Tarzan of the apes (20)

Ereditatea
Jane, dîndu-şi seama că era captiva acelei stranii făpturi pădurene care o salvase din ghearele gorilei, se luptă din răsputeri ca să se elibereze, dar braţele viguroase ce-o purtau cu atîta uşurinţă, de parc-ar fi fost un prunc de o zi, nu făcură decît s-o strîngă şi mai tare. Aşa încît renunţă la efortul ei zadarnic şi rămase liniştită, privind pe sub pleoapele pe jumătate închise la faţa omului care înainta atît de sprinten cu ea prin vegetaţia încîlcită.

Intamplari neobisnuite (5)

Capitolul V. În care mai întâi se pune întrebarea dacă există sau nu zăcăminte de cărbuni la Polul Nord.

Întrebarea aceasta şi-a pus-o imediat fiece om cu judecată.

—       De ce-ar exista zăcăminte de cărbuni în preajma Polului Nord? spuseră unii.

—      Şi de ce n-ar exista? răspunseră alţii.

Se ştie că straturile de cărbuni, răspândite în numeroase puncte ale suprafeţei pământului, abundă în diferite regiuni ale Europei. Asemenea straturi se găsesc şi în cele două Americi şi poate că Statele Unite sunt cele mai bogate în astfel de zăcăminte, care nu lipsesc dealtfel nici din Africa, Asia sau Oceania.

O poveste araba

Vizirul şi moartea

Într-o dimineaţă, califul unei cetăţi vestite l-a văzut pe marele vizir pradă unei straşnice tulburări. L-a întrebat care este pricina, iar vizirul i-a spus:

- Îngăduie-mi, rogu-te, să părăsesc chiar azi cetatea!

- De ce?

- Azi de dimineaţă, când am străbătut piaţa ca să vin la palat, am simţit o izbitură în umăr. M-am întors şi am văzut moartea uitându-se ţintă la mine.

Stan Laurel

23 februarie 1965 - zi de trista amintire, ziua in care s-a stins din viata Stan Laurel, partenerul lui Oliver Hardy din celebrele filme cu Stan si Bran. Oliver murise cu opt ani inainte. Multe nu ma pricep sa spun despre Stan. Pot, in schimb, sa urc niste poze, unele chiar rare. Uite:

Inainte de 1900

Rugăciune pentru Fosa Marianelor

Am auzit odată pe cineva zicându-i nevestei cam aşa: „cine dracu' m-a pus să locuiesc în aceeaşi casă cu tine?!?!” şi trebuie să mărturisesc că întrebarea aia retorică şi nervoasă mi-a sunat ca o lovitură de măciucă aplicată direct în moalele capului. Nu fiindcă omul o spusese fără să ţină seama că eram şi eu acolo, ci pentru infinita gravitate a mesajului pe care l-am întrezărit în dosul cuvintelor. Dacă i-ar fi zis „cine dracu m-a pus să mă însor cu tine?!” ar fi fost ceva cu mult mai blând, ar fi fost o simplă reacţie iritată la nişte răutăţi spuse anterior de ea. Ar fi fost o vorba ca oricare alta, de genul „eşti un porc mizerabil” sau „nu mai suport o nenorocită ca tine” - vorbe care se spun şi se uită. Dar să te referi la locuirea împreună, asta este dincolo de nişte simple răbufniri mânioase. Este expresia limpede a unei aversiuni de nedepăşit, a unei stări de spirit negre, a unei dorinţe reprimate de a face rău.

Tolstoi și Buratino

Cred că încă sunt în viață mulți dintre cei care în copilărie se delectau cu povestea lui Buratino, scrisă de Alexei Tolstoi. Mă aflu printre ei și vă spun cu mâna pe inimă că am iubit această carte. Chiar dacă nu era decât o adaptare rusească a poveștii lui Pinocchio. Mi-am adus aminte de povestea asta pentru că am aflat că azi e ziua în care a murit, cu 68 de ani în urmă, Alexei Tolstoi. Ia uite ce poze am găsit prin arhive:

Doua povesti surori ale lui André Gide (3)

Scoala femeilor(c)                                                                                               
                                                                                13    octombrie. 

        O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:

Foamea(3)

Forfecilă

Străzile erau curate în urma ploii de dimineaţă. Norii atârnau mohorâţi la o înălţime mică deasupra oraşului şi nu se zărea nici urma unei raze de soare. Oare cât să fi fost ora? Trecând, ca de obicei, prin faţa primăriei, am văzut că era opt şi jumătate. Prin urmare, mai aveam câteva ore; n-avea niciun rost să merg la ziar înainte de zece, poate chiar unsprezece. Aşadar, puteam să mai hoinăresc până atunci şi să încerc să fac rost de ceva mâncare pentru un mic dejun. De altfel, nu mă mai temeam că mă voi culca flămând; timpurile acelea trecuseră, mulţumesc lui Dumnezeu! Era o etapă depăşită, un vis urât. Acum o apucasem pe calea cea bună.

Combinatii

Nu mi se intampla prea des, dar zilele astea m-am gandit destul de mult la variantele posibile de combinatii barbat-femeie dupa criteriul accentului principal pe care il pun ei in viata. Si am ajuns la concluzia ca sunt noua tipuri principale de combinatii, asa cum se vede in imaginea de mai jos (la care am muncit ceva, asa ca va rog sa nu va legati de aspectul ei):

Din povestile lui O. Henry (15)

Caracatiţa de pe insulă

—     Trustul e punctul slab, spuse Jeff Peters.

—     Sună ca una din remarcile puţin inteligibile în genul „De ce s-a făcut poliţist?”

—    Nu e adevărat. Nu există nicio legătură între un trust şi un poliţist. Remarca mea e o „hiperhologramă", o axă, un fel de „jecmăneşte-i'‘ in parvo(*). Vreau să spun că trustul seamănă cu un ou şi nu prea. Dacă vrei să spargi oul, trebuie s-o faci de dinafară. La trust, singura metodă ca să-l distrugi este din interior. Stai pe el pînă îl cloceşti. Pai, uită-te la cîrdul de colegii şi biblioteci care abia au scos capul şi piuie în toată ţara. Da, domnule, orice trust are în sine sămînţa distrugerii, asemeni cocoşului care cîntă lîngă întrunirea unei tabere de metodişti de culoare din Georgia, sau republicanului care se anunţă candidat la postul de guvernator din Texas.

Taras Bulba(1)

In 1852, pe vremea asta, se stingea N.V Gogol, unul dintre marii scriitori rusi. Am urcat cateva povesti de-ale lui, dar astazi, intrucat in ce-l priveste nu e o zi ca oricare alta, o sa incep sa urc romanul lui intitulat "Taras Bulba". Cand aveam vreo 14-15 ani am gasit cartea asta in biblioteca mamei si am citit-o fara sa inteleg mai nimic. Ba ma mai si plictisea. Cu toate astea, am dus-o pana la capat, mai mult din ambitie. Singura imagine care mi-a ramas dipa ce am intors ultima pagina a fost cea a lui Taras Bulba zacand beat ranga in colbul drumului, intins pe spate, cu mainile desfacute si picioarele raschirate. Carutele il ocoleau, trecatorii il injurau, dar el statea acolo sa-si faca somnul bahic. Mai tarziu am citit romanul cu alti ochi si am descoperit marea lui frumusete. 

Tarzan of the apes (19)

Chemarea primitivismului

        De cînd fusese părăsit de Tarzan, tribul de antropoizi în mijlocul căruia crescuse era măcinat de nesfîrşite certuri şi neînţelegeri. Terkoz se dovedise un rege crud şi năzuros, aşa încît un număr mare dintre maimuţele mai vîrstnice şi mai puţin viguroase, asupra cărora Terkoz îşi vărsa cu predilecţie toanele, îşi luaseră familiile şi porniseră, una cîte una, să-şi caute liniştea şi siguranţa în inima pădurii. Dar pînă la urmă şi cei care rămăseseră fură aduşi la disperare de necurmata agresivitate a lui Terkoz; aşa se face că unul dintre ei îşi aduse aminte de povaţa pe care le-o dăduse Tarzan la despărţire: “Dacă aveţi un conducător crud, nu vă luaţi după celelalte maimuţe, adică nu încercaţi să-i ţineţi piept unul singur dintre voi, încercaţi să vă uniţi doi, trei sau patru şi atacaţi-l laolaltă. În cazul ăsta, niciun conducător nu va cuteza să se poarte altfel decît se cuvine, căci patru dintre voi, laolaltă, pot să vină de hac oricărui şef.” 

Altfel de scoala

Multi profesori din tara noastra sunt convinsi ca sistemul romanesc de invatamant e unul bun. Singura deficienta pe care o observa ei este nivelul redus de salarizare. Sau, ma rog, unii mai critica si modificarea foarte frecventa a legii invatamantului, schimbarile politice de directori, inspectori, portari etc. In rest, insa, ei considera ca nu ar trebui umblat la mai nimic. Elevilor de clasa a n-a, spre exemplu, trebuie sa li se predea aceleasi lucruri care li se predau dintotdeauna elevilor de clasa a n-a, elevii trebuie sa lucreze acasa ore in sir, umpland caiete peste caiete, in vacante trebuie sa faca o gramada de teme la fiecare materie, ca sa nu piarda, chipurile, legatura cu scoala, structura orelor trebuie sa fie aceeasi ca pe vremea lui Ceausescu - adica ascultarea din lectia de zi, apoi predarea noii lectii, profesorii trebuie sa fie respectati ca un fel de supraoameni, disciplina este in continuare impusa prin amenintari cu extemporale si scaderea notei la purtare etc. Eu stiu cum functioneaza sistemul, pentru ca am fost profesor. Nu neg ca s-au facut anumite schimbari, insa in esenta lucrurile au ramas la fel. Degeaba faci semestre in loc de trimestre, de pomana pui calificative in loc de note, in zadar vorbesti despre curicula, daca in ore se intampla aceleasi lucruri care se intamplau si acum 20 de ani. 

Nils Holgersson (34)

Fota de pănură

Băiatul se înălţa mereu în văzduh. Sub el se afla marele şes al Östergötlandului.

Gheaţa şi zăpada care acoperiseră până de curând şesul nu se mai vedeau pe nicăieri. Peste tot începuseră muncile de primăvară.

— Ce-or fi norii aceia lungi care se târăsc pe ogoare? întrebă după un timp băiatul.

— Pluguri şi boi! Pluguri şi boi! răspunseră în cor gâştele sălbatice.

Viața și moartea „Organizatorilor”

Există oameni (cunosc şi eu câţiva), pentru care succesul în viaţă constă în organizare. Pentru ei nu are nicio importanță dacă eşti prost sau deştept, urât sau frumos, melancolic ori sangvin, tânăr sau bătrân, negru sau alb. Nimic din toate astea nu poate reprezenta o piedică în obţinerea rezultatelor dorite, câtă vreme te organizezi cum scrie la carte, aplici proceduri adecvate şi stai cu ochii în patru ca nu cumva, pe undeva prin sistem, să apară o fisură cât de mică.
Astfel de oameni realizează multe lucruri în viaţă. Datorită lor progresează naţiunile, prin ei se întăreşte... habar nu am ce, însă am convingerea că de întărit se întăreşte ceva. Ei sunt, cu alte cuvinte, oameni de bază, super-necesari în fiecare comunitate, indiferent de principiile şi valorile în jurul căreia este ea constituită. Îi voi numi „Organizatorii”.

Viața Organizatorilor

Moartea Organizatorilor

Doua povesti surori ale lui André Gide (2)

Scoala femeilor(b)                                                                                         
                                                                                             12  octombrie 1894.
   Robert a plecat pe neaşteptate la Perpignan, căci a primit ştire că maică-sa e grav bolnavă. 
   —   Sper că nu se va întîmpla nimic rău, i-am spus. 
   —  Toată lumea zice aşa în asemenea împrejurări, mi-a răspuns cu un surîs grav, care mi-a dat să înţeleg cît de îngrijorat era.
   Mi-a fost ciudă că putusem pronunţa o frază atît de absurdă. 

Din vechiul meu blog literar(1)

Un alt rezultat fabulos al cotrobairii prin dulapuri este aparitia caietului meu de lecturi literare din clasa a cincea. Ce-mi sare in ochi: aveam, ca si Maria, tendinta de a folosi cam orice loc gol de pe pagina pentru a adauga mici desene viu colorate, desene ori poze decupate de prin carti si reviste. Caietul asta pare a fi un fel de blog literar al anilor 70, asadar un precursor al prezentului blog, cel pe care tocmai ati poposit.

Cum gandeste un ministru al propagandei

Tot gandindu-ma eu la gestul lui Knut Hamsun de a-i oferi lui Goebbels medalia pe care i-o pusese la gat reprezentantul Comitetului Nobel, mi-am spus ca ministrul nazist al propagandei trebuie sa fi fost un om de o anume factura, vreau sa spun ca i-ar fi dat oricand clasa, in ce priveste farmecul personal, unui Fenechiu sau unui Chitoiu (cu seful fanfaronilor, Vosganian, poate ca nu i-ar fi mers chiar atat de usor). Altfel nu-mi explic cum a putut el sa il cucereasca pe Hamsun. Dar deh, incurcate sunt caile Domnului. 

Cu gandul asta in minte, m-am apucat sa caut prin oceanul virtual niscai vorbe mai cu schepsis spuse de Goebbels. Si ce sa vezi? Exista zeci de citate din rostirile lui, unele chiar memorabile, macar prin cinismul lor. Ia uite-aici:

Privelistile lui Hans Bol

O exceptionala poveste a lui Zweig (4)

Noapte fantastica(ultima parte)

Lângă mine a reînceput tunător orchestrionul caruselului. Era ultimul tur, ultima fanfară a luminii înainte ca duminica să se dizolve într-o săptămâna anostă. Dar nimeni nu mai venea, căluţii alergau singuri şi fără rost. În cercul lor, femeia de la casă, istovită, îşi număra încasările zilei, băiatul se apropiase, cu cârligul, gata să tragă, după acest ultim tur, obloanele barăcilor. Numai eu stăteam acolo, stingher, sprijinit de stâlp şi priveam spre piaţa goală, unde colindau numai acele făpturi ca nişte lilieci, cercetând ca şi mine, aşteptând ca şi mine, şi totuşi, între noi domnea spaţiul de nepătruns al înstrăinării. Dar acum, una dintre ele trebuie să mă fi observat, căci se furişa încet spre mine, o vedeam aproape de tot sub privirea mea plecată; era o făptură mică, pipernicită, rahitică, fără pălărie, gătită cu o biată rochiţă lipsită de gust, de sub care răsăreau nişte pantofi de bal uzaţi, probabil toate cumpărate treptat de la revânzători sau de la vreun negustor de vechituri, iar acum decolorate, boţite de ploaie sau de vreo aventură murdară în iarbă. Se apropiase linguşitor, apoi, s-a oprit lângă mine, aruncând priviri ascuţite ca nişte undiţe, cu un surâs ademenitor peste dinţii stricaţi. Mi s-a tăiat răsuflarea. Nu mă puteam urni; nu o puteam privi, dar nici nu eram în stare să mă desprind de acolo.