Mistreţul cel mare s-a desprins de cîinii care îl opriseră şi a luat-o la
goană întinsă. Pînă la urmă cîinii totuşi au reuşit să-l ţină iarăşi pe loc,
însă atît de departe, încît abia le mai auzeam lătratul. Am tras o fugă, cu
inima în gît, cum numai la vînătoarea de mistreţi ţi se întîmplă. Cîinii erau
ageri, vierul gras şi obosit, aşa că am ajuns încă la timp ca să trag în namila
care se lupta cu duşmanii. Plumbul greu, trimis din apropiere de cîţiva paşi, a
lovit unde trebuie, dar nu e fiară de la noi mai rezistentă decît mistreţul
mare. A mai mers cu moartea în el binişor, pînă s-a răsturnat. Parcă şi-a ales
locul unde să cadă, anume ca să ne facă necaz. Nu în zadar îi zicea acolo Hîrtoape:
pădurea era ca şi frămîntată. Numai văi înguste, spălături de apă, povîrnişuri
urîte.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
luni, 10 februarie 2014
Faceti-va bine(330)
Urechelniţa
Denumire ştiinţifică:
Sempervivum tectorum.
Denumire populară: ţâţa mielului, verzişoară.
Prezentare. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă, meliferă.
Aparţine familiei crasulaceelor. Frunzele de la nivelul solului – mari,
cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă.
În general, frunzele acestei
plante au formă
ovală şi vârful
ascuţit. În vârful plantei se
află florile, de culoare roşie sau roz. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar,
datorită valorii sale,
uneori este şi cultivată.
18 ani - o incercare literara
Poarta
-
Desigur,
spuse Tristan, îmi era cel mai bun prieten, cu toate că el îmi dăduse viaţă şi
cu toate că, în general, părinţii sunt mai degrabă duşmanii odraslelor.
Alta era însă situaţia cu noi şi spunând acest lucru mă
gândesc la faptul că niciodată nu am înţeles prin ce se deosebea Paul – aşa obişnuiam
să-l numesc – de celelalte cunoştinţe ale mele. Unicul lucru prin care-i
distingeam era, aşa cum am mai spus, că la el ţineam mai mult decât la oricare
altul. Că mă adusese în stadiul de fiinţă era ceva pe care nu-l preţuiam în mod
deosebit, pentru că asta se întâmplase pe când eu nu eram de faţă, era un dar
care mi se făcuse fără să fiu conştient de el, deci un dar care nu avea
capacitatea de a mă impresiona în vreun fel. Pe deasupra, de pe atunci încă nu
mai aveam niciun dubiu în legătură cu faptul că actul creaţiei în sine este
mult mai concret – şi deci mai plăcut – decât ceea ce îi urmează, astfel încât ştiam
prea bine că reprezentam întruchiparea unui obiectiv secundar, că mă aflam
oarecum mereu pe un al doilea plan.
Pe terasa unde s-au petrecut toate |
duminică, 9 februarie 2014
Trei milenii de umor (46)
Papa Pius al Xl-lea a primit o delegaţie de femei din SUA. La plecare, o
americancă a dorit să-i sărute mîna. Conducătorul bisericii catolice a
întrebat-o:
— Mai doreşti ceva, fiica mea?
— Da, aş dori o fotografie a
Eminenţei Voastre.
—
Iată, o bună creştină!
—
N-aţi vrea să-mi daţi şi un autograf?
Papa s-a încruntat, dar s-a executat.
—
Doreşte Eminenţa Sa să-mi dăruiască şi pana cu care
s-a iscălit?
—
Doresc! Doresc să-ţi ofer şi călimara, masa de
scris, candelabrul, numai tronul meu nu, căci se pare că şi pe el ai dori să-l
duci în SUA!
Povestile lui Wilhelm Hauff (5)
Povestea califului barza (4)
Califul povesti păţania prin care-i fusese dat
să treacă şi, după ce termină, bufniţa îi mulţumi şi-i zise:
— Ascultă şi povestea mea şi-ai să vezi că nu sunt
mai puţin nefericită decît tine. Tatăl meu este maharadjahul Indiei, iar
sărmana de mine sunt singura lui fiică şi mă numesc Lusa. Vrăjitorul Kaşnur,
care v-a vrăjit pe voi, m-a năpăstuit şi pe mine. Kaşnur s-a înfăţişat într-o
bună zi tatălui meu şi m-a cerut de soţie pentru fiul său Mizra. Tatăl meu
însă, care e un om iute la mînie, a poruncit să fie zvîrlit în jos pe scări.
Indreptarea erorii
Am comis o neglijenta de neiertat. Anume, in postarea despre schita "Poarta" si receptarea ei de catre Marin Porumbescu, am inserat un scan partial al scrisorii pe care maestrul mi-a trimis-o, fara sa ma gandesc ca greselile de ortografie prezente acolo i-ar putea fi puse in carca chiar scriitorului tomitan. Ceea ce s-a si intamplat, unul dintre amicii mei - carcotas facut, nu nascut - sanctionand neintarziat aceste erori prin necuviinta "gramaticuloza".
Faceti-va bine(329)
Untul vacii
Denumire ştiinţifică: Orchis
morio.
Denumire populară: poroinic.
Prezentare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori
de 40 cm. Face parte din familia orhideelor. În sol formează, pe lângă
rădăcini, doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate, iar florile,
grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii, au culori diferite –
purpuriu întunecat, roz, liliachiu sau alb. Plantă de pajişte, de fâneaţă, de
teren înţelenit şi de luminiş de pădure, untul vacii înfloreşte primăvara, în
lunile aprilie şi mai. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii.
Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(2)
În zorii zilei
Planetele sistemului solar, explică G. P.
Kuiper, au început să se solidifice în tenebre prin condensarea unei nebuloase
fluide şi informe. Pretutindeni era frig şi întuneric. Mai tîrziu Soarele a
început să se concentreze pînă s-a redus aproape la dimensiunile actuale, şi în
acest efort temperatura s-a urcat, s-a urcat la mii de grade şi a început să
emită radiaţii în spaţiu.
Era
întuneric de-ţi dădeai cu degetele în ochi — confirmă bătrînul Qfwfq — eu eram copil încă, de-abia
îmi aduc aminte. Stăteam acolo, ca de obicei, tata şi mama, bunica Bb’b, nişte
unchi sosiţi în vizită, domnul Hnw, cel care mai apoi a devenit cal, şi noi,
cei mai mici.
sâmbătă, 8 februarie 2014
Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(8)
Expediţia a patra
sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul
Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească
pruncaruncătorul
Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl
dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de
parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase
zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă,
asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime
neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.
Povestile lui Wilhelm Hauff (4)
Povestea califului barză(3)
Cele două berze
fermecate se plimbau triste pe cîmpie, neştiind, în durerea lor, ce să facă. Înfăţişarea
de barză nu şi-o puteau schimba. Să se întoarcă în oraş spre a fi recunoscuţi
era cu neputinţă: cine ar da crezare unei berze că este calif şi, chiar dacă
asemenea lucru ar fi de crezut, ar vrea locuitorii Bagdadului să aibă o barză
drept calif?
Mici intamplari cu animale (190)
Prepeliţa
„pestriţă" e migratoare şi poligamă; sora ei mai mare, potîrnichea, e
credincioasă ţării, înfruntă la noi greutăţile iernii şi e monogamă. Perechile de potîrnichi se formează în pragul primăverii,
căsnicia durează pînă toamna. Atunci puii sunt crescuţi, îndatoririle
părinţilor încetează — se formează pîlcurile de care se bucură vînătorii.
Contract de căsătorie pe termen scurt, dar care-i leagă strîns pe cei doi
soţi, ce adeseori dau dovadă de un ataşament mişcător.
O scrisoare pierduta
In septembrie 1979, primeam o scrisoare de la maestrul Marin Porumbescu, redactata de unul dintre colaboratorii lui, ca raspuns la scrisoarea prin care-i ceream parerea cu privire la o schita pe care o scrisesem, intitulata "Poarta". Pe atunci, doream sa devin scriitor, inchipuindu-mi ca daca am citit o multime de carti, as putea sa scriu si eu una.
Scrisoarea lui Dan Puric
Cei care urmaresc stirile, au aflat: actorul Dan Puric a fost la o emisiune a unui post care critica guvernul si a facut afirmatii de genul "suntem condusi, de 24 de ani, de o sleahta de securisti si mafioti". Represaliile au sosit rapid: postul de televiziune a fost amendat de catre CNA cu 70. 000 lei. Ieri, Dan Puric i-a adresat o scrisoare deschisa presedintei CNA, Laura Georgescu. O urc si eu aici si sper sa o faca tot mai multa lume, pentru ca, intr-adevar, ceea ce se petrece imi aminteste cu fiori pe sira spinarii de anii mineriadelor. Stiam ca istoria se repeta, dar nu ma asteptam sa dureze atat de putin.
vineri, 7 februarie 2014
Free-bleeding
Ultimul racnet in materie de emancipare feminina poarta numele de "free-bleeding". Ceea ce vrea sa spuna ca femeile trebuie sa renunte la tampoane atunci cand au ciclu si sa mearga asa oriunde au chef, cu sangele scurgandu-se liber pe unde are el chef. Pare de necrezut, insa va asigur ca nu am inventat nimic. Cititi aici daca vreti sa va exercitati dreptul universal la "free-vomiting"..
Care ar fi explicatia? Luptatoarele pentru drepturile femeii au doua argumente incredibile. Primul e ca de obicei se considera ca menstruatia este considerata a avea legatura cu o anumita stare temporara de ne-curatie. Al doilea este pe departe cel mai uluitor argument din cate mi-a fost dat sa intalnesc in ultimii ani: tampoanele sunt o inventie a barbatilor, facuta cu unicul scop de a-i feri pe ei, pe masculi, de riscul de a viola o femeie atunci cand e la ciclu.
As putea comenta destul de scabros la dobitociile respective, dar ma abtin. Sper numai ca nu va ajunge trendul asta si pe-aici, pe unde traiesc eu.
O poveste marca Stefan Zweig (2)
Leporella(2)
Baronul, autor
inconştient al curioasei prefaceri a acestei femei înrobite lui, era cel din
urmă care să-şi dea seama, căci cine se întoarce vreodată după umbra sa? O
simţi furişându-se, credincioasă şi mută, pe urmele paşilor tăi, uneori
depăşindu-te grăbită, ca vreo dorinţă inconştientă, dar cât de rar îţi dai
osteneala să-i observi formele caricaturale şi să recunoşti în acea
schimonosire propriul tău eu! Baronul nu băga de seamă la Crescenz — nimic
altceva decât că era totdeauna însufleţită de zelul de a-l servi, că era cu
totul discretă, devotată până la abnegaţie — un adevărat om de încredere. Şi
tocmai muţenia ei, păstrarea distanţei de la sine înţeleasă în toate situaţiile
delicate, avea asupra lui un efect binefăcător; uneori, îi dăruia în treacăt
mângâierea câtorva cuvinte prietenoase, aşa cum mângâi un câine; ici-colo chiar
glumea cu dânsa, o trăgea părinteşte de ureche, îi dădea o bancnotă sau un
bilet de teatru; pentru el, nimicuri pe care le scotea, fără să se gândească,
din buzunarul vestei — pentru ea însă, relicve pe care le păstra cu evlavie în
caseta ei de lemn.
Faceti-va bine(328)
Untişorul
Denumire ştiinţifică:
Ranunculus ficaria.
Denumire populară:
sălăţică, grâuşor.
Prezentare. Untişorul este
o mică erbacee perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Frunzele, groase şi lucioase, au
formă de inimă şi se consumă ca salată. La subsuoara acestor frunze se găsesc
nişte bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Florile, galbene şi strălucitoare,
apar primăvara, în lunile aprilie şi mai. Untişorul poate fi găsit în tufărişuri,
la marginea pădurilor, în liziere, pe soluri înţelenite – de la câmpie şi până
la munte.
Trei milenii de umor (45)
Trupele
revoluţionare conduse de Bem au înconjurat Mediaşul. Aflată într-un loc strategic de importanţă vitală, o
companie era decimată de obuzele inamicului. Maiorul care comanda compania a
trimis un curier călare la cartierul general, ca să-l întrebe pe Bem ce-i de
făcut. Răspunsul eminentului militar a fost:
—
Spune-i
maiorului să rămînă în acel loc cu compania pînă va mai avea doar doi oameni.
Atunci unul va apăra poziţia, iar cel de-al doilea o să-mi aducă trista veste!
Povestile lui Wilhelm Hauff (3)
Povestea califului barză II
A
doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se
înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la
cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi
pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele grădini
ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful
vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre
iaz, unde văzuse adeseori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se
plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.
O poveste marca Stefan Zweig(1)
Leporella(1)
Oficial, se
numea Crescentia Anna Aloisia Finkenhuber. Avea treizeci şi nouă de ani, se
născuse nelegitim, şi era originară dintr-un mic sat de munte, de pe valea Ziller-ului.
La rubrica „semne particulare” din condicuţa ei de servitoare, era trasă de-a
curmezişul o linie. Însă dacă funcţionarii ar fi ţinuţi să facă şi descrieri
caracterologice, o privire superficială le-ar fi fost de ajuns ca să poată
însemna fără greş în spaţiul acela: aduce cu un cal de munte, istovit, foarte
osos şi uscăţiv. Căci avea ceva într-adevăr cavalin în expresia buzei sale
inferioare, atârnând greu în jos, în ovalul prelung şi în acelaşi timp dur al
obrazului bronzat, în ochii apatici, fără gene şi mai cu seamă în părul gros,
pâslos, lipit cu grăsime, în şuviţe, pe frunte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)