Mici intamplari cu animale (66)

"Buhu" era o buhă mare, pe care mi-o adusese de pui pazni­cul Petre C, luată dintr-un cuib din stîncile Săcelului de pe Iară. A crescut, s-a făcut mare şi s-a îmblînzit, încît nici nu  mai trebuia s-o ţin încuiată; umbla prin curte, se avînta pînă pe acoperiş, lua frumos din mînă hrana şi cunoştea pe cei ai casei; se burzuluia numai la străini. Cred că era bărbătuş — nu ştiu. În altă primăvară, Petrea a mai adus un pui. Am fost curios cum îl va primi bătrînul. L-a primit bine; nu-l pizmuia de la mîncare, stăteau în acelaşi adăpost, cînd se apropia cîine sau mîţă se înfoia şi bătea din cioc ameninţător, sărea cu ghearele ca să apere.

A crescut mărişor şi puiul, şi-a schimbat puful albicios, a pus pe el pene cafenii, cînd, din oarecare pricină, s-a îmbolnăvit. Nu mai mînca, stătea trist în coteţul lor, clipocea obosit din ochii mari şi galbeni, cu capul mare tras între umeri. Buhu parcă-l păzea; aproape că nu se despărţea de el. Impresionat, ţeseam în gînd fel de fel de închipuiri asupra „vieţii sufle­teşti" a acestei păsări cu înfăţişare atît de ursuză, după firea ei bătăioasă, care poate să fie cu milă faţă de puiul din neamul ei, ajuns în suferinţă.

Ca şi de atîtea alte dăţi, şi acum mi-a fost pedepsită hoină­reala prin închipuiri în legătură cu firea animalelor. A urmat deziluzia.

A murit puiul de buhă bolnav. Protectorul lui a mai stat ce a stat lîngă trupul nemişcat, apoi l-a înşfăcat în gheare şi a început să-i smulgă penele mari, să sfîşie bucăţi din el şi să-l mănînce cu poftă. N-au mai rămas din puiul alintat decît capul şi labele.

De ce să-l fi oprit sau pedepsit pe Buhu? Asta-i firea lui. Şi parcă e o poruncă gospodărească să nu laşi să fie aruncat la gunoi ceea ce poate fi de folos cumva...

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor