sâmbătă, 4 august 2012

Ocupatii ciudate (1)

Poştă şi telecomunicaţii
Odată, cînd un neam de-al nostru îndepărtat a ajuns ministru, am aranjat ca să ne numească pe mai mulţi din membrii familiei la sucursala poştei din strada Serrano. Ce-i drept, n-a durat prea mult. Din cele trei zile cît am stat acolo, două am servit publicul cu o repeziciune formidabilă, drept care ne-am pomenit cu vizita neaşteptată a unui inspector de la Poşta Centrală şi o notiţă laudativă în Raţiunea. In cea de-a treia zi eram siguri de popularitatea noastră, căci veneau
oamenii şi din alte cartiere ca să-şi expedieze corespondenţa şi să trimită colete în Purmamarca sau în alte locuri tot atît de absurde. Atunci unchiul meu cel mare ne-a dat mînă liberă, şi familia a început să-i servească pe clienţi conform principiilor şi preferinţelor sale. La ghişeul de francare, soră-mea cea mijlocie dăruia cîte un balon colorat fiecărui cumpărător de timbre. Prima a primit balonul o doamnă grasă care a rămas ţintuită locului, cu balonul în mînă şi timbrul de un peso gata umezit lipindu-i-se putin cîte puţin pe deget. Un tînăr cu chică pur şi simplu a refuzat să primească balonul şi soră-mea l-a mustrat cu severitate în timp ce la coada din faţa ghişeului începeau să se işte păreri contrarii. Alături, cîţiva provinciali, care se încăpătînau să-şi trimită ca nişte nesăbuiţi salariile rudelor depărtate, primeau cu oarecare uimire păhărele  de rachiu şi, din cînd în cînd, cîte un pateu cu carne, toate pe socoteala tatălui meu, care de altfel le recita în gura mare sfaturile bătrînului  Vizcacha. În timpul ăsta, fraţii mei, repartizaţi la ghişeul de colete poştale, ungeau coletele cu catran şi le băgau într-o găleată plină cu pene. Apoi le prezentau expeditorului stupefiat şi-i demonstrau cu cîtă bucurie vor fi primite pachetele astfel înfrumuseţate. „Aşa, sfoara nu se mai vede“, spuneau ei. „Şi nici ceara roşie atît de vulgară, iar numele destinatarului parc-ar fi sub aripa unei lebede, uită-te şi dumneata“. Ca să fim sinceri, nu se arătau toţi chiar aşa de încîntaţi.
Cînd curioşii şi poliţia au invadat localul, maică-mea a încheiat ceremonia cît se poate de frumos, făcînd să zboare deasupra publicului o mulţime de săgeţi colorate făcute din formularele pentru telegrame, colete şi scrisori recomandate. Am cîntat imnul naţional şi ne-am retras în cea mai desăvîrşită ordine; o fetiţă rămasă a treia la coada ghişeului de francare plîngea, ştiind că acum era prea tîrziu ca să mai primească un balon.
Julio Cortazar



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!