joi, 26 mai 2011

Imposibila traducere

Blackbird singing in the dead of night
Take these broken wings and learn to fly
All your life
You were only waiting for this moment to arise

Black bird singing in the dead of night
Take these sunken eyes and learn to see
all your life
you were only waiting for this moment to be free

Blackbird fly, Blackbird fly
Into the light of the dark black night.

Tare as vrea sa am o traducere (traducere am spus) a acestor versuri beatlesiene.


Cine e piticul?

Am gasit pe net o povestioara-parabola scrisa de un domn pe nume Alexander Fuhrmann

A fost odată ca niciodată, într-un sat de la marginea lumii, un ţăran pe nume Popor, care avea şapte feciori. Pe unul îl chema Popor German, pe altul Popor Francez, pe altul Popor Englez, pe altul Popor Italian, pe altul Popor Suedez, pe altul Popor Grec, iar cel mai tânăr era Popor Român. Cu toţii locuiau în casa părintească şi contribuiau la bunăstarea gospodăriei, fiecare cu ce ştia mai bine. Popor German era bun la făcut şi reparat lucruri, Popor Francez era bun la gătit, Popor Englez se ocupa de ordine, Popor Italian făcea vin, Popor Grec ştia să cioplească pietrele şi să facă din ele construcţii şi drumuri, iar prâslea Popor Român ştia să cânte şi să-i înveselească pe toţi cu poveştile şi glumele lui, iar pentru că îi plăceau animalele, el era cel care ducea turmele la păscut. Toţi trăiau mulţumiţi în casa părintească, în belşug şi mulţumire şi fiecare făcea exact ceea ce îl îndemna harul său a face.



Judecata de Apoi

Un fragment interesant din cartea "Revolutia Constiintei".


Recitarea lui Gogol

In adolescenta, desigur ca iubeam poezia. Cea care-mi vine acum in minte este "O sa ploua" a lui Marin Sorescu. Nu stiu, sincer, de ce imi placea poezia asta. Dar imi placea, asta e important si imi mai placea felul in care o recita Gogol. Intotdeauna incepea cu un cascat. Dar, fiind vorba de un cascat dumnezeiesc, el trebuia sa fie colosal. Asa ca Gogol il lungea cat putea de mult, de parca ar fi fost Pavarotti, iar sunetul in sine era un fel de muget modulat, in genul celor scoase de Tarzan. Cei care nu stiau despre ce e vorba si se nimereau pe-acolo, intepeneau. Inchipuiti-vi-l pe Gogol, cogeamite galiganul, stand cu picioarele departate, bine infipte in dusumea, ducand mana la gura si lasand sa izbucneasca acele sunete. Am vazut oameni care efectiv nu mai stiau ce sa faca: sa fuga, sa se ghemuiasca, sa planga, sa rada? Cand, in sfarsit, urletul lua sfarsit, incepea si poezia:

- O sa ploua,
Isi zice Dumnezeu, cascand,
Si privind la cerul fara pic de nor,
Ma cam incearca reumatismul
De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Ehe, se stica vremea!
Noe, ma Noe,
Ia vino pana la gard sa-ti spun o vorba!

De prisos sa amintesc ca si acel "Noe, ma Noe" era racnit ca sa se auda peste munti, vai, oceane si iarasi munti. Cel mai frumos era la sfarsit. Unii credeau ca mai urmeaza ceva, altii schitau un zambet, iar altii isi pastrau expresia de stupoare: "Ce-o fi fost asta, frate?"


Costica - o biografie

Cum spuneam, inainte de a merge la Librex, m-am oprit la Costica, amicul meu, care locuieste la Racoasa, in satul Verdea. O sa povestesc multe despre el, cand o sa-mi pice bine. E un om simplu, care a plecat din satul lui pentru a face bani la oras. A lucrat pe santierele lui Ceausescu, in majoritate pe litoral, in vremea in care se construiau hotelurile. A cunoscut acolo multa lume, inclusiv doamne si domnisoare din Olanda, RFG si alte tari. In acei ani, vesticii se imbulzeau in statiunile de la Marea Neagra si oricine putea sa lege prietenii mai mult sau mai putin interesate cu ei. Domnisoarele neinsotite misunau pretutindeni si aproape ca trageau de tine prin discoteci. Erau anii 70, anii deschiderii lui Ceausescu spre Occident, pe care cu totii i-am regretat mai tarziu. 
Costica, Adriana, vinul si bazinul cu crapi



miercuri, 25 mai 2011

Unde-i lege, nu-i tocmeala

Intre Iasi si comuna Scanteia, se asterne unul dintre cele mai gaurite, cariate, macinate si iritante drumuri din cate mi-a fost dat sa intalnesc. Cred ca asfaltul ala e din vremea lui Stalin. Din loc in loc, trebuie sa te opresti si sa te uiti cu atentie inainte de a porni din nou.



Placa stefaniana

Tot la Mogosesti, am dat peste o troita interesanta. Intre altele fie spus, Moldova e plina de de troite, lucru care mi se pare incantator. Cea despre care scriu eu aici este una cu totul si cu totul speciala. In primul rand, e vorba despre o "troita stefaniana". Marturisesc ca nu am mai intalnit nicaieri adjectivul "stefanian", asa ca m-am dus la DEX (la Mogosesti, semnalul este excelent, te conectezi in orice vagauna posibila). Acolo, surpriza: stefanianul este un etaj din carbonifer! Adica ceva din geologie. Brusc, mi-am amintit de spalatul meu cu apa din sticla in ceea ce am numit "padurea mezozoica". Nu cumva....Oh, nu, ar fi prea de tot.


Diferenta dintre sat si oras


Pe strada la Mogosesti


Pe strada la Iasi



Vaccinarea

Ieri, la scoala, copiii au fost vaccinati cu Priorix - rujeolic, urlian si rubeolic. Cu ocazia asta am invatat un cuvant nou: urlian (referitor la oreion). Conform nu stiu carei legi, parintii sunt obligati sa semneze intr-un tabel, fie ca sunt, fie ca nu sunt de acord cu vaccinarea. Eu as fi fost de acord din prima, insa, dupa ce m-am uitat pe internet si am vazut ca administrarea se poate face, la alegere, subcutanat sau intramuscular, am zis: stai asa! Ia sa vad eu cum are de gand doctorita sa ne intepe copiii. Asa ca am cerut date suplimentare. Cand am aflat ca se face subcutanat, mi-am dat acceptul. Altfel, as fi refuzat si m-as fi dus la medicul de familie.




marți, 24 mai 2011

Cele patru operatii

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.



Zabriskie Point


Una dintre cele mai optimiste si linistitoare scene pe care le-am vazut in vreun film - si pot spune ca am vazut destul de multe. Combinatia Antonioni - Pink Floyd e geniala.


Batranii locatari

Astazi este pentru mine o zi importanta: voi fi ales presedinte al asociatiei de locatari din bloc. Cand ma gandesc, ma trec fiorii. Dar se pare ca, intr-adevar nu au pe cine pune: toti sunt batrani, cu exceptia a doi, dintre care unul e betivan si celalalt se muta cu familia la curte. Practic, nu pot sa-i refuz, insa neplacerea pe care o simt deja la gandul ca o sa trebuiasca sa tin sedinte si sa discut despre canale infundate, lumina de pe scara si alte chestii similare, este imensa. 
Ideea de a fi in fruntea a ceva, indiferent a ce, imi repugna. Da, am ajuns sa-mi repugne, dupa ce, de-a lungul vietii, am condus si partide si cercuri de elevi si hoteluri si asociatii. Nu mai suport sa am oameni in subordine, sa am stampila, sa merg la sedinte, sa convoc, sa rezolv, sa-mi bat capul. Stiu ca ei o sa ma asigure ca nu am mai nimic de facut, doar sa semnez diverse hartii. Numai ca semnatul este una dintre cele mai ingrozitoare indeletniciri posibile. Imi amintesc de vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia: zi de zi, pe la orele pranzului, aparea secretara, Lavinia, cu un maldar urias de hartii pe care eu trebuia sa le semnez. Semnam pana ma durea mana si blestemam sistemul ala nenorocit care il obliga pe director sa isi asume raspunderea pentru fiecare fir de patrunjel care intra in bucataria restaurantului.
Mi-as dori sa-i pot refuza pe batranii locatari, dar cred ca pana la urma o sa accept. Ideea e ca in felul asta voi avea un motiv in plus sa ma mut cat mai repede de la bloc.


luni, 23 mai 2011

Disparitia lui Cubi

Intamplarea cu cei doi slujitori ai Domnului m-a facut sa ma gandesc la Cubi. Asa era alintat un tip, pe numele lui Cublesan, profesor de desen la mai multe scoli din Baicoi, in anii 80. Fusesem si eu repartizat la Baicoi, ceea ce presupunea o naveta destul de complicata, insa nu ma plangeam. Luminita, sotia mea, avea post la Moreni. Ce-mi era Sinaia, ce-mi era Moreni! De la Baicoi tot atata faceam - cu trenul la Sinaia ori cu ocazia la Moreni. Eu unul, gasisem varianta in care luni si marti mergeam la Sinaia, miercuri ramaneam la Baicoi, iar vineri si sambata mergeam la Moreni. De acolo, amandoi - familia carevasazica - mergeam la Sinaia, ca sa ne bucuram macar duminica, impreuna, de frumusetile patriei - recte Perla Carpatilor.



Cum si-a batut joc Mircea Doinaru de bunul simt

Duminica, in ultima zi de Librex, am avut parte de o intamplare grozava, una dintre cele care daca lipsesc, te fac sa te gandesti ca e ceva care nu merge cum ar trebui. 
Pe la orele pranzului, m-am trezit la stand cu un cuplu mai putin obisnuit. El subtire, putin adus de spate, ochelarist, ea inalta, matahaloasa, ochelarista la randu-i. Amandoi imbracati oarecum de munte, in sensul ca hainele lor erau in regula, dar se asociau pe niste cai nedeslusite cu ideea de cabana.




Equus

Unele dinte cele mai frumoase poze moldovenesti le-am facut dimineata, la rasaritul soarelui, in apropierea Manastirii Hadambu. Imagini cu cai si copaci infloriti. Daca as decupa din prima poza partea cu calul, lasand sa se vada suficienta iaba si suficient cer, eventual eliminand sarma aia nesuferita, oare nu ar iesi de-o ilustrata?



Printesa Evelina

Nu cred ca am mai scris aici despre Evelina. Ea este o colega de clasa si prietena de-a Mariei. La mai toate intrunirile si serbarile, pe ele le vedeai impreuna, facand nazbatii. De curand, Evelina a fost diagnosticata cu Sarcom Ewing - o forma rara de cancer osos - cu metastaze pulmonare. Nu stiu ce as putea sa ma spun. Cand citesti asa ceva prin Formula AS, iti dau lacrimile. Dar cand se intampla chiar langa tine....
Parintii Evelinei au infiintat Asociatia Umanitara "Printesa Evelina" si au facut un blog, pe care eu am inceput sa-l urmaresc.


O carte la cinci minute

Cred ca participarea la un targ de carte cu un stand urias, continand zeci si zeci de titluri este o eroare. Cel mai bun lucru este sa te duci cu un stand simplu, la care sa expui maximum cinci carti diferite. Socoteala e simpla: cand ai numai cateva titluri, le poti prezenta oricui trece pe langa tine. In cazul unei singure carti, cum am avut eu, totul este sa ai suficienta vlaga, pentru ca dupa doua zile de atras clientii incep sa te doara toate, incepand cu falcile. Ma uitam la standurile mari: cei de acolo aproape ca motaiau, uneori. Cand un potential cumparator se oprea sa se uite, il lasau pana intreba ceva, sau pana punea mana pe o anumita carte si atunci intrau in vorba.




Standuri

O sa pun aici cateva poze cu standuri de la Librex. O sa am nevoie de ele pentru a dezvolta teoria mea despre avantajul de a vinde un singur titlu. Iata pozele:
Stand maniacal
Stand plictisitor




Stand feroviar



Carti si macarale

Domnitza din imagine te intampina la intrarea in incinta targului Librex de la Iasi. Sigur, mi-ar fi placut ca in maini sa tina Povestile Mariei, dar asta s-ar putea rezolva simplu, in Photoshop.



duminică, 22 mai 2011

Indecenta picioarelor

De tot hazul mi se pare felul in care inteleg cei de la Hadambu "tinuta indecenta". Dupa cum se vede din poze, e vorba de costumatia sportiva a anilor 60. Observam aici un alergator si o gimnasta, imbracati cat se poate de hazliu, daca e sa ne gandim la echipamentul pe care il poarta astazi sportivii. 

Gimnasta indecenta
Alergator indecent



După mine!