Trei povestiri de Slavomir Mrozek

Insula comorilor  

Defrişând cu săbiile jungla, înaintam treptat în inima insulei. In sfârşit, ne aflam pe drumul cel bun. Incă un ultim efort şi urma să descoperim comoara legendară a Căpitanului Morgan.

- Aici, spuse Gucio, tovarăşul meu, şi înfipse sabia în pământ, sub un baobab imens. Era locul care, pe planul cifrat trasat cândva de mâna Căpitanului, fusese însemnat cu o cruce.

Am aruncat săbiile şi am luat o lopată. In scurt timp, am dat de un schelet uman.

- E-n regulă, spuse Gucio, sub schelet trebuie să fie cufărul.

Mrozek. In spate, pe scaun, o admiratoare nedisimulata.

Era. L-am scos şi l-am pus sub baobab. Soarele se afla la zenit, maimuţele agitate săreau din creangă în creangă, scheletul îşi rânjea dinţii. Gâfâind, ne-am aşezat pe cufăr.

- Cincisprezece ani, zise iarăşi Gucio.

     Atâta timp se scursese de când începuserăm să căutăm comoara.

Am stins ţigările şi am apucat drugii de fier. Maimuţele ţipau tot mai puternic, la fel şi papagalii. In sfârşit, capacul cedă.

     La fundul cufărului era o foaie pe care scria:

„Să mă pupaţi în cur. Morgan."

- Scopul nu este important niciodată, grăi Gucio. Numai efortul pentru atingerea scopului contează, nu şi realizarea acestuia.

L-am omorât pe Gucio şi m-am întors acasă. Imi plac maximele instructive, dar să nu exagerăm.

Preţul celebrităţii

Mulţi piraţi vestiţi au fost în Marea Caraibelor, dar cum a fost Căpitanul Morgan nu era niciunul. Până în momentul în care Căpitanul Pedro Canibal a devenit la fel de vestit şi s-a declanşat între ei rivalitatea pentru titlul de cel mai vestit pirat. Acela care va comite faptele cele mai îndrăzneţe, atroce şi nemaiauzite, va primi titlul.

Căpitanul Morgan s-a strecurat, sub protecţia nopţii, la fortăreaţa inexpugnabilă Santa Rita La Mayor şi, luându-l prizonier pe comandantul ei, s-a retras la revărsatul zorilor. Dar Pedro Canibal l-a răpit pe vicerege ziua-n amiaza mare şi, în plus, a dat foc aşezării. Căpitanul Morgan a luat prin abordaj goeleta „Azucena" şi a spânzurat întregul echipaj. Dar Pedro Canibal nu numai că i-a decapitat pe toţi membrii echipajului fregatei „Margarita", ci a şi umplut cu praf de puşcă mascota lor, papagalul cel îndrăgit, i-a pus un fitil, l-a aprins şi i-a dat drumul din colivie. Papagalul a explodat în zbor, tocmai când i se părea că se îndepărta de pericol. Căpitanul Morgan nu şi-a permis pentru mult timp să fie depăşit de rival. Aşa că l-a violat pe arhiepiscopul de Toledo, care tocmai vizita misiunile de peste mare. Insă Pedro Canibal l-a fript şi l-a mâncat pe secretarul arhiepiscopului, după ce l-a marinat de viu în venin de şarpe cu clopoţei, după o reţetă a canibalilor din Amazonia.

Admiraţia opiniei publice era împărţită în mod egal între cei doi căpitani şi nici unul dintre ei nu reuşise să-l depăşească pe celălalt. Şi asta, până în momentul în care s-a răspândit zvonul cum că urma să ajungă în Europa un galion cu şapte catarge, încărcat cu zece milioane de lingouri de aur şi nouăzeci şi nouă de fecioare minore, fiice ale celor mai bune neamuri, destinate celor mai alese mănăstiri din Spania, şi ambii căpitani s-au grăbit simultan să înşface o pradă atât de preţioasă. Fiecare voia să i-o ia celuilalt înainte, soluţionând în mod definitiv în favoarea sa rivalitatea în privinţa titlului de cel mai vestit pirat.

Când Pedro Canibal păşi pe puntea galionului, era sigur de triumf. Deşi în drum a dat peste vânturi potrivnice, nu-l întâlni deloc pe Morgan. Aurul se afla la locul lui, iar fecioarele păreau a fi intacte. Dar când a început să numere, a văzut că lipseau un ducat şi o fecioară. lar pe uşa cabinei căpitanului găsi un bilet, fixat cu un stilet: RESTUL PENTRU DVS.

Pedro Canibal nu a suportat această ruşine. In ciuda numelui vulgar, era totuşi un om de onoare. In schimb, Căpitanul Morgan a rămas cel mai vestit pirat, deşi a obţinut numai un singur ducat de aur şi o singură fecioară, despre care, de altfel, se spuneau multe.

Descoperitorul uitat

Astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte de Căpitanul Lewandowski, în pofida faptului că a fost unul dintre primii descoperitori nu numai ai Polului Nord, ci şi ai Polului Sud. Unii, ca Amundsen, Nobile, Peary sau Byrd au intrat în istorie, dar Lewandowski nu.

Cauza acestei omisiuni a fost, poate, teza ciudată pe care Lewandowski a susţinut-o cu îndârjire toată viaţa. Descoperind Polul Nord, Lewandowski susţinea cu tărie că acel pol nu este deloc Polul Nord, ci Polul Sud, care este situat la nord numai ca o consecinţă a unor neînţelegeri din natură. Desigur, s-a oferit imediat argumentul că, dacă un pol se află la Nord, acesta este chiar Polul Nord şi gata. Teza sa fiind platonică, însemna că provine de la principiul idealist, conform căruia denumirea este adevărul unui obiect, şi nu obiectul este adevărul denumirii. Principiul idealist fusese de mult respins însă de către ştiinţă, aşa că Lewandowski nu avea nicio şansă.

Totuşi, el nu se dădea bătut. Surd la incontestabilele argumente realiste, a demonstrat logic că, din moment ce polul descoperit de către el la nord este Polul Sud, atunci Polul Nord trebuie să se afle la sud. Intrucât l-au luat în râs în continuare, a hotărât să-şi susţină printr-un experiment raţionamentul perfect logic dar, ca urmare a unei premise greşite, nebunesc.

Invingând dificultăţi nemaiauzite, a răzbit până la Polul Sud, după care a anunţat că a găsit acolo Polul Nord. Intrebat cum deosebeşte Polul Nord imanent de Polul Sud imanent, fără a ţine seama de faptul că unul se află la nord şi altul la sud, a răspuns: „Simt eu asta".

Acest răspuns, subiectiv până la absurd, i-a pecetluit soarta. L-au clasat ca un maniac irecuperabil şi nimeni nu s-a mai interesat de el. A murit în uitarea care dăinuie şi astăzi.

De ce ne amintim de Lewandowski? Tot mai numeroase sunt vocile care susţin că ceva nu e în ordine cu planeta noastră. Nimeni nu e mulţumit de cursul şi întorsătura treburilor de pe Pământ. Deci, poate că teza lui despre polii greşiţi este demnă de o reconsiderare.