Nils Holgersson (25)

Ulciorul de lut

În partea de sud-vest a provinciei Smoland se întinde un district care se cheamă Sunnerbo. Terenul de acolo e cu desăvârşire neted. Cine îl vede iarna, când totul e acoperit de zăpadă, nu-şi poate închipui altceva decât că sub omăt se află câmpuri arate, lanuri verzi de secară şi izlazuri de trifoi cosite, ca pe orice teren de la şes. Când se topeşte însă zăpada, pe la începutul lui aprilie, dintr-o dată se dumereşte că toate câte fuseseră ascunse sub mantia cea albă nu-s decât bărăgane uscate de nisip, stânci pleşuve şi turbării mari, mlăştinoase. Pot fi întâlnite, e drept, şi ogoare, pe ici, pe colo, dar sunt atât de mici, că nu pot fi băgate în seamă. Şi se mai pot vedea şi colibe ţărăneşti, gri sau roşii, dar care stau pitite prin câte o pădurice de mesteceni, ca şi cum s-ar teme să iasă în calea drumeţilor.

Nils Holgersson (24)

Oraşul viu

A doua zi, după-amiază, gâştele sălbatice îl purtară pe Năpârstoc deasupra insulei Gotland. Marea insulă se întindea dedesubtul lor netedă ca o câmpie. Pământul era cadrilat ca şi în Scania şi pe el se aflau, ca şi acolo, o seamă de gospodării, cu singura deosebire că aici între ogoare se puteau vedea mai multe livezi. Domenii mari cu castele vechi împodobite cu turnuri şi parcuri întinse, nu se aflau însă pe insulă.

Gâştele îşi aleseseră calea pe deasupra insulei Gotland de hatârul lui Năpârstoc. Băiatul fusese din cale-afară de trist două zile încheiate şi nu scosese un cuvânt, cu gândul mereu la oraşul acela care i se arătase în chip atât de ciudat. Nicicând nu mai văzuse un lucru atât de minunat, iar prichindelul nu se putea împăca deloc cu gândul că nu fusese în stare să-l izbăvească de la pieire. Nu era de felul lui o fire prea duioasă, dar îi rămăseseră la inimă clădirile măreţe şi oamenii falnici pe care îi văzuse la Vineta.

Nils Holgersson (23)

Un oraș pe fundul mării

Noaptea era calmă şi senină. Gâştele sălbatice nu se gândiră nicio clipă să-şi caute adăpost în vreuna din peşteri, ci adormiră pe culmea muntelui. Năpârstoc se întinse lângă ele pe iarba scurtă şi uscată, socotind c-o să-l fure şi pe el somnul.

Vezi însă că în noaptea aceea era lună plină şi lumina ei puternică îl împiedica pe băiat să adoarmă. Stând aşa tolănit pe iarbă, prichindelul se gândea câtă vreme trecuse de la plecarea lui de acasă şi, făcând socoteala, constată că pornise la drum de trei săptămâni. Ba îşi aduse chiar aminte că în acea zi era sâmbăta mare.

Nils Holgersson (22)

Văgăuna iadului      

A doua zi, berbecul ieşi din peşteră, cu Năpârstoc în spinare, să-i arate insula. Aceasta era alcătuită dintr-o singură stâncă uriaşă. Părea o casă cu pereţi drepţi şi cu acoperişul orizontal. Berbecul se urcă întâi pe acoperişul muntelui, să-i arate băiatului păşunea bună de acolo, şi Năpârstoc recunoscu că insula era făcută parcă anume pentru oi. Pe munte nu creştea altceva decât câteva buruieni uscate, aromitoare, care plac mult oilor.

Nils Holgersson (21)

Vijelia 

Gâştele sălbatice petrecuseră noaptea pe capul de nord al insulei Öland şi erau acum în drum spre ţărmul suedez al provinciei Kalmar. În strâmtoarea Kalmarsund bătea un vânt puternic dinspre miazăzi, astfel că păsările fuseseră împinse către nord. Ele zburau totuşi destul de bine spre uscat. Când se apropiară însă de primele stânci de lângă ţărm, auziră un zgomot puternic, ca şi cum ar fi venit în zbor un stol de păsări cu aripi de fier, iar apa de sub ele se înnegri deodată. Akka încetă în clipa aceea să mai dea din aripi şi parcă plutea prin văzduh. Apoi se lăsă în jos, până la suprafaţa mării. Nu ajunseseră gâştele să atingă bine apa, că se şi pomeniră cu o vijelie dinspre apus. După ce mânase valvârtej nori de praf, munţi de spumă sărată şi tot felul de păsărele, vijelia se năpusti acum asupra gâştelor sălbatice, le dădu peste cap şi le împinse înapoi spre mare.

Se stârnise o vijelie cumplită. Gâştele încercară de câteva ori să se întoarcă, spre uscat, dar nu fură în stare. Erau duse mereu spre Marea Baltică. Se şi aflau acum dincolo de insula Öland. Marea se întindea pustie în faţa lor. N-aveau încotro, trebuiau să meargă înainte.

Nils Holgersson (20)

Fluturele cel mare

Gâştele zburau de-a lungul insulei, care se zărea desluşit sub ele. Năpârstoc era voios şi-şi simţea inima uşoară. Era tot atât de mulţumit pe cât fusese de trist şi de necăjit în ajun, când cutreierase insula în căutarea gâscanului.

De sus, băiatul vedea acum că interiorul insulei era de fapt un tăpşan sterp, cu o cunună lată de pământ bun şi roditor de-a lungul coastelor, şi începu să priceapă rostul anumitor lucruri pe care le auzise în seara din ajun.

Nils Holgersson (19)

Capul de la sudul insulei Öland

La extremitatea de miazăzi a insulei Öland se află un vechi domeniu regal, numit Ottenby. E o proprietate destul de mare, care se întinde de la un ţărm la altul, de-a curmezişul insulei, şi e renumită prin faptul că aici exista înainte vreme mult vânat. În secolul al XVII-lea, când regii veneau la vânătoare pe această insulă, întregul domeniu nu era decât un parc mare de cerbi. În secolul al XVIII-lea se afla acolo o herghelie pentru prăsirea cailor de rasă şi o stână cu câteva sute de oi. Azi nu mai există la Ottenby nici cai de rasă, nici oi, ci numai herghelii mari de cai de remontă pentru regimentele de cavalerie.

Nils Holgersson (18)

Călătoria spre insula Öland

Gâştele sălbatice se duseră la păscut pe una din insulele arhipelagului şi acolo se întâmplă că se întâlniră cu nişte gâşte sure. Văzându-le, acestea rămaseră uimite, deoarece ştiau foarte bine că cele sălbatice, cu care se înrudeau, sunt mai bucuroase să zboare în interiorul ţării. Curioase şi iscoditoare, ele ţinură să afle de la gâştele sălbatice cum o mai duceau cu prigoana la care le supunea vulpoiul Smirre. După ce acestea le spuseră toată tărăşenia, una din gâştele sure, care părea să fie tot atât de înţeleaptă şi de bătrână ca şi Akka, zise:

— Mare nenorocire pentru voi că vulpoiul a fost surghiunit din ţara lui! Parcă văd că se ţine de cuvânt şi vă urmăreşte până în Laponia... Eu în locul vostru, nu m-aş duce în Smoland, spre miază-noapte, ci aş lua-o spre răsărit, ca să ajung în insula Öland. În chipul ăsta, Smirre mi-ar pierde urma. Dacă vreţi, aşadar, să nu vă mai găsească, duceţi-vă unde spun eu şi faceţi popas câteva zile pe capul de miazăzi al insulei. Acolo o să găsiţi destulă mâncare şi tovarăşi de drum care o să vă facă plăcere. Nădăjduiesc că n-o să vă căiţi dacă faceţi cum vă sfătuiesc eu.

Nils Holgersson (17)

Karlskrona

La Karlskrona, într-o seară cu lună, vremea era liniştită. Peste zi plouase întruna şi bătuse vântul cu putere; din pricina asta, pesemne, lumea socotea că vijelia nu încetase, căci doar pe ici pe colo se mai vedea câte un om care se încumetase să iasă pe stradă.

După ce zburase pe deasupra insulei Vämm şi a ostrovului Pantar, gâsca Akka, împreună cu tot cârdul ei de gâşte sălbatice, se îndreptă zorită spre oraşul care în acele ceasuri de seară era atât de pustiu. Păsările sosiseră la acea vreme târzie ca să-şi caute un culcuş sigur pe una din insulele de lângă ţărmul mării. Pe uscat nu putuseră să rămână, din pricină că vulpoiul Smirre era pe urmele lor şi le-ar fi dibăcit culcuşul oriunde ar fi coborât din văzduh.

Nils Holgersson (16)

Pe malurile râului Ronneby

Nici gâştele sălbatice, nici vulpoiul Smirre n-ar fi crezut că se vor mai întâlni vreodată după plecarea lor din Scania. S-a întâmplat însă că gâştele, în drumul lor, au ajuns în Blekinge, unde se refugiase în surghiun şi jupânul vulpoi. Până atunci stătuse prin părţile de sus ale ţinutului, pe unde nu văzuse însă parcuri cu cerbi şi căprioare... Din pricina asta era mai nemulţumit decât părea să fie.

Într-o după-amiază, jupânul vulpoi hoinărea pe nişte meleaguri pustii şi păduroase din Mellanbygd, nu departe de râul Ronneby, când văzu deodată trecând în zbor un cârd de gâşte sălbatice. Vulpoiul observă că una din păsări era albă şi înţelese numaidecât cu cine avea de-a face.

Nils Holgersson (15)

Scara cu trei trepte

Gâştele sălbatice aveau de gând să zboare a doua zi pe deasupra districtului Alibo din Smoland şi de aceea trimiseră într-acolo pe Yksi şi pe Kaksi în recunoaştere. Ele se întoarseră însă cu vestea că în acel district toate apele erau îngheţate şi că pământul zăcea pretutindeni sub zăpadă.

— Mai bine să rămânem pe loc! ziseră gâştele sălbatice. Nu putem trece prin nişte meleaguri unde nu se găseşte apă şi păşune.

Nils Holgersson (14)

Pe vreme ploioasă

Şi iată că se ivi prima zi ploioasă din timpul călătoriei. Când se aflaseră prin părţile lacului Vomb, gâştele sălbatice se bucuraseră de vreme frumoasă, dar în ziua în care porniră spre miazănoapte începu să plouă. Năpârstoc stătuse ceasuri întregi ud leoarcă pe spinarea gâscanului şi dârdâia de frig. În dimineaţa zilei în care plecaseră la drum era senin şi vreme liniştită. Gâştele se înălţaseră în văzduh fără nicio grabă, cu Akka în frunte, celelalte urmând-o în două şiruri oblice, după cum cerea rânduiala. Din pricină că se grăbeau, nu avuseseră răgaz să ocărască vietăţile rămase pe pământ. Neputând totuşi să stea mute, cântau neîncetat, în tact cu bătaia aripilor, cântul lor obişnuit de ademenire:

— Unde eşti? Eu sunt aici! Unde eşti? Eu sunt aici!

Nils Holgersson (13)

Hora cea mare a cocorilor de pe muntele Kulla

E drept că în Scania se găsesc multe clădiri minunate, însă niciuna din ele nu are pereţi atât de frumoşi ca bătrânul munte Kulla. Muntele ăsta nu e prea înalt, dar are o lungime destul de mare. Pe tăpşanul său larg sunt păduri, ogoare şi câteva câmpii sterpe. Ici şi colo se află măguri cu iarbă-neagră şi colnice pleşuve. Kulla are o perspectivă grandioasă, ca mai toate ţinuturile muntoase din Scania.

Cine merge pe şoseaua care-l străbate prin mijloc este dezamăgit oarecum, poate din cauză că e nevoit să se abată din drum şi s-o ia pe laturile muntelui cu povârnişuri prăpăstioase, unde îl aşteaptă atâtea lucruri interesante de văzut, încât abia are timp să le admire pe toate. Kulla nu e înconjurat de câmpii şi de văi ca alţi munţi, ci se înfige adânc în inima mării. Nu are la poale nici cea mai mică fâşie de pământ care să-l apere de talazuri. Valurile înspumate se izbesc de-a dreptul de pereţii lui, pe care-i rod şi-i modelează după bunul lor plac.

Nils Holgersson (12)

Prinzătorul de şobolani

Era aproape de miezul nopţii când şobolanii cenuşii, după multă căutare şi trudă, izbutiră să descopere o răsuflătoare de pivniţă ce stătea deschisă. Răsuflătoarea aceasta se găsea destul de sus, pe zid, dar şobolanii încălecară unul peste altul, ca să se aburce, astfel că în scurt timp cel mai curajos dintre ei se şi afla în deschizătură, gata să pătrundă în cetatea Glimmingehus, în faţa zidurilor căreia îşi găsiseră moartea atâţia strămoşi de-ai săi.

Nils Holgersson (11)

Bărzoiul

Într-o zi, dis-de-dimineaţă, gâştele sălbatice care dormeau pe gheaţa lacului Vomb fură trezite de nişte, strigăte ce veneau din văzduh.

— Chir, chir! se auzea. Chir, chir! Cocorul Trianut salută pe gâsca sălbatică Akka şi tot cârdul ei. Mâine are loc hora cea mare a cocorilor pe muntele Kulla.Akka întinse repede gâtul şi răspunse:

— Bună ziua şi mulţumesc! Bună ziua şi mulţumesc!

Cocorii îşi văzură apoi mai departe de drum, dar gâştele sălbatice le auziră încă multă vreme deasupra câmpii-lor şi dealurilor împădurite peste care treceau:

— Vă salută Trianut! Mâine are loc hora cea mare a cocorilor pe muntele Kulla.

Nils Holgersson (3)

Pânza cadrilată

Ameţeala îl ţinuse pe băiat îndeajuns de mult. Valuri de aer suflau şi şuierau asupra lui, gata să-l prăvălească, aripile se mişcau neîncetat, iar în pene parcă vuia o vijelie. În jurul său zburau, gâgâind de zor, treisprezece gâşte. Ochii lui scânteiau, iar zgomotul făcut de zburătoare îl asurzea. Habar n-avea dacă stolul de gâşte zbura sus de tot sau aproape de pământ, şi nici încotro se îndrepta n-avea idee.

Abia după ce-şi veni puţin în fire putu să-şi dea seama în ce direcţie îl duceau păsările. Nu-i vorbă, lucrul ăsta nu era prea uşor, fiindcă ştrengarul nu se încumeta deloc să privească în jos. În sinea lui era sigur că dacă ar fi încercat, l-ar fi apucat iarăşi ameţeala. 

Nils Holgersson (2)

Gâştele sălbatice
Băiatului tot nu-i venea parcă să creadă că ajunsese spiriduş.

„O fi vreun vis, vreo simplă închipuire! îşi zise el. Fără îndoială că peste câteva clipe o să fiu iarăşi o fiinţă omenească!”

Se aşeză în faţa oglinzii şi închise ochii. Peste câteva minute îi deschise iar, nădăjduind că vraja luase sfârşit. Nici pomeneală însă! Era tot de-o şchioapă, deşi neschimbat la înfăţişare. Părul bălai, pistruii de pe nas, peticele nădragilor şi cârpiturile ciorapilor erau la fel ca înainte, cu singura deosebire că se micşoraseră mult, după cum îi era statul acum.

Nils Holgersson (1)

Spiriduşul

Duminică, 20 martie

A fost odată un ştrengar. Să tot fi avut vreo paisprezece ani. Era înăltuţ şi subţirel, cu părul bălai. Mare ispravă nu era de el: mai toată vremea îi plăcea grozav să doarmă ori să mănânce, după care se apuca de tot felul de năzbâtii.

Într-o duminică dimineaţa, îmbrăcat cu pantalonaşi şi-n cămaşă, ştrengarul stătea cocoţat pe marginea mesei, tare bucuros că ai lui urmau să plece de-acasă, lăsându-l singur să-şi facă mendrele în voie câteva ceasuri.

„Acum o să pot lua puşca tatii din cui şi să trag după pofta inimii, fără să dau socoteală cuiva!” îşi zise el, încântat.

Selma

La 20 noiembrie 1858 se nastea la Mårbacka, in Suedia, Selma Lagerlöf - cea mai importanta scriitoare pentru copii din toate timpurile (parerea mea, desigur). Am convingerea ca in ziua de azi, daca intrebi un adolescent cine e cea mai importanta scriitoare pentru copii va spune, fara sa stea pe ganduri, J.K Rowling. Acelasi adolescent, intrebat daca a auzit vreodata de Nils Holgersson, va da din umeri si va intreba la randu-i: "Cine mai e si asta?" Pana la urma, nici nu se poate altfel. Nu-mi pot imagina ca peste cateva mii de ani, cand oamenii vor fi cucerit spatiul cosmic si vor locui pe multe alte planete, va mai sti cineva de Nils Holgersson, de Selma Lagerlöf, ba chiar si de Suedia. Eu, insa, raportez lucrurile la persoana mea, care pe atunci va fi fost demult, vorba lui Busea, bunica mea, "oale si ulcele". Din toate cartile pentru copii pe care le stiu, niciuna nu poate sa trezeasca in sufletul meu asemenea reverberatii minunate precum Calatoriile lui Nils. 

Cine vrea sa afle mai multe despre Selma Lagerlöf se poate duce aici. 

Cat despre mine, in semn de omagiu adus acestei unice si minunate scriitoare, voi urca, in serial, cartea ei (si a copilariei mele) "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia".