Pe vremea când mama era adolescentă, cei de vârsta ei inventaseră (sau poate preluaseră de la părinții lor, nu am idee) un mod de a vorbi aparte. Anume, după fiecare grup de sunete alcătuit din consoană și vocală, adăugau un al doilea grup, în care consoana era întotdeauna p. Spre exemplu, în loc de „caravelă” rosteau „caparapavepelăpă”. Când aveau de-a face cu diftongi, triftongi etc, se adaptau: în loc de „ciocolată” ziceau „ciopocopolapatăpă”, iar pe „recent” îl transformau din mers în „repecepentîpî”. Ei numeau acțiunea asta „vorbirea păsărească”.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 17 august 2016
duminică, 14 august 2016
Halep și creștinii
O mulțime de creștini, din cei care citesc cărți sfinte, se duc slujbe cu regularitate, țin posturile de peste an, dau bănuți pentru catedrale și altele de gen, au obiceiul de a se uita la meciurile de tenis în care joacă Halep, Begu etc. Probabil că ei simt, în sufletul lor, o mare bucurie când Halep reușește o lovitură bună, ca să nu mai vorbesc de momentul în care câștigă meciul. Dacă ar avea o rachetă în mână, poate că acești creștini ar arunca-o până la tavan, în semn de solidaritate cu Halep. Așa însă, ei se mulțumesc să sară de pe scaune, să ridice pumnul și să strige ceva de genul „Bravoooo”.
miercuri, 10 august 2016
Un atac furibund
Am publicat, cu două săptămâni în urmă, în ziarul local din Sinaia, un articol cu titlul ”Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc”. Exprimam acolo opinia că Sinaia merită mai mult și aduceam anumite critici la adresa primarilor care au stat în fruntea orașului după Revoluție.
Astăzi, primesc un atac furibund pe FB, din partea unei domnișoare pe nume Maria Floricică. Fostă angajată (și, poate, reangajată) a primăriei, parteneră de excursii cu city-managerul Panait etc, această domnișoară mă face cu ou și cu oțet pentru că îmi „bălăcăresc” orașul. Prilej cu care urc aici atât articolul meu, cât și atacul domnișoarei. Pentru posteritate.
Astăzi, primesc un atac furibund pe FB, din partea unei domnișoare pe nume Maria Floricică. Fostă angajată (și, poate, reangajată) a primăriei, parteneră de excursii cu city-managerul Panait etc, această domnișoară mă face cu ou și cu oțet pentru că îmi „bălăcăresc” orașul. Prilej cu care urc aici atât articolul meu, cât și atacul domnișoarei. Pentru posteritate.
duminică, 7 august 2016
O poveste a lui Marin Preda
Strigoaica
Era într-o seară din
sărbătorile Crăciunului când m-am întors acasă, în satul meu, din orăşelul unde
intrasem ucenic să învăţ cizmăria. Eram mândru de acest lucru şi voiam mereu să
mă duc să mă vadă foştii mei colegi, altă lume, dar mai ales fetele. De aceea,
într-o seară, când mă întâlnesc cu un coleg de bancă, îi spun că vreau să merg
cu el la şezătoare, şi după ce el îmi spune că chiar ăsta fusese şi gândul lui
înainte de a-i spune eu, plecarăm. Eu nu fusesem niciodată la vreo şezătoare
aşa în regulă şi îl tot întrebam:
— Şi cum e, mă, acolo? Ce
fac ei?
— Lasă că ai să vezi tu,
zicea el, şi botograsul dă Costică mă băgă prin nişte întortochieri dă uliţe
timp de aproape un ceas.
sâmbătă, 6 august 2016
O amintire a lui Coșbuc
Limba nemțească
Venise un fierar neamţ în sat la noi. Dumnezeu ştie de pe
unde. Închiriase o cocioabă şi potcovea caii creştinilor.
Eu, copil de vreo
şapte ani, „absolvent al clasei întâi primare“, mă învârteam toată ziua pe lângă
fierărie. Era vara. Şi-mi dase prin cap să învăţ nemţeşte, ca să mă fudulesc
înaintea tatei, căci el ştia nemţeşte.
Întreb într-o zi pe
neamţ cum se zice pe limba lui apă?
duminică, 31 iulie 2016
O poveste a lui Hemingway
O așteptare de-o zi
Intrase
în cameră ca să închidă fereastra în timp ce mai stăteam în pat şi băgai de
seamă că-i e rău. Tremura, faţa-i era palidă, şi mergea anevoie, ca şi cum i-ar
fi venit greu să se mişte.
— Ce-i cu tine, Schatz?
— Mă doare capul.
— Atunci, du-te mai bine şi culcă-te la loc.
— Nu mă culc. N-am nimic.
— Du-te şi culcă-te. După ce mă-mbrac, vin să văd ce ai.
Când am coborât însă, era îmbrăcat
şi şedea lângă
cămin, avînd aerul unui foarte bolnav şi nefericit băiat de nouă ani. I-am pus mâna pe frunte şi mi-am dat
seama că are febră.
vineri, 29 iulie 2016
Cortina
În cele din urmă, am înțeles un adevăr fundamental. Anume că între oameni există o cortină străvezie, pe care toată lumea detestă să o dea la o parte. Dacă s-ar putea ca nimeni să nu interacționeze în mod nemijlocit cu semenii săi ar fi ideal. Și pentru asta avem, astăzi, internetul. Fiecare se descarcă pe Facebook, pe blog, pe mail, pe chaturi și pe unde mai apucă. După care consideră că nu mai e nimic de făcut în plus.
miercuri, 27 iulie 2016
Grupul de la Ploiești
N-am venit bine din Dublin, că m-a sunat un prieten să mă invite la o întâlnire cu membrii cenaclului „Grupul de la Ploiești”. Ce să fac acolo? Evident, să citesc poezii din cele trei volume ale mele. Sigur că primul meu gând a fost că nu voi fi în stare să citesc în fața unei asistențe. Totuși, m-am dus. În fond, la trei volume dintre care două premiate, nu prea mai ai dreptul să faci mofturi.
marți, 26 iulie 2016
O poveste siriană
Regele orb
A fost odată, în vremurile de demult, un rege care avea trei
feciori. Doi dintre ei erau de la aceeaşi mamă, iar al treilea, de la o alta.
Împăratul, om milostiv, era respectat
de toţi supuşii săi ca un tată. Orice drumeţ poposit la palatul lui era
cinstit, primind mâncare şi bună găzduire. Şi, de aceea, nu era om care să nu-l
iubească. Într-o zi, împăratul orbi şi niciun vraci nu-i putu găsi leacul, până
trecu pe acolo un derviş pribeag. Cînd îl văzu pe regele cel orb, îl întrebă cu
mare milă ce i se întâmplase.
joi, 14 iulie 2016
Numere prime pe tabla de șah
Considerăm o tablă de șah. Se pune întrebarea dacă există posibilitatea ca un cal să plece de pe un câmp oarecare și să parcurgă toate câmpurile tablei, trecând o singură dată prin fiecare. Răspunsul este afirmativ. Indiferent unde am plasa calul, există cel puțin un drum cu proprietatea cerută. Iată un exemplu:
vineri, 8 iulie 2016
Femeia care l-a înfrânt pe Cioran
Dacă întrebi în ziua de azi pe cineva ce îi spune numele Turcan, aproape sigur îți va spune că e vorba de fostul om de încredere al lui Traian Băsescu sau de deputatul Raluca Turcan. Ei bine, nu despre aceștia e vorba aici ci despre scriitorul, teologul și filosoful Nicolae Turcan. Cărțile lui se pot cumpăra inclusiv online, unele se pot descărca gratuit. Credeți-mă că merită efortul.
Pun aici un fragment din „Credința ca filosofie”, unde pot spune că m-am regăsit într-o manieră surprinzătoare. Lectură plăcută!
sâmbătă, 25 iunie 2016
Brexit și limitele democrației
Citesc un titlu imens apărut în Washington Post: The British are frantically Googling what the E.U. is, hours after voting to leave it. Dacă nu e o manipulare a americanilor, care sunt negri pentru că nu mai au un aliat în interiorul UE și dau copite poporului englez, atunci este de-a dreptul înfiorător. Pentru că știrea asta ne spune că poporul englez este cel puțin la fel de needucat ca poporul român.
luni, 20 iunie 2016
Fotbal și educație. Cazul România - Albania
So, ai noștri au plecat cu coada între picioare de la
Euro2016. N-au învins pe nimeni și, la final, au furat-o de la Albania, despre
care spuneau că e o echipă de mâna a doua. Antrenorul - marele general
politician antreprenor etc. Iordănescu, în loc să se furișeze printre pietre ca
să nu-l mai vadă nimeni, a ieșit la înaintare și ne-a potopit cu un milion de
explicații și o afirmație senzațională: „Chiar
nu ne reproșăm nimic! A fost o performanță că am ajuns aici” (nu știu de ce mi
se pare că am mai auzit așa ceva – după ce liberalii au pierdut Bucureștii)
Un excelent articol despre dezastrul Naționalei și al Țării
Triumful mediocrității: „băieții noștri” și părinții lor
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.
joi, 9 iunie 2016
Dezinteres, impotență, sau inconștiență?
Făcând abstracție de
criteriile morale, pentru care am pledat în timpul recent încheiatelor alegeri
locale, ignorând așadar faptul că la Sinaia unul dintre candidați a intrat în
cursă încălcând criteriile de integritate ale propriului partid și fiind, în
plus, trimis în judecată pentru fapte de corupție, realitatea seacă a
rezultatelor arată un singur lucru: acest candidat a făcut o campanie profesionistă
și eficientă, în vreme ce principalul său adversar a avut o campanie destul de
palidă, în care nu a fost ajutat de partidul în numele căruia s-a înscris în
cursă. Voi încerca să găsesc explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.
marți, 7 iunie 2016
Alegerile locale din 2016, sau falimentul moralei
Alegerile locale din 5 iunie mi-au amintit de anii în care partidul lui Corneliu Coposu - PNȚCD, a fost scos de pe scena politică, pentru a ajunge, acum, să nu conteze la vot nici măcar cât un independent mai de Doamne-ajută. Si asta după ce, la un moment dat, țărăniștii erau pe cai mari, participând la guvernare și dând legi importante (vezi, de exemplu, Legea Lupu din anul 2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole).
marți, 24 mai 2016
Un articol publicat în ziarul local al Sinăii
Sinăienii
trebuie să voteze altfel
În
extraordinara poveste a lui Wilhelm Hauff intitulată „Inimă de piatră”,
personajul principal — Peter cărbunarul, merge să ceară ajutor de la un pitic
trăitor în adâncurile Pădurii Negre. Îl găsește și între ei are loc următorul
dialog:
„—
Am obiceiul ca fiecărui om care s-a născut duminica şi vine de mă caută, să-i
împlinesc trei dorinţe. Primele două sunt slobode; pe cea de-a treia pot s-o
resping, dacă văd că-i rea. Prin
urmare, doreşte-ţi ceva, însă, Peter, ceva bun şi folositor.
— Aşa, care va să zică, dacă
pot să-mi doresc ceva pe placul inimii, atunci vreau întâi şi-ntâi să dansez
mai bine decât Regele dansului şi să intru de fiecare dată la cârciumă cu tot
atâţia bani ca şi Ezechiel grasul.
duminică, 8 mai 2016
IAR și DAR în Afganistan
Văd în presă un comunicat al MApN legat de tragedia din Afganistan, unde doi militari români au murit în timpul unui exercițiu de instruire. Iată prima parte a comunicatului:
„Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.”
În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.”
sâmbătă, 7 mai 2016
Tot felul de nunți
La 1 an de la nuntă se spune că e
nunta de hârtie, deoarece, precum hârtia, care se poate rupe atât de
ușor, și căsnicia e fragilă.
La 2 ani se sărbătorește nunta de bumbac.
La 3 ani – nunta de piele.
La 4 ani – nunta de flori, pentru că, după ce a trecut perioada de
obișnuință, celor doi, viața li se pare frumoasă precum o floare.
La 5 ani – nunta de lemn. Iată că deja căsnicia a început să devină
trainică. Lemnul este simbolul cunoașterii și al progresului.
vineri, 6 mai 2016
Bach și velociraptorii
Ceea ce fac eu este complet inutil. Mă gândeam însă că a face
lucruri inutile poate fi un răspuns la absurditatea vieţii. În plus, a face
lucruri inutile şi absurde este mai mult decât a nu face niciun fel de lucruri.
Dar iată că vine un moment în care constaţi că este inutil chiar şi să faci
lucruri inutile. Adică viaţa rămâne la fel de absurdă, indiferent cât este de
util sau de inutil ceea ce faci tu. De fapt, mi se pare o prostie fără seamăn
să te pui cu viaţa şi să faci lucruri ca răspuns la ceea ce face ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)