Mici intamplari cu animale (53)

Guşterul răpitor

Cu toţii ştim că şopîrla verde — guşterul (Lacerta viridis) — e insectivoră. Se hrăneşte cu fel de fel de insecte, larve, viermi, deci este folositoare, pe lîngă faptul că e şi frumoasă. În­tr-adevăr, dacă reuşim să ne apropiem de una care se soreşte şi nu s-a speriat de noi dispărînd ca fulgerul în tufărie, în spinărie, ne putem delecta în culori minunate: verdele cald de pe spate împistruiat cu negru şi cafeniu, galbenul viu al burţii, apoi, la bărbătuşi, pata albastră-azurie de sub bărbie şi de pe guşă. Împodobită şi folositoare, şi totuşi una a fost prinsa asupra unei... crime.

Fazanierul B. O, care îngrijea o fazanerie în pădurea Balamuci-Deal, pentru a selecţiona pui de fazan, a despărţit o seamă de pui într-o volieră mai mărişoară. Puii erau de trei săptămîni, le mergea bine, erau vioi. Într-o dimineaţă găseşte în volieră o şopîrlă verde, mare, lungă de peste douăzeci de centimetri, care ţinea în gură un pui mort. Atît de tare îşi în­cleştase fălcile în gîtul bietului pui, încît nu l-a putut lăsa — sau nici n-a vrut să-l lase — iar cu el în gură nu putea fugi cînd s-a apropiat omul. Acesta a omorît-o uşor cu un băţ.

Cercetînd puiul n-a găsit nicio urmă de muşcătură pe el. Ce făcea oare guşterul cu puiul? Voia să-l înghită întreg, cum fac şerpii, voia să-i sugă oare sîngele? Şi apoi, l-a găsit mort sau l-a omorît el? Oricum ar fi, voia să se hrănească din el, ca orice răpitor.

Şopîrle erau multe pe acolo, şi guşteri, şi de cele mai mici, numite şopîrle de cîmp (Lacerta agilis), care vînau muşte şi alte insecte adunate în volieră, dar niciodată nu atacau puii. Dim­potrivă, adeseori puii alergau după cîte o şopîrlă mică, dornici să o omoare şi să o mănînce.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

 

Faceti-va bine (120)

Ghiocelul
Denumire ştiinţifică: Galanthus nivalis.

Prezentare. Puţini ştiu că ghiocelul, vestitorul primăverii, este nu numai o plantă de pus în cea mai mică şi mai delicată vază din casă, ci şi un remediu medicinal. Aparţine familiei amarilidaceelor.
Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb, două frunze lineare şi o floare albă. Înfloreşte în mustul zăpezii, în februarie şi martie, uneori mai devreme. Poate fi întâlnit de la câmpie până în zona alpină, în păduri, parcuri, pajişti, păşuni. Au valoare terapeutică atât bulbul, cât şi florile şi frunzele.

Întrebuinţări. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele, cum ar fi cardiopatiile, sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Sunt recomandate şi în tratarea miasteniei (oboseala muşchilor).

O poveste a lui Giovanni Papini

POVESTE COMPLET ABSURDĂ

Acum patru zile, în timp ce scriam cu o uşoara iritare cîteva din cele mai false pagini ale Memoriilor mele, am auzit o sfioasă bătaie în uşă; dar am rămas pe scaun fără să răspund: bătăile erau prea slabe şi nu-mi face nici o plăcere să am de-a face cu timizii.

A doua zi, la aceeaşi oră, am auzit bătîndu-se din nou în uşă, de astă dată însă mai tare şi mai hotărît. Dar şi în ziua aceea am refuzat să deschid, căci nimic nu-mi displace mai mult decît oa­menii care se corijează prea repede.

Creștinismul anti-creștin

În cartea intitulată „1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească” am dat peste una dintre cele mai clare dovezi că Biserica Ortodoxă are un discurs de-a dreptul anti-creștin. Să mă explic. Întrebarea cu numărul 13 sună așa: „Ce religii sunt considerate greșite?” Răspunsul, absolut năucitor pentru mine, este următorul: „Toate religiile care există în lume, în afară numai de cea adevărată ortodoxă, sunt greșite și nu îl mântuiesc pe om. O religie greșită este o batjocură la adresa oamenilor. După moarte se descoperă imediat cât de trainic a fost lucrul pe care omul și-a întemeiat nădejdea. Și cât de cumplită și de sfâșietoare va fi starea celui care va vedea atunci că a fost înșelat.”

Viziunea din elicopter

Discutam deunazi cu cineva care se mira ca sunt atat de multi oameni gata sa accepte ca fiind OK ceea ce se intampla in tara - e vorba de felul in care USL a luat puterea, de modul in care trece peste Constitutie etc. Explicatia mea a fost simpla: acesti oameni nu au "viziunea din elicopter", s-au oprit la niste fapte punctuale, peste care nu pot trece orice-ar fi. Au un tap ispasitor creat de presa si politrucii din partide, totul e simplu. Dar apoi, dupa un timp, m-am intrebat ce as fi facut eu daca as fi fost unul dintre bugetari si mi s-ar fi taiat din salariu. Oare as mai avea acum viziune holistica, sau as scrasni din dinti si as zice ca Basescu e de vina si trebuie sa moara in chinuri? Poate ca in situatia aia as fi fost si eu orbit, ca atatia romani gata sa lase pe planul al doilea chestiuni abstracte precum independenta justitiei. N-am de unde sa stiu. Cu toate ca inclin sa zic "eu as fi inteles cum stau lucrurile, m-as fi ridicat peste propaganda de la televiziuni etc", recunosc cinstit ca nu stiu daca lucrurile ar fi stat chiar asa. Prin urmare, nu ma reped sa-i condamn pe cei care se bucura acum de rasturnarea de la Bucuresti. Ma pregatesc, insa, de o decizie majora: o sa renunt complet la orice preocupare mentala care poate avea o legatura cu politica. Pur si simplu voi inchide toate canalele catre aceasta lume mizerabila, in care colcaie varanii intunecati si prietenii lor, nu voi mai citi presa, nu voi mai purta cu nimeni discutii pe teme de guvern, parlament etc. In fond, toate au si un final. Asadar, o sa ma mai consum putin pana la referendum (orice oprire necesita un timp) si apoi, indiferent de rezultat, o sa ma retrag. 

Greșeala lui Rileiev

În 1852 a venit pe tronul Rusiei noul ţar Nicolae I. Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o rebeliune de orientare liberală, urmărind modernizarea ţării şi alinierea economiei şi administraţiei civile la standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de „Revolta decembristă”, a fost înăbuşită cu brutalitate, iar ţarul l-a condamnat la moarte pe unul dintre conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuţiei, Rileiev a fost suit pe platforma spânzurătorii şi i s-a pus ştreangul în jurul gâtului. Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt şi omul s-a prăbuşit la pământ. O asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn ai destinului şi o dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin tradiţie, era graţiat. Rileiev s-a ridicat de jos, clatinându-se. Plin de noroi, dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulţimii: „Vedeţi şi voi că aici, în Rusia, nimic nu se face aşa cum trebuie, nici măcar un ştreang de spânzurătoare!”

S-a trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe ţar că execuţia dăduse greş. Deşi dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, Nicolae I s-a aşezat să semneze graţierea, întrebând, în treacăt: „Şi Rileiev a spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis că ruşii nu ştiu să facă nici măcar un ştreang”.

„Dacă e aşa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât ţarul şi a rupt hârtia pe care tocmai o semnase. A doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta, funia nu s-a mai rupt.

Poveste morala din Vechiul Testament (2)

Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba;

Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă.

Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.

BOR si doctoratele

Pe site-ul crestin crestinortodox.ro, apare un articol scris de preotul Preotu si intitulat "Cu doctorate si fara doctorate". Fiind vorba despre un subiect de actualitate, sigur ca-ti pui problema, citindu-l, daca e politic sau nu. O fi pro sau contra lui Ponta? Cei care comenteaza sunt impartiti, bineinteles, in doua. Dupa mine, indiferent care este realitatea, indiferent daca preotul Preotu rumineaza ganduri politice, intrebarea importanta este urmatoarea: ce parere are BOR despre faptul ca turma pe care o pastoreste spiritual este condusa de oameni corupti, plagiatori etc? Ma indoiesc ca BOR nu se intereseaza de lucrul asta - nu ar fi o dovada de iubire. Nu pot sa imi iubesc aproapele si sa nu-mi pese ca el e amenintat de niste ticalosi. Asadar: ce crede BOR? De ce nu se exprima? Sau, poate, se exprima prin vocea preotului Preotu? In acest caz, e vorba de o pozitie neinteresanta, ceva de genul "daca toata lumea vorbeste de eclipsa de soare, hai sa filosofam si noi putin pe tema asta". Sigur ca daca ar catadicsi sa raspunda la aceste intrebari, BOR ar zice ca pozitia ei oficiala nu se exprima niciodata prin texte publicate pe site-uri, indiferent de cine sunt scrise, ci doar prin comunicate semnate de cei autorizati, eventual de insusi Patriarhul Daniel. Si la asta n-ai ce sa comentezi. Doar sa te gandesti ca felul in care se exprima BOR seamana de multe ori cu felul in care se exprima politicienii: vorbe multe, niciun mesaj.

Dar uite articolul preotului Preotu.

Mici intamplari cu animale (52)

Leul furnicilor

La marginea unei păduri era un molid străvechi la rădăci­nile căruia se făcuse bortă, sub care pămîntul nisipos rămînea uscat. Dintr-un muşuroi de alături mişunau furnicile; unele se urcau pe copac în sus, după ceva treburi pe care le aveau pe acolo. Eram curios ce pot căuta furnicile acestea mari prin molid şi într-o zi m-am aşezat alături ca să pot afla răspunsul. Atunci am văzut în nisipul de sub rădăcină o capcană a in­sectei care are faima de şireată, isteaţă si din cale afară de răpitoare. Adică a larvei, deoarece insecta adultă este ca o libelulă mică, inofensivă, care stă leneşă pe cîte o rămurea, cu aripile ei lungi şi străvezii adunate în formă de acoperiş deasupra trupului subţire, iar cînd îndrăzneşte să zboare e stîn­gace şi abia aşteaptă să se aşeze din nou. Nici n-ai crede că această gîză plăpîndă a ieşit din larva urîtă, cu trupul gros şi ţepos, cu căngi la gură, larvă care i-a dat şi numele de leul-furnicilor (Myrmeleon formicarius). Iată un prilej să văd cum funcţionează această capcană. Las furnicile de pe copac în treaba lor şi stărui lîngă aparatul duşmanului.

Faceti-va bine (119)

Ghimpele

Denumire ştiinţifică: Xanthium spinosum.

Prezentare. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Are frunze multe, ascuţite. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben, de circa doi-trei centimetri lungime. Tulpina, puternică, este ramificată. Această plantă cre şte pe locuri virane, de-a lungul drumurilor, pe taluzul căilor ferate, în locuri umblate, preferând pământul tare, chiar bătătorit. În practica medicinală se foloseşte întreaga parte aeriană a plantei, cu precădere frunzele, florile şi părţile tinere.

Schützenfest

Maine se incheie aici, la Hanover, o chestie numita Schützenfest. Duminica trecuta a avut loc un mars urias, o defilare, nu am idee cum se numeste, ceva cam ca la Carnavalul de la Rio. Dupa aia, s-a deschis marele balci sau cum s-o fi numind ceea ce vedeti in poza:

Bineinteles ca a trebuit sa ma duc acolo cu cele doua fete - Maria si Michelle. Si nu doar odata. Plus ca si Liliana s-a dus. Si nu odata. Chiar acum pleaca intr-acolo din nou. In fine.

O poveste a lui James Joyce (1)

Surorile

De data asta, nicio nădejde să mai scape: era la al treilea atac. Seară de seară trecusem pe lîngă casa unde locuia (era în timpul vacanţei) şi cercetasem pătratul de geam luminat; şi seară de seară îl aflasem luminat la fel, slab şi egal. Dacă ar fi murit, gîndeam, s-ar vedea reflectate, pe storul întunecat, lumînările — fiindcă ştiam că la căpătîiul unui mort se aşază două lumînări. Îmi spusese adesea: „Nu mai stau eu mult pe lumea asta" — şi crezusem că vorbea într-o doară. Acum ştiam că spusese drept, în fiecare seară cînd priveam în sus spre geamul luminat, îmi repetam încet cuvîntul „paralizie", întotdeauna sunase ciudat urechilor mele, ca şi cuvîntul „gnomon" în Euclid, sau cuvîntul „simonie" din catehism. Dar acum mi se părea a fi numele unei făpturi răufăcătoare şi încărcate de păcate. Mă înspăimînta şi totodată jinduiam să mă apropii şi să-i privesc lucrătura ucigătoare.

Cînd am coborît la cină, şedea lîngă foc bătrînul Cotter şi fuma. În timp ce mătuşă-mea îmi turna în farfurie fiertura de ovăz, el zise, de parcă s-ar fi întors la vreo observaţie de mai înainte:

—  Nu, n-aş spune că era chiar... da' avea ceva ciudat... avea ceva niţeluş straniu... Să vă spun care-i părerea mea...

Un articol frumos cu crăci

Citesc un articol frumos de pe blogary.ro, intitulat „Până oprim Mafia” și semnat  Alexandru Hâncu. Marea problemă, îmi spun imediat ce-l termin, e că Mafia nu poate fi oprită. Nici aici, nici aiurea. Mafia a existat, există si va exista. Mafia a condus, conduce și va conduce. 

O poveste a lui Edgar Allan Poe

Umbră - O parabolă

Chiar de-aş umbla pe valea Umbrei...

Psalmii lui David

Voi, cei care azi citiţi, mai sînteţi încă printre cei vii; dar eu, cel care scriu, voi fi fost de mult plecat în ţara umbrelor, într-adevăr, ciudate lucruri se vor întîmpla şi multe lucruri tainice vor fi dezvăluite, şi veacuri întregi vor trece mai înainte ca oamenii să vadă aceste însemnări.

Şi cînd le vor fi văzut, vor fi unii care nu le vor da crezare şi alţii care le vor pune la îndoială, şi prea puţini vor fi cei ce vor găsi cu cale să cadă pe gînduri în faţa slovelor săpate aici cu un stylus de fier.

Croitorul lui Buzatti

Haina vrăjită

Deşi apreciez eleganţa vestimentară, de obicei nu ţin seama dacă hainele semenilor mei au o tăietură mai mult sau mai puţin perfectă.

Într-o seară, însă, în timpul unei recepţii într-o casă din Milano, am cunoscut un bărbat în vârstă de vreo patruzeci de ani, după cum părea, care literalmente strălucea datorită frumuseţii, defini­tive şi pure, a îmbrăcăminţii.

Mici intamplari cu animale (51)

Lupi omorîţi de cerbi

Întîlnirile dintre lupi şi cerbi, de cele mai multe ori, în­seamnă moartea cerbului şi mai ales a ciutei atacate. Se în­tîmplă însă şi altfel. Iată cazuri în care lupul a tras scurta.

Paznicul raportează :

Pe o coastă din apropierea rîului Bistriţa, cam la treizeci-patruzeci de paşi de la marginea apei, am găsit, spre primă­vară, un lup omorît. Era într-o stare jalnică. Părui îi era cu totul năclăit de lut şi nisip, pe trup avea mai multe răni de împunsături, una dintre acestea îi străpungea gîtul dintr-o parte în cealaltă. Nu încăpea nici o îndoială că rănile erau provocate de loviturile coarnelor de cerb.