luni, 26 decembrie 2011

Nepăsarea

Întotdeauna mi-a plăcut să susțin că mi se rupe de tot și de toate. Aveam 14-15 ani și spuneam oricui avea chef să mă asculte că nu mă interesează ce cred ceilalți oameni despre mine. De unde voi fi dedus eu că asta e o filosofie bună, chiar nu am idee. A trebuit, în schimb, să ajung la 50 de ani ca să înțeleg că realitatea a fost cu totul alta. Nu numai că mi-a păsat foarte tare de ceilalți și de părerile lor despre mine, dar aproape că nu am făcut nimic în viață fără să am în minte, pe ascuns, un interes de a mă face plăcut celorlalți. Acum, când treaba asta s-a stins, realizez altceva: de fapt celorlalți nu le-a păsat nici cât negru sub unghie de persoana mea. Doar familiei și, eventual, câtorva prieteni. Restul, adică aia pentru care trăiam eu, mă priveau ca pe oricare alt om și în sinea lor nu dădeau niciun ban pe mine, mai mult decât ar fi dat pe oricine altcineva. Ba acum știu sigur că mulți dintre ei, atunci când eu aveam un succes, erau invidioși, iar când o dădeam în bară, se bucurau. Așa e lumea întocmită. Și așa va rămâne.


Faceti-va bine (4)

ALOE
Denumire știinţifică: Aloe Vulgaris.
Prezentare. Aloe este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Are frunze foarte groase, consistente, cărnoase. Florile, dispuse în formă de spic, sunt galbene sau roșii. Aloea provine din zona mediteraneană. Datorită condiţiilor climatice, în România se găsește numai cultivată. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele, din care se extrage sucul de aloe. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei, dar în cantităţi mai mici. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere, pilule laxative, granule. Sucul se poate utiliza, însă, și în stare proaspătă.
Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină.
Întrebuinţări. Aloe prezintă interes pentru femei, având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Ca plantă medicinală,  aloe  se  remarcă,  totodată,  prin  efectele sale tonifiante, vermifuge, stomahice, dar mai ales ca un bun purgativ. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală), aloe nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului.
P5 Alunul


Un anume tip de poze

Exista un obicei cel putin ciudat de a face diverse prezentari PP, care circula apoi prin mailuri si in care poti vedea poze cu biserici si manastiri, care se deruleaza pe un fon sonor liturgic. Ce mi se pare straniu e ca mai toate manastirile sunt fotografiate in asa fel incat par a se afla undeva foarte departe, in adancul unor codri de nepatruns, cam cum era palatul celor de la "Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte". Uite, cam asa:
Din cate stiu eu, manastirile sunt accesibile destul de usor celor interesati sa le viziteze. La cele mai multe poti ajunge cu masina, pe asfalt. Si atunci, de ce oare sunt prezentate in modul asta? Poate ca se vrea acreditarea ideii ca biserica e departe de oameni? Ca e un fel de taram miraculos, asa ca in basme? Ca acolo nu pot ajunge decat initiatii sau aia care rup sapte perechi de opinci? Sau poate cei care urca pozele habar nu au ce fac? Nu m-as mira. Exista oameni pentru care Biserica pare a fi ceva care le apartine in exclusivitate. Ei si numai ei stiu care e dreapta invatatura, toti ceilalti fiind niste ageamii inculti. Cand se intalnesc doi astfel de indivizi, sa te tii scandal si acuzatii reciproce de tipul "esti un eretic!". Poate ca unii ca acestia fac poze cu biserici aparent inaccesibile, determinandu-i pe mireni sa ramana acasa si sa le priveasca pe monitor, in loc sa se suie in masina si sa le viziteze.


Promisiuni

Maine dimineata plec catre Breaza. O sa raman peste noapte la Gogol, iar poimaine voi fi la Bucuresti. Trebuie sa semnez niste hartii si nu se poate decat pe 28. OK, ma duc, asta e viata. Tot atunci, o sa fac, sper, parastasul de un an pentru mama. Nu stiu exact cum se face, daca se poate miercuri. Daca nu, o sun rapid pe tanti Florica si rezolva ea cumva. 
Maria e la Paris, a ajuns cu bine. Maine zboara mai departe, spre America. Ei, ce sa mai zic, asta da vacanta de iarna, cui nu i-ar fi placut? Eu, cand eram de noua ani, petreceam vacantele la munte - adica acasa. Nici prin cap nu-mi trecea sa ma gandesc la Paris. Mama, in schimb, se gandea. Si mi-a promis ca atunci cand voi avea 18 ani, o sa ma duca. Pentru ea, nu era greu sa faca promisiunea asta, credea sincer ca va reusi. Anii au trecut si eu nu am uitat. I-am amintit de promisiune pe cand aveam 17 ani si ceva. Si a inceput sa bata in retragere. Ba nu erau bani, ba nu ne dadea Ceausescu viza. Una peste alta, totul a cazut. Iar eu, dupa cum se vede, n-am uitat nici pana azi.
Din cauza fazei cu mama, nu ii fac Mariei niciun fel de promisiune pe termen mai lung. Cum as putea sa ma angajez ca peste 10 ani o sa fac cutare sau cutare? Cine stie ce vremuri vin?


duminică, 25 decembrie 2011

Jurassik Park

Nu stiu cata lume a retinut o anumita fraza din Jurassik Park al lui Spielberg. Ma refer la "Natura gaseste intotdeauna o cale". Un anume personaj din film dadea replica asta atunci cand savantul spunea ca a clonat numai saurieni de parte femeiasca, deci nu ar trebui sa se ingrijoreze nimeni, pentru ca nu se vor inmulti. Ei bine, pana la urma s-au inmultit! Cred ca fenomenul asta ciudat s-a petrecut si la mine in casa, cand soriceii dansatori au facut pui, cu toate ca erau cu totii masculi. A vazut toata lumea asta: Maria, Liliana, Christine, Ali. Miscau acolo patru chestii foarte mici, apoi au murit. Eu personal i-am cules de prin talas si i-am aruncat la gunoi. Explicatia directa ar fi ca de fapt unul dintre masculi era femela. Numai ca daca ar fi fost asa, ar fi facut pui cu multa vreme inainte. Soriceii astia se inmultesc extrem de rapid. Femelele raman gestante la circa o saptamana. Ori aici, in cusca, nu au mai fost evenimente de felul asta de doua luni. Daca are cineva o explicatie......


Christine

Craciun cu Christine. Am mai spus: o tipa excelenta. Ma bucur ca o cunosc. Iata un "pictorial":



Viitorul pe termen scurt

Maine la 7 o iau catre Budapesta. Maria si Liliana pleaca undeva in America. Le duc la aeroport, ma intorc acasa si apoi... chiar nu stiu ce o sa fac. Dar asta numai pana poimaine, cand plec si eu catre Bucuresti. Nu stiu cand ajung. Nu stiu daca ajung. Nu stiu nimic, doar ca plec. Trebuie, doar, sa fac cumva, pe undeva, parastas pentru mama. Pe 29 se face un an de cand a murit. Nu stiu exact cum se procedeaza, daca nu sunt la Sinaia. Acolo e tanti Florica, ea stie totul despre randuielile astea, nu trebuie decat sa-i dau telefon si organizeaza lucrurile de la A la Z. Ma refer la coliva, colaci, stergar, popa, bani si ce mai e. Stie exact si unde se afla sufletul raposatului in timpul slujbei. Pana acum numai ma duceam la Sinaia, participam la slujba si ii dadeam banii lui tanti Florica. Acum va trebui sa ma descurc.


Faceti-va bine (3)


ALBĂSTRELELE
Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus.
Denumiri  populare:  măturică,  vineţea,  floarea paiului,  floarea  grâului,  tătăișă, vânătă, iarba frigurilor.
Prezentare. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind, în mod obișnuit, de 50 – 60 cm. La maturitate, tulpina  albăstrelelor  este  păioasă,  lemnificată, păroasă, ramificată. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet, purpurii, roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele, lanurile de grâu și secară, taluzurile drumurilor.


Uniforme

An de an, cu diferite prilejuri, apar la televizor niste mosi de 90-100 de ani, imbracati in uniformele lor vechi de aviatori, amirali, generali etc. Marturisesc ca nu-i inteleg. Au fost niste viteji, OK, s-au luptat cu dusmani la fel de viteji ca ei si i-au invins. Un astfel de mos a facut lucruri la care eu nici nu pot sa visez si, datorita lui, tara a scapat nevatamata etc. Toate bune si frumoase, dar de ce vin la televizor cu uniformele alea? Au ajuns la 100 de ani si trupurile li s-au imputinat. Chipiele aproape ca le ascund ochii, vestoanele par a fi imprumutate de la alti tipi, cu mult mai vanjosi. Plus ca oamenii vorbesc cu voci pitigaiate si mici, din cauza anilor. La ce bun sa te imbraci ca atunci cand erai in floare, astazi cand abia te mai tii? Ce vrei, de fapt, sa starnesti admiratie? Dar nu ti-e clar ca lumea te priveste cu mila?


sâmbătă, 24 decembrie 2011

Iubirea

A venit Mos Craciun. Pentru al doilea an consecutiv, cand vine el se opreste curentul. Toata casa intra in bezna, se aud niste bubuituri, apoi totul revine la normal si, sub brad, se vad diverse pachete. De data asta am avut si eu un pachet, pe care scria Raul. Inauntru, o carte: "Istoria Crestinismului". Sunt foarte multumit. Ca sa nu mai zic de Maria, care a primit cam tot ce pusese ea pe lista. S-ar parea ca mosul o iubeste. Si eu o iubesc.


Imposibila recitare

As recita poezia asta. Dar in fata cui ? 

Iarna
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o mantie argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se-ntrevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.


Taierea porcului

IGNATUL AMERICAN
De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.
După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!


Faceti-va bine (2)

AGRIȘUL
Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia.
Denumire populară: pomușoare.
Prezentare. Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60 și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele, păroase, au formă lobată. Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile  aprilie  și  mai.  Fructele,  cunoscute  sub numele  de agrișe,  sunt  comestibile,  gustul fiind dulce-acrișor.  Reduse  ca  dimensiune,  agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică.


vineri, 23 decembrie 2011

Himere

Cred ca asta vreau, asta vanez de la viata: sa apara cineva care sa imi dea fara sa-mi ceara. Sa ma mangaie pe frunte fara sa astepte sa-i intorc gestul. Sa arda si sa-i simt caldura numai pentru mine. Sa cante fara sa-i pese ca o asculta si altii, cata vreme o ascult eu. Sa fie fara sa imi ceara sa ii recunosc existenta. Sa ma astepte chiar daca nu mai vreau sa vin. Sa ma creada orice i-as spune. Sa fie cu mine cand n-am dreptate. 
Oh, Doamne, de ce mi-ai dat sa caut astfel de himere?


Butaforia

Sunt cu adevarat oripilat: un prieten virtual de pe FB a urcat acolo vreo cateva zeci de poze cu el si nevasta, plus copiii. In fiecare dintre ele, tipul arata la fel. Nevasta-sa, de asemeni. E de necrezut. Acest om are o expresie si o expune pretutindeni, fara nicio modificare. Nevasta-sa la fel. Zici ca si-au decupat capetele si le lipesc pe gaturi in orice alte poze. Zici ca nu au nicio altfel de stare decat aia de ranjet fericit.
Cum naiba e posibil asa ceva? Oamenii aia s-au transformat in niste masti! Traiesc acolo la ei si au invatat sa prezinte o butaforie in locul existentei reale... Asta sa fie viitorul?


Ce rămâne

Nu știu de ce nimeni nu a scris nimic despre porci ca ființe sensibile, poetice și supuse exterminării în masă, precum s-a scris despre miei. A. Păunescu, din spirit de solidaritate, ar fi putut s-o facă. Dar nu a făcut-o, s-a limitat la miei. M-am gândit să suplinesc eu această lipsă (din același spirit, vor zice unii - perfect de acord).

Un' te duci tu porcule?
Nicăierea domnule.
Și ce faci tu porcule?
Bag în mine, domnule.
Cin' te ține, porcule?
Toată lumea, domnule.
Ce asculți tu, porcule?
Doar sudalme, domnule.
Ce se-aude, porcule?
Grohăiala, domnule.
Plângi de frică, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Eu n-am lacrimi domnule,
Am osânză, domnule.
Nu plângi, nu plângi, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Plâng porcarii, domnule,
Rag buhaii, domnule.
Cin' te taie, porcule?
Măcelarul domnule.
Cin' te mâncă, porcule?
Dumneavoastră, domnule.
Cine moare, porcule?
Și noi porcii, domnule
Și voi domnii, domnule.
Ce rămâne, porcule?
Guițatul, domnule.

PS În poezia lui despre miel, A. Păunescu a omis o serie de întrebări fundamentale, cum ar fi : "Cin' te plânge, mielule?", "Cin' te naște, mielule?" ori "Cin' te  f...te, mielule?" Oare de ce o fi făcut asta? 


Bataia

Cand eram copil, circula o glumita pe care cred ca prima data am auzit-o de la tata: "Eu sunt eu si tu esti tu. Care-i mai prost dintre noi?" Daca ziceau eu, practic recunosteai ca esti mai prost. Daca ziceai tu, ti se raspundea "pai TU esti tu". Oricum o dadeai, pierdeai. In timp, constiinta faptului ca eu sunt eu si altul e el insusi a lucrat adanc de tot. Am ajuns atat de departe, incat consider ca nu am niciun fel de drept asupra altcuiva, nici macar asupra copilului meu. Cum poti sa-i ceri altuia sa faca ce vrei tu? Singurul caruia poti sa-i impui ceva esti tu insuti. Daca vezi ca un oarecare face ceva gresit, n-ai niciun drept sa-l obligi sa faca altfel. Pentru ca el e el si raspunde pentru faptele lui. Poti cel mult sa-i spui parerea ta.
In cazul copiilor, e foarte delicat. Pe deoparte n-ai niciun drept, pe de alta, daca nu-i obligi la anumite lucruri (cum ar fi mersul la scoala), nu le vor face. Dar ei nu inteleg consecintele pe termen lung ale unor fapte. Si atunci, pentru ca ii iubesti, treci peste tine si ii obligi, chiar ii pedepsesti. Si aici e lucrul cel mai dificil: cum o faci.
Am intalnit destui oameni care isi maltratau copiii si ziceau "mai tarziu o sa-mi multumeasca". Nu le dau dreptate. Intotdeauna exista o alta forma de constrangere. Bataia nu e rupta din rai, cum spuneau cei din generatiile trecute. Bataia e bataie si o tii minte toata viata. Si nu ai cum s-o consideri buna.


Faceti-va bine (1)

AFINUL
Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus.
Denumiri populare: pomușoare, coacăze, afine, afine de munte.
Prezentare. Afinul este un arbust bogat ramificat, ramurile sale având în permanenţă  culoarea  verde.  Face  parte  din  familia  ericaceelor.  Se  prezintă  ca  un arbust scund, înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Frunzele sunt oval-alungite, iar florile au culoarea roz-palid, dezvoltându-se în mai-iunie. Fructele sunt de culoare neagră, sau ceva mai deschis – spre grena, cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe munte, de la circa 800 de metri în sus, până spre golurile alpine.



Deprimare

Sunt totalmente deprimat. Nimic nu e OK, nimic nu merge, nimic nu are sens. "A face" nu mi se pare de preferat lui "a nu face", "a avea" mi se arata ca o zadarnicie, "a fi" nu e decat anticamera lui "a nu fi". Cristos inca nu s-a nascut, de la cine mai pot spera izbavirea? 
Ma incearca sentimentul ca absolut tot ce am facut, cu anumite exceptii, am facut prost. Iar ceea ce am facut bine, parca a fost din intamplare. M-as debarasa de mine insumi, as lua-o de la capat, dar nu simt nicio dorinta sa dau din nou piept cu problemele. Ar trebui sa pregatesc Craciunul. Dar nu ma misc de aici, de pe scaunul asta, pentru ca totul mi se arata asa cum scrie in Panihida: "cu adevarat desertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si vis".
Mi s-a mai intamplat asta si in alti ani - anii de arama. Poate ca asa se manifesta dumnezeirea, care vrea sa-mi arate cum e fara Cristos si sa-mi dea bucuria nasterii lui.

PS. Oh, ce porcarie la televizor! Reclama la nu stiu ce chestie pusa la cale de o firma, care suna asa: "Craciunul e in fiecare zi". Cum naiba sa fie in fiecare zi? E o singura data, nicio alta zi nu poate sa fie precum Craciunul. Ori au de gand sa il distruga scufundandu-l intr-o mare de craciunuri zilnice, asa incat sa nu mai insemne nimic?


Renunțarea la citit

Eu, care am fost un cititor înrăit, am în această dimineață sentimentul acut că obiceiul cititului trebuie stopat. Mă refer la ficțiuni - romane, nuvele, povești, piese de teatru, poezii. Mi se pare că nu ai cum te folosi de ele pentru a-ti duce viața reală la bun sfârșit. La ce-mi e de ajutor, de pildă, faptul că am citit Frații Karamazov? Când și unde mă pot întâlni cu situații și personaje precum cele de acolo? Și dacă m-aș întâlni cu o frumusețe precum Grușenka, aș deveni brusc Dmitri? Nici pomeneală. Fantezie pură, asta e tot. Sau poveștile mele - cum îi pot folosi unui copil? Există vreo șansă cât de măruntă ca el să se întâlnească vreodată cu un animal care vorbește și acționează precum oamenii? Da' de unde! Mai bine învață matematică, fizică, limbi străine - de toate astea se poate folosi ca să ducă o viață bună. Cine trăiește în lumea imaginației e pierdut.
Nu pot scăpa, deocamdată, de sentimentul ăsta. Știu că până la urmă trece, l-am mai încercat. Dar pun întrebarea fundamentală: unde este adevărul? Când gândesc bine, atunci când prețuiesc lectura sau când o repudiez? Pentru că și într-un caz și în altul simt până în cromozomi că am dreptate.


După mine!