Cele patru operatii

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.

Zabriskie Point

Una dintre cele mai optimiste si linistitoare scene pe care le-am vazut in vreun film - si pot spune ca am vazut destul de multe. Combinatia Antonioni - Pink Floyd e geniala.

Batranii locatari

Astazi este pentru mine o zi importanta: voi fi ales presedinte al asociatiei de locatari din bloc. Cand ma gandesc, ma trec fiorii. Dar se pare ca, intr-adevar nu au pe cine pune: toti sunt batrani, cu exceptia a doi, dintre care unul e betivan si celalalt se muta cu familia la curte. Practic, nu pot sa-i refuz, insa neplacerea pe care o simt deja la gandul ca o sa trebuiasca sa tin sedinte si sa discut despre canale infundate, lumina de pe scara si alte chestii similare, este imensa. 

Ideea de a fi in fruntea a ceva, indiferent a ce, imi repugna. Da, am ajuns sa-mi repugne, dupa ce, de-a lungul vietii, am condus si partide si cercuri de elevi si hoteluri si asociatii. Nu mai suport sa am oameni in subordine, sa am stampila, sa merg la sedinte, sa convoc, sa rezolv, sa-mi bat capul. Stiu ca ei o sa ma asigure ca nu am mai nimic de facut, doar sa semnez diverse hartii. Numai ca semnatul este una dintre cele mai ingrozitoare indeletniciri posibile. Imi amintesc de vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia: zi de zi, pe la orele pranzului, aparea secretara, Lavinia, cu un maldar urias de hartii pe care eu trebuia sa le semnez. Semnam pana ma durea mana si blestemam sistemul ala nenorocit care il obliga pe director sa isi asume raspunderea pentru fiecare fir de patrunjel care intra in bucataria restaurantului.

Mi-as dori sa-i pot refuza pe batranii locatari, dar cred ca pana la urma o sa accept. Ideea e ca in felul asta voi avea un motiv in plus sa ma mut cat mai repede de la bloc.

Disparitia lui Cubi

Intamplarea cu cei doi slujitori ai Domnului m-a facut sa ma gandesc la Cubi. Asa era alintat un tip, pe numele lui Cublesan, profesor de desen la mai multe scoli din Baicoi, in anii 80. Fusesem si eu repartizat la Baicoi, ceea ce presupunea o naveta destul de complicata, insa nu ma plangeam. Luminita, sotia mea, avea post la Moreni. Ce-mi era Sinaia, ce-mi era Moreni! De la Baicoi tot atata faceam - cu trenul la Sinaia ori cu ocazia la Moreni. Eu unul, gasisem varianta in care luni si marti mergeam la Sinaia, miercuri ramaneam la Baicoi, iar vineri si sambata mergeam la Moreni. De acolo, amandoi - familia carevasazica - mergeam la Sinaia, ca sa ne bucuram macar duminica, impreuna, de frumusetile patriei - recte Perla Carpatilor.

Cum si-a batut joc Mircea Doinaru de bunul simt

Duminica, in ultima zi de Librex, am avut parte de o intamplare grozava, una dintre cele care daca lipsesc, te fac sa te gandesti ca e ceva care nu merge cum ar trebui. 

Pe la orele pranzului, m-am trezit la stand cu un cuplu mai putin obisnuit. El subtire, putin adus de spate, ochelarist, ea inalta, matahaloasa, ochelarista la randu-i. Amandoi imbracati oarecum de munte, in sensul ca hainele lor erau in regula, dar se asociau pe niste cai nedeslusite cu ideea de cabana.

Equus

Unele dinte cele mai frumoase poze moldovenesti le-am facut dimineata, la rasaritul soarelui, in apropierea Manastirii Hadambu. Imagini cu cai si copaci infloriti. Daca as decupa din prima poza partea cu calul, lasand sa se vada suficienta iaba si suficient cer, eventual eliminand sarma aia nesuferita, oare nu ar iesi de-o ilustrata?

Printesa Evelina

Nu cred ca am mai scris aici despre Evelina. Ea este o colega de clasa si prietena de-a Mariei. La mai toate intrunirile si serbarile, pe ele le vedeai impreuna, facand nazbatii. De curand, Evelina a fost diagnosticata cu Sarcom Ewing - o forma rara de cancer osos - cu metastaze pulmonare. Nu stiu ce as putea sa ma spun. Cand citesti asa ceva prin Formula AS, iti dau lacrimile. Dar cand se intampla chiar langa tine....

Parintii Evelinei au infiintat Asociatia Umanitara "Printesa Evelina" si au facut un blog, pe care eu am inceput sa-l urmaresc.

O carte la cinci minute

Cred ca participarea la un targ de carte cu un stand urias, continand zeci si zeci de titluri este o eroare. Cel mai bun lucru este sa te duci cu un stand simplu, la care sa expui maximum cinci carti diferite. Socoteala e simpla: cand ai numai cateva titluri, le poti prezenta oricui trece pe langa tine. In cazul unei singure carti, cum am avut eu, totul este sa ai suficienta vlaga, pentru ca dupa doua zile de atras clientii incep sa te doara toate, incepand cu falcile. Ma uitam la standurile mari: cei de acolo aproape ca motaiau, uneori. Cand un potential cumparator se oprea sa se uite, il lasau pana intreba ceva, sau pana punea mana pe o anumita carte si atunci intrau in vorba.

Standuri

O sa pun aici cateva poze cu standuri de la Librex. O sa am nevoie de ele pentru a dezvolta teoria mea despre avantajul de a vinde un singur titlu. Iata pozele:

Stand maniacal

Stand plictisitor

Stand feroviar

Carti si macarale

Domnitza din imagine te intampina la intrarea in incinta targului Librex de la Iasi. Sigur, mi-ar fi placut ca in maini sa tina Povestile Mariei, dar asta s-ar putea rezolva simplu, in Photoshop.

Indecenta picioarelor

De tot hazul mi se pare felul in care inteleg cei de la Hadambu "tinuta indecenta". Dupa cum se vede din poze, e vorba de costumatia sportiva a anilor 60. Observam aici un alergator si o gimnasta, imbracati cat se poate de hazliu, daca e sa ne gandim la echipamentul pe care il poarta astazi sportivii. 

Gimnasta indecenta

Alergator indecent

Afacerea "Pelerinul Vesel"

Mi-am propus, inca de pe cand eram la Iasi, sa scriu despre pelerinaje, mai cu seama pentru ca am intalnit la manastirea Hadambu mai multe grupuri de pelerini. Se pare ca aici e vorba de o afacere destul de serioasa. Cine nu merge prin manastiri, nu prea are cum sa realizeze acest lucru. Despre ce este vorba? In intreaga tara se organizeaza, tot timpul anului, asa-numite circuite pe la schituri, biserici si manastiri. Oamenii platesc o suma de bani, se transforma in pelerini, se suie in autobuze si o iau din loc. Numarul traseelor posibile este urias. In general, se aleg trei-patru locasuri de inchinaciune din doua-trei judete, iar pelerinii se opresc la fiecare, pe rand. Viziteaza, participa la slujbe, primesc de mancare si un pat in dormitoarele comune, apoi pleaca mai departe. Cred ca sunt oameni care fac asta efectiv pentru ca au incredere ca mergand in atatea locuri sfinte si rugandu-se, o sa scape de probleme. Altii, insa, o fac din pura plictiseala, sau ca prilej de a cunoaste lume si a petrece cateva zile in chip placut. 

Dupa cum se vede, consumul de palinca nu este interzis la Hadambu

Omul - cub

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

De multe ori m-am gandit ca daca as reusi sa fac ceva perfect si as intelege lucrul asta, m-as speria si l-as strica. Pentru ca perfectiunea este atributul lui Dumnezeu. A face un cub (sau un pantof) perfect este echivalent cu a vedea fata lui Dumnezeu si asta nu se poate decat cu pretul vietii. Perfectiunea nu este pentru noi, nu ni s-a dat decat sa tindem catre ea. In fond, cum ai putea vedea perfectiunea daca ti s-ar infatisa aievea? Ai crede ca e unul dintre lucrurile oarecare. Asa ca nu va amagiti: intotdeauna exista un colt sfaramat.
Cubul cu coltul sfaramat ar putea fi metafora lui Nichita Stanescu pentru om. Dupa ce a fost facut Adam, ciocanul lui Dumnezeu i-a sfaramat, brusc, o coasta. Oh, zice-vom: ce om perfect ar fi fost acesta, daca n-ar fi avut o coasta sfaramata!

Campurile foamei

Stiti ce e in poza asta? Un camp de rapita. Frumos cum nu se poate. Van Gogh l-ar fi pictat plangand. M-am oprit sa fac poza asta undeva intre Iasi si Bacau. Am vazut zeci de astfel de campuri galbene. Inclusiv de la schitul Sf. Ilie se vedeau, in departare, dealuri de culoarea asta. Din rapita se face o miere foarte buna - am mancat la Racoasa, la Costica - mare specialist in albine si stupar. Dar se face si un ulei excelent, cu diverse virtuti terapeutice.

 

Chiar daca galbenul nu este culoarea mortii, din cauza rapitei o sa murim de foame cat de curand sau, poate si mai grav, o sa mancam granule, precum cosmonautii si o sa ajungem sa nu mai putrezim dupa ingropare. Deja campurile de rapita s-au inmultit exponential, in detrimentul culturilor de grau si porumb. Din rapita se face un combustibil care inlocuieste benzina si cred ca asta explica totul.

Pour les connaisseurs

Frâncuşă, Grasă, Zghihară, Busuioacă, Tămâîoasă, Feteasca Albă, Fetească Neagră, Băbească Neagră, Galbenă, Plăvaie, Roşioară, Băşicată, Creaţă, Mustoasă, Corb, Seină, Crâmpoşie, Cadarcă, Somoveancă, Iordană

Oh, Doamne, imposibila alegere...

Biletele rautacioase

Stau si ma intreb de ce au copiii asa o inclinatie naturala catre a spune rautati. Zice la Biblie ca ne nastem fara de pacat sau, ma rog, doar cu pacatul primordial care se si spala, daca nu ma insel, odata cu botezul. De unde atunci tendinta de a vorbi urat, de exemplu? De ce rautatile sunt mai degraba atractive pentru un copil decat vorbele frumoase? 

Cand Maria avea doar sase ani si abia invata scrisul, m-a invitat doamna invatatoare la o mica discutie, unde am aflat ca Maria s-a alaturat rapid unui grup de copii care vorbesc urat, se jignesc gratuit, etc. Pentru a ma edifica pe deplin, mi-a dat si niste biletele pe care Maria le scria - ca raspuns, desigur, la biletelele altora.

Mie unul, treaba respectiva mi-a dat foarte mult de gandit. Stiu ca la varsta asta, copiii nu fac nimic cu rautate, ca nu pricep ca fac lucruri care nu sunt OK, ca multe le fac din tendinta naturala de a imita, ca e ceva trecator, etc. Si totusi: de ce asa si nu invers? De ce nu isi trimit ei biletele in care sa scrie, spre exemplu, "esti o simpatica, Bianca"? De ce nu imita lucrurile frumoase pe care le vad cu siguranta in casele lor? In general, parintii unui copil nu se adreseaza unul celuilalt cu "esti o vita". De ce ne fascineaza, inca de mici, rautatea?

Mirul ca deodorant

Când am plecat de la schit, părintele Isaia mi-a dat două sticluțe cu mir - una pentru mine, una pentru Maria. Poate nu știți, dar în ziua de azi mirul se îmbuteliază în flacoane cu bilă, exact ca deodorantele tip stick. Așa că e foarte simplu: dimineață, dacă dorești, îți treci bila pe frunte, de sus în jos și apoi de la dreapta la stânga, făcând astfel semnul crucii. Zicea părintele că l-a preparat din mai multe feluri de mir, luat de la diverse mănăstiri. Așadar, e vorba de un mir puternic. Interesant e că Maria îmi tot ceruse, dacă sunt la mănăstire, să-i aduc mir. Pe drum, undeva între Sebeș și Simeria, am găsit un călugăr care făcea autostopul. L-am luat și, ce să vezi, era tot un părinte de schit. Venea din Bistrița și mergea la Mănăstirea Prislop - acolo unde își petrecuse mama câțiva ani din viață predând româna la seminarul de fete. Nu o cunoștea, dar parcă auzise de ea. Din vorbă în vorbă, am ajuns la subiectul care îl rodea cel mai tare: schitul lui, unde locuiește împreună cu alți trei frați, doi dintre ei fiind bătrâni și neputincioși. Mi-a povestit cât i-a fost de greu să pună schitul pe picioare, cum, la început, stătea singur, într-o simplă baracă de tip forestier, și noaptea venea „vrăjmașul” și îl ispitea. L-am întrebat cum îl ispitea și mi-a zis că uneori scotea niște sunete lugubre, alteori lovea și bubuia în pereții barăcii. Cred că nu m-aș fi simțit confortabil în creierii munților, noaptea, singur într-o baracă, ascultând cum bubuie „cineva sau ceva” în pereți. Am mai vorbit noi de una, de alta și, când aproape să ajungem la locul unde urma să coboare, a scos și el o sticluță cu mir și m-a uns pe frunte și pe spatele mâinilor. Apoi i-am dictat un pomelnic, iar el mi-a scris pe o hârtie adresa schitului și numărul lui de telefon. Chiar mă gândesc să dau o fugă vara asta, eventual și cu Maria.

Dragostea pentru animale

"Animalul a ajuns pentru unii dintre noi să înlocuiască prietenii sau chiar rudele. Întâlneşti persoane care vorbesc despre un câine ca fiind copilul lor. Am rămas uimit când cineva mi-a spus „hai să-ţi arăt băiatul meu” şi în loc de o fiinţă umană, mi-a fost dat să văd un câine.(...) Nu mai ştim ce este important şi ce nu. Vedem din ce în ce mai mulţi tineri care refuză să aibă un copil, dar îşi doresc arzător un animal. Nu sunt împotriva animalelor, dar trebuie să înţelegem că oricât de frumoase şi inteligente ar fi, ele nu pot suplini o fiinţă umană."

Dansul

Ca sa vedeti ce lucru ciudat mi s-a putut intampla. Dupa ce am stat la Hadambu cinci nopti si am facut dus in roua diminetii, am plecat catre Darmanesti. La Bacau, m-am oprit sa cumpar una-alta, ca asa e frumos cand te duci in vizita. Am intrat, asadar, in Selgros. Nu pentru ca mi-ar placea mai mult ca altele, pentru mine toate sunt o apa si-un pamant. Mi-e dor de magazinul din colt, ala de la care cumparam in 90, dupa caderea lui Ceausescu. Si detest toate inovatiile americanesti de genul supermarketului. Dar de multe ori, nu ai ce face, traitor fiind intr-un oras mare: te duci, umpli cosul si asta e. Asadar, am mers la Selgros, pentru ca era in drum. Am luat cosul, am intrat printre rafturi si, brusc, am simtit cum se evapora din mine toata tensiunea acumulata in ultima saptamana. M-a lovit asa, un sentiment nedeslusit de siguranta, o usurare, nu prea stiu exact cum a fost, dar cred ca e sentimentul pe care-l incearca un puscarias dupa ce este eliberat, ori un naufragiat pe insula, salvat dupa o luna de izolare. M-am simtit dintr-odata mai usor, mi s-a indreptat spinarea, am luat-o catre sectorul "Dulciuri" cu pas voios, ba chiar am schitat cativa pasi de dans cu cosul - un dans grotesc, desigur. 

Regaseam civilizatia, aia pe care o blamez de cate ori am prilejul.

Masajul duhovnicesc

Asadar, luni pe la 11 am plecat catre schitul Sf. Ilie. Spunea Adina ca parintele Isaia este un om deosebit, care a ajutat-o atunci cand a fost la mare ananghie. Asa ca de ce sa nu merg si eu, ca tot omul care cauta sprijin, fie ca stie ca are probleme, fie ca vrea sa le descopere? Schitul se afla la 900 de metri altitudine, pe un inaltime din muntii Berzunti numita "Dealul Trei Hotare". Exista un drum forestier, pe care poti merge daca dispui de tractor sau de caruta cu cai puternici. Noi am luat un taxi, care ne-a dus cat a putut, adica pana la un noroi imens, din care, daca s-ar fi impotmolit, ar mai fi iesit doar tractat.

Taxiul, intorcandu-se la Darmanesti