sâmbătă, 11 mai 2013

In casa bunicilor (6)


La castel în poarta oare cine bate?
 — Eu sunt, bunicule, eu...
Soneria parcă s-a dus hăt departe, ca o vorbă trecută din gură în gură, din strajă în strajă, până să ajungă tocmai în fundul cetăţii.
Apoi a nins mult şi bine asupra nepotului cu geamantanul, cu geanta şi cu inima, învechindu-i aşteptarea, moşnegindu-l.
Nu-i târziu — acasă, nici nu s-ar fi pus la masă, — dar parcă-i miezul nopţii. Ţipenie de om. În brazi, ciorile vorbesc răguşit în­tr-un fel de ţigănească, făcându-şi semne negre. Câinii nu mai la­tră. Ninsoarea fâlfâie şi tremură. Vântul şi-ascultă glasurile când de lup şi când de cucuvaie.


vineri, 10 mai 2013

O poezie veche japoneza

Cocorul albastru
Din văzduh şi lumină,
Tainic s-a plăsmuit
Cocorul albastru
Ce nu poposeşte nicăieri.


L-am văzut plutind
Şi m-am înfiorat
Tremurând sub pala de vânt
A chemării vrăjite.


Faceti-va bine (247)

Prunul
Denumire ştiinţifică: Prunus domestica.
Denumire populară: perj.
Prezentare. Prunul este un arbore foarte cunoscut şi foarte preţuit, pruna fiind, asemenea mărului, un adevărat fruct minune. Prunul îşi are originile în Caucaz şi în Persia. Face parte din familia rozaceelor, înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Frunzele sunt elipsoidale, cu marginile fin crestate. Florile, albe sau alb-verzui, apar în aprilie, fiind căutate de albine. Mierea de prun este un adevărat medicament, având şi un gust cu totul deosebit. Fructele au culori diverse. Prunul este un arbore foarte răspândit în România, mai ales în zonele de deal şi submontane, unde există mari livezi. Creşte şi în flora spontană, prin pădurile de deal şi câmpie. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună), miezul sâmburelui, frunzele, coaja, petalele florilor. Din frunze şi coajă se prepară decoct, iar din celelalte se poate obţine infuzie, macerat, decoct, suc.


Suferintele tanarului Werther (14)

Un val de lacrimi care izbucni din ochii Lottei şi îi ogoi inima opri cântecul lui Werther. El aruncă manuscrisul, o luă de mână pe Lotte şi plânse cu lacrimi amare. Lotte îşi sprijinea capul pe cealaltă mână şi-şi ascunse ochii în batistă. Tulburarea lor era cumplită. Simţeau propria lor durere în soarta vitejilor, simţeau totul împreună, şi lacrimile lor se uniră. Buzele şi ochii lui Werther îi ardeau braţul. O cuprinse un fior. Ar fi vrut să se îndepărteze, dar durerea şi prietenia o apăsau ca plumbul. Se reculese şi îl rugă plângând să citească mai departe, îl rugă cu toate vocile cerului. Werther tremura, inima îi bătea să se spargă; luă foaia şi citi, cu glasul aproape frânt.


Mori de vant

Pe una din laturile parcului de flori de la Keukenhof se gaseste o moara de vant. Ea este astfel amenajata, incat te poti sui pe niste scari interioare pentru a ajunge pe o platforma circulara de unde se vad campurile de lalele. Din pacate, cand am fost noi multe din campuri erau inca verzi, din cauza ca anul asta primavara a intarziat cu doua saptamani. Asa ca nu am avut parte de spectacolul complet. Uite moara si cam ce se vedea de sus:



joi, 9 mai 2013

Trei milenii de umor (17)

Un prieten l-a vizitat pe Shaw, care se afla la vila sa de la ţară de la Hertfordshire. Prietenul l-a întrebat de ce şi-a ales tocmai acest loc ca reşedinţă. În loc de răspuns, Shaw l-a con­dus pe amic în cimitir şi i-a arătat inscripţia de pe o piatră: „Sub lespede zace Jane Ebersley, născută în anul 1815, moartă în anul 1895. Viaţa ei a fost scurtă".
    Aici, a adăugat Shaw, trebuie să fie o climă foarte sănă­toasă! Înţelegi?




Invidia lui Stephen King

Fiind azi ziua despartirii de George Cosbuc (20.09.1866 - 09.05.1918), mi-am adus aminte de o poezie de-a lui care m-a facut sa cred, cand am citit-o, ca poetul era nebun cand a scris-o. Am cautat peste tot date despre viata lui si de nicaieri n-am dedus ca o fi luat-o razna vreodata, precum Eminescu. M-am gandit atunci ca sursa din care am luat poezia respectiva mi-a furnizat un text contrafacut, un fel de farsa. Pentru ca sunt cateva ciudatenii pe care eu nu mi le pot explica. 


Mici intamplari cu animale (142)

Tovărăşie ciudată
Cerbul care în epoca dragostelor, adică toamna, a reuşit să-şi strîngă un pîlcuşor de ciute, haremul lui, e un sultan din cale afară de gelos şi bătăios. Nu tolerează să evadeze vreo cadînă din seraiul lui, face război crîncen rivalului care încearcă să i le răpească. Din luptă se alege care din doi e mai vrednic să stăpînească şi să culeagă încîntările. Mai mult îl necăjesc pe cel puternic şi stăpîn coldanii. Aceştia sunt cerbi tineri, care nu îndrăznesc să se ia la trîntă, praşcăi care aleşuiesc prin jurul alaiului de gonită, dau tîrcoale, mugesc şi ei în nădejdea unei clipe de neatenţie a bătrînului sau în dorul de aventură lătu­ralnică a vreunei ciute. Nici nu se bat, nici nu pleacă. Stau ziua, noaptea... pe lîngă gard. Tare îi este necaz cerbului celui tare pe aceşti obraznici. Una-două se ia după ei, îi alungă, pen­tru ca cei alungaţi pînă depărtişor să se întoarcă îndată în jurul horei, desigur, ţinîndu-se la distanţă prudentă.



Suferintele tanarului Wether (13)

                                                                                               12 decembrie

Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut, care parcă îmi zdrobeşte pieptul şi mă sugrumă! Vai! Vai! Şi atunci rătăcesc încoace şi încolo, martor al cumplitelor scene noc­turne din acest anotimp duşmănos faţă de oameni.


Faceti-va bine (246)

Prazul
Denumire ştiinţifică: Allium porrum.
Prezentare. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine familiei liliaceelor. Originea prazului este în zona Mediteranei. Tradiţia culinară bazată şi pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane şi în regiunile din apropierea acesteia. Prazul este o plantă bienală, remarcându-se prin tulpina sa groasă, fragedă, suculentă, formată din frunze răsucite, înaltă până la 40 – 50 cm. Frunzele sunt lungilanceolate. În pământ, prazul are un bulb. Pentru consum alimentar, cât şi pentru uz medicinal se foloseşte toată planta. Pentru uz medicinal se prepară sirop, decoct, macerat.



Decalogul si Zana Maseluta

Decalogul este un set de zece reguli stabilite de Dumnezeu, pe care trebuie sa le respecte crestinii pentru a dobandi viata vesnica. Iata cum suna aceste reguli, pe care noi, ortodocsii, re numim "porunci":
1.      Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2.      Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.
3.      Să nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tău în deşert; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui
4.      Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 


Keukenhof(2)




miercuri, 8 mai 2013

In casa bunicilor (4-5)

Şi iată că...
Într-o zi vine cu temperatură cel mai mic. Şi după el — sau de la el — şi cel mai mare.
Doctor, termometru, reţete, pază, grijă.
Al treilea, cel mijlociu, teafăr ca prin minune — parcă i-a fost lene să se-mbolnăvească — va fi expediat de mama la bunici.
Se pregăteşte de plecare cu inima mai grea decât picioarele de iarnă, cu ghete şi şoşoni. Un geamandan ticsit; ciorapi cârpiţi, rufele vămuite de ochii mamei, săpun de glicerină, periuţă de dinţi nouă, două pijamale şi trei mandarine. În geantă: cărţile, caietele şi o cutie de bomboane trimisă de părinţi bunicilor. Iar în bu­zunar, două pachete de ţigări, furate de la tata.


Din povestile lui Jack London (5)

Fiul Lupului
Bărbatul apreciază rareori femeia la adevărata ei valoare atâta vreme cât nu este lipsit de tovărăşia ei. Nu înţelege subtilităţile tipic feminine şi nici nu-şi bate capul prea mult cu aşa ceva. Insă în ziua în care tovarăşa de viaţă îi lipseşte, în existenţa lui se face un gol care începe să crească fără încetare.
Bărbatul vrea ceva şi nici el nu ştie ce anume. În zadar încearcă prietenii să îl vindece prin fel de fel de leacuri miraculoase. Boala se înrăutăţeşte cu trecerea timpului. Evenimentele vieţii îşi pierd toţ interesul pentru el. În cele din urmă, într-o bună dimineaţă, bărbatul înţelege brusc starea lui de spirit.


O poveste cu un tătic scrisă de Cehov

Tăticul
În biroul tăticului, gras şi rotund ca un cărăbuş, intră mămica, sfrijită ca o scrumbie de Olanda, şi tuşeşte. La intrarea ei, fata din casă sare de pe genunchii tăticului şi o zbugheşte după perdea; mămica nu dă acestui fapt nicio atenţie, fiindcă a avut tot timpul să se deprindă cu micile slăbiciuni ale tăticului, pe care le priveşte prin prisma unei soţii înţelepte, în­ţelegătoare faţă de civilizatul ei bărbat.
— Pompicule, – spune ea, aşezându-se pe genun­chii tăticului, – am venit la tine ca să ne sfătuim, dragul meu. Şterge-ţi buzele, vreau să te sărut.
Tăticul începe să clipească din ochi şi îşi şterge buzele cu mâneca.


Faptele credintei

"Ce folos, fratii mei, dacă zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are?" Asa se poate citi in Noul Testament, mai precis in Iacob 2:12. Si ceva mai incolo, acelasi Iacob zice: "Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este." 
Plecand de la formula asta, unii crestini faptuitori ii mustra pe cei ne-faptuitori cu diferite prilejuri. Spre exemplu, atunci cand un crestin vrea neaparat sa aiba porc pe masa de Craciun, ori miel de Inviere, faptuitorii ii spun cam asa: "daca vrei porc (respectiv miel) pe masa si invoci pentru asta traditia crestina, atunci fa bine si respecta intreaga traditie crestina; nu mai bea, tine post, nu mai injura, du-te la Liturghie si la celelalte slujbe, termina cu gandurile urate" si tot asa. 


Peisajele lui David Muench (15) (last)




Trei milenii de umor (16)

O cunoscută balerină americană i-a scris lui Shaw o scrisoare: „...Aud că aveţi cel mai bine dotat creier din lume. Eu, la rîndul meu, după părerea unanimă a specialiştilor, posed cel mai frumos corp. Vă propun să ne căsătorim. Astfel, copilul nostru va întruni ambele calităţi...!"
Shaw a trimis următoarele rînduri: „...în numele cerului! Şi dacă copilul nostru va moşteni corpul meu şi creierul dv.? Din cauza acestei primejdii nu cutez a da curs propunerii pe care mi-o faceţi.“.




Somnul de veci (9)


NOUĂ
A doua zi dimineaţă aerul era limpede, luminos şi însorit. M-am trezit cu senzaţia că am în gură mănuşa unui automobilist, am băut două ceşti de cafea şi-am răsfoit ziarele de dimineaţă. În nici unul n-am găsit vreo referinţă la domnul Arthur Gwynn Geiger. Tocmai scuturam costumul meu ud ca să-i netezesc cutele, când sună telefonul. Era Bernie Ohls, anchetatorul principal al procurorului, care îmi dăduse ideea să merg la generalul Sternwood.
— Ei, cum se simte băiatul? începu el.
Vocea lui părea a unui om care a dormit bine şi nu avea prea mari datorii.
— Mă doare capul după băutură.
— Ce vorbeşti? 


O legenda povestita de Flaubert

Astazi e ziua in care, cu 133 de ani in urma, a trecut la cele vesnice Gustave Flaubert. In ziua de azi, daca intrebi cine a fost Flaubert, aproape sigur primesti raspunsul "habar n-am" (sigur, depinde si pe unde intrebi, dar eu ma gandeam la un sondaj facut, de exemplu, in gara). Mai sunt si din cei care au auzit acest nume si iti vor spune ca e al francezului care a scris Doamna Bovary. Eu pot sa fac insa pariu ca dintre cei care stiu, nici macar 1 % nu au auzit de povestirile lui Flaubert, in numar de trei, dupa cum urmeaza: Legenda Sfantului Julian Ospitalierul, Un suflet curat si Irodiada. O sa pun aici prima dintre aceste povestiri, tradusa in romaneste sub titlul "Legenda sfantului Iulian cel primitor". Uite:


După mine!