25 februarie 1925 este ziua în care patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a devenit Miron Cristea. Omul ăsta reprezintă, pentru mine, întruchiparea ambiției goale de orice conținut, al setei de putere pentru ea însăși. Sigur, el a fost o personalitate accentuată, un om neliniștit care trebuia să se bage peste tot pentru a-și impune punctele de vedere. Un tip de anvergură, nimic de zis, însă asta l-a dus, după părerea mea, către încălcarea principiului „a nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma”. Pentru că nu poți să fii în același timp patriarh al BOR și mason, creștin ortodox și antisemit, prim-ministru și lucrător cu duhul, membru al regenței (1926) și smerit slujitor al bisericii, eminescolog, teolog, publicist, academician și cine știe ce-o mai fi fost acest om pe care numai moartea l-a oprit din tentativa de a deveni un al doilea Dumnezeu. Uite și o poză din 27 februarie 1938, unde poate fi admirat Miron Cristea, Patriarh al României și președinte al Consiliului de miniștri (adică omul de paie al lui Carol al II-lea, care și-a asigurat astfel liniștea necesară instituirii dictaturii regale). Miron Cristea, așadar, anunțând votarea Constituției! YeeeeeeeeeeY!
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
luni, 25 februarie 2013
Renoir
Ziua lui Renoir. Iata ce zice wikipedia:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl
său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier
apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri,
mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani
pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază
lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului
Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La
şcoala de pictură a lui Gleyre îi cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet,
Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta
somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra
expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie
minuţioasă.
duminică, 24 februarie 2013
Faceti-va bine (219)
Papaia
Denumire ştiinţifică: Carica papaya.
Prezentare. Papaia este o plantă
din pădurea ecuatorială. Aparţine familiei caricaceelor. Creşte în America
Centrală şi în insulele din mările sudului. Se mai numeşte şi arborele de
pepene. Fructele, de mari dimensiuni, cresc în partea superioară a tulpinii, în
zona în care arborele începe să se ramifice. Pentru nevoi medicinale se
recoltează latexul acestei plante, cunoscut sub numele de papaină. Valoare
medicinală au şi seminţele, fructele, coaja, rădăcina, frunzele.
Combinatii 2
Intrucat am ajuns sa traim intr-o lume eliberata de prejudecati, cred ca e cazul sa completez cercetarea mea de aici cu inca doua variante de combinatii, in legatura cu care se pot pune, de asemenea, o sumedenie de intrebari. Eu va propun sa va puneti singuri intrebarile si apoi sa cautati raspunsurile, nu de alta, dar daca ma apuc eu sa le formulez s-ar putea sa par rautacios. Succes.
Intrebări naive
Există un site (simpatie.ro), pe care se înscriu o mulţime de doamne, domnişoare şi domni care-şi aleg nick-uri de genul yubyreata, giubilan şi altele tot atât de fermecătoare, apoi îşi anunţă intenţia de a cunoaşte persoane de sex opus între anumite vârste, de exemplu între 19 şi 36 de ani. Persoanele respective pun şi poze cât mai elocvente, în aşa fel încât cei interesaţi să-şi poată face o idee cât mai exactă asupra calităţilor pe care le deţin ele. Mă întâlnesc uneori cu site-ul asta, din cauză că umblu pe anumite forumuri care au parteneriate cu el. De câte ori întru pe aceste forumuri, mă întâmpina una din pozele celor care caută parteneri şi mai mereu, cu prilejul asta, îmi amintesc de mama.
Din povestile lui Victor Eftimiu (3)
Spovedania unui clovn
Iată ce mi-a povestit, într-o
seară, clovnul Coco:
Pe tata nu l-am cunoscut. Şi nici n-am
întrebat vreodată de dînsul.
Mama era evreică din Galiţia, şi rătăcea
în oraşe mari, în trupa unul circ. Îi ziceau „Frumoasa spaniolă”. Era dansatoare
şi călărea pe un roib frumos, care o purta în jurul arenei într-o ploaie de
flori şi de „bravo!“ Domnii cari veneau în cabină, după ce-şi isprăvea numărul
din program, îi spuneau că nici sirenele ce se leagănă pe creasta unui val nu sunt
mal frumoase decît dînsa, cînd trece pe lîngă staluri, culcată pe spatele lat
al roibului. Eu n-o văd pe mama decît aşa: înconjurată de domni în frac,
răsuflînd repede, roşie la faţă, cu ochii strălucitori, mulţumind cu surîsuri
uşoare şi rugînd pe domnii în frac s-o lase singură ca să se dezbrace. Cînd răminea
cu mine, mai mult se îmbrăca decit se dezbrăca. Apoi plecam împreună, în trăsura
vreunuia din cei cari se înghesuiau în cabina ei.
sâmbătă, 23 februarie 2013
Taras Bulba (2)
Cîteştrei călăreţii înaintau tăcuţi. Bătrînul Taras
depăna în minte vremuri demult apuse: pe dinaintea lui treceau anii tinereţii,
ani duşi pe care-i plînge orice cazac, pentru că orice cazac ar vrea ca
tinereţea să ţină cît viaţa. Se întreba pe cine dintre vechii lui tovarăşi de
arme o să întîlnească la Seci. Îşi făcea socoteala care dintre ei or fi murit
şi care mai trăiesc. O lacrimă tainică îi învălui lumina ochilor şi capul lui
cărunt se lăsă trist pe piept.
Foamea (4)
Poliţistul
La primărie era ora şapte. M-am plimbat prin apropierea cafenelei, prin faţa grilajului de fier, observându-i foarte atent pe toţi cei care intrau sau ieşeau. În sfârşit, către ora opt, iată-l pe tânărul meu; bine făcut şi elegant, ieşind în stradă şi îndreptându-se spre intrarea cafenelei. Când l-am zărit, inima a început să mi se zbată în piept ca o păsărică într-o colivie; şi l-am luat prin surprindere fără să-l mai salut:
La primărie era ora şapte. M-am plimbat prin apropierea cafenelei, prin faţa grilajului de fier, observându-i foarte atent pe toţi cei care intrau sau ieşeau. În sfârşit, către ora opt, iată-l pe tânărul meu; bine făcut şi elegant, ieşind în stradă şi îndreptându-se spre intrarea cafenelei. Când l-am zărit, inima a început să mi se zbată în piept ca o păsărică într-o colivie; şi l-am luat prin surprindere fără să-l mai salut:
Tarzan of the apes (20)
Ereditatea
Jane, dîndu-şi seama că era captiva acelei stranii făpturi pădurene care o salvase din ghearele gorilei, se luptă din răsputeri ca să se elibereze, dar braţele viguroase ce-o purtau cu atîta uşurinţă, de parc-ar fi fost un prunc de o zi, nu făcură decît s-o strîngă şi mai tare. Aşa încît renunţă la efortul ei zadarnic şi rămase liniştită, privind pe sub pleoapele pe jumătate închise la faţa omului care înainta atît de sprinten cu ea prin vegetaţia încîlcită.
Jane, dîndu-şi seama că era captiva acelei stranii făpturi pădurene care o salvase din ghearele gorilei, se luptă din răsputeri ca să se elibereze, dar braţele viguroase ce-o purtau cu atîta uşurinţă, de parc-ar fi fost un prunc de o zi, nu făcură decît s-o strîngă şi mai tare. Aşa încît renunţă la efortul ei zadarnic şi rămase liniştită, privind pe sub pleoapele pe jumătate închise la faţa omului care înainta atît de sprinten cu ea prin vegetaţia încîlcită.
Intamplari neobisnuite (5)
Capitolul V. În
care mai întâi se pune întrebarea dacă există sau nu zăcăminte de cărbuni la
Polul Nord.
Întrebarea
aceasta şi-a pus-o imediat fiece om cu judecată.
— De ce-ar exista
zăcăminte de cărbuni în preajma Polului Nord? spuseră unii.
— Şi de ce n-ar exista?
răspunseră alţii.
Se
ştie că straturile de cărbuni, răspândite în numeroase puncte ale suprafeţei
pământului, abundă în diferite regiuni ale Europei. Asemenea straturi se găsesc
şi în cele două Americi şi poate că Statele Unite sunt cele mai bogate în
astfel de zăcăminte, care nu lipsesc dealtfel nici din Africa, Asia sau
Oceania.
O poveste araba
Vizirul şi moartea
Într-o
dimineaţă, califul unei cetăţi vestite l-a văzut pe marele vizir pradă unei
straşnice tulburări. L-a întrebat care este pricina, iar vizirul i-a spus:
- Îngăduie-mi,
rogu-te, să părăsesc chiar azi cetatea!
- De ce?
- Azi de
dimineaţă, când am străbătut piaţa ca să vin la palat, am simţit o izbitură în
umăr. M-am întors şi am văzut moartea uitându-se ţintă la mine.
Stan Laurel
23 februarie 1965 - zi de trista amintire, ziua in care s-a stins din viata Stan Laurel, partenerul lui Oliver Hardy din celebrele filme cu Stan si Bran. Oliver murise cu opt ani inainte. Multe nu ma pricep sa spun despre Stan. Pot, in schimb, sa urc niste poze, unele chiar rare. Uite:
Inainte de 1900 |
Rugăciune pentru Fosa Marianelor
Am auzit odată pe cineva zicându-i nevestei cam aşa: „cine dracu' m-a pus să locuiesc în aceeaşi casă cu tine?!?!” şi trebuie să mărturisesc că întrebarea aia retorică şi nervoasă mi-a sunat ca o lovitură de măciucă aplicată direct în moalele capului. Nu fiindcă omul o spusese fără să ţină seama că eram şi eu acolo, ci pentru infinita gravitate a mesajului pe care l-am întrezărit în dosul cuvintelor. Dacă i-ar fi zis „cine dracu m-a pus să mă însor cu tine?!” ar fi fost ceva cu mult mai blând, ar fi fost o simplă reacţie iritată la nişte răutăţi spuse anterior de ea. Ar fi fost o vorba ca oricare alta, de genul „eşti un porc mizerabil” sau „nu mai suport o nenorocită ca tine” - vorbe care se spun şi se uită. Dar să te referi la locuirea împreună, asta este dincolo de nişte simple răbufniri mânioase. Este expresia limpede a unei aversiuni de nedepăşit, a unei stări de spirit negre, a unei dorinţe reprimate de a face rău.
Tolstoi și Buratino
Cred că încă sunt în viață mulți dintre cei care în copilărie se delectau cu povestea lui Buratino, scrisă de Alexei Tolstoi. Mă aflu printre ei și vă spun cu mâna pe inimă că am iubit această carte. Chiar dacă nu era decât o adaptare rusească a poveștii lui Pinocchio. Mi-am adus aminte de povestea asta pentru că am aflat că azi e ziua în care a murit, cu 68 de ani în urmă, Alexei Tolstoi. Ia uite ce poze am găsit prin arhive:
vineri, 22 februarie 2013
Doua povesti surori ale lui André Gide (3)
Scoala femeilor(c)
13 octombrie.
O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:
13 octombrie.
O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:
Foamea(3)
Forfecilă
Străzile erau curate în urma ploii de
dimineaţă. Norii atârnau mohorâţi la o înălţime mică deasupra oraşului şi nu se
zărea nici urma unei raze de soare. Oare cât să fi fost ora? Trecând, ca de
obicei, prin faţa primăriei, am văzut că era opt şi jumătate. Prin urmare, mai
aveam câteva ore; n-avea niciun rost să merg la ziar înainte de zece, poate
chiar unsprezece. Aşadar, puteam să mai hoinăresc până atunci şi să încerc să
fac rost de ceva mâncare pentru un mic dejun. De altfel, nu mă mai temeam că mă
voi culca flămând; timpurile acelea trecuseră, mulţumesc lui Dumnezeu! Era o
etapă depăşită, un vis urât. Acum o apucasem pe calea cea bună.
Combinatii
Nu mi se intampla prea des, dar zilele astea m-am gandit destul de mult la variantele posibile de combinatii barbat-femeie dupa criteriul accentului principal pe care il pun ei in viata. Si am ajuns la concluzia ca sunt noua tipuri principale de combinatii, asa cum se vede in imaginea de mai jos (la care am muncit ceva, asa ca va rog sa nu va legati de aspectul ei):
Din povestile lui O. Henry (15)
Caracatiţa de pe
insulă
—
Trustul
e punctul slab, spuse Jeff Peters.
—
Sună
ca una din remarcile puţin inteligibile în genul „De ce s-a făcut poliţist?”
— Nu
e adevărat. Nu există nicio legătură între un trust şi un poliţist. Remarca mea
e o „hiperhologramă", o axă, un fel de „jecmăneşte-i'‘ in parvo(*). Vreau
să spun că trustul seamănă cu un ou şi nu prea. Dacă vrei să spargi oul,
trebuie s-o faci de dinafară. La trust, singura metodă ca să-l distrugi este
din interior. Stai pe el pînă îl cloceşti. Pai, uită-te la cîrdul de colegii şi
biblioteci care abia au scos capul şi piuie în toată ţara. Da, domnule, orice
trust are în sine sămînţa distrugerii, asemeni cocoşului care cîntă lîngă
întrunirea unei tabere de metodişti de culoare din Georgia, sau republicanului
care se anunţă candidat la postul de guvernator din Texas.
Taras Bulba(1)
In 1852, pe vremea asta, se stingea N.V Gogol, unul dintre marii scriitori rusi. Am urcat cateva povesti de-ale lui, dar astazi, intrucat in ce-l priveste nu e o zi ca oricare alta, o sa incep sa urc romanul lui intitulat "Taras Bulba". Cand aveam vreo 14-15 ani am gasit cartea asta in biblioteca mamei si am citit-o fara sa inteleg mai nimic. Ba ma mai si plictisea. Cu toate astea, am dus-o pana la capat, mai mult din ambitie. Singura imagine care mi-a ramas dipa ce am intors ultima pagina a fost cea a lui Taras Bulba zacand beat ranga in colbul drumului, intins pe spate, cu mainile desfacute si picioarele raschirate. Carutele il ocoleau, trecatorii il injurau, dar el statea acolo sa-si faca somnul bahic. Mai tarziu am citit romanul cu alti ochi si am descoperit marea lui frumusete.
joi, 21 februarie 2013
Tarzan of the apes (19)
Chemarea primitivismului
De
cînd fusese părăsit de Tarzan, tribul de antropoizi în mijlocul căruia crescuse
era măcinat de nesfîrşite certuri şi neînţelegeri. Terkoz se dovedise un rege
crud şi năzuros, aşa încît un număr mare dintre maimuţele mai vîrstnice şi mai
puţin viguroase, asupra cărora Terkoz îşi vărsa cu predilecţie toanele, îşi
luaseră familiile şi porniseră, una cîte una, să-şi caute liniştea şi siguranţa
în inima pădurii. Dar pînă la urmă şi cei care rămăseseră fură aduşi la
disperare de necurmata agresivitate a lui Terkoz; aşa se face că unul dintre ei
îşi aduse aminte de povaţa pe care le-o dăduse Tarzan la despărţire: “Dacă
aveţi un conducător crud, nu vă luaţi după celelalte maimuţe, adică nu
încercaţi să-i ţineţi piept unul singur dintre voi, încercaţi să vă uniţi doi,
trei sau patru şi atacaţi-l laolaltă. În cazul ăsta, niciun conducător nu va
cuteza să se poarte altfel decît se cuvine, căci patru dintre voi, laolaltă,
pot să vină de hac oricărui şef.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)