acest Mestek a „descoperit” o sirenă pe care a arătat-o odată publicului pe strada Havlickova, din cartierul Vinohrady, în spatele unei draperii. În draperie era o gaură prin care se putea vedea, într-un fel de semiîntuneric, o canapea ordinară, pe care stătea tolănită o femeie din Zizkov. Picioarele îi erau înfăşurate într-o eşarfă de mătase verde, care, chipurile, voia să fie coada; părul îi era vopsit tot în verde, şi pe mîini purta nişte mănuşi de care erau prinse aripioare de carton verde, iar pe spinare avea legată cu sfoară un fel de cîrmă.

Svejk 6

— Asta zic şi eu pildă de bărbăţie! În felul ăsta în armata noastră vor fi numai harnaşamente noi. Dar cînd eram la Praga, am citit în ziarul "Prazske uredni listy" despre un caz şi mai frumos. 

Cleanin' out my closet

Ei bine, se pare ca dulapul nu vrea sa plece. Inca. Am cautat peste tot cheile de la apartamentul lui mama si nu mai dau de ele. L-am sunat pe soferul cu transportul si am amanat combinatia. Acum, dulapul sta in garaj, linistit. Si imi aminteste, pe nu stiu ce cai, de Eminem:

I'm sorry mama, 

I never meant to hurt you, 

I never meant to make you cry, 

but tonight 

I'm cleanin' out my closet

Arderea de tot

Ieri, am avut de mutat mobila. Mobila grea, un anumit dulap aproape ca nu am putut sa-l car. M-a ajutat un oarecare Ioji, preferat de Mitza pentru operatiuni prin casa.Toata treaba a plecat de la hotararea Lilianei de a instala o masa in balcon. In balcon stau eu, am aici calculatorul, tot felul de sertare cu diverse si acel dulap foarte greu, in care tin, in general, colectia de discuri. Am multe, intr-adevar, sunt colectionar de muzica si filme. Am facut pe comanda dulapul ala si a iesit unul foarte greu.

Svejk 5

La noi, la Budejovice, a fost la regiment un soldat, un dobitoc cumsecade, care într-o zi a găsit pe stradă şase sute de coroane pe care le-a predat la poliţie. În gazete s-a scris despre el că e om cinstit. Şi aşa a ajuns de batjocura lumii. Nimeni nu mai sta de vorbă cu el, toţi îi ziceau: „Tîmpitule, cum ai putut să faci o prostie ca asta? Dacă mai ai un pic de onoare în tine, ar trebui să te usture pînă la moarte!” Era în vorbă cu o fată şi ea n-a mai vrut să ştie de el. Cînd a venit acasă, în concediu, şi s-a dus să asculte muzică, prietenii l-au dat afară din cîrciumă. Sărmanul de el, a pus-o la inimă, s-a îmbolnăvit de inimă rea şi pînă la urmă s-a aruncat înaintea trenului. 

Svejk 4

— Toate astea, zise Švejk, trebuie să le îndurăm pentru împăratul nostru. Şi pompatul stomacului şi clistirul. Cu ani în urmă, pe vremea cînd slujeam la regimentul meu, era şi mai rău. Pe atunci bolnavii erau legaţi cobză şi aruncaţi la zdup să se tămăduiască. De paturi, ca aici, ori de scuipători, nici pomeneală. Bolnavii zăceau pe scînduri goale. 

Svejk 3

— Eu cred, interveni Švejk, că ar fi bine să privim lucrurile cu mai multă îngăduinţă. Oricine poate şi trebuie să greşească, în măsura în care se gîndeşte mai mult la un lucru. Medicii legişti sînt şi ei oameni şi oamenii au cusururile lor. Să vedeţi ce s-a întîmplat o dată la Nusle, lîngă podul de peste Botici. 

Svejk 2

Înapoindu-se în celulă, Švejk aduse la cunoştinţa arestaţilor că interogatoriul e un moft. „Se răţoieşte puţin la tine şi te dă afară.”
— Pe vremuri, povesti Švejk, era mai rău. Am citit odată într-o carte cum că acuzaţii erau puşi să umble pe tablă înroşită şi să bea plumb topit, ca să vadă dacă erau sau nu vinovaţi. Alteori le zdrobeau picioarele în butuci, ori îi întindeau pe o scară, dacă nu voiau să mărturisească, şi le ardeau şoldurile cu torţa de pompier, aşa cum i-au făcut sfîntului Jan Nepomuk. Se zice că zbiera sfîntul, de parcă l-ar fi tras în ţeapă, şi n-a încetat să zbiere decît atunci cînd l-au aruncat în apă de pe podul Eliska, într-un sac impermeabil. De multe ori omul era sfîrtecat în patru, sau ţintuit la stîlp în faţa muzeului. Ăl de stătea doar închis în camera de tortură se simţea ca un nou-născut.

Svejk 1

Tot aşa, cu ani în urmă, era la Zliv, lîngă Hluboka, un pădurar; avea un nume tare urît. L-au împuşcat braconierii; după el a rămas o văduvă cu doi copii, care peste un an s-a măritat cu alt pădurar; cu unul Pepik al lui Savlovic din Mydlovary. I l-au împuşcat şi pe ăsta. Pe urmă s-a măritat pentru a treia oară, tot cu un pădurar, zicînd: „Să fie cu noroc a treia oară. Dacă nici acum n-o ieşi bine, apoi nu mai ştiu ce să fac.” Se înţelege că i l-au împuşcat şi pe ăsta, şi a rămas sărmana, de pe urma pădurarilor, cu şase copii grămadă. S-a dus pînă la cancelaria ducelui de la Hluboka şi s-a plîns că numai necazuri are cu pădurarii. Acolo au povăţuit-o să-l ia pe Jares, paznic la iazurile din Razice. Ce să vă mai spun: i l-au înecat în timp ce prindea peşte în iaz şi a rămas şi de la ăsta cu doi copii. Pe urmă a luat un jugănar din Vodnany, care i-a crăpat într-o noapte capul cu securea şi s-a dus să se predea de bună-voie. Înainte de a-l spînzura, în faţa tribunalului regional din Pisek, a muşcat preotul de nas, spunînd că nu-i pare rău de nimic şi adăugînd ceva tare urît despre măria-sa împăratul.

P2