Baba și polițistul

Din când în când, într-un bloc oarecare dintr-un oraş oarecare, un individ pune mâna pe un par, un cuţit, ori pe un pistol, apoi îşi rupe în bătaie vecinul, îl înjunghie sau îl împuşcă. Mi se pare ceva firesc: unii oameni ajung la capătul răbdărilor şi doresc ca problema lor să fie soluţionată în chiar acea clipă, nu după 18 ani de procese. Am trecut şi eu prin momente în care doar puţin mi-a lipsit până să pun mâna pe topor, aşa că îi înţeleg perfect pe cei care trec la fapte.
Ceea ce mi se pare de tot hazul, este felul în care se fac reportajele în astfel de situaţii. Întotdeauna, fără excepţie, este intervievat un poliţist, apoi unul sau doi vecini. Poliţistul, în 98% dintre cazuri, relatează faptele cu exces de gerunziu, aşa cum a învăţat la şcoala de poliţie: „numitul Cutărescu, venind acasă şi constatând că vecinul Icsulescu bate nişte cuie în pereţi, deranjând liniştea din scara blocului, a luat un cuţit şi i l-a înfipt în braţul drept, producându-i leziuni de gradul doi, încălcând astfel legea x, paragraful y, aliniatul z etc, ulterior ameninţând că o să treacă şi la alte acţiuni de acelaşi fel”. După ce se produce poliţistul, întotdeauna, dar absolut fără excepţie, apare o babă care spune aşa: „vai, dar nu aş fi crezut aşa ceva, era un băiat liniştit, respectuos, nu credeam că poate să facă lucrul ăsta”. Baba asta mă face să mă stric de râs, pentru că nu mă mai satur să văd ce conexiuni ciudate pot face oamenii. Carevasăzică, de la un tip care te salută frumos când te întâlneşti cu el, nu te poţi aştepta să împlânte cuţitul în cineva care l-a scos din sărite. Nu, pentru nimic în lume! Unul care bagă cuţitul nu te salută, el se uită neapărat chiondorâș, mârâie ceva printre dinţi când trece pe lângă tine şi îi curg clăbuci pe la colţurile gurii. No comment!