sâmbătă, 25 februarie 2012

Rasul nebunesc

Aseara am exersat impreuna cu Gogol comportamentul condamnat de Biserica sub numele de "rasul nebunesc". Dupa cum se stie, un adevarat crestin rade cu sfiala, mai mult zambeste, in niciun caz nu scoate sunete ca de curcan, nu se tavaleste pe jos, nu se inroseste la fata si nu ajunge aproape sa se sufoce din cauza rasului. Dar cum poti sa tii seama de ce zice Biserica atunci cand ai in fata niste texte ca acelea din L'ecole, ziarul pe care il scoteam noi prin liceu? I-am adus lui Gogol exemplarele pe care le-am gasit in sipetul fermecat al mamei si el a inceput sa le citeasca cu voce tare. Ei bine, pe parcursul lecturii am practicat rasul nebunesc, in valuri imposibil de imblanzit. Sper ca Dumnezeu sa ne ierte


joi, 23 februarie 2012

Clasa I

Mă aflu în Bucureşti, după o călătorie de 10 ore cu trenul. N-am găsit loc la cuşetă, în mod oarecum surprinzător. Nu mă aşteptam ca la mijlocul săptămânii atât de mulţi timişoreni să meargă la Bucureşti. M-am gândit eu bine şi am luat bilet la clasa I. Acolo, de obicei, e puţină lume, din cauza preţului. Dar n-a fost aşa: de data asta şi la clasa I erau locurile ocupate. N-am avut altceva de făcut decât să îmi iau locul într-un compartiment de cinci, unde erau deja instalaţi nişte domni. Unul dintre ei, mai corpolent decât mine, avea loc exact în faţa mea şi îşi întinsese picioarele atât cât îi permitea spaţiul. M-am înghesuit cum am putut şi am reuşit să aţipesc.


De-ale lui Zoscenko (3)

BĂIAT DE LA ORAŞ
În satul Usaci din gubernia Kaluga a avut loc deunăzi o adunare de alegere a unui nou pre­şedinte.
Tovarăşul de la oraş, trimis de celulă, pe nume Vedeornikov, aşezat pe o grămadă de buşteni proaspăt cojiţi, vorbi astfel adunării:
Cetăţeni, situaţia internaţională e clară. Nu vom stărui deci asupra acestei chestiuni. Să trecem la momentul actual, şi anume la alegerea noului preşedinte în locul lui Kostîliov Ivan. Parazitul ăsta nu poate fi investit cu depline pu­teri şi de aceea se destituie...



miercuri, 22 februarie 2012

De ce suntem in stare

Citesc ceva incredibil, din care aflu urmatoarele: 
Studiile efectuate de psihologi asupra „pragurilor absolute" (Galanter, 1962) au demonstrat că dacă ne încadrăm în limitele normale ale  capacităţilor, atunci: 
•   vom  auzi  ticăitul  unui  ceas  de  mână  de  la  o  distanţă  de  6  metri, într-o  încăpere  silenţioasă;
•   vom putea detecta flacăra unei  lumânări  de  la  48  de  kilometri, noaptea,  în  condiţii  de întuneric  perfect;
•   ne vom da seama că apa este îndulcită, atunci când cantitatea de zahăr este de numai  o  linguriţă  la  7,5  litri  de  apă;
•    vom sesiza că apa este sărată, dacă un singur gram de sare se găseşte în 500 de litri de apă;
•    vom simţi prezenţa unei picături de parfum pulverizate într-un apartament de trei camere;
•   vom fi capabili să simţim aripa unei albine care ni se apropie de obraz, de la o distanţă de 1 centimetru.
Nu cred ca am nimic de comentat.


Chiulul pe bani

Dintr-un bilanţ întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP), reiese că senatorul  PNL de Bucureşti Crin Antonescu are 0% voturi finale exprimate prin vot electronic (cartelă) în sesiunea septembrie - decembrie 2011. Cu alte cuvinte, el nu a participat la niciuna dintre şedinţele în care s-a acordat votul final pe diverse legi. Sunt absolut convins că dacă ar fi invitat la o emisiune de televiziune şi ar fi întrebat cum explică treaba asta, Crin Antonescu ar răspunde țâfnos şi ar povesti tot felul de lucruri care ar intra pe una dintre urechile electoratului şi ar ieşi pe cealaltă.



Faceti-va bine (66)

Coada zmeului
Denumire știinţifică: Calla palustris.
Prezentare. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Dimensiunile acestei plante sunt reduse, rareori trecând de 35 cm. Tulpina este târâtoare. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat, dar și prin frunzele mari, lucioase, consistente, puternice. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii, fructele fiind niște bobiţe roșii. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Ca  plantă  medicinală  nu  are  o  importanţă  deosebită.  Pentru  uz  medicinal  se recoltează rizomul, care are gust acru și este toxic.
Substanţe active importante. Coada zmeului este o plantă puţin studiată, dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi.
Întrebuinţări. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor, vezicaţiilor, iritaţiilor pielii, mușcăturilor de viespi sau albine. Cândva, această plantă era folosită ca antivenin, în cazul mușcăturilor de șarpe.



Robotul înfulecător de pizza

Există oameni care nu privesc niciodată în trecut. Pentru ei tot ce contează este viitorul. Pentru ei nu mai există nimic din ceea ce a fost, lor le vine ușor să plece de oriunde, nu au niciun fel de nostalgie... Ăștia au fost și sunt oamenii cei mai căutați în societate. Pentru că dacă nu ai trecut, nu te poți teme de nimic. Dintre ei își racolează firmele angajații cei mai de nădejde, pe ei îi pot trimite oriunde oricând. Și tot pe ei ii folosesc cu maxim succes serviciile de spionaj. Își poate cineva închipui un James Bond măcinat de dor, gândindu-se cu o figură tristă la „the green grass of home”? Omul fără trecut este un mic robot căruia i s-a dat o pizza uriașă, din care înfulecă necontenit. Gândul nu i se întoarce niciodată la rotunjimea inițială, tot ce are el în cap este să înainteze, să mănânce. Imaginea permanentă din mintea lui este a părții de pizza care i-a mai rămas de consumat. Dacă-l întrebi despre ceea ce a mâncat în trecut, îți spune: „La ce bun să discutăm despre asta? Ce-am mâncat s-a dus. Să discutăm despre viitor”. Uite-așa, robotul mâncător de pizza ajunge într-o zi să înfulece ultima îmbucătură, după care, exact ca omul care și-a trăit viața dând tribut nostalgiei, moare. Asta e toată treaba: mor amândoi la fel. Și nu știu dacă vreunul dintre ei a înțeles mai mult decât celălalt.


Frumusetea inutila

Generatii intregi de elevi au iubit-o pe mama. Nu am auzit pe nimeni, niciodata, vorbind-o de rau. Pe toti i-a inteles, pe toti i-a ajutat, pe toti i-a facut sa citeasca, sa inteleaga... Dar ce folos... Implinirea ei nu a fost sa fie ca profesor. Ea ar fi vrut mult mai mult decat sa fie iubita de elevi. Ar fi vrut sa fiu eu cel care o iubeste, care o pretuieste si care ii calca pe urme. Dar n-a stiut sa vada ca prea multa dragoste sufoca, n-a inteles ca un baiat de 15 ani are nevoie de mai mult decat de o biblioteca. A vrut sa faca din mine omul perfect si asta s-a intors impotriva ei, pentru ca eu n-am priceput decat ca nu sunt lasat sa fiu eu insumi.
Mama...un suflet frumos. La ce foloseste frumusetea? ma intreb acum... 
La ce foloseste frumusetea unei flori daca ea nu este privita de nimeni? Nu exista frumusete in sine, ea are nevoie de privitori. Dar la ce bun pentru cel frumos sa se stie admirat de oricine in afara de persoana pe care el o iubeste?


Sfârșituri

Mă întind să iau cutia cu cafea și brusc realizez că ceea ce se mișcă e mâna mea, pe care o privesc de parcă aș fi altcineva. Starea de febrilitate nu se mai dă dusă. Pusee de amețeală, contorsiuni ale minții, vin în valuri. „E de la vinul de aseară” - îmi spun. Dar știu foarte bine că nu e așa. E sfârșitul, a început de ceva vreme și acum e în plină desfășurare.
Sfârșitul a fost când am terminat facultatea. Stăteam lungit pe pat, cu mâinile sub cap, cu privirile în tavan și îmi spuneam: „Gata, s-a isprăvit”. Scăpasem de toate problemele, examene, conflicte, repartiție, toate erau rezolvate. „Ce probleme aș mai putea să am de acum înainte?” mă întrebam. „Cum o să fie să trăiesc fără probleme?”


marți, 21 februarie 2012

O poezie a lui Octavian Goga

De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?...


Ajutorul și iertarea

Într-o zi, un om care până atunci a avut o viață liniștită, obișnuită, comună, dă de necaz. Să zicem, spre exemplu, că trece cu mașina peste cineva și-l bagă în spital. Să mai presupunem că omul cu pricina este evlavios, se duce la biserică în fiecare duminică, ține posturile etc. Se pune întrebarea: cum va acționa el imediat după comiterea faptei?  



Arta si artistii ei (13)




luni, 20 februarie 2012

Un cantec al lui Nichita Stanescu

Cântec

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.

Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.

Iarbă, pietre, arbori, păsări
voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.


Alegeri cu puști și pistoale

Mă întreb, uneori, la ce îi poate folosi unui om să aibă păreri. De exemplu, eu am o părere despre greva parlamentară a Opoziției din România. Nu o să spun care e ea, poate fi pro sau poate fi contra, asta nu are nicio importanță. Întrebarea e simplă: la ce-mi folosește că am această părere? O să-mi spună unii: îți folosește, pentru că te duci la vot și o exprimi. Serios? Așadar părerile mele contează doar din patru în patru ani? În rest pot să mor cu ele în brațe? Sistemul asta care ne transformă pe aproape toți în masă de manevră, mie mi se pare complet greșit. Nu văd nicio diferență între a mă duce la vot și a porni un război. Să ne imaginăm că tot la patru ani partidele își strâng armatele și se prind în bătălie la propriu, cu pistoale etc. Bătălia durează 45 de zile, la sfârșit se numără morții și gata. Cine e mai tare, conduce țara. Cât despre președinți? Să fie aleși de partidul care a învins pe câmpul de luptă. Ei? Aud? De ce nu ar fi mai bun sistemul ăsta?


Din pătimirile lui GOG (3)

CAPODOPERELE LITERATURII
Aveam nevoie, pentru unele planuri ale mele, să cunosc ceea ce profesorii colegiilor numesc „capodoperele literaturii". Am comandat unui bibliotecar laureat, a cărui perfectă pricepere mi se garantase, să-mi pregătească o listă foarte restrânsă de cărţi şi să mi le procure în cele mai bune ediţii. Îndată ce avui în mână aceste comori, nu mai primii pe nimeni şi nu mă mai sculai din pat.



Faceti-va bine (65)

Coada șoricelului
Denumire știinţifică: Achillea millefolium.
Denumiri populare: iarba oilor, brădăţel, sorocină.
Prezentare. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Făcând parte din familia compozitelor, speciile de coada șoricelului au frunze păroase, florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie, florile fiind, în mod obișnuit, de culoare albă. Uneori, florile de coada șoricelului pot fi colorate


Greva foamei

Exista niste oameni in Romania care fac, din cand in cand, greva foamei. Spun asta fara nicio urma de ironie. Ei protesteaza impotriva incalcarii unor principii fundamentale, de ordin moral sau legal. Este dreptul lor sa aleaga orice mod pasnic de protest, inclusiv greva foamei. Tot ce vreau este sa pun in discutie utilitatea unor astfel de proteste. Si o sa ma refer, pentru a nu discuta in abstract, la cazul lui Doru Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie din Bucuresti. Acest om se afla in greva foamei din 21 noiembrie 2011, pentru a obtine urmatoarele: aplicarea legii lustratiei, a legii imprescribilitatii crimelor impotriva umanitatii si a legii recunostintei fata de eroii revolutiei anticomuniste. De-a lungul vremii, el s-a mai aflat de trei ori in greva foamei si, din cate stiu, nu a rezolvat nimic sau aproape nimic. Si, din cate poate deduce oricine, nici nu va rezolva vreodata ceva, decat daca va trai cat Matusalem si va apuca sa-i vada murind pe cei care impiedica aplicarea legii lustratiei.



Ispravile lui Pacala (6)

Tocmeala
Când pe munte-a pus piciorul, cruce şi-a făcut voios,
Apoi s-adânci-n desimea codrului întunecos.
Şi sub câte-un brad la umbră, fără grijă de nimica,
Sta, cânta cu drag din fluier, cât de mare-i ziulica.
Brazii, auzindu-i cântul, ramurile-şi clătinau;
Păsările, fermecate, pâlcuri prin văzduh săltau.
Dar s-a săturat la urmă prin păduri de hoinărit,
Şi-ntr-o zi, din munţi porneşte către şesul înflorit.



Mici intamplari cu animale (12)

SCĂPARE LA OM (2)
Un gospodar îşi avea locuinţa departe de comuna Cojocna-Cluj, tocmai sub pădure. Un ţăran a prins o ieduţă de că­prioară şi i-a adus-o în dar. Omul era vînător şi ştia că, dacă o va lăsa în pădure, ieduţa, plăpîndă, n-are să trăiască în lipsa mamei. O va prinde vulpea sau mîţa sălbatică, ori va muri de foame. Gospodarul nu s-a bucurat de darul acesta, care era mai curînd o belea, dar n-a avut ce face. A îngrijit-o pe orfană cum a ştiut el mai bine si a scos-o din iarnă mărişoară, dolo­fană. Apoi, primăvara, i-a dat drumul în pădure. A trecut vara, a trecut toamna, omul a şi uitat de protejata lui. Cu cîteva zile înainte de Anul nou, se pomeneşte însă cu căprioara la uşa casei. Dacă n-ar fi avut semnul tăiat în urechea stînga, n-ar fi recunoscut-o, în aşa hal era. Slabă, numai pielea întinsă pe oase, cu părul zbîrlit, în coastă cu o rană urîtă din care se scurgea puroi galben-verzui. Probabil rănită de vreun braco­nier fără suflet. Omul, milos, i-a ales culcuş într-un colt al grajdului cald şi a făcut tot ce a ştiut ca să o salveze. Căprioara suferea toate durerile tratamentului: stoarcerea puroiului, spălături, badijonări cu tinctură usturătoare, bandajări. În za­dar. După patru zile, biata fiinţă a murit. 
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
 


După mine!