Plăsarii

În Sinaia, pe vremea lui Ceaușescu, trăiau doi indivizi - tată și fiu, al căror nume, din păcate, nu mi-l amintesc (de fapt nici nu cred că l-am știut vreodată). Fapt e că aproape nu a existat zi de la Dumnezeu în care să-l văd pe unul din ei și să nu aibă în ambele mâini niște pungi uriașe, pline cu fel de fel de lucruri necesare traiului. Uneori aveau oase de la alimentară. Când se dădea rația, îi vedeai cu plasele pline de mălai, făină, ulei și ce-o mai fi fost. Câteodată târau sacoșe din alea mari de tot, făcute din rafie - nevestele lor le confecționau din saci pe care-i tăiau și apoi le coseau toarte indestructibile. De multe ori i-am întâlnit cărând pungi cu iarbă pentru găini. Toamna îi vedeam coborând dinspre munte, cu plase uriașe pline de ghebe.

Plăsar de mall

Ispravile lui Pacala (1)

Moştenirea

Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, ap-a curs pe Olt cam multă!

(Sănătate, de la Domnul, celor care mă ascultă!)

Undeva, p-aici, sub cerul scumpei noastre Românii,

într-un sat, trăia — se zice — un moşneag, ce-avea trei fii.

Cei mai vârstnici, de! ca lumea! când mai buni şi când mai răi,

Când mai dezgheţaţi la minte, când mai proşti, sărman de ei.

Cel mic însă... altă fire! Suflet bun, dar mult poznaş.

Ca să facă el vreun lucru, cum se făptuieşte, aş!

Toate le făcea sucite şi pe dos, de te-ncruceai.

Un nătâng, un gură-cască îţi părea — când îl vedeai.

Îi ieşeau la capăt însă toate-aşa de minunat,

Că, de fapta-i săvârşită, locului stăteai mirat.

Incapatanare

O fatuca de la Realitatea cred ca are probleme cu pronuntarea lui ă, care nu ii incape in gura. Pur si simplu, in cadrul emisiunii pe care o face ea despre Rosia Montană, o tine gaia-matzu cu Rosia Montana. Nu conteaza ca pe burtiera scrie mereu Rosia Montană, nici faptul ca tot felul de interlocutori pronunta limpede asa, ea ii da inainte cu Rosia Montana. Atata incapatanare, mai rar. Ce ma amuza pe mine e ca aceeasi fatuca subliniaza in emisiunea ei ca proiectul si scandalurile care il insotesc sunt vechi de 20 de ani. Cum mama naibii sa faci tu o emisiune si sa te certi cu toti pe-acolo, cand in 20 de ani nici n-ai aflat cum se pronunta numele pe care-l plimbi prin gura tot la 30 de secunde... Dar ma rog, asta e jurnalismul la noi.

Fatuca

Farmecul discret al clasei politice

Am găsit o poză care merită toți banii. E făcută de un tip pe nume Silviu Matei și apare în Gândul. Această poză mi se pare fabuloasă și îmi aduce aminte de un film excepțional pe care l-am văzut de cel puțin cinci ori, care se numește „Farmecul discret al burgheziei”. Un film de Luis Buñuel, despre care nu am chef să spun nimic acum, pentru că am senzația că ar fi ca și cum m-aș apuca să povestesc despre cine e Umberto Eco și ce vrea el. „Farmecul discret” e pentru Buñuel cam ce e „Numele trandafirului” pentru Eco.

Pe Bega in jos/Pe un mal frumos

Mofturile corecților politic

Una din marile găselniţe ale românilor alfabetizați este aia care spune că poveştile noastre sunt pline de violenţă, cruzime etc. Exemplul cel mai frapant care se livrează în cursul discuţiilor este cel al morţii lupului din "Capra cu trei iezi", care lup cade într-o groapă plină cu jăratec, unde este mistuit de flăcări. Cei care comentează astfel de chestii par a nu-şi aminti întâmplările asemănătoare petrecute în cărţi ale copilăriei scrise în ţările „civilizate”. Iată, spre exemplu, pagina în care Mark Twain descrie moartea lui Joe Indianul, în cartea pentru copii „Aventurile lui Tom Sawyer”:

O poezie a lui George Lesnea

TINERETE

Mi-a mai ramas putina tinerete,
Ma desfrunzesc de ani ca o livada,
Mi-i palma mâinii scrisa cu tristete,
Si ochii – tupilati lânga balada.

Un banc filosofic

În pădurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupăza şi spune:

„Simptomatic, idiosincrazia dilematică îşi reverberează atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent şi disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală, capsulînd filonul crepuscular sincretic şi aluziv metempsihotic al transmigraţiei alchimice înspre circumvoluţiunile interioare ale epocii istorice care tind să formeze adevărate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseistă, într-o veritabilă recrudescenţă de esenţă în ultimă instanţă – ludică, torturant-metafizică a senzorialitaţii iluzorii, dar atât de vibrant hedonistic reprezentate, înţeleasă ca o negare lipsită de rigurozitatea demersului ştiinţific, posesoare a unei naturi mai curând intuitive şi instinctuale a acelor cauze primare, antepostulate de gânditorii clasicismului elen in perioada de maximă înflorire a democraţiei antice, urmată aşa cum ştim încă din tradiţia empirismului occidental care se sustrage inferentelor mediate de deconstrucţia treptată a modelelor eluctabil utopice de inflexiune social-reflexivă, contextual orientate înspre sevele pulsatorii ale neoclasicismului modern, ale cărui ramificaţii pot fi, totuşi, percepute indubitabil mai curând aprioric ca fiind personificări oximoronice volitiv-diminutivale ale stărilor extatice, autosuficiente degajate prin intermediul apropierii omului de incantaţiile onomatopeice ale naturii, împletite într-un conglomerat de relativism amorf cu rol parţial catalizator dar fiind şi un filtru prin catharsisul emanat de  întreaga arborescenţă desemnată convenţional ca „fiinţa universală”, în care se regăsesc avanposturile ultime ale increatului semimaterializat, asta daca privim holistic hermeneutica afirmaţiei mele, bineînţeles, în niciun caz din perspectiva mărginitoare a fracturismului osmozei neeuclidiene, care diverge ca factor de bruiaj în lumina degradantă a cortexului evanescent acestui univers prăfuit de amprenta maculantă a îngrădirilor stranietaţii darwiniene, dezolanţei cioraniene şi frustrării freudiene, pentru a numi doar câteva".

Arta si artistii ei (7)

Texte hilare

Iata cateva mostre de imbecilitate, incultura sau imbecultura (termen inventat de mine si care urmeaza a fi propus Academiei Romane pentru introducere in vocabular).

Prima se poate admira in parcarea de la METRO. Uite:

Faceti-va bine (44)

Călinul

Denumire știinţifică: Viburnum opulus.

Denumire populară: bulgăre de zăpadă.

Prezentare. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană, dar poate fi și cultivat, ca plantă ornamentală.  Face  parte  din familia caprifoliaceelor. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri, rareori ajungând până la cinci metri. Frunzele au mai mulţi lobi, maximum cinci. Florile sunt grupate, având culoarea albă. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Fructele, dispuse în ciorchini, au culoarea roșie și sunt pline de suc, nefiind comestibile. Călinul crește prin păduri, liziere, tufărișuri. În parcuri, este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale, cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige).

Doua povestioare despre Dumnezeu

Andrew lucrează în atelierul lui, când aude o voce bubui­toare venită de sus, care spune: 

-  Andrew, vinde‑ţi afacerea! O ignoră, dar vocea continuă zi după zi:

- Andrew, vinde‑ţi afacerea pentru trei milioane de dolari! După câteva săptămâni de insistenţe, Andrew cedează şi îşi vinde atelierul. Vocea continuă:

-  Andrew , du‑te la Las Vegas! El întreabă de ce.

- Andrew, ia cei trei milioane de dolari şi du‑te la Las Vegas. Andrew se supune, pleacă la Las Vegas şi intră într‑un ca­zinou. Vocea spune iar:

-  Andrew, du‑te la masa de blackjack şi joacă toată suma pe o singură mână! 

Duhul

E o poveste cu un duh care a stat nu ştiu câte mii de ani închis într-o sticlă şi care a jurat, în prima parte a detenţiei, că pe omul care îl va elibera îl va umple de bogăţii. După trecerea miilor de ani, duhul îşi jură că dacă îl va elibera cineva, acela va fi imediat mâncat. Când nu ştiu cine deschide dopul, duhul iese afară şi-i spune: pregăteşte-te să te mănânc, am jurat că asta o să fac şi nu mai pot să dau înapoi. Până la urmă, duhul este băgat înapoi în sticlă de către personajul poveştii, care este un isteţ.

Carnetul lui Bunelu

Daca intrebi un roman de pe strada (deci nu neaparat un boschetar, ci un trecator) ce inseamna CCR, nu te poti astepta la prea multe variante de raspuns. Cred ca cei mai multi nu au nici cea mai vaga idee. Unii insa,  vor spune ca e vorba de Curtea Constitutionala a Romaniei. Si mai cred ca vei gasi si cativa care sa se lumineze la fata, sa priveasca undeva, in trecutul lor si sa raspunda: Creedence Clearwater Revival - trupa aia tare din anii 60, cu John si Tom Fogerty. Ei bine, eu mai stiu un CCR. Ia uite:

Doua povestioare despre sensul vietii

Un discipol a auzit că pe vârful celui mai înalt munte din India trăieşte cel mai înţelept guru hindus, aşa că porneşte la drum, străbate sate şi oraşe, până ce ajunge la vestitul munte. Panta e incredibil de abruptă şi de multe ori omul alunecă şi cade. Când în sfârşit atinge vârful cu pricina, e plin de julituri şi vânătăi, dar îl zăreşte pe guru, şezând în poziţia lotus la gura peşterii lui.

Faceti-va bine (43)

Căldărușa

Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris.

Denumire populară: clopoţei mari.

Prezentare. Căldărușa este o erbacee perenă. Tulpina este ramificată, rareori simplă,  înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari, sub formă de clopot, colorate în albastru, roz, alb sau violet. Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Poate fi întâlnită în flora spontană, prin fâneţe, poieni, liziere, tufărișuri, îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. Uneori, căldărușa  este cultivată, fiind o frumoasă plantă ornamentală. Aparţinefamiliei ranunculaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Atenţie, căldărușa este o plantă otrăvitoare, utilizarea ei făcându-se cu precauţie.

Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat, dar despre care se știe că este toxic.

Întrebuinţări. Preparatele de căldărușă au efecte  în  afecţiuni  precum  icterul, cât și în diverse boli de piele. În general, această plantă este puţin folosită în terapii medicinale, utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală, datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Flori care, se spune, erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului, precum și în descântece.

 

Mizeria televiziunilor

Poate ca unora li se pare ca sunt cinic, dar accept acest calificativ. Vreau sa spun ca mi se pare grotesc spectacolul care se desfasoara pe toate televiziunile atunci cand moare cate un actor. De fiecare data intra in direct alti actori, cum ar fi Albulescu, Rodica Popescu etc. si incep sa spuna aceleasi lucruri: "nu-mi vine sa cred", "nu pot sa-mi revin", "este o tragedie" si tot asa. In primul rand, in felul asta intreaga drama se banalizeaza, iti vine sa dai pe alt canal: ce sa auzi, cum spune Stela Popescu aceleasi texte pe care le-a spus si la ultimii cinci decedati? Apoi nu te poti impiedica sa te gandesti cam asa: "Nicolaescule, cine o sa spuna chestiile astea cand o sa fii tu cel regretat?" Nu sunt o bruta insensibila, insa cred ca moartea unui om de valoare nu ar trebui sa se transforme in show televizat. Se indoieste cineva ca Albulescu, Popescu, Piersic si toti ceilalti actori sunt indurerati de pierderea unui coleg de-al lor? Nu cred. Si atunci? De ce nu se trece cu mai multa discretie peste momentele astea? De ce nu se da o stire simpla si atat? Televiziunile din tara asta sunt niste mizerii, asta e singura mea concluzie.

Unghii 2

Au inceput sa mi se decojeasca unghiile, nu stiu ce ma voi face.

Autostop

Aş putea scrie o carte despre toate întâmplările prin care am trecut pe vremea când făceam autostopul. Cred că am parcurs mii de kilometri cu „ia-mă nene” atât în vremea adevăratului dictator, cât şi după 1989. Când şi când, îmi vin în minte anumite episoade, unele de-a dreptul incredibile. O să le spun eu încet încet pe toate, cu condiţia să nu mă părăsească memoria.

Miscare browniana