Faceti-va bine (279)

Scorușul de munte

Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia.

Denumire populară: scoruș păsăresc.

Prezentare. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor, înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Coroana este bogată, cu frunze imparipenate. Florile au culoare albă, iar fructele, de mărimea unui bob de mazăre, sunt acrișoare și au culoare roșie. Scorușul este o plantă meliferă. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte, dar nu în zonele de mare înălţime.  Valoare medicinală au fructele, cunoscute sub numele de scorușe. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare, sorbină, sorbit, acid  specific.

Poate în seara asta...

Acum vreo două săptămâni, Maria și-a adus iarăși aminte că vrea tot felul de animale: arici, broască țestoasă, căluț etc. Ca să trăim aici cu doi bichoni și celelalte vietăți ar fi cam mult, așa că i-am explicat pe îndelete că mai are de așteptat numai câțiva ani (vreo 7, de fapt) până la majorat, după care o să-și poată face toate chefurile și fanteziile în domeniul animalelor de casă ori de curte. Dar ea a insistat și a insistat, până am cedat (ca de obicei) și am acceptat să luăm o broască țestoasă de uscat. Cât despre arici, ne-am înțeles să mergem până la o asociație care se ocupă cu aceste animale și să vedem ce ne spun acolo despre subiectul în cauză.

Esentialul

Degeaba.

Gelsomino in tara mincinosilor(2)

Vecinii nu trebuie să-ți știe misterele: că vocea ta pîrguiește perele

Într-o dimineaţă, Gelsomino se duse în livadă şi văzu că toate perele sînt coapte. Aşa-s ele, perele, fără să sufli o vorbă, se pîrguiesc pe îndelete şi-ntr-o bună dimineaţă numai ce te pomeneşti cu dînsele coapte şi tocmai bune de cules.

„Păcat, îşi zise Gelsomino, că n-am adus cu mine şi scara. Dar tot mă reped s-o iau de-acasă şi am să iau şi prăjina, să pot scutura şi crengile cele mai de sus."

Deodată însă îi căşună o idee, poate cel mai răz­leţ gînd din acel ceas:

     

Mici intamplari cu animale (158)

Bigamie la păsări

La păsări, legătura dintre sexe — „căsnicia" — după specii, uneori ia forma poligamiei, bărbătuşul împerechindu-se de-a valma cu mai multe femele şi lăsînd apoi acestora toată grija cuibului şi a creşterii puilor, sau a monogamiei, în care caz perechile stau laolaltă un sezon de cuibărit sau, mai rar, toată viaţa, iar bărbătuşul ia parte la trudele clădirii cuibului şi ale creşterii puilor. Monogamia e adeseori slăbită de încercările de aventuri amoroase, trecătoare, ale soţului. Am putut însă ob­serva între alţii şi eu un caz de bigamie.

In casa bunicilor (19)

Spițeria bunicii

Vine Măriuca cu broboada strâmbă ş-un sughiţ în piept.

— Coniţă, ţaţa trage să moară.

„Ţaţa"-i bucătăreasa; nevasta lui Buţirchi.

Bunicul se ridică în picioare, gata să se clatine şi să cadă din nou în fotoliu.

Bunica nici nu se clinteşte.

Trei milenii de umor (25)

La o consfătuire redacţională, Ross a spus:

—    În acest număr, de la prima pînă la ultima pagină, nu se găseşte nicio anecdotă!

—    Această observaţie aţi făcut-o şi săptămîna trecută, a in­tervenit James Thruber.

—    Bineînţeles! Dar în acest număr sunt şi mai puţine anec­dote ca de obicei!

Mike Berger, reporter al ziarului „New York Times“, cu toată miopia cunoscută pe care o avea, s-a prezentat ca voluntar în cel de-al doilea război mondial. La controlul medical al recruţilor s-a strecurat abil, iar tabelul pentru proba vederii l-a învăţat pe de rost. Reîntors ca grav rănit, cu gradul de sergent, a fost întrebat cum i-a mers pe front.

—    Minunat, a răspuns Berger. Cred că sunt singurul soldat care a luat parte la acest război şi care n-a văzut nimic din el.

O poveste a lui Voltaire (9)

Femeia bătută

În calea lui, Zadig se călăuzea dupa stele. Constelaţia Orionului şi strălucitorul Sirius îl îndreptau spre polul lui Canopus. El admira aceste mari globuri de lumină care în ochii noştri nu par decât nişte slabe scântei, în timp ce pământul, care nu este decât un punct imperceptibil în natură, este socotit de lăcomia noastră drept ceva foarte mare şi foarte ales. Zadig şi-i înfăţişa pe oameni aşa cum sunt într-adevăr, nişte gângănii care se mănâncă unele pe altele pe un strop de noroi. Această imagine adevărată îi împrăştie durerea, arătându-i nimicnicia fiinţei lui şi a Babilonului.

Faceti-va bine (278)

Scorțișoara

Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum; Cinnamomum cassia; Cinnamomum zeylanicum.

Prezentare. Scorţișorul este un arbust exotic, întâlnit în flora din Indochina și Australia. Face parte din familia lauraceelor. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente, puternice, uniform cerate. Florile de scorţișor au un miros plăcut,  foarte persistent. Produsul de interes economic, dar și medicinal, care se obţine de la acest arbust, este scorţișoara. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Această coajă are, atunci când este recoltată, un gust acru-dulceag, mirosul fiind înţepător și aromat. Prin uscare intensă, această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct, mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri, sucuri sau vin. 

Gelsomino in tara mincinosilor(1)

Gelsomino  răspunde  la  catalog,  marchează în  plasă, apoi vine partea cea mai curioasă

Aceasta e povestea lui Gelsomino, aşa cum el în­suşi mi-a povestit-o, şi fiindcă am ascultat-o toată aproape c-am asurzit, cu toate că-mi vîrîsem în urechi o jumătate de kilogram de vată.

Vocea lui Gelsomino e într-adevăr atît de răsună­toare, că atunci cînd vorbeşte, ca să zic aşa — în şoaptă — îl pot auzi chiar şi pasagerii avioanelor cu reacţie aflaţi la zece mii de metri înălţime deasupra nivelului mării şi al creştetului lui Gelsomino.

Astăzi, el este un tenor celebru, cunoscut de la un pol la altul al pămîntului şi poartă un nume de ar­tist, răsunător şi puţin pompos, pe care nu merită să-l pomenim aici, pentru că îl veţi fi întîlnit de o sută de ori în ziare.

Din povestile lui O. Henry (21)

Aceluia ce aşteaptă

Pustnicul din Hudson se grăbea spre peştera sa cu o agitaţie neobişnuită.

Peştera era pe vîrful unei creste mici a munţilor Catskill care se aventurase pînă la marginea fluviului, şi pen­tru că nu avusese bilet a trebuit să se oprească acolo. Munţii cei mici erau împăduriţi şi plini de veveriţe feroce şi ciocănitori care ameninţau toţi trecătorii văratici. Ca o panglică albă, prost cusută, între poala verde a dealurilor şi dantela înspumată a marginii fluviului, se întindea un drum de pietriş. O cărare îngustă şerpuia de la drumul comod, pe înălţimea stîncoasă, spre peştera pustnicului. La o milă în susul fluviului se găsea hanul Viewpoint, unde orăşenii veneau în timpul verii; îşi părăseau apar­tamentele răcoroase, ventilate electric, ca să fie trans­portaţi prin soarele dogoritor, în şalupe zbîrnîitoare ali­mentate cu benzină, de aceşti Mordrezi(*) cu picioarele în formă de fuse, oferindu-le cea mai slabă pavăză.

Somnul de veci (24)

DOUĂZECI ȘI PATRU

A doua zi dimineaţă ploua din nou, o ploaie pie­zişă şi cenuşie, ca o perdea de mărgele de cristal. M-am trezit cu o senzaţie de inerţie şi oboseală, m-am sculat în picioare şi m-am uitat pe fereastră, având încă în gură gustul tenebros şi aspru al familiei Sternwood. Eram gol de viaţă ca buzunarele unei sperietori. M-am dus în bucătărie şi-am băut două ceşti de cafea neagră. Poţi să simţi scârbă şi după alte lucruri, nu numai după băutură. Mie femeile îmi fac scârbă.

In casa bunicilor (18)

Pasiența bunicului

Bunicul face o pasienţă pe canapea, cu motanul la spate.

Bunica-i prin casă. Aici. Dincolo. Vine. Pleacă. Face. Drege.

Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul. Nu se grăbeşte. A pornit la drum lung, ca ţăranii cu carul cu boi. Îşi potriveşte cărţile una câte una, le aşază frumos, cu grijă şi evlavie, stă, se uită, se socoate, pune o carte peste alta, iar poposeşte, se uită la ninsoare — pasienţa albă a ferestrelor —, se uită peste umăr să vadă ce face motanul — doarme — şi iar rămâne cu pasienţa. Uneori parcă se supără, abia, o supărare care nu-i un nour, ci un abur care trece peste faţa lui. Alteori dă din cap, ca şi cum ar spune: „Te-am prins, hoţomane, aici mi te-ascundeai!" Aşa vorbesc şi copiii când sînt singuri cu păpuşile lor.

Sub apa cu Elena Kalis

Faceti-va bine (277)

Sclipeții

Denumire știinţifică: Potentilla erecta.

Denumire popuiară: scrântitoare.

Prezentare. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor, sclipeţii au o floare foarte frumoasă, de culoare galbenă. Rizomul este cilindric, consistent, gros de circa doi centimetri. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene, grupate, cu o înălţime redusă (max 50 cm).

O poveste a lui Voltaire (8)

Gelozia

Nenorocirea lui Zadig izvorî chiar din fericirea lui şi mai ales din meritele sale. În fiecare zi stătea de vorbă cu regele şi cu Astarte, augusta sa soţie. Farmecul vorbelor lui era sporit şi de dorinţa de a plăcea, care este pentru suflet ceea ce este podoaba pentru frumuseţe. Tinereţea şi gingăşia lui lăsară pe nesimţite în sufletul Astartei nişte urme de care la început nici ea singură nu-şi dădu seama.

Din povestile lui Haruki Murakami(3)

Cuţitul de vânătoare

Două geamanduri pluteau în largul mării, legate una de alta, ca două insule gemene. Erau pătrate, cu latura cam de patru metri. De la mal până la ele făceam, înotând pe burtă, cincizeci de mişcări şi de la o geamandură la alta, treizeci. O distanţă tocmai bună pentru a înota.

Apa era aproape nefiresc de limpede, încât, dacă te uitai în jos, vedeai lanţul gros şi greutatea de beton de la capătul lui ce ancora geamandura. În jur erau recife de coirali. În acest punct apa avea trei-patru metri adâncime. Nu erau deloc valuri, aşa că geamandurile stăteau aproape nemişcate în bătaia soarelui arzător, resemnate parcă. Deasupra, erau acoperite cu un fel de iarbă artificială, iar pe o latură aveau montată o scară de metal.

Un inventar al lumii făcut de Andrei Pleșu

Fete mari, porumbi uscaţi,

Lacrimi, scări şi capi pătraţi

Mangafale, pişicheri,

Poponari, savanţi, străjeri,

Zahăr acru, veselie,

Fuste, bani pe veresie,
Găinuşe, gâsculiţe,

Iepuri, lei în puşculiţe,

Spiritişti, popi, regi, tramvaie,

Carne de berbec ori oaie,

Versuri, măcelari, tristeţe,

Urlete

Întâi de toate trebuie să-ţi alegi o zi. N-are importantă cum ţi-o alegi, oricum toate zilele sunt la fel. Poate să fie ziua ta, ori prima zi din noul an, poate să fie ziua cea mai lungă, ziua când vin peştii, ziua copilului sau ziua a treia după ce o să vezi prima barză din acel an. După ce-ai făcut alegerea, trebuie ca nimeni şi nimic în afară de moarte să nu te mai poată face să te răzgândești. Poate să dea Domnul pe lume o ploaie cu spume şi să sufle-un vânt atât de tare încât munţii să-i răstoarne - dar să nu te-ntoarne: aceea va fi ziua şi nu alta.

Mici intamplari cu animale (157)

Înainte cu cîţiva ani m-am pomenit că o pereche de rîndu­nele şi-a făcut cuib în casa mea într-un loc cu totul neobişnuit. În încăperile de la subsol se intra printr-un pridvor cu tavan destul de scund. În această intrare se găsea un bec electric sim­plu, dintre cele obişnuite în asemenea locuri, deasupra cu abajur de tinichea în formă de farfurie. Pe această farfurie şi-a făcut cuibul perechea de rîndunele.