Poante si glumite

Am primit un mail cu poante si glumite. Surprinzator, nu sunt din alea care iti explica de ce e casatoria ca un cascaval sau de ce au sefii secretare. Sunt unele mai destepte decat media. Asa ca le pun si eu pe blog. Poftim:

Toate generalizarile sunt false... inclusiv aceasta. 
Poarta-te frumos cu copiii tai. Ei îti vor alege azilul. 
Împrumuta bani de la un pesimist. Nu se asteapta sa îi dai înapoi. 
Moartea este ereditara. 

Instinctul fotbalului

Eu nu sunt amator de fotbal. Găsesc că e o mare pierdere de timp să stai cu orele şi să priveşti cum dau unii cu piciorul într-o minge. Dacă toţi oamenii ar fi ca mine, alde Mutu şi Beckham nu ar mai face vile de milioane de euro şi fotbalul ar deveni un sport la fel de interesant ca oina. Celor care mă întreabă dacă mă uit la fotbal le spun că da, cu două condiţii: să fie finala Campionatului Mondial şi una din finaliste să fie România. Treaba asta nu e de ieri de azi, ci de când aveam doar vreo 7-8 ani. Mă miram la culme când îi vedeam pe adulţi cumpărând tone de bere, seminţe şi alte chestii asemănătoare, apoi aşezându-se în faţa televizorului alb-negru şi urlând, oftând, trântindu-şi palmele pe genunchi, înjurând, sărind de pe scaune - toate în funcţie de ce făceau jucătorii pe teren. Ţin mine şi azi cum m-a întrebat, odată, când eram mai mărişor, cineva pe stradă, ce etapă a campionatului intern urmează. Am zis că a treia, doar aşa, ca să nu par complet pe dinafară, numai că era etapa a douăzeci şi noua sau cam aşa ceva. În fine.
Acum, de câte ori mă duc la şcoală după Maria, găsesc în curte băieţi care joacă fotbal. Băieţi mici, abia se ţin pe picioare, dar dau cu piciorul în minge. Datorită lor, am avut o revelaţie: fotbalul nu este o invenţie, ci un instinct. Pur şi simplu, de câte ori văd o minge venind către mine, simt o dorinţa incredibilă de a-i arde un şut. Eu, care nu dau doi bani pe fotbal. Nu, nu aş juca, dar aş da şuturi, mi se pare că „balonul rotund” se potriveşte perfect cu liniile piciorului, cu scobitura laterală a tălpii - cea aflată sub gleznă, cu adâncitura dintre tibie şi oasele labei piciorului....

Mici intamplari cu animale (24)

Vecinul meu avea în dosul casei o livadă cu fel de fel de poame alese. Era acolo şi un păr bătrîn, care spre toamnă cocea nişte fructe galbene ca aurul, mai dulci ca mierea şi cu un parfum deosebit de delicat. Perele acestea erau deliciul oame­nilor, dar şi al graurilor.

Omul nu putea sta toată ziua să hîşîiască de la pere păsările, aşa că într-o vară a făcut o sperietoare. A umplut cu paie nişte pan­taloni vechi, un veston, a trecut prin mîneci o bîtă ca să stea mînecile răstignite, a găsit pe undeva şi o căciulă spartă, a pus-o în capul chipului de om şi i-a cusut-o acolo, ţuguiată. Apoi a suit momîia în păr şi a priponit-o bine.

Scobitorile euleriene

Aseara am facut, in sfarsit, experimentul cu poliedrele, asa cum am promis. Am cumparat niste cartofi, apoi am ciopartit unul dintre ei cu un cutit, transformandu-l intr-un corp cu multe fete, adica intr-un poliedru. Dupa aia, i-am promis Mariei un premiu daca verifica formula lui Euler: v + f = m + 2. Cand a auzit de premiu, si-a pus imediat mintea la contributie. Marea problema a Mariei - credeam eu - urma sa fie dificultatea numararii. Numai ca ea a gasit rapid o solutie: scobitorile. S-a apucat sa infiga in fiecare varf al poliedrului cate o scobitoare, apoi le-a scos una cate una numarandu-le. La fel a facut cu muchiile: a infipt cate o scobitoare in mijlocul fiecareia. La sfarsit, a numarat fetele, prin aceeasi metoda. Formula a fost verificata: varfuri plus fete egal muchii plus doi, deci premiul a fost castigat. In final, am decis ca de-acum inainte scobitorile nu mai sunt simple scobitori ci scobitori euleriene. Ia priviti:

Faceti-va bine (86)

Dediţelul

Denumire ştiinţifică: Pulsatilla pratensis.

Denumiri populare: floarea vântului, iarba vântului, oiţe albe, vânturele, adormiţele, sisinei.

Prezentare. Dediţelul  este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Tulpina subterană – rizomul – este masivă, dar puţin consistentă. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Frunzele de la bază sunt palmate. Dediţelul are o singură floare, foarte frumoasă, de culoare violetă, ce apare prin lunile martie şi aprilie. Dediţelul creşte prin fâneţe, pârloage, terenuri virane, în general în locuri însorite şi puţin umblate.

Din povestile lui Banica, spuse de Fanus Neagu(1)

ÎN AJUN DE ANUL NOU

Ce e zăpada? Lacrimi îngheţate.

O, căruţaşule să nu mă minţi...

Cânta mama, de cu seară, în timp ce frământa aluatul şi-n casă mirosea a vanilie şi-a scorţişoară, iar afară se pornise să ningă îndesat.

Bănică nu înţelegea nimic din acest cântec vechi, privea pe fereastră, atras de jocul fulgilor care se roteau şi cădeau pe sania lui rezemată de salcâmul gros în trunchiul căruia bunicul a înfipt două inele de fier pentru legat caii.

Interfetele

Aici, in hotelul Pelikan, am avut revelatia faptului ca e al naibii de greu sa gasesti niscai oameni in libertate prin tarile civilizate. In libertate de exprimare, vreau sa spun. Toti se ascund atat de bine in interioarele lor, incat ceea ce vezi te poate face sa crezi ca esti intr-un joc din alea cu personaje animate. Oamenii cu care intri in contact au niste limite bine stabilite ale apropierii de ceilalti. Nu poti discuta cu ei decat profesional, sau despre vreme. Cine are unul-doi prieteni, poate ca isi mai deschide sufletul cat de cat in fata lor. Altfel, totul e butaforie. Decoruri. Masti. Toate tipele alea care traiesc la modul oficial, care nu sunt decat interfete intre tine si sistem, toate sunt niste masti. Daca vrei oameni, trebuie sa-i cauti in alta parte, printre cei care sunt la baza sistemului. Cameriste, bucatari, soferi, vanzatori, portari, astia sunt cu totul altfel. Astia au figuri omenesti vii, figuri care exprima ceva, sentimente, nemultumiri, bucurie, ingrijorare, fericire. 

Ce-am invatat azi la scoala

Iaca o poezioara scrisa de un anonim, care circula prin mediile scolaresti americane si a fost exportata cu succes si prin cele europene. Primele doua versuri din ultimele trei, adica alea cu Pak si Cheen, nu-mi sunt clare, nu stiu ce e Pak, habar n-am ce e Cheen, dar poate imi spune cineva care sta prin Amerique. De altfel, in clipul la care am pus link, Pete Seeger zice de Germania si Franta, plus ca in loc de Nehru e Washington. Eu pun ce-am gasit si nu stiu care e varianta originala.

What did you learn in school today
Dear little boy of mine?
I learned that Nehru never told a lie
I learned that soldiers never die.
I learned that everybody’s free
That’s what the teacher said to me
And that’s what I learned in school today.

Maria și naturalul

Tot bătând-o eu la cap pe Maria cu produsele naturale, tot spunându-i că nu știu ce chestii în țiplă sunt otrăvitoare, pentru că sunt procesate, pline de înlocuitori și chimicale, m-am trezit că vine și îmi spune ceva de genul: „Tata, de fapt toate sunt naturale, pentru că provin din natură”. Am încercat eu să o dau cotită, să-i explic că în natură nu se găsesc, de exemplu, filtre de carburant ori staniol, dar n-am avut succes. Chestia e că Maria are dreptate. Totul este natural, dacă prin asta înțelegem „provenit din natură”. Nu există nimic care să fie din afara naturii. Omul nu face decât să combine ceea ce natura a produs deja. Bomba atomică nu există în natură, dar toate componentele ei sunt acolo. Și câte și mai câte chestii - înfricoșătoare sau nu - se pot face combinând elemente puse la dispoziție de natură. Abia atunci când omul va produce ceva „din nimic”, cum a făcut Dumnezeu, abia atunci vom putea spune că e vorba de ceva ne-natural. Deși probabil că unii filosofi vor zice că și „nimicul” e natural. În fine, o să fac discuția asta mai încolo.

Pelikan

Hotelul în care locuim temporar se numește Pelikan. Iată cum te întâmpină el:

Ispravile lui Pacala (11)

Cucul

Cam aşa o duse popa cu Păcală, toată vara;

Orice născocea... degeaba! tot el înghiţea papara.

Şi când se gândea, sărmanul, câte-o să mai pătimească,

Până va cânta-n pomi cucul: îi venea să-nnebunească!

O tentativa de manipulare

O dovada clara ca unii politicieni ne cred in continuare o turma de cretini am gasit pe blogul unei deputate PNL pe nume Diana Tusa. Am vazut-o de cateva ori pe aceasta femeie la niste dezbateri televizate, unde nu mi s-a parut a se remarca prin nimic, nici in bine nici in rau. Sarcina celor din opozitie e simpla: vin la emisiuni si injura puterea, - indiferent ce ar face ea. Diana Tusa a injurat cum trebuie, uneori cu ingeniozitate, alteori cu umor, ce sa zic, am vazut asta la o gramada de alti deputati PDL sau PSD. Dar ceea ce scrie ea pe blog mi se pare putin cam prea de tot. Numai priviti:

Mici intamplari cu animale (23)

Pe cînd petreceam vara la casa de vînătoare de la Oaşa, vine într-o zi un muncitor de pădure să se plîngă cerînd leacuri. Avea o împunsătură adîncă în coapsă, alta în palma stînga — străpunsă din parte în parte pînă în pielea podului palmei. Hainele îi erau sfîrtecate în mai multe locuri. Ne-a povestit ce i s-a întîmplat. Lucrau doi inşi la repararea unui scoc de plu­tire. Deodată aud tropot venind spre ei. Năpăstuitul abia a avut vreme să se întoarcă şi a si fost burduşit şi răsturnat de un căprior, care s-a repezit la el. Din prima lovitură a primit îm­punsătura în coapsă. L-a prins pe ţap de coarne cu mîna dreaptă; cînd să pună şi stînga, s-a smucit „fiara" şi i-a stră­puns palma. Pînă să sară tovarăşul şi să dea cu securea, i-a mai sfîrtecat şi hainele.

Am făcut ce ne pricepeam să facem cu medicamentele de campanie — spălătură, tinctură, bandaje, şi l-am sfătuit să meargă la Sebeş, la spital.

—  Ce să facem cu ţapul, domnule?

—  Ce să faceţi?... Îl mîncaţi...

A stat o clipa omul pe gînduri, apoi :

—  Dacă-i aşa, nu mă mai duc la niciun spital...

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (85)

Dalacul

Denumire ştiinţifică: Paris quadrifolia.

Prezentare. Aşa cum îi spune şi numele, planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite, numită dalac (antrax). Este o plantă erbacee, aparţinând de familia liliaceelor. Are un rizom târâtor, tulpina aeriană fiindu-i, în schimb, dreaptă. Dalacul înfloreşte în lunile mai şi iunie, având câte o singură floare pe fiecare plantă. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. Dalacul creşte prin pădurile cu umiditate, pe o arie largă, de la câmpie şi până la munte. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului, o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre, precum şi frunzele. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc p reparate din frunze. Dalacul este o plantă toxică. 

Traseism pre-electoral la varf

Ca om care a facut politica, nu pot decat sa ma bucur ca am iesit din haznaua asta nenorocita. Spun asta acum, inainte de alegeri, cand vad cum ies la iveala, ca dintr-o mlastina, cadavrele. Tara fierbe. De la consilierii locali si pana la presedintii partidelor, cu totii isi fac socoteli legate de ce portie de cascaval ar putea sa mai apuce. Fel de fel de conserve care au stat in asteptare, se desfac acum si te lasa sa intrezaresti mizeria care colcaie pe fiecare centimetru patrat al culiselor politicii. Intai a fost Melescanu - liberal de frunte, om serios, asezat, care stie ce spune. Dintr-odata am constatat ca el era omul lui Basescu in PNL. Apoi a urmat Frunzaverde - mason de frunte, un greu al pedelistilor. Brusc am aflat ca el e omul liberalilor in PDL.

Un râs sănătos

Sarcini aberante

În basmele româneşti se poate face cunoştinţă cu cel mai aberant tip de sarcină din câte pot fi trasate pe lumea asta. Ea este descrisă prin următoarele cuvinte: „Dacă îmi găseşti fata, ţi-o dau de nevastă şi îţi dau şi jumătate de împărăţie; dacă însă nu o găseşti, unde-ţi stau picioarele, acolo îţi va sta şi capul”.
Carevasăzică, eu mă duc la împărat, îi spun că sunt gata să plec în căutarea fiicei lui răpite şi pentru asta sunt dispus să înfrunt pericole inimaginabile - zmei, balauri, Talpa Iadului etc, iar el, în loc să-mi spună „bine fiule, dacă faci asta uite, eu îţi dau bani să ai o viaţă întreagă ba încă şi copiii tăi”, se apucă să îmi atragă atenţia că nu am decât două variante, una din ele fiind descăpăţânarea. Nenorocirea e că în momentul ăla nici nu mai poţi da înapoi, de-acum e ori-ori. Şi atunci mă întreb: de ce naiba pune împăratul problema în felul ăla? Care e raţiunea pentru care un om care s-a străduit din răsputeri să-i găsească împăratului fata, merită să moară fiindcă nu a reuşit? Ce filosofie adâncă o fi aici?
Probabil că pe vremea când se formau basmele, românii erau la fel de şmecheri ca şi azi. Ei se angajau la câte o treaba dificilă, apoi stăteau cu anii fără să facă nimic, doar păpând banii angajatorului. Şi atunci, nu-i exclus ca nişte împăraţi mai dibaci să se fi lămurit cum stă treaba şi să le fi zis şmecherilor respectivi ceva de genul: „eu vă angajez, dar dacă nu vă faceţi treaba, vă scurtez cu un cap”. 

Conspiratia lucrurilor

Ma enerveaza la culme lucrurile. Ele sunt lipsite de inteligenta si cu toate astea conspira impotriva mea. Mereu imi stau in cale. Daca vreau sa pun ceva undeva, locul ala e deja ocupat. Daca iau un lucru din dulap, cand vreau sa-l pun la loc constat ca pe locul lui au cazut intre timp alte lucruri. Daca vreau sa aud muzica, trebuie sa o fac prin intermediul lucrurilor. Daca am nevoie de frumusete, ea nu-mi poate veni fara mijlocirea lucrurilor. Orice ar vrea spiritul meu sa intreprinda, lucrurile intervin, intermediaza, ori se opun. Asa ca va trebui sa ma dispensez de lucruri.

Parcarile de la Sinaia

Ca vechi sinaian ce ma aflu, nu pot trece cu usurinta peste stirile despre orasul meu, nu pot ignora parerile unora si altora despre ce se petrece acolo. Asa ca nu am putut sa ma fac ca nu observ textul urcat de Mugur Bunea pe Facebook, in care nu face altceva decat sa reproduca scrisoarea pe care i-a adresat-o primarului de Sinaia, Vlad Oprea. Iata despre ce este vorba:

Bătrânul în fața pomului înflorit

Ieri, la şcoală, am trăit ceva greu de descris. Am ajuns ca de obicei pe la 15:05, am intrat în curte, agale, pentru că Maria nu iese mai devreme de 15:15 şi dintr-odată m-a izbit drept în faţă frumuseţea copacilor înfloriţi. Nu ştiu de ce nu i-am văzut şi alaltăieri. Poate au înflorit peste noapte. Poate mi s-au primenit ochii şi am început iar să văd ce uitasem că există. Nu ştiu. Dar pomii aia parcă erau acolo special ca să-mi ațină calea. Am simţit nevoia să fac ceva, să mă transform în bondar ca să mă bag cu totul într-o floare, să mă dau peste cap şi să fiu iar de 7-8 ani, apoi să mă cațăr până pe cea mai de sus creangă şi să mă simt rândunică, să mă subţiez ca un fum şi să învălui crengile înflorite într-o ceaţă imperceptibilă...