Un negustor ţinea,
odată, o pasăre într-o colivie. Se pregătea să plece în India, ţara unde se
născuse zburătoarea, aşa că a întrebat-o dacă doreşte să-i aducă ceva de acolo.
Ea a răspuns că ar dori să fie liberă, însă omul a refuzat să-i deschidă uşiţa
coliviei. Atunci l-a rugat să se ducă într-un anumit loc din junglă şi să le
dea de veste suratelor ei că ea se află în captivitate. Negustorul a făcut
întocmai şi nici nu a terminat bine de rostit mesajul, că o pasăre sălbatică, leită
cu aceea de acasă, s-a prăbuşit de pe creanga pe care stătea şi a rămas
nemişcată la pământ. Negustorul s-a gândit că era, desigur, vreo rubedenie de-a
păsării lui şi s-a întristat că îi provocase moartea.
Când s-a întors acasă, pasărea l-a întrebat dacă îi
aducea vreo veste bună din India. „Nu”, a răspuns negustorul, „mi-e teamă că
veştile sunt mai degrabă proaste. Una dintre rubedeniile tale a căzut şi a
murit chiar la picioarele mele după ce vorbisem despre captivitatea ta.” Abia
ce a isprăvit omul ceea ce avusese de zis, că pasărea a căzut şi ea, rămânând
pe fundul coliviei. „Se vede că ştirea despre moartea rubedeniei ei a dat-o
gata”, şi-a spus negustorul. Necăjit, a ridicat-o şi a pus-o pe pervazul
ferestrei. Într-o clipă, pasărea şi-a venit în fire şi a zburat până la copacul
cel mai apropiat. „Acum înţelegi”, a glăsuit ea, „că ceea ce crezuseşi că era o
nenorocire a fost, de fapt, o veste bună şi mai înţelegi cum a ajuns la mine
mesajul prin care suratele mele m-au sfătuit cum să fac să-mi redobândesc
libertatea: purtătorul soliei libertăţii mele ai fost chiar tu, cel care mi-ai
răpit-o.” Şi pasărea şi-a luat zborul, în sfârşit, liberă.
