luni, 1 august 2011

O satira a lui Anton Bacalbasa

BĂIEŢII LUI BRĂTIANU
 Subscrisul, domn Rigolo, român, major, domiciliat în câmpul vast al Democraţiei, am deschis ochii politici, ca să zic aşa, pe la 1885.
Era pe vremea când marele bărbat de stat Radu Mihai făcea scamatorii cu ceasornicele, ca un al doilea proroc al lui Andronic-Apă-de-aur.
Ca orice tânăr cu viitor, citeam ziare şi mergeam la Cameră în zilele când se dădeau reprezentaţii „furtunoase”.
Ei bine, trebuie să spun aci că grozav mă uimea marele cetăţean Ion Brătianu! Avea el, în felul lui de a spune lucrurile, un ce special, pe care nimeni nu l-a putut moşteni.

Îţi spunea că lumea a avut întâi pictura şi pe urmă arhitectura; îţi vorbea de războiul lui Traian cu turcii; te pisa cu Gorciakov(1), cu Napoleon şi cu Cavour(2) când era vorba de Maican, şi aşa mai încolo.
Cinic de felul meu, nu pricepeam cum toată lumea aia, Dimancea, Epurescu, Robescu şi toţi asociaţii lor puteau să asculte, şi să admită, şi să aplaude comicăriile bătrânului cu părul creţ.
Făceam reflecţii în gura mare asupra acestei nedomiriri.
Ei bine, regulat venea câte un cetăţean matur care-mi spunea:
— N-are a face, tinere. E el aşa cum e, dar trebuie să-l tolerăm... fiindcă e Ion Brătianu.
Şi cetăţeanul mă părăsea, crezându-mă convins, pe când eu eram mai sceptic ca oricând.
Anton Bacalbasa
 ...Sunt de atunci atâţia ani. Şi din nou presa îmi semnalează o sumedenie de prostii oficiale:
Unul inundă Galaţii şi apoi pune pe olandezi să pompeze apa cu o tulumbă mare şi cu o cheltuială şi mai mare;
Altul anunţă reforme teribile şi, când colo, dă un kilogram de tutun lui Gogu Cantacuzino şi lui Tache Protopopescu; sau:
S-apucă să-nveţe el, pârciul cu caş la gură, pe arheologii ţării superioritatea istorică a cazanului asupra Porţilor-de-Fier şi aşa mai la vale.
Stau şi mă-ntreb:
— Cine sunt ăştia? Cum îi suportă lumea? Ce are Kiriţopolu, Dimancea şi Epurescu de se închină aşa ăstor băieţi cu părul creţ?
Dar din nou un cetăţean matur vine şi-mi spune:
— N-are a face, tinere. Sunt ei aşa cum sunt, dar trebuie să-i tolerăm... fiindcă sunt băieţii lui Ion Brătianu.
...În inima mea de Rigolo o indignare se naşte, şi strig:
     — Dar bine, la ce generaţie o să se amortizeze odată privilegiul brătienist? Dreptul la prostie e oare sacru, inviolabil şi etern?


(1) Gorciakov Alexandru (1798—1883) — om politic rus, diplomat care a reprezentat Rusia la multe congrese.
(2) Cavour Camillo Benso (1810—1861) — om de stat italian, ideolog şi conducător al nobilimii liberale moderate şi al burgheziei monarhiste piemonteze. Ca adversar al Austriei şi aliat al lui Napoleon al III-lea, Cavour a susţinut Unirea Ţărilor Române.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!