sâmbătă, 5 august 2017

I.G. Duca despre Regina Maria

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești.
Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.



vineri, 28 iulie 2017

I.G. Duca despre Ferdinand Întregitorul

Înainte de a-i examina mai cu de-amanuntul domnia, se cade să ne întrebăm cine era omul care se urcase pe tronul României, omul pe care soarta îl chemase să conducă destinele țării într-un ceas atât de grav și hotărâtor al dezvoltării noastre naționale. Da, cine era Regele Ferdinand? Mulți își puneau această întrebare, fiindcă deși era de douăzeci și cinci de ani în țară, puțini oameni avuseseră prilejul să-l cunoască.


marți, 18 iulie 2017

Jalnicul spectacol oferit de unele cucoane și cuconițe

Le întâlnești cam prin toate locurile aglomerate: la piață, în mall, în gară, la cinematograf... au de mână un copilaș rotofei, modern îmbrăcat, curățel și dezorientat. Dar nu pentru că tot ce vede el acolo îl fascinează și nu mai știe pe unde să apuce, nu pentru asta este dezorientat, ci pentru că doamna care-l ține de mână și despre care vorbeam, îl potopește cu sfaturi: 


sâmbătă, 15 iulie 2017

Cerul înstelat și legea morală

Două lucruri umplu mintea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adesea și mai străduitor se îndreaptă reflecția asupra lor: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Aceste două lucruri n-am nevoie să le caut și să le bănuiesc numai, ca și cum ar fi învăluite în întuneric sau s-ar afla într-o regiune transcendentă, în afară de orizontul meu; eu le văd înaintea mea și le leg nemijlocit de conștiința existenței mele. 


luni, 3 iulie 2017

Despre multe feluri de plăcinte (1)

La ţăran, hrana cea mai de căpetenie e „păpuşoiul”, din acesta face mălaiul sau pâinea de păpuşoi coaptă în cuptor şi mămăliga pe care o fierbe în toate zilele, despre care zice rusul:
Faci mămăliga, măi Ivane,
Fie crudă, numai mare!
Din mămăligă se face „urs”, un boţ rotund de mămăligă în mijlocul căruia pui brânză de oi şi-l pui pe jăratec să se prăjească. Tot din făina de păpuşoi se face se face la stână „balmuşul”, o mămăligă rară, fiartă pe jintiţă, în care, când se mestecă, pun unt. Balmoş se poate face şi acasă pe smântână, - se mănâncă ca un fel de bucate cu lingura. Mămăliga se mănâncă cu orice mâncare, numai cât cu mâncare de făină se înţelege că nu. Alăturea cu mămăliga, târgovăţul mănâncă pâine de grâu, - pâinea de secară e la români puţin cunoscută. Doară când nu erau păpuşoi pe la ţară, se făcea pâine de secară, altădată şi de orz, dacă nici secară nu era.


joi, 22 iunie 2017

O poezie a sceleratului Vasile Militaru


Miroase-a stârv, Române, în ţara ta cu floare!...
De unde oare vine atâta grea duhoare?...
Din casa ta săracă, cinstitule plugar,
Pe care-o tot spoeşte nevastă-ta cu var?...
Din casa ta umilă şi fără de noroc,
In care freacă’n palme nevasta-ţi busuioc?...


vineri, 16 iunie 2017

Șansa PSD se numește Grindeanu

Dacă Sorin Grindeanu nu este de unul singur, dacă există o grupare în PSD care mai crede în principiile demult uitate ale partidului, în corectitudine, atunci există o șansă reală de reformare a formațiunii. Nu este posibil ca într-un partid-mamut precum PSD să existe doar infractori, lichele, indivizi amorali, șulfe, trădători și politruci cu metehne totalitare. Cu siguranță și în PSD există oameni de bună calitate, din cei care cred în valorile stângii autentice și care își fac cruce văzând la ce malversațiuni se dedă banda lui Dragnea pentru a-și asigura dominația absolută în partid. Ei bine, dacă acești oameni consideră că sunt reprezentați mai bine de Grindeanu decât de Firea, Olguța sau Codrin Ștefănescu, atunci putem spera că PSD ar putea să se transforme în ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: un partid social democrat.


marți, 13 iunie 2017

După 27 de ani, criminalii în fața justiției

Aztăzi, marți 13, am aflat de la televizor că Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma și încă vreo 20 de ticăloși au fost trimiși în judecată în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, pentru crime impotriva umanității. Asta se întâmplă după 27 de ani, însă pentru mine nu are nicio importanță în acest moment. Îmi amintesc cum mă rugam în vremea aia „Doamne, dă să trăiesc să-l văd pe Iliescu în fața tribunalului” și iată că dorința mi-a fost ascultată.


sâmbătă, 27 mai 2017

O carte la îndemâna oricui

Din excelentissima carte „Marele plan” scrisă de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow, urc aici un glosar de termeni utilizați pe parcursul expunerii. Ideea e că dacă un om este cât de cât familiarizat cu astfel de noțiuni, mai greu o să-l auzi vorbind despre forțe malefice, energii bubulice, reîncarnare, pedeapsa veșnică, greutatea sufletului, vindecarea cu apă și altele din aceeași gamă. Dar cei mai mulți preferă să nu citească așa ceva, pentru că ei știu dinainte că e vorba de prostii. Și, în fond, e mai simplu să crezi că ai făcut tuberculoză datorită păcatelor părinților tăi, decât să îți încarci mintea cu denumiri ca „bacilul Koch” și să accepți că te-ai îmbolnăvit fiindcă ți-a strănutat un alt bolnav în față.



vineri, 26 mai 2017

Scapă cine poate!

Zic ortodocșii că după moarte, sufletul are de trecut prin 20 de „vămi ale văzduhului”. La fiecare din ele, dracii îl învinuiesc de anumite păcate, iar îngerii caută să-l scape, fie dovedind că dracii mint de sting, fie anulând păcatele prin faptele bune săvărșite de omul din care a plecat sufletul respectiv. Dacă nu există faptele bune suficiente, se ajunge la o vamă unde îngerii nu mai au ce să facă și sufletul este luat de draci și dus în iad. 
Citind amănunte despre cele 20 de vămi, te ia groaza în maximum un minut. Pentru că nimeni nu pare a avea vreo șansă de a scăpa cu fața curată și a ajunge în rai. Citiți, așadar:


marți, 23 mai 2017

Trump, guvernele și măcelul de la Manchester

Nu sunt nici pe departe un priceput în chestiunea teroriștilor. Nu vreau să am de-a face cu așa ceva și sper ca Dumnezeu să-mi apere copilul de nebunia celor care se detonează, pun bombe, intră în mulțime cu camioanele etc. Mă uit cu groază la știrile care-mi povestesc ce s-a întâmplat la Manchester, unde au fost uciși tineri - adolescenți și copii, strânși să o vadă pe Ariana Grande. Îmi spun că dacă aș avea ocazia să o fac, i-aș lichida fără ezitare pe toți cei care pun la cale astfel de orori.


luni, 15 mai 2017

Animale din Anglia

Animale din Anglia şi Scoţia,
Din toate ţările, de sub mulţi sori,
Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,
Despre anii cei de aur viitori.



joi, 4 mai 2017

HAȘURAT - un SF de Francis Carsac

Sunt un idiot!
În viaţa mea, destul de lungă, caracterul mi-a jucat o mulţime de feste, dar niciodată n-am regretat în asemenea măsură o explozie de mânie. Când te gândeşti că am avut în mâinile mele secretul comunicaţiilor interplanetare, poate chiar al călătoriilor interplanetare… şi că l-am distrus prosteşte, dintr-o ţâfnă.


duminică, 30 aprilie 2017

Armaghedodonul

Dodonii care sălășluiesc, cel puțin sufletește, în rămășițele imperiului sovietic, au nevoie imperioasă, pentru a putea exista, de un bârlog personal. Bârlogul este un spațiu fără ferestre, în care dodonul se introduce și în care se simte în siguranță. El se poate așeza pe vine sau culcat în dreptul intrării și de acolo poate slobozi către exterior felurite imprecații, blesteme, acuzații, prevestiri, avertismente etc. Așa cum recunoști un câine după lătrat sau un motor după turație, pe dodonul bârlogar  îl recunoști după discurs.



sâmbătă, 29 aprilie 2017

Fetița ucisă în munți - e tatăl vinovat?

Dacă există, așa cum cred eu, un determinism care guvernează timpul și viața, în sensul că fiecare secundă o determină pe următoarea, atunci nașterea copilului tău este un eveniment care-ți aruncă pe umeri o responsabilitate imensă pentru tot ce urmează să li se întâmple urmașilor tăi. 


sâmbătă, 15 aprilie 2017

Apocalipsa lui Petru

Iată fragmente din Apocalipsa lui Petru, datând din sec II al mileniului trecut, în care sunt descrise pentru întâia oară chinurile iadului. De aici se va fi inspirat Hieronymus Bosch în picturile lui. Acest text este apocrif, adică nu e recunoscut de Biserică printre scrierile canonice. Totuși, el a fost scris, este autentic și merită interesul nostru, a celor care ne frământăm cu privire la ce-o să pățim dacă vom merge în Iad.


vineri, 14 aprilie 2017

Întoarcerea lui Ghiță

Cu numai două zile înainte de Paști, Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. Fizionomie schimbată, acte false, toată recuzita pe care o știm de mici din filmele cu spioni. Sincer să fiu, mie de la bun început mi s-a părut ceva dubios în dispariția acestui individ sinistru. Prea ușor a fugit el chiar de sub nasul polițiștilor. Și sigur că asta te face să te gândești la o conspirație. Mai ales că ceea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului. 


vineri, 7 aprilie 2017

Trump contra Bashar Chimicul

Lucrurile sunt destul de simple. Trump a decis atacarea Siriei. Bineînțeles că printre noi există destui care sunt împotrivă. De ce? Pentru că ei își pun speranțele în Putin. Mă refer la toate speranțele - ei vor să trăiască într-o Rusie globală. Așa că dă-i și combate și vituperează. Cum excelent observa Radu Ghelmez, când vine vorba de luat apărarea lui Putin, care, cum se știe, este un sprijinitor al regimului criminal Assad, acești indivizi caută să ascundă sau măcar să distorsioneze realitatea. Despre atrocitățile săvârșite de Bashar Chimicul, cum ar fi spre exemplu uciderea în chinuri a copiilor cu ajutorul gazului sarin, ei discută folosind una sau mai multe dintre următoarele strategii viciate din punct de vedere moral:



miercuri, 29 martie 2017

Ce i-ar face românii Elenei Udrea

Ieri, 28.03, am aflat sentința dată de prima instanță în dosarul „Gala Bute”. Personajul cel mai important implicat în acest caz este fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea. Ea a primit o condamnare la 6 ani de închisoare și trebuie să restituie sume foarte mari, de ordinul milioanelor de euro. Urmează, desigur, apelul, la care orice este posibil, inclusiv ca Elena Udrea să fie achitată sau să primească 21 de ani, așa cum a cerut DNA. Până atunci, este de remarcat și analizat modul în care românii reacționează la aflarea veștii.




vineri, 24 martie 2017

Dincolo de certificatul de deces

12.Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
13.„Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
14.Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
15.Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.


După mine!