Barbati si femei

Un adevar pe care il percepeam si eu, il percepeati si voi. Ceva despre care nu se vorbeste, pentru ca nu ar fi "corect politic". Dar el ramane un adevar. Uite ca s-au ocupat unii de el si l-au pus frumos in pagina. Recomand aceasta carte: Allan Pease - De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda

Uite cum incepe:

Bărbaţii şi femeile sînt diferiţi. Nu sînt mai buni sau mai răi — ci diferiţi. Singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că aparţin aceleiaşi specii. Ei trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite şi conform unor reguli diferite. Toată lumea ştie asta, dar foarte puţini oameni, şi mai ales foarte puţini bărbaţi, sînt dispuşi s-o recunoască. Acesta e totuşi adevărul.

        

Impotrivirea

"A nu face" este, in realitate, o alta forma a lui "a face". O sa explic lucrul asta printr-un exemplu: "a te lasa de fumat", sau "a nu mai fuma". Carevasazica, aici e vorba de a inceta sa faci un lucru pe care l-ai facut un an, zece sau patruzeci, nu are importanta. Daca intr-o dimineata zici "gata, din momentul asta nu mai fumez", mintea ta incepe sa fie preocupata de fenomenul respectiv. Te gandesti ca ai renuntat, te gandesti ca nu trebuie sa fii slab si sa aprinzi o noua tigara. Te perpelesti. Te apuci si mananci seminte, sau bomboane. Te culci mai devreme cu 5 ore, te duci pe munte, la efort etc etc etc. Dar ce arata toate lucrurile astea? Nimic altceva decat ca "faci" lasarea de fumat. Daca cineva te-ar intreba in zilele alea "ce faci?", ar trebui sa-i raspunzi "ma las de fumat". Sau ai putea raspunde "ma impotrivesc tentatiei de a fuma" si ar fi la fel de corect. Dar impotrivirea este o forma de facere. Asadar, a nu mai face un lucru pe care l-ai facut o vreme este, in fond, totuna cu a face "nefacerea" lui. 

Cu totul altfel stau lucrurile cu a nu face un lucru pe care nu l-ai facut niciodata pana atunci. De exemplu, eu pot sa spun ca nu impusc mistreti. Imi este foarte usor sa nu impusc mistreti, nu trebuie sa ma impotrivesc imboldului de a lua pusca si a ma duce la vanatoare. Pur si simplu nu ma intereseaza subiectul. 

Cred ca aici se poate gasi explicatia faptului ca oamenilor le vine al naibii de greu sa se lase de fumat sau de orice obicei care ar trebui abandonat: a face e mult mai greu decat a nu face.

De-ale lui Zoscenko (22)

LA MULŢI ANI!

Îngăduiţi-ne, stimaţi cetăţeni, să vă felicităm cu prilejul Anului nou.

Vă dorim numai bine şi vă mulţumim din inimă pentru urările pe care ni le adresaţi în gînd.

Permiteţi-ne cu acest prilej să vă relatăm un caz instructiv.

Ne folosim de această istorioară de Anul nou nu fără un gînd ascuns.

Vă relatăm cu acest prilej cazul de faţă, ani­maţi de dorinţa de a-i preveni pe onorabilii cetăţeni ca nu cumva să li se întîmple ceva ase­mănător în anul care vine.

Pe scurt, la o instituţie a apărut pe neaştep­tate un nou director.

Fostul conducător al instituţiei a plecat în con­cediu. Apoi treburile l-au reţinut nu se ştie unde.

Aventurile Baronului Munchhausen (7)

A treia călătorie pe mare

Odată, era cât p-aci să-mi găsesc pierzania în Marea Mediterană. Asta s-a întâmplat într-o după-amiază de vară. Tocmai mă scăldam în marea aceasta atât de plăcută, pe lângă Marsilia, când văzui repezindu-se înspre mine, cu mare iuţeală, un peşte uriaş, care îşi căscase gura ca să mă înghită. N-aveam mult timp de pierdut, iar ca să scap mi-era cu neputinţă. De aceea m-am ghemuit cât am putut mai tare, aducându-mi genunchii la gură şi cuprinzându-i cu braţele. Astfel, făcut ghem, am alunecat printre fălcile peştelui până în stomac.

Mici intamplari cu animale (66)

"Buhu" era o buhă mare, pe care mi-o adusese de pui pazni­cul Petre C, luată dintr-un cuib din stîncile Săcelului de pe Iară. A crescut, s-a făcut mare şi s-a îmblînzit, încît nici nu  mai trebuia s-o ţin încuiată; umbla prin curte, se avînta pînă pe acoperiş, lua frumos din mînă hrana şi cunoştea pe cei ai casei; se burzuluia numai la străini. Cred că era bărbătuş — nu ştiu. În altă primăvară, Petrea a mai adus un pui. Am fost curios cum îl va primi bătrînul. L-a primit bine; nu-l pizmuia de la mîncare, stăteau în acelaşi adăpost, cînd se apropia cîine sau mîţă se înfoia şi bătea din cioc ameninţător, sărea cu ghearele ca să apere.

O povestire a lui Isaac Asimov

PISICUŢA TEMPORALĂ

Întâmplarea aceasta mi-a fost istorisită cu mult timp în urmă de moş Mac, care locuia într-o cocioabă, dincolo de colina din faţa casei părinţilor mei. Moş Mac fusese prospector în centura asteroizilor în timpul Goanei după Aur din ‘37, iar acum îşi petrecea majoritatea timpului hrănindu-şi cele şapte pisici.

— De ce vă plac atât de mult pisicile, domnule Mac? îl întrebasem.

Bătrânul miner mă privise şi se scărpinase în barbă.

— Ei bine, îmi răspunsese, îmi amintesc de animalele mele de pe Pallas. Ele aduceau cu mâţele – aveau aceeaşi formă a capului – şi erau cele mai inteligente creaturi pe care le-am văzut vreodată. Au murit toate!

Îmi păruse rău şi i-o spusesem. Mac suspinase.

— Cele mai inteligente creaturi, repetase el. Erau pisici cvadridimensionale.

— Cvadridimensionale, domnule Mac? Dar a patra dimensiune este timpul…

Faceti-va bine (134)

Iarba roşie

Denumire ştiinţifică: Polygonum persicaria.

Denumiri populare: ardeiaş, iarbă amară.

Prezentare. Iarba roşie este o plantă iubitoare de umezeală. Are un ciclu de viaţă anual şi face parte din familia poligonaceelor. Tulpina, noduroasă, nu depăşeşte, în mod obişnuit, înălţimea de un metru. Frunzele îi sunt lanceolate, iar florile au forma unor spice cilindrice. Iarba roşie  înfloreşte din iunie şi până în septembrie. Creşte în locuri umede, în zone mlăştinoase, prin şanţuri. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei, din care se face o infuzie.

Substanţe active importante: hiperină, persicarină, ramnazină, poligonon, ulei esenţial.

Întrebuinţări. Preparatele de iarbă roşie au acţiune cicatrizantă şi antiinflamatoare. Pot influenţa desfăşurarea ciclului menstrual şi pot opri hemoragiile. De asemenea, aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata, în manieră naturistă, persoanele cărora le transpiră abundent picioarele.

 

Micul Cantemir și Umbra

În hol, lustra cu trei braţe lumina puternic. Era linişte. Umbra micului Cantemir se aşeză cuminte pe un perete. Din senin, băiatul se gîndi: „Ce-aş mai face din tine o cămilă cocoşată!”

- N-are să-ţi meargă, răspunse acestui gînd Umbra. Acum ştiu totul despre cămile. 

Părea nemîncată de multe zile. Fiind vorba despre umbra lui, băiatul se înduioşă şi era gata să-i aducă un pahar cu lapte şi un sandviş cu unt. 

- Nu-mi place laptele şi nici pîinea cu unt. Ştiu totul despre lapte şi pîine cu unt, spuse ea cu superioritate, dar băiatul ştia că cine rîde la urmă, rîde mai bine. Sau mai rău, îl dojeni Umbra. Sunt nenumărate feluri de rău. Eu le ştiu; de acum le ştiu.

- Observ, spuse micul Cantemir, că eşti mare ghicitoare. În toate cărţile pe care le-am citit n-am văzut ceva asemănător. Te felicit!

O parabola a lui Bleen

Totul e permis

O autogară de mic orăşel de provincie. Caniculă, praf, paporniţe, transpiraţie şi bere proastă. La un moment dat, malacul tatuat din stînga ta scoate cuţitul la şeful de autogară, cel mai enervant şi antipatic şef de autogară din judeţ. Malacul cu cuţit se uită în dreapta, se uită în stînga, se uită la poliţistul din dreapta lui, se uită la tine, la ceilalţi călători şi gură cască. Nimeni nu schiţează niciun gest dezaprobator. Unii scuipă seminţe plictisiţi, alţii, de teamă, întorc capul şi se uită în altă parte, cei mai mulţi privesc scena cu aceeaşi curiozitate apăsătoare cu care se uită la ştirile de la ora 5. Poliţistul se apropie încet de malacul cu cuţit:

- Buletinul dumneavoastră, vă rog.

- L-am uitat la ghişeu, cînd îmi luam bilet. Cred. Du-te şi caută-l, dacă ţii neapărat să-l vezi!

- Mulţumesc.

Poliţistul pleacă.

Buzzati despre umilinţă

Umilinţa

Un călugăr cu numele Celestino se făcuse sihastru şi se dusese să trăiască în inima metropolei unde singurătatea inimilor e mai desăvârşită şi unde chemarea lui Dumnezeu e mai puternică. Pentru că miraculoasă este puterea deserturilor din Orient, făcute din pietre, nisip şi soare, unde chiar şi omul cel mai strâmt la minte îşi dă seama de propria nimicnicie faţă de imensitatea creaţiunii şi de abisurile eternităţii, dar şi mai puternic este deşertul oraşului făcut din mulţimi, din zgomote, din roţi, din asfalt, din lumini electrice şi din ceasuri care merg toate laolaltă şi pronunţă toate în acelaşi timp aceeaşi osândă.

Ei bine, în locul cel mai rătăcit din această landă secată, trăia părintele Celestino, pierdut mai mult ca oricând în adoraţia sa faţă de Cel Etern; şi pentru că se ştia de harul pe care-l avea, venea la el, chiar şi de pe meleagurile cele mai îndepărtate, lume necăjită şi chinuită, să-i ceară un sfat ori să i se spove­dească. În spatele halei unei fabrici găsise, cine ştie cum, resturile unui camion străvechi, a cărui minusculă cabină, din nefericire fără geamuri, îi slujea de confesional.

Într-o seară, pe când se şi lăsa întunericul, după ce ascultase ceasuri întregi enumerarea unor păcate, de care oamenii se căiau mai mult sau mai puţin, părintele Celestino tocmai se pregătea să-şi părăsească ghereta când, în penumbră, o figură uscată se apropie de el gata pentru penitenţă.

Mitza la 82 de ani

Duminica trecuta, am sarbatorit-o pe buni Mitza, care a implinit 82 de ani. Maria si cu mine i-am facut un tort. Eu am facut ciorba si spaghetti. Maria a scris o felicitare draguta. Si pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte, uite in continuare echivalentul a vreo 7000 de cuvinte:

O fabulă zaireză

Broasca ţestoasă, elefantul şi hipopotamul

Într-o zi, broasca ţestoasă s-a întâlnit cu elefantul care a trâmbiţat: "Dă-te la o parte din calea mea stârpitură! Vezi să nu te calc!” Dar broasca ţestoasă era curajoasă, aşa că a rămas pe loc. Elefantul a călcat pe ea dar nu a putut să o strivească. „Ia nu te mai lauda atât Domnule Elefant. Sunt la fel de puternică pe cât esti tu”, a zis broasca ţestoasă. Elefantul s-a mulţumit sa râdă. Atunci broasca ţestoasă l-a pus să vină pe deal a doua zi, dis-de-dimineaţă.

În dimineaţa următoare, înainte de răsăritul soarelui, broasca ţestoasă a coborât repede dealul, grăbindu-se să ajungă la râu, unde l-a găsit pe hipopotam, care era pe cale să revină în apă, după ce îşi petrecuse noaptea ca de obicei, adică mâncând. „Domnule Hipo! Ce-ar fi să ne luăm la întrecere? Sunt gata să pun rămăşag că sunt tot atât de puternică pe cât eşti şi tu!” Hipopotamul a izbucnit în hohote de râs. Ce idee caraghioasă, s-a gândit el, dar a acceptat. Broasca ţestoasă a scos o funie lungă şi ia zis hipopotamului s-o ţină bine în bot până când o să strige ea „Hei !”. Apoi broasca ţestoasă s-a repezit în sus, pe deal, unde elefantul începuse să-şi cam piardă răbdarea aşteptând-o. I-a dat acestuia celălalt capăt al funiei şi i-a spus: „Când o să-ţi strig „Hei!”, să tragi cât poţi şi o să vedem care din noi e mai puternic”. Pe urmă, broasca a coborât pană la jumătatea costişei de unde nu putea fi văzută, şi a ţipat din rărunchi: „Hei!”. Şi elefantul şi hipopotamul s-au pornit să tragă şi iar să tragă, din răsputeri, dar nici unul nu l-a putut urni pe celălalt – se vede treaba că erau la fel de puternici amândoi. Au recunoscut că broasca ţestoasă avea tot atâta putere ca şi ei. 

Morala Nu fă niciodată ceva ce poţi pune pe alţii să facă în locul tău. Broasca ţestoasă a lăsat munca în seama celorlalţi şi s-a ales cu gloria.

Mici intamplari cu animale (65)

Prin fundul grădinii curgea un iaz care purta două mori. Malurile erau îmbrăcate în frînghie de sălcii, plopii bătrîni îşi ridicau coarnele în înălţime. In zăduful verii, cînd aveam răgaz, stăteam bucuros cu cartea pe o băncuţă la umbră. Era loc ferit, deasupra apei se trăgea şuvoi de aer răcoros, şopoteau valurile, susura frunza fără alinare a plopilor, prin tufărie umblau păsările zăvoaielor. Cartea mi se cobora adeseori pe genunchi, eram ademenit de cîte o mică scenă din viaţa palmei de lume din jurul meu. Într-unul din ceasurile acestea plăcute, s-a desfăşurat aproape lîngă picioarele mele o tragedie. Aud frunzărind pe jos şi mai aud şi un chiţcăit uşor. Un şoarece, desigur, şi îl caut din ochi. L-am zărit cînd a dispărut sub pătura de frunze uscate.

Faceti-va bine (133)

Iarba mare

Denumire ştiinţifică: Inula helenium.

Denumiri populare: omag, ochiul boului, smântânică.

Prezentare. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Tulpina este păroasă, având o înălţime de până la 1,50 metri. Florile sunt sub formă de capitule şi au culoarea galbenă. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul şi rădăcinile. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct, tinctură, extract fluid, mixtură, unguent, amestec de tinctură şi apă pentru inhalaţii.

Substanţe active importante: uleiuri volatile, inulină, heienină, camfor, alantol, săruri de potasiu, calciu, magneziu, principii amare.

Întrebuinţări. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronşic. Potenţează activitatea vezicii biliare şi favorizează menstruaţia. Stimulează apetitul şi digestia. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice, antispastice, bronşice şi expectorante, antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie, guta, bronşitele, oxiuraza. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne, cât şi externe.

O poveste a lui Hemingway

Denunţul

Mai demult, în Madrid, Chicote era un fel de The Stork, dar fără muzică şi debutante, sau semăna cu ce ar fi barul masculin Waldorf dacă ar primi şi fete înăuntru. Înţelegi, le lăsau să intre, dar era un loc pentru bărbaţi, iar ele n-aveau niciun fel de statut. Pedro Chicote era proprietarul localului şi avea genul de personalitate care asigură succesul unui bar. Era un barman minunat, mereu vesel, amabil şi plin de entuziasm. Entuziasmul e ceva destul de rar în zilele noastre, şi cei care-l au, nu-l au pentru mult timp. Şi n-ar trebui confundat cu capacitatea unuia de a se da-n spectacol. Chicote avea entuziasm şi nu era deloc ceva fals, contrafăcut. Mai era şi modest, un om simplu şi prietenos. Chiar că era la fel de amabil şi incredibil de eficient ca George de la barul Ritz din Paris, şi cei care mai ştiu cîte ceva îşi dau seama că asta-i cea mai flatantă comparaţie pe care o poate face cineva; şi barul era în regulă.

Mirosul pâinii din zori

Din când în când, în special când vrea Maria să facem o masă din alea grozave, cu mici delicatese preparate de mânuțele ei, merg să cumpăr pâine caldă - baghete aurii, frumos rumenite, care miros a cuptorul bunicii. Îmi place la nebunie, odată ajuns în bucătărie, să tai pe lung o bucată din baghetă, să ung o parte cu unt, să pun sare şi apoi să aranjez deasupra frumos, aproape maniacal, felii de ridiche de lună roşcate. După ce termin operaţiunea, pun capacul şi gata, mă pot înfrupta din cel mai grozav sandviş care se poate imagina.

Sarmaua lui Păstorel

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...

Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.

O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se înfășoară-n varză ca în văluri de cadână.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatara principală ține-n spațiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică'nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini ... sarmaua!!!
Păstorel Teodoreanu

Aventurile lui Cepelica (8)

Doctorul Castană este gonit de la castel

Cireşel boci toată ziua. La cină, ducele Mandarină îşi bătuse necruţător joc de el:

– Hihi, Cireşelul nostru se va topi în lacrimi şi n-o să mai rămînă din el decît sîmburaşul...

Baronul Portocală, ca mai toţi oamenii foarte graşi, mai păstra în fundul inimii o urmă de bunătate. Ca să-i mai ogoiască suferinţa îi oferi chiar o bucăţică din torta lui. Nu prea mult, ce-i drept: un vîrf de linguriţă. Dar ştiută fiind lăcomia baronului, mărinimia aceasta este demnă de luat în seamă.

Contesele, în schimb, erau supărate foc.

– Halal talent are nepotul nostru – îl luă în zeflemea contesa Prima – cimpoier îl facem !

– Ce cimpoier ? Concertează admirabil şi fără cimpoi– îl luă peste picior şi contesa Secunda.

Ocupatii ciudate (1)

Poştă şi telecomunicaţii

Odată, cînd un neam de-al nostru îndepărtat a ajuns ministru, am aranjat ca să ne numească pe mai mulţi din membrii familiei la sucursala poştei din strada Serrano. Ce-i drept, n-a durat prea mult. Din cele trei zile cît am stat acolo, două am servit publicul cu o repeziciune formidabilă, drept care ne-am pomenit cu vizita neaşteptată a unui inspector de la Poşta Centrală şi o notiţă laudativă în Raţiunea. In cea de-a treia zi eram siguri de popularitatea noastră, căci veneau

O poezie a lui Virgil Carianopol

Vietii
Ajunge! Prea esti tare. Puterea mea se pleaca.
Nu mi-ai lasat din toate nimic nejefuit.
Renunt la-ntaietate. Bag indrazneala-n teaca
Trag un zavor la toate pe care le-am dorit.

Iti ingenunchi. De astazi, arunc orice putere.
Arunc si tineretea care-am avut-o scut,
Satul de-mpotrivire, ma-nvalui in tacere.
Pun pentru totdeauna un lacat la trecut.

Nu ma lovi. Asteapta. Fii astazi macar buna
Cand ma aplec la tine asemeni unui domn.
Se face frig in suflet. E seara. Sufla-n luna.
Am obosit. E iarna, e vremea si mi-e somn.