Imi plac pisicile. Asta e adevarul gol-goluţ: de cand ma ştiu am indragit felinele. Am avut, pana sa plec din Sinaia, zeci de pisici. Una dintre primele a fost Micio. Numele asta il avea de la bunica şi imi aduc aminte ca ma enerva foarte tare pentru ca nu avea niciun ţ şi niciun ş. Mi se parea foarte important ca numele unei pisici sa aiba accente ascuţite, ca sa şi-l poata recunoaste rapid. Cand a murit, am dus-o in padure si i-am facut un mormant in toata regula, cu cruce din doua crenguţe legate cu sarma, cu gard, poarta şi alee de acces facute din pietricele albe. Bineinţeles ca am plans de nu ma mai puteam opri.
Mai tarziu, am avut şi cate trei pisici odata. Stateam la parterul vilei din Calea Codrului şi sub geamuri aveam jardiniere. Pisicile se plimbau pe acolo cu multa graţie. Singura problema era iarna, cand trebuia sa le deschizi geamurile ca sa intre şi sa iasa.
Mai tarziu, am avut şi cate trei pisici odata. Stateam la parterul vilei din Calea Codrului şi sub geamuri aveam jardiniere. Pisicile se plimbau pe acolo cu multa graţie. Singura problema era iarna, cand trebuia sa le deschizi geamurile ca sa intre şi sa iasa.
 |
| Eu, pe geam in Calea Codrului. Sub geamuri, jardinierele |
Probabil ca o sa mai scriu despre pisicile mele şi despre felul in care am incercat sa ma scap de ele in momentul in care am hotarat sa plec din Sinaia.
 |
| Cu o pisica al carei nume l-am uitat si cu cei mai iubiti pantaloni ai adolescentei |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu