joi, 17 martie 2016

Solomon Marcus alături de Nichita Stănescu

Azi a murit fostul meu profesor de Analiză matematică din anul I de facultate, Solomon Marcus. Primul Profesor dintre puținii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Dumnezeu să-l odihnească!
Pun aici poezia pe care i-a dedicat-o Nichita Stănescu, intitulată „Matematica poetică”




miercuri, 16 martie 2016

A fi un nimic în ochii cuiva

Aducându-mi eu aminte de filmul „Walking Tall” din 1972, despre care am mai vorbit pe-aici, m-am gândit că n-ar fi rău să văd și remake-ul din 2004, cu Dwayne Johnson. Fiind acesta un tip cu care n-am văzut niciun film vreodată, m-am gândit că am un prilej numai bun să încep urmărindu-l în rolul șerifului care face totul praf cu o bâtă.


Sex cu unt

Să fi avut eu vreo 13-14 ani când am auzit, la Radio Europa Liberă (ascultam postul zi de zi, pentru muzica pe care ai noștri nu o difuzau niciodată) niște comentarii despre filmul „Ultimul tango la Paris”. Ziceau că e plin de scene erotice și că a fost interzis în SUA, dar nu și în Europa, așa că tot felul de persoane treceau oceanul ca să-l poată vedea etc. Asta mi-a ațâțat imaginația dincolo de orice închipuire, dar ce era să fac, nu exista nicio posibilitate de a vedea și eu filmul. Acum nu trebuie decât să dai un search pe Google și să te uiți la ce film vrei, liniștit, cu cafeaua în față.


luni, 14 martie 2016

Sfaturi pentru muritori

E plin netul de înțelepciune. Azi am găsit o listă cu observații, aforisme, idei și sfaturi japoneze. La sfârșit, am adăugat și eu ceva, că doar nu aveam cum să-i las pe japonezi să aibă dreptate până la capăt.
1. Cedează proștilor și nebunilor.
2. Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci.
3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.
4. Repede este același încet, dar fără întreruperi.
5. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.


vineri, 11 martie 2016

Din nou despre prieteni și bani

Concluzia la care am ajuns este gravă: nu numai că poți pierde prieteni din cauza banilor, dar ajungi la momentul când pui sub semnul întrebării însuși conceptul de prietenie. Mie mi se întâmplă acum acest lucru, din pricina unui om pe care l-am considerat ani și ani un prieten bun.
Acum cinci luni, prietenul acesta, pe care îl voi numi Velicu, mi-a cerut să-l împrumut cu 300 de euro. Condițiile erau simple: timp de trei luni, urma ca el să-mi restituie, pe data de 11, câte 100 de euro. De ce pe 11? Pentru că Velicu este profesor și pe data de 11 ia salariul. I-am dat banii fără nicio emoție - doar ne cunoaștem de ani mulți. Fiind el într-un loc și eu într-altul, a rămas că-mi pune banii în cont. A scris contul pe o foaie și asta a fost tot.


luni, 29 februarie 2016

Tortura prin speranță

În secolul al XVI-lea, la Saragossa, în Spania, un rabin putrezea într-o temniță subterană, umedă și întunecată, torturat de Inchiziție ca să-și renege credința. Un frate dominican, al treilea Mare Inchizitor al Spaniei, urmat de un torționar-șef și de două ajutoare ale acestuia, vine să-l anunțe, cu ochii în lacrimi, că „pedeapsa lui frățească a luat sfârșit“: a doua zi, va urca pe rug, împreună cu alți patruzeci de eretici ca el, și trebuie să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu. 


vineri, 26 februarie 2016

Palesică și salvamontista lui Pește

A văzut o țară întreagă cum un interlop din Lupeni a trântit la pământ o salvamontistă, cu o lovitură de pumn în plină figură. Scena a avut loc într-un bar din Straja, pe la 2 noaptea. Domnișoara salvamontistă Miruna Inel se apropie de masa unde bea interlopul Palesică, îi spune ceva, la care el se ridică și o pocnește. Dă în ea ca într-un bărbat, fără să stea prea mult pe gânduri.


joi, 25 februarie 2016

Nici Dumnezeu nici Big Bang

Aflu, dintr-un articol publicat de livescience.com, că teoria Bing Bang privind apariția universului acum vreo 14 miliarde de ani printr-o uriașă explozie, s-ar putea să nu stea în picioare. Explicația, la nivel de broșură de popularizare, este următoarea. 


sâmbătă, 20 februarie 2016

Ură, vulgaritate și venin

Am, de la o vreme, diverse revelații privind felul în care mă văd oamenii. Acum o lună, o foarte bună prietenă mi-a spus că s-a lămurit în ce mă privește: sunt un om care nu ia absolut nimic în serios, nici măcar pe sine însuși. Și, trebuie să mărturisesc, i-am dat dreptate. Nu iau nimic în serios, nici măcar răul care mă împresoară, nici moartea care se tot apropie. E un mod de a scăpa de toate amenințările.


Ce a înțeles Iohannis din acțiunea ANAF

Klaus Iohannis, președintele României, omul care a câștigat alegerile în 2014 pe un uriaș val de ură contra lui Victor Ponta,  și-a dat arama pe față într-un mod la care cred că puțini s-ar fi așteptat. Fără să clipească, el a declarat, la unison cu Tăriceanu, Dragnea și ceilalți exponenți ai gândirii pesedisto-vadimiste, că ANAF nu a procedat cum trebuie descinzând la sediile Antenelor și dându-le termen să plece. Totul bazat pe o hotărâre definitivă și irevocabilă, căreia Gâdea și compania refuză de doi ani să-i dea curs. 


marți, 16 februarie 2016

Despre dragoste - altfel

OSHO - CE ESTE DRAGOSTEA?
N-ar trebui să punem această întrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toată lumea ar trebui să ştie ce este dragostea. Însă de fapt nimeni nu ştie sau foarte rar se întâmplă să mai fie câte cineva care să ştie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experienţe.
Da, se vorbeşte despre ea. Se scriu scenarii de film şi romane de dragoste, se compun cântece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, vei citi despre ea în reviste – există o imensă industrie care să-ţi pună la dispoziţie idei despre ceea ce înseamnă dragostea. Mulţi sunt implicaţi în industria destinată să-i ajute pe oameni să înţeleagă dragostea. Însă dragostea rămâne în continuare un fenomen necunoscut. Şi ar trebui să fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.


luni, 15 februarie 2016

Facebook - viața în oglindă

Trebuie să recunosc că FB este o sursă continuă de învățături despre lume și viață. Comportamentul celor care intră aici este cel pe care-l au și în afară. Au loc trădări, se minte, se petrec mici drame, oamenii se îndrăgostesc, se despart, se fac declarații, se fură, se amenință etc. Dacă ți se pare simplu să închizi calculatorul și să spui că toate sunt doar virtuale, te înșeli: toate sunt reflexii ale vieții reale și multe au consecințe reale pentru cei care se implică. E ca și cum ai privi oamenii printr-o oglindă, dar din când în când ar zbura către tine câte o piatră care te-ar lovi în tâmplă. 


sâmbătă, 13 februarie 2016

Ochelarii impenetrabili

Am scris o poezie și m-am gândit să fac un BMP cu ea, ca s-o atârn pe peretele meu de Facebook. Fac lucrul ăsta adesea, în principiu pentru că BMP-urile conțin poeziile puse pe anumite imagini. Dar mai e ceva: uneori ascund în fundal anumite mici (sau foarte mari, uriașe) secrete legate de textul poeziei. De data asta, m-am gândit la ceva care, dacă ar fi prezentat fără nicio prelucrare, ar putea, vorba televiziunilor, să-i „afecteze emoțional” pe privitorii-cititori.


vineri, 12 februarie 2016

Un cântec barbar

Voi laşi dătători de porunci,            
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari -
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!



joi, 11 februarie 2016

Domnul Miki și plita electrică

Într-o zi, pe când locuiam în orașul C, mi s-a ars o plită electrică - din cele cu un singur ochi, pe care poți să-ți faci o cafea, un ceai, dar și varză cu carne sau pilaf, dacă insiști. S-a ars pentru că am scăpat pe ea niște apă, apoi m-am luat cu nu mai știu ce treburi și am uitat, după care am băgat-o în priză. Așa că m-am dus cu ea la reparat. Dar nu a fost deloc simplu: în orașul C nu găsești un „centru” de reparații, cum erau pe vremuri. Nu găsești nici măcar un mic atelier unde să meargă lumea cu electrocasnice defecte. Singura soluție e să găsești pe cineva priceput.


luni, 8 februarie 2016

Voinicul cel cu cartea în mână născut

A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură niciun copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea.
Ajunşi la vreme de bătrâneţe, începură a se îngrijora.


duminică, 7 februarie 2016

O vizită a Reginei Maria

Sunt curioase datini la țărani, eresuri ciudate. România fiind o țară de secetă, e noroc să ajungi cu ploaie: e semn de belșug, de rodnicie, e nădejde de bună recoltă, bogăție.
Uneori, când mergeam prin sate, țărancele puneau donițe mari pline de apă înaintea pragului; un vas plin e semn de noroc. Ele varsă chiar apă înaintea piciorului cuiva, tot din pricina acestui straniu eres, că apa e belșug, și, când vine fața luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul.


duminică, 31 ianuarie 2016

Stânca Corbului - o poveste a lui Alecu Russo

    Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând cu noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș.


joi, 28 ianuarie 2016

Despre curve și prostituate

O întrebare dificilă este următoarea: „ce este aceea o curvă?” Cei mai mulți oameni își închipuie că știu răspunsul: o femeie care își oferă trupul bărbaților contra cost. Dar aceasta este o opinie ușuratică și pripită. Femeia care face sex pentru bani se numește prostituată. Este adevărat că unii îi zic curvă, dar folosirea acestui cuvânt este abuzivă.


După mine!