Imi plac pisicile. Asta e adevarul gol-goluţ: de cand ma ştiu am indragit felinele. Am avut, pana sa plec din Sinaia, zeci de pisici. Una dintre primele a fost Micio. Numele asta il avea de la bunica şi imi aduc aminte ca ma enerva foarte tare pentru ca nu avea niciun ţ şi niciun ş. Mi se parea foarte important ca numele unei pisici sa aiba accente ascuţite, ca sa şi-l poata recunoaste rapid. Cand a murit, am dus-o in padure si i-am facut un mormant in toata regula, cu cruce din doua crenguţe legate cu sarma, cu gard, poarta şi alee de acces facute din pietricele albe. Bineinţeles ca am plans de nu ma mai puteam opri.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 10 august 2011
marți, 9 august 2011
Interlopul și brancardierul
Știrea zilei: un interlop a înjunghiat un brancardier. Foarte rău. Brancardierii sunt niște tipi de treabă. Dupa cum ne spune ziarul Adevărul: Majoritatea brancardierilor ies la pensie din motive medicale, doborâţi de o muncă de Sisif: căratul pacienţilor în braţe sau pe targă. Toată ziua îşi îndoaie spinarea sub greutatea pacienţilor. Dar iată cum se văicărește chiar unul dintre ei: "„Orice nou angajat trebuie să stea o lună de zile pe lângă unul sau doi brancardieri ca să înveţe meseria.
Folclor maramuresean
Mult mă mir de cel ce tace.
Cu inima lui ce face?
Că eu şuier şi horesc
Şi numa nu nebunesc.
Dorul de la inimioară
Te face să horeşti iară.
Când de dor te chinuieşti
Musai ca să tot horeşti,
Ca să nu înebuneşti.
Oare ce zic Antenele din GB?
La Londra, un tip este batut si zace pe trotuar sangerand. Vine un alt tip si-l ajuta sa se ridice, apoi apare un al treilea, care-i ia ce avea prin rucsac si arunca in stanga si in dreapta. Daca n-ati vazut, uitati-va.
Dupa aia, ganditi-va ce ar fi fost la noi pe televiziuni daca scena respectiva ar fi fost filmata aici. Incepand cu Bogdan Chirieac, continuand cu Bulai, Snecher, Grecu, Badea, Ciuvica, Gadea etc si terminand cu Ponta si Antonescu, cu totii s-ar fi repezit sa foloseasca acest clip drept pretext pentru a sustine sus si tare ca asa ceva nu se poate decat in Romania, ca la asa o treaba ministrul de interne al oricarui stat civilizat si-ar fi depus demisia din minutul doi, ca aici s-a ajuns datorita execrabilei guvernari PDL si catastrofalei prestatii a lui Emil Boc si uite-asa, zile si nopti intregi. Spre comparatie, as fi tare curios sa vad cum comenteaza televiziunile din GB.
Vechituri
Se plang unii ca nu mai scapam odata de anumiti politicieni, pe care-i tot vedem la televizor de la Revolutie incoace. Asa e, ar trebui sa ne mai scapam odata de ei. Nu stiu cine nu se bucura acum ca nu-i mai vede pe alde Cosmanca, Hrebenciuc, Vacaroiu, Quintus, Rodica Stanoiu, Victor Babiuc si alte specimene.
Nu la fel stau lucrurile cu oamenii de televiziune. Am dat din intamplare peste Emisiunea in Limba Maghiara, care se transmite nu mai stiu in ce zi pe unul din canalele publice. Ei bine, cine prezenta oare emisiunea? Aceeasi individa care o prezenta si pe vremea lui Horia, Closca si Crisan, o oarecare Magdolna Grosu.
Oare maghiarii nu s-au saturat sa o vada? Nu le-ar placea si lor ceva nou si proaspat? Sau te pomeni ca nu se uita nimeni la emisiunea aia si atunci oricum nu mai conteaza?
Visul s-a terminat
E o moda sa fii optimist, increzator, si sa o spui raspicat. Daca esti om politic mai ales, trebuie sa faci asta cu fiecare prilej. Nu stiu cine gusta asa ceva, dar mie mi se pare o tampenie uriasa.
Sa ne uitam la Obama, tipul care conduce lumea doar pentru ca l-a facut mama-sa negru si a avut norocul sa traiasca in America, in vremea dictaturii lui political correctness. Ce declara el, subliniindu-si spusele cu o gesticulatie ca a personajelor de desene animate? "Indiferent ce spun unele agentii, Statele Unite au fost si vor fi mereu o tara cu rating maxim". I-auzi braul! Adica poate sa vina si mama crizei, sa dispara si dolarul, agentiile de rating sa fie desfiintate prin lege si staff-urile lor condamnate la ocna, SUA vor fi tot in frunte. Poate cineva normal la cap sa creada asa ceva? Sau astea sunt imbarbatari pentru idioti, pentru aia care casca gurile la ce croncane politicienii si cred orice li se spune? Tot Obama, dupa ce talibanii au doborat un elicopter in care se aflau vreo 30 de americani: "SUA vor reusi in Afganistan". Hai ca asta e prea de tot! Rusii au reusit vreo noua ani, din 1979 cand au cotropit Afganistanul si pana in 1988, cand s-au retras. Din 2001 si pana in prezent, cei care reusesc sunt americanii. Ei merg inainte, victoriosi si vor invinge, chiar daca asta se va intampla peste 180 de ani.
Sincer sa fiu, cred ca americanii ar cam trebui sa recunoasca un lucru evident: au luat teapa cu Obama. America e down, s-a terminat cu visul lor. Si nu stiu cum sa spun, dar parca nu-mi pare rau.
luni, 8 august 2011
O povestire a lui Tudor Octavian
Coincidenţele
Viaţa lui Vasile B. a stat, chiar din ziua în care s-a născut, sub semnul unor simpatice coincidenţe. A venit pe lume, în timp ce în cealaltă odaie radioul anunţa moartea lui Goga, în Bucureşti se pregăteau festivităţile pentru celebrarea a 90 de ani de la moartea lui Eminescu, iar taică-său se făcea pulbere de bucurie la aceeaşi masă la care, exact cincizeci de ani mai tîrziu, avea să se îmbete, din cu totul alte motive, Fănuş Neagu. Mai trebuie spus că trecuseră 13 zile de cînd ruşii invadaseră Finlanda, dar că greva textiliştilor de la „Galia” avea să mai dureze încă o lună şi jumătate fără să deranjeze pe nimeni.
Singuratatea absoluta
CAT DE DEPARTE SUNT TOATE!
Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colţ îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuieşte zgomotul şi complicaţiile acestei lumi să nu mai aibă niciun ecou? Am renunţa atunci la cultură şi la ambiţii, am pierde totul şi n-am câştiga nimic. Dar ce să câştigi în lumea aceasta? Sunt unii pentru care orice câştig n-are nicio importanţă, care sunt iremediabil nefericiţi şi singuri. Suntem toţi atât de închişi unul altuia! Si dacă am fi atât de deschişi încât să primim totul de la celălalt sau să-i citim în suflet până în adâncuri, cu cât i-am lumina destinul? Suntem atât de singuri în viaţă, încât te întrebi dacă singurătatea agoniei nu este un simbol al existenţei umane. Este un semn de mare deficienţă în voinţa de a trăi şi a muri în societate. Mai pot exista mângâieri în momentele din urmă? De o mie de ori este mai preferabil să mori undeva singur şi părăsit, când nevăzându-te nimeni poţi să te stingi fără teatru şi poză. Mi-e scârbă de oamenii care în agonie se stăpânesc şi îşi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sunt arzătoare decât în singurătate. Toţi aceia care se vor înconjuraţi în agonie de prieteni o fac dintr-o frică şi dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale. Ei vor să-şi uite, în momentul capital, de moarte. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu încuie uşa ca să suporte senzaţiile acelea nebune cu o luciditate şi o teamă dincolo de orice limită?
Suntem atât de separaţi de toate! Si tot ceea ce este, nu e inaccesibil? Moartea cea mai adâncă şi mai organică este moartea din singurătate, când însăşi lumina este un principiu de moarte. În astfel de momente eşti separat de viaţă, de iubire, de zîmbete, de prieteni şi chiar de moarte. Si te întrebi, paradoxal, dacă mai există altceva decât neantul lumii şi al tău.
Emil Cioran - Pe culmile disperării
Prosti de bubuie
Exista o sumedenie de povesti in care un amarat care nu are nici dupa ce bea apa prinde un peste de aur si, in loc sa-l faca friptura il arunca inapoi in mare, primind in schimb promisiunea ca i se vor indeplini trei dorinte. Lucrul care te mira de la bun inceput este ca un peste de aur care poate implini dorintele, nu e in stare sa scape si singur din navodul pescarului, sau si mai bine, sa nici nu se lase prins. Dar pesemne ca pestele vrea sa il puna la incercare pe umilul pescar, sa vada daca are suflet bun si il elibereaza. Nu stiu ce s-ar intampla daca pescarul ar zice: "Dar ce, crezi ca sunt tampit sa-ti dau drumul? Nu dau eu vrabia din mana pe cioara de pe gard, ce garantie am ca-mi si implinesti dorintele?" Probabil ca atunci pestele si-ar indeplini siesi o dorinta, anume de a fi inapoi in apele marii si cu asta s-ar termina totul. Iar pescarul si-ar da pumni in cap pentru ca a avut o sansa si a risipit-o.
Dar in poveste, pescarul elibereaza pestele si se duce acasa. Acolo incepe sa se certe cu nevasta, pentru ca el zice ca vrea bogatie, ea ca mai buna e sanatatea. Intre timp, ea face mancare pentru cina, ceva foarte saracacios. Individul spune: "ce n-as da sa am niste carnati la cina" si imediat apare un sir de carnati. Scandalul e cat casa, femeia zbiara, el se enerveaza si zice: "ce n-as da sa ti se lipeasca de nas un carnat". Zis si facut. Ei, ceea ce urmeaza e de un farmec aparte. Tipul, pentru ca-si iubeste sotia urlatoare, foloseste a treia dorinta si dezlipeste carnatul de pe nasul ei. Asta arata ca amandoi sunt prosti de bubuie. Pentru ca nu-i duce mintea sa gaseasca o solutie simpla. Eu, daca as fi fost in locul individului, as fi zis asa: "a treia dorinta este sa mi se mai indeplineasca inca zece dorinte". Prima ar fi fost dezlipirea carnatului, dupa care ar fi urmat si bogatia si sanatatea si cine stie ce si-ar mai fi putut dori cei doi fraieri. Daca ar fi vrut cu tot dinadinsul, idiotii ar fi putut ajunge nemuritori, ar fi putut sa afle leacurile tuturor bolilor, sa afle unde sunt planete pe care pot trai oamenii si sa le colonizeze, ce mai, ar fi fost practic atotputernici. Dar deh, daca nu i-a dus mintea...
sâmbătă, 6 august 2011
Umbrele și papuci
Stau și mă întreb: de ce această nostalgie, această dorință aproape fizică de a fi din nou copil, în Sinaia anilor 70. De ce îmi dau lacrimile când mă gândesc la Valea Rea, la Opler, la băieții din 23 August (Ferdinand acum), la toți oamenii care mi-au populat copilăria și dintre care mulți nu mai sunt în viață? De ce aproape nu mai pot privi o poză cu tata fără să mă cuprindă rapid sentimentul că nimic nu mai are rost? Ceva trebuie să fie, o explicație trebuie să existe. Am trăit cumva greșit, am ratat ceva, altfel nu-mi pot explica. Probabil că la nivel de subconștient, trăiesc cu credința că dacă m-aș întoarce și aș lua-o de la început, totul ar fi altfel. Dar ce anume? Ce nu e OK, ce e defect, ce am făcut sau ce nu am făcut, pentru ce plătesc acum?
Îmi vine în minte povestea unei mame care avea doi băieți și plângea mereu de nefericire. Unul din ei vindea umbrele, celălalt vindea papuci de plajă. Când era soare, femeia plângea pentru că primul băiat nu va vinde umbrele. Când ploua, plângea pentru că al doilea nu va vinde papuci. Și nu-și dădea seama că de fapt avea toate motivele să fie fericită în fiecare zi. Acelei femei i-a deschis cineva ochii. Mie mi-i va deschide cineva?
Îmi vine în minte povestea unei mame care avea doi băieți și plângea mereu de nefericire. Unul din ei vindea umbrele, celălalt vindea papuci de plajă. Când era soare, femeia plângea pentru că primul băiat nu va vinde umbrele. Când ploua, plângea pentru că al doilea nu va vinde papuci. Și nu-și dădea seama că de fapt avea toate motivele să fie fericită în fiecare zi. Acelei femei i-a deschis cineva ochii. Mie mi-i va deschide cineva?
Cum era sa cant cu Pasarea Colibri
Cand faci ordine, gasesti lucruri despre care nu ai fi crezut ca mai exista pe undeva. Asa am patit eu acum, indeletnicindu-ma cu aranjarea pozelor pe care le-a strans mama de-a lungul timpului. Printre ele, am gasit ceva foarte interesant: invitatia la lansarea candidaturii mele pentru fotoliul de primar al Sinaii, din anul 2000.
Baba și polițistul
Din când în când, într-un bloc oarecare dintr-un oraş oarecare, un individ pune mâna pe un par, un cuţit, ori pe un pistol, apoi îşi rupe în bătaie vecinul, îl înjunghie sau îl împuşcă. Mi se pare ceva firesc: unii oameni ajung la capătul răbdărilor şi doresc ca problema lor să fie soluţionată în chiar acea clipă, nu după 18 ani de procese. Am trecut şi eu prin momente în care doar puţin mi-a lipsit până să pun mâna pe topor, aşa că îi înţeleg perfect pe cei care trec la fapte.
O pedeapsa infricosatoare
Acum vreo ora, m-am hotarat sa dau o fuga pana la piata. Am de gand sa fac o mancare de vinete si imi lipseau cativa ardei - si grasi si iuti. Cand am coborat, in usa blocului am dat peste o negresa supraincarcata. Stiam ca la noi in bloc stau cu chirie niste negrese, dar pana azi habar n-am avut unde anume. Vazand ca duce nu stiu cate bagaje, am intrebat-o daca vrea s-o ajut. N-a inteles, stie romana cat stiu eu limba alora de prin Mali. A dat-o pe engleza. OK, am intrebat-o in engleza. Mi-a adresat un zambet larg si mi-a atras atentia ca geamantanul e foarte greu. I-am spus ca sunt un tip puternic si am insfacat geamantanul. Avea dreptate, era greu. Dar nu asta a fost problema. Cred ca am descoperit o noua lege de tip Murphy: "daca dai in scara blocului peste o negresa supraincarcata si te oferi sa-i duci un geamantan, cu siguranta o sa trebuiasca sa-l duci pana la ultimul etaj". Asa ca asta a fost, am carat geamantanul ala pana la acoperis.
Cand am iesit in canicula, alta belea: se auzeau niste manele la maximum, ceva atat de dezgustator incat mi-a venit sa fac cale-ntoarsa. Dar nu pot face vinete fara ardei, asa ca am mers mai departe. Muzica venea din curtea unei case de tigani. Adevarul e ca in aproape zece ani de cand stau aici, nu m-au deranjat niciodata. Asa ca am zis: treaca de la mine.
Dar cred ca asta ar fi o pedeapsa cu care daca as fi amenintat, as semna orice mi s-ar baga sub nas: sa car bagaje de negrese opt ore pe zi, pe manele date la maximum de tigani!
vineri, 5 august 2011
O poezie a lui Lucian Blaga
Veniţi după mine, tovarăşi!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.
C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.
C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Atacul expiratilor
Se apropie campania electorala. OK, o astept cu mare interes, ca sa plec la minimum 500 de kilometri de Timisoara. Stiu de pe-acum: o sa castige din nou Ciuhandu, asta o sa castige pana moare, il voteaza banatenii la greu. Nu pentru ca ar fi facut el ceva de soi pe-aici, dar asa gandesc ei, mai incet. Nu vreau sa-mi mai bat capul cu acest rebut al Revolutiei. Ma uit insa la televizor si ce vad? Iarasi au aparut, precum corbii, fel de fel de expirati care, dupa ce-au nenorocit tara asta, vin acum sa povesteasca despre cat de dibaci au fost si cum ne-au scos din tot felul de situatii periculoase. Din punctul asta de vedere, am toata stima pentru Tariceanu. Macar sta in banca lui, nu-l vezi alergand prin toate studiourile. Chiar si A.Nastase sta mai la fereala, ceea ce e un punct in favoarea lui. Dar Petre Roman, Victor Ciorbea, Athanasiu, Androneasca, WC Tudor, Vosganian, parca nu mai au nicio alta ocupatie in viata decat sa ne lamureasca pe noi, fraierii, cum sta treaba cu politica, cat au fost ei de patrioti, inteligenti, buni politicieni, buni guvernanti si cat de rai sunt astia care fac acum politica si guvernare. Pana nu demult, venea si Emil Constantinescu si facea totul praf in jur, ca sa ne fie clar ca singurul presedinte adevarat al Romaniei a fost doar el si ca in urmatorul mileniu nu se va naste un altul care sa-l egaleze. Ba avea tupeul sa se arate si Iliescu, piaza-rea a acestei tari, care inca nu a platit pentru mortii Revolutiei.
Ceea ce intrece insa orice limita, este reaparitia lui Zoe Petre. Nici nu mai am cuvinte. Nu vreau sa scriu despre aceasta femeie, nu, nu, nu, este dincolo de puterea mea de a zugravi un personaj. Mai bine pun o poza, desi asta o sa ma coste un flacon de emetiral.
Underwear
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa ce fac dus, imi abandonez in vana, pentru o vreme, chilotii si ciorapii. Explicatia e simpla: ma simt atat de bine dupa ce am facut dus, incat nu mai am niciun chef sa ma ocup de spalat rufe, cu atat mai putin chiloti si ciorapi. Ii las in vana, cu gand sa-i spal mai tarziu, dupa ce ma relaxez zacand pe vreo canapea. De cele mai multe ori, insa, ii uit acolo, ceea ce a condus-o pe Maria sa lipeasca pe usa de la baie urmatorul afis:
Afisul Mariei - se observa ca aduce cu un body |
Trei povestiri de Slavomir Mrozek
Insula comorilor
Defrişând cu săbiile jungla, înaintam treptat în inima insulei. In sfârşit, ne aflam pe drumul cel bun. Incă un ultim efort şi urma să descoperim comoara legendară a Căpitanului Morgan.
- Aici, spuse Gucio, tovarăşul meu, şi înfipse sabia în pământ, sub un baobab imens. Era locul care, pe planul cifrat trasat cândva de mâna Căpitanului, fusese însemnat cu o cruce.
Am aruncat săbiile şi am luat o lopată. In scurt timp, am dat de un schelet uman.
- E-n regulă, spuse Gucio, sub schelet trebuie să fie cufărul.
joi, 4 august 2011
Muste si furnici
Ce-a mai iesit pe piata barfelor din media: Andrei Plesu, zis si Capcaunul Cumsecade, pe vremea cat era consilier la Cotroceni, ardea furnici cu ochelarii. Aha. Deci se plictisea si ca sa-si treaca vremea, folosea ochelarii ca lentile pentru carbonizat furnici. Excelent, sper sa fie adevarat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)