sâmbătă, 2 iunie 2012

Lucrurile simple

A face împreună... ce simplu e de spus şi cât de dificil, uneori, de pus în practică. Există oameni care nu au vocaţia asta - pur şi simplu le lipseşte „organul”, cum ar zice bătrânul căpcăun cumsecade Andrei Pleşu. Nu cred că e vina lor, aşa au crescut. Când erau copii, toată lumea îi punea la punct, nu se juca nimeni cu ei, trebuia să se retragă cine ştie pe unde şi să îşi găsească acolo ocupaţie. Pe unii, asta i-a distrus, pe alţii i-a întărit. Dar vai, degeaba sunt acum tari ca stâncile, dacă nu ştiu să se bucure de clipa aia măruntă, în care îţi bei cafeaua împreună cu omul de lângă tine, când pare că lumea e numai pentru voi doi, clipă care te întăreşte şi-ţi da raţiunea suficientă de a supravieţui unei noi zile.
A face împreună lucruri mărunte, aparent inutile - ce acțiune simplă şi cu câtă suficiență trec unii peste ea. Cât de mult ar conta, câte ziduri s-ar risipi. Şi totuşi... cât de complicate sunt pentru unii lucrurile simple.


vineri, 1 iunie 2012

Ispravile lui Pacala (18)

Strechea
Despărţit de-a sa nevastă ce-i făcea viaţa amară,
Iată-l iarăşi pe Păcală, singur, treierând cea ţară
Şi râzându-şi de-ale lumii neghiobii, azi într-un sat,
Mâine-ntr-altul, ca-nainte, pân-a nu se fi-nsurat.


O decizie definitiva

Aflu, cu oarecare intarziere, de condamnarea definitiva a unui fost ministru roman, pe  numele lui Ioan Avram Muresan. Iata cum suna stirea:
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) l-au condamnat, luni, pe fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Muresan, la sapte ani de inchisoare cu executare, intr-un dosar in care a fost judecat pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, deturnare de fonduri si fals intelectual. Decizia este definitiva.



In parc cu Carmen

Eram prin clasa a opta şi aveam o părere excelentă despre mine însumi. Eram băiat deştept, mi se rupea de reguli, aveam succes, pe orice puneam mâna ieşea bine, fetele mă plăceau, băieţii mă invidiau. Ce-aş fi putut să-mi doresc mai mult?
Una din prietenele mele era Carmen. O fată înaltă, brunetă, care locuia în cartier cu mine. De multe ori ne întâlneam dimineaţă pe drumul către şcoală. Uneori, la întoarcere, când mă duceam direct acasă, mergeam împreună şi pe drum povesteam. Fumam amândoi şi asta crea între noi o complicitate aparte. Câteodată ne opream prin câte un loc mai dosnic şi fumam - oh, ce gust aveau ţigările alea... ce parfum...


joi, 31 mai 2012

Volendam 2 - Pictorial




O povestire a lui Dino Buzzati


Mantaua
După o nesfârşită aşteptare, când speranţa începea să moară, Giovanni se întoarse acasă. Nu bătuse ora două, mama lui strângea masa, era o zi cenuşie de martie şi ciorile zburau de colo-colo.
Apăru pe neaşteptate în prag, mama strigă: „Ah, binecuvântatule!" şi alergă să-l îmbrăţişeze. Ana şi Pietro, cei doi frăţiori mult mai mici decât el, începură să strige de bucurie. Acesta era momentul aşteptat de luni şi luni de zile, ce trecea atât de des ca fulgerul prin visele dulci din zori, momentul care trebuia să aducă fericirea.



Happening

Felina simte ceva



luni, 28 mai 2012

Ultima zi la Naarden

Inainte de a merge la Van Gogh Museum am dat o tura prin Volendam, manati de sfaturile gasite pe net, de genul  "Anyone who wants to see the real beauty of Holland, goes to Volendam". Oraselul e la numai 20 de kilometri de Amsterdam, adica la o aruncatura de bat. Dupa ce l-am vazut cap-coada, am apreciat ca intr-adevar, merita. Nu o sa scriu prea multe, o sa pun in schimb poze. Uite:



duminică, 27 mai 2012

Un lan de grâu

Azi, vizită împreună cu Maria la Van Gogh Museum. Pot spune că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu atât de impresionat de un tablou cum am pățit-o acolo. A fost ca o lovitură de măciucă în moalele capului. Mă învârteam prin sala "Auvers", când, la un moment dat, m-am întors brusc, nu am idee de ce, exact în momentul în care un pluton compact de vizitatori se risipea din fața unui perete și l-am văzut: îi zice „Korenveld onder onweerslucht”, adică „Wheatfield under thunderclouds”, ceea ce ar veni „Lan de grâu sub cerul noros”, ori „Cer noros deasupra unui lan de grâu”. Tabloul este pictat în 1890, la Auvers sur Oise, cu un an înainte ca Van Gogh să se sinucidă.



Mici intamplari cu animale (41)

Între vulpe şi fazani
Un maistru fazanier a dat o notă bună vulpii. Pîndea iarăşi după răpitoare într-o dimineaţă de toamnă în colţul unei mi­rişti - îţi era mai mare dragul să vezi vînatul liniştit, ieşit la hrană. Miriştea părea presărată cu fazani: cocoşi bătrîni în toată splendoarea hainei, tineri care începeau şi ei să se colo­reze frumos, găini în penajul lor modest. Cîţiva iepuri, două-trei căprioare întîrziate. Vînat paşnic, care îşi vedea de treaba lui, fiecare după rosturile vieţii. Iată că apare şi o vulpe. Acum va fi spaimă generală", se gîndi omul. Vulpea se fu­rişează tiptil, vine tocmai în direcţia celui ce o aştepta cu puşca. Ar fi putut trage în ea şi cu glonţul drillingului, dar mai sigură era împuşcătura cu alice, din apropiere, iar adă­postul era bun, vîntul trăgea către vînător, vulpea se apropia. O va aştepta.



Faceti-va bine(104)


Feriga
Denumire ştiinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas.
Denumiri populare: ferega, iarba şarpelui.
Prezentare. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori, se înmulţeşte prin spori), perenă, parte a familiei polipodiaceelor. Rizomul are poziţie orizontală şi este de mari dimensiuni, fiind solzos şi acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Din rizom cresc rădăcinile, dar ies şi mugurii, din care cresc frunzele tipice de ferigă. Frunzele au o lungime medie de un metru, peţiolul având 20 – 30 cm lungime. În perioada iulie – septembrie se formează sporangii, pe partea inferioară a frunzelor. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane şi submontane, dar poate să apară şi în pădurile din regiunile mai joase.


Teroarea olfactivă

Cel mai scârbos lucru pe care îl poi păţi la hotel e să te sui în lift după ce din el a coborât o masă informă de arabi franţuziţi, care abia s-au trezit din somn şi se duc să înfulece. Cască, se întind, tuşesc, horcăie; femeile lor durdulii lucesc de sudoarea dimineţii, fiecare mişcare eliberează mici damfuri care au rămas prizoniere peste noapte în cutele înflorate ale pantalonilor de care nu se despart nici când fac duș. Copiii se scarpină şi strigă pulverizând saliva ca un roi de ţânţari plini de ultrasunete. Aştepţi să iasă, apoi te urci şi tu, solitar, ca să mergi la ultimul etaj. Şi te gândeşti că inhalezi aerul ăla infect - oh, ce oroare, îţi vine să vomiți, dar te gândeşti iute la ceva frumos, marea care răsuflă în nuanţe de verde, vârfuri de munţi olimpieni, câmpuri de maci înfloriţi... în plus, îţi ţii respiraţia, sperând să nu cedezi până la destinaţie, când uşile metalice se vor da deoparte precum porţile raiului. Dar bineînţeles că plămânii tăi ajung la capătul puterilor cu exact cinci secunde înainte de oprirea liftului, aşa că dai drumul şuvoiului de aer şi inspiri odată adânc, până în călcâie, introducând în tine toate particulele şi fluidele lăsate acolo de grămada arabilor franţuziţi. Apoi ieşi în coridor, congestionat, mai mult prăbuşindu-te şi te miri că oamenii care aşteaptă acolo se uită la tine îngroziţi, de parcă l-ar fi văzut pe însuşi necuratul, sosit cu liftul direct din adâncurile iadului.


sâmbătă, 26 mai 2012

Fiecare cu ce-l doare

Azi, toata ziua am bantuit prin Amsterdam. Printre altele, am vizitat muzeul Madame Tussauds. Slab de tot, frustrant chiar. Am dat acolo de indivizi de genul Justin Biber - despre care ii spuneam recent Mariei ca pentru mine nu inseamna mai mult decat un rahat depus de o musca in nisipul desertului Sahara, in schimb nu l-am gasit pe Segovia, ori pe Marquez, ca sa nu mai vorbesc de Bach ori de Dostoievski. Iata doua imagini, alese pe principiul "fiecare cu ce-l doare":




vineri, 25 mai 2012

Kabel Deutschland

Aventura instalarii netului in Germania este una demna de a fi povestita.
Firma cu care am facut contractul se numeste Kabel Deutschland. Contractul a fost semnat (online) acum mai bine de doua saptamani. El prevede  ca firma sa trimita un modem pe care sa mi-l instalez singur. Excelenta treaba. Pachetul mi-a sosit ieri, prin DHL. Carevasazica, a durat ceva. Bun. Am instalat ce era de instalat si, cand sa intru pe net, surpriza: nu am acces la niciun site. Oriunde m-as duce, primesc mesajul de eroare "Server not found", cu toate ca jos in bara apar conectat si semnalul mi se spune ca este "excellent".


sâmbătă, 19 mai 2012

Personaje tragice

Toţi indivizii extrem de graşi pe care i-am văzut - mă refer la cei care încă mai pot merge pe picioarele lor, aveau o expresie tragică. Ieri, la IKEA, teoria mi s-a confirmat din nou. Am văzut un colos înspăimântător, care mergea clătinându-se printre paturi şi dulapuri, oprindu-se la fiecare zece metri ca să-şi tragă sufletul. Mi s-a părut că era de cel puţin două ori cât mine şi asta, spre deosebire de ce mi se întâmpla acum vreo 10-15 ani, nu mi-a produs niciun fel de satisfacţie. Înainte vreme, când vedeam aşa ceva, îmi spuneam în barbă „Mama mia, păi eu faţă de ăsta sunt ca un pui de găină faţă de un struț". Acum nu-mi mai vin astfel de idei. Mai degrabă sunt cuprins de o anume fascinaţie, îmi imaginez cât de greu trebuie să-i fie unui astfel de om să trăiască, mă gândesc ce luptă duce el pentru fiecare secundă... Până la urmă, cum ar putea figura lui să exprime altceva decât tragism?


vineri, 18 mai 2012

Mici intamplari cu animale (40)


Între vulpe şi iepure
Cînd, într-un an, iepurii se arată puţini, vînătorii îndată-s gata cu judecata: blestematele de vulpi sînt cele vinovate, ele pustiesc iepurii. Nu-i vorbă, cucoana vulpe nu se dă în lături să pună gura pe cîte un şoldan şi în lista ei de bucate urechea­tul e de faţă. Dar numai ca un fel ales, rar, pe lîngă mîncarea de toate zilele: şoareci, cîrtiţe, popîndăi, păsări pe care le poate prinde şi alte vietăţi mărunte.
Iepurele ştie de frica vulpii, doar el în frică neadormită  trăieşte, şi o dozează după împrejurări. Vulpea, dacă ar putea, numai cu carne de iepure s-ar hrăni, însă si ea îsi cunoaşte puterile şi nu lasă vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Şi aşa, ţi-e dat să vezi uneori scene dintre aceşti duşmani care ţi se par ciudate.



Joaca de Rusalii

Prima noapte petrecută la casă nouă. Am dormit neîntors, după ce m-am culcat pe la 8. Încă nu am becuri prin camere, azi trebuie să mă ocup - să văd dacă sunt deschise magazinele. Ieri a fost sărbătoare legală - Rusaliile. Totul închis, cu excepţia aşa-numitelor Kiosk - uri ale turcilor, care sunt deschise mereu şi de unde poţi cumpăra ce ai nevoie la preţuri şi de trei ori mai mari.



joi, 17 mai 2012

Faceti-va bine (103)

Feniculul
Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare.
Denumiri populare: chimen dulce, anason dulce, anason nemţesc.
Prezentare. Este o plantă de cultură, importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. Frunzele sunt penate, cu segmente înguste. Florile sunt mici, galbene. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială, ci și medicinală. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia.



De-ale lui Zoscenko (14)

ELECTRICIANUL
Eu, fraţilor, nu discut cine e mai important în teatru — actorul, regizorul sau poate tîmplarul. Faptele au s-o arate. Faptele vorbesc singure.
Cele de mai sus s-au petrecut la Saratov sau la Simbirsk, pe scurt, undeva pe-aproape de Turkestan. La teatrul orăşenesc. Se juca acolo o operă. Afară de artişti, care jucau desăvîrşit, mai era la teatrul acela şi un electrician, pe nume Ivan Kuzmici Miskişev. În 1923, cînd s-a făcut o fotografie în grup cu tot teatrul, electricianul ăsta a fost aşezat undeva, la margine; deh, personal tehnic. În mijloc, pe un scaun cu spetează, stătea tenorul.



Petrolul ca motiv umanitar

Iata peste ce am dat frunzarind niste carti cu statistici: in continuare, in lume, se practica mutilarea genitala a femeilor, pe motive din cele mai variate.

Bandajarea picioarelor la femeile din China a fost scoasa acum cativa ani in afara legii, nu inainte insa ca aproximativ un miliard de femei sa fie schilodite din cauza ei. Mutilarea genitala nu a devenit, insa, ilegala.



După mine!