sâmbătă, 29 iulie 2023

Instrucțiuni pentru control

Inspectorii DSP Mureș au mers în control la un azil numit „Căsuța lu' Min”, în comuna Bărdești. Și nu doar o dată, ci de trei ori: 14, 20, 26 iulie. Au constatat că totul e în regulă, așa că s-au dus de unde au venit. 
La câteva zile după ultimul control, Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), cel care a descoperit căminele groazei din Voluntari, a mers la Bărdești, în urma unei sesizări și a găsit infernul lui Bosch: „oameni care zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ei, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor”. Unde i-au găsit? În spatele unor perdele, în niște camere în care inspectorii DSP nu au catadicsit să intre.



sâmbătă, 10 iunie 2023

Procesul Mistreților - o povestire din Scorțeni

 Procesul Mistreților

În cătunul Mislea este un penitenciar instalat în interiorul fostei monastiri „Mislea” unde se dețin minorii căzuți în diferite crime și al căror număr variază între una și două sute.”

Asta ne spune George Ion Lahovary în lucrarea lui „Marele dicționar geografic al Romîniei”, apărut în 1898. Astăzi nu foarte multă lume știe că la Mislea chiliile nu erau adevărate celule, deoarece nu pentru așa ceva fuseseră construite, așa că era ușor pentru deținuți să ascundă arme acolo, ori să evadeze. În plus, la Mislea erau și destui deținuți majori, care impuneau propria lege în interiorul penitenciarului. Cei mai puternici dintre aceștia îi terorizau pe minori, îi abuzau sexual, le luau cu forța toate bunurile, îi schingiuiau doar ca să se distreze, iar asta a dus la sinuciderea, în 1892, a unui copil de 14 ani, căruia i se spunea Tomiță. Cel care-l determinase să facă pasul fusese un grec pe nume Fănică Teodoru, în vârstă de 26 de ani, închis pentru crimă.



Uite ce pățești dacă mănânci bomboane belgiene...




joi, 20 aprilie 2023

Cu privire la diavol

„Ce este diavolul?“, fusese întrebat odată Zacharias Lichter. „În primul rând – răspunsese el –, diavolul nu este; nici măcar nu încearcă să fie, ştiind că nu va fi niciodată. Plecând de la Dostoievski, diavolul îmi apare ca o încorporare simbolică a mediocrităţii conştiente de ea însăşi, a ceea ce ar trebui să se numească, poate, «complexul de mediocritate» – dând, fireşte, psihologicului un sens ontologic.


miercuri, 12 aprilie 2023

O cronică la volumul meu „Cu fața la pământ”

Vino numai și atunci vei vedea

        Acest volum de versuri este mai mult decât „o pendulare între Divinitate şi sine”, cum îl definea istoricul Cristian Crăciun. Este mai degrabă o modalitate subtilă și profundă de a aduce învăţăturile evanghelice în prezent printr-o decantare, printr-o sublimare a acestora în forma unor concluzii imprevizibile, posibile, care aparțin exclusiv autorului.
Titlul volumului pare a fi în contradicţie cu mesajele poemelor care îţi ajung la suflet şi te înalţă spiritual.



duminică, 12 martie 2023

Sfaturi isihaste

Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţânare. Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil chiar dacă te forţezi. Fii Vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Impune-ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci, totuşi, câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. 



joi, 1 decembrie 2022

Vaca la roșii - poveste din Fulga

Una dintre metodele de super-centralizare promovate de PCR în anii dictatorului Ceaușescu, a fost înființarea unor așa-numite Asociații Economice Intercooperatiste, care nu erau altceva decât conglomerate de CAP-uri, mai ușor de controlat de partid și securitate și de unde, după cum a spus țăranul Ion Potroanchenu din Fulga la o beție, „se poate fura cu două sau mai multe mâini”.



sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Fluturele mov - Poveste din Șotrile

Cei care caută, în oceanul Internetului, informații despre chihlimbar, află câteva lucruri interesante: „Chihlimbarul, numit și ambră galbenă, este o piatră semiprețioasă de culoare galbenă, transparentă, opacă sau translucidă, cu incluziuni translucide sau opace, de origine organică, provenind din rășină fosilă produsă în special de pin.”
„Vârsta chihlimbarului este apreciată la până la 260 milioane de ani. Prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile de fosile conservate perfect, timp de milioane de ani, în masa rășinii.”



miercuri, 16 noiembrie 2022

Moartea vine printr-un canal de premolar

Pe 27 octombrie 2022 am mers la cabinetul medical al liceului din Breaza unde sunt profesor, ca să cer un antibiotic - mai precis niște Augmentin. Motivul? O durere super neplăcută la un premolar - cel cu numărul 34. Doamna doctor, care, întâmplător, este stomatolog, s-a uitat, a văzut cum e treaba, mi-a dat augmentinul și un antiinflamator, după care m-a trimis la un anume doctor din Ploiești, care, zicea dumneaei, este un dentist foarte bun. M-am mirat puțin - de ce adică un stomatolog să te trimită la altul, dar n-am zis nimic.



sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Cioran despre Borges

Dragă prietene,
În noiembrie, cînd ai trecut prin Paris, m-ai rugat să colaborez la un volum omagial consacrat lui Borges. Prima mea reacţie a fost negativă; a doua . . . la fel. La ce bun să-l omagiem cînd înseşi universităţile o fac? Neşansa de a fi recunoscut s-a abătut asupra lui. Merita o soartă mai bună. Merita să rămînă în umbră, în zona imperceptibilului, merita să rămînă la fel de insesizabil şi de nepopular ca nuanţa, care este, cu adevărat, domeniul lui. Consacrarea e cea mai cruntă pedeapsă - pentru un scriitor în general şi în special pentru un scriitor de genul lui. Din momentul în care toţi îl citează nu mai poţi să-l citezi, sau, dacă o faci, ai sentimentul că vii să îngroşi masa „admiratorilor”, a duşmanilor săi. Cei ce vor cu orice preţ să-i facă dreptate nu fac în realitate decît să-i grăbească prăbuşirea. Mă opresc, căci dacă aş ţine-o pe tonul acesta aş sfîrşi prin a-i plînge pe umăr. Or, avem toate motivele să credem că-şi plînge soarta el însuşi. 


luni, 7 noiembrie 2022

Despre curaj

„Temperamental – mărturisea odată Zacharias Lichter – sunt un anxios obsesiv şi chiar un laş. În unele circumstanţe, care n-ar produce poate nici o reacţie unui om normal, un val de spaimă fiziologică mă aruncă în demenţă. De pildă câinii, acei câini vagabonzi în ochii cărora luceşte o infinită blândeţe, acei câini tragici care – după cât se spune – sunt uneori capabili de gestul sinuciderii, îmi provoacă, atunci când îi văd, o incontrolabilă, imensă, violentă şi câteodată paralizantă teroare. Încep să urlu, o iau la fugă ca un apucat (spre stupoarea trecătorilor) sau rămân, fără să-mi pot da seama, încremenit, într-o stare catatonică, cu privirile fascinate. Odată am stat aşa, în mijlocul unei străzi (era o vară uscată şi caldă, cu miros de asfalt încins), aproape o oră; câinele se gudura pe lângă mine, mă mirosea, şi eu eram incapabil să fac cel mai mic gest, să articulez cel mai slab sunet.“ 


Minuni și false minuni (3)

SPIRITISM ȘI MAGNETISM

Întrucît spiritismul ne înfăţişează o metodă de a comunica cu duhurile, această practică este deopotrivă de osîndită de Biserică, prin chiar textele Sfintei Scripturi şi Sfinte Canoane, deoarece se întemeiază pe aceeaşi acţiune demonică care a generat totdeauna fenomenele de necromanţie. Iată însă că această nouă rătăcire porneşte din America, adică din Apus, de unde au venit şi toate celelate erezii moderne. Spiritismul iese la iveală la Hydesville (prov. Arcadia) în America de Nord, din casa familiei Fox, aparţinînd sectei metodiştilor. Deci această lucrare cu aparenţe suprafireşti ia naştere din mijlocul unor eretici, căzuţi din harul lui Dumnezeu, Este vrednic de luat în seamă istoricul acestui gen de manifestări oculte. 



Sufletul omului în socialism - Un eseu al lui Oscar Wilde din 1891 (ultima parte)

Individualismul viitor va fi lipsit de egoism şi nepreţios. S-a subliniat că unul dintre rezultatele extraordinarei tiranii este că sensul real şi simplu al cuvintelor este distorsionat, cuvintele fiind întrebuin­ţate pentru a exprima opusul semnificaţiei lor. Ceea ce este adevărat în cazul artei este adevărat şi în cazul vieţii. Azi se spune că un om este afectat dacă se îmbracă aşa cum îi place. Dar făcând astfel, el acţionează într-un mod perfect natural. În asemenea chestiuni afectarea constă în a te îmbrăca conform părerilor vecinului, care, fiind părerile majorităţii, vor fi extrem de stupide. Or, se spune că un om este egoist dacă trăieşte într-o manieră pe care el o consideră optimă pentru realizarea deplină a propriei personalităţi, dacă, de fapt, scopul primar al vieţii sale este dezvoltarea de sine.



joi, 27 octombrie 2022

O proză care mi-a fost publicată în Australia

Don Lope

În toamna lui 2013 am locuit o vreme într-un hotel din Benalmadena, la 12 kilometri de Malaga. Aș putea scrie un roman despre acele timpuri și locuri, dar o să mă limitez la o poveste care m-a marcat pentru totdeauna – una din acele întâmplări pe care amintindu-ți-le, te podidesc lacrimile.
Într-o zi, după o masă copioasă, am rămas în restaurant, contrar obiceiului meu, pentru discuţii din cele fără substanţă, pe care spaniolii le numesc, atât de frumos, sobremesa. După o vreme, a apărut una dintre fetele care muncesc acolo, strângând tonele de resturi lăsate de turiştii veniţi la „all inclusive”.



duminică, 23 octombrie 2022

O adunătură de jigodii

Se spune că succesul are o mie de tați, dar eșecul e copil din flori.
Scandalul de dopaj în care e prinsă Simona Halep a reușit o tristă performanță: i-a văzut scandând, la unison, pe diverși comentatori care altădată și-ar fi arătat cu degetul, unul altuia, defectele și lipsa caracterului. Mi-a roșit mie obrazul de câtă sfântă (sfântă?) indignare a răbufnit în presa românească pe marginea subiectului.


luni, 10 octombrie 2022

Minuni și false minuni (2)

STĂPÎNIRI DEMONICE 

În lupta atît de înverşunată pe care diavolul o duce împotriva Bisericii şi a lumii, fără să ţină seama de nici un fel de mijloace, este firesc că duhul răului nu cruţă pe nici un om pentru a-l cîştiga de partea lui. În căile de nepătruns ale judecăţilor dumnezeieşti, diavolul poate fi lăsat uneori în libertate, cu voia lui Dumnezeu, pentru a pune stăpînire pe unii oameni, în parte sau cu totul, spre o pedepsire a lor, spre o încercare a lor, sau spre adeverirea unor lucrări ascunse cu rosturi mai adînci în ordinea spirituală. Asemenea acte de posesiune pot să provoace două feluri de manifestări: unele cu înfăţişări demonice (îndrăciţii şi obsedaţii), iar altele cu înfăţişări angelice (falşii profeţi şi falşii făcători de minuni).



miercuri, 5 octombrie 2022

Florian Pitiș... Să fi scris el această scrisoare?

Vă salut,

Mă numesc Florian Pitiș și vă anunț că am cancer la prostată... Am 63 de ani, sunt director la un radio și de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Rolling Stones. Doctorii m-au avertizat că sunt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participând la concert. Viața mea a fost extraordinar de frumoasă. Am fost rebelul cu plete în vânt... mi-am trăit viața intens, ca pe o minune și nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Aș vrea să vă aduceți aminte de mine și tind să cred că pentru voi am însemnat ceva... Să fredonăm împreună: Hei, tramvai, cu etaj și tras de cai, hei, joben ce umblai la Mon Jarden. Ce tânăr eram atunci și plin de viață... Cum am primit vestea? Ei bine dragilor, rău.



luni, 26 septembrie 2022

Despe Cartea lui Iov

În zilele de post evreiesc, pe care le respectă cu sfinţenie (supunându-se chinului foamei, dar mai ales celui al setei, căci în sete el identifică forma corporală a rugăciunii), Zacharias Lichter citeşte din Vechiul Testament. Partea la care revine cel mai des este Cartea lui Iov, din care cunoaşte întinse fragmente pe dinafară şi pe care o comentează cu accente de aspră fervoare. Iov este primul erou tragic al umanităţii – spune Zacharias Lichter; şi singurul care a putut să ducă tragicul până la capăt: căci a descoperit miezul absurd, şi necesar în acelaşi timp, al suferinţei. Dialogul rigorii şi al inocenţei cu flacăra distrugătoare a purităţii e, de altfel, unica situaţie fundamental tragică: tot restul – tristă bâjbâială. 



sâmbătă, 24 septembrie 2022

Sufletul omului în socialism - Un eseu al lui Oscar Wilde din 1891 (Partea IV)

Probabil că am nedreptăţit publicul limitându-i voca­bularul la cuvinte ca „imoral”, „neinteligibil”, „exotic” şi „nesănătos”. Mai există un alt cuvânt pe care-l folosesc. Cuvântul este „morbid”. Nu-l utilizează des. Sensul lui este atât de simplu, încât îi este teamă să-l utilizeze. Totuşi, îl foloseşte şi, când şi când, îl întâlnim în ziarele populare. Desigur, este un cuvânt prea ridicol pentru a fi folosit în cazul unei opere de artă. Căci, la urma urmelor, ce este morbiditatea dacă nu o manifestare a emoţiei, o modalitate de gândire pe care nu o poţi exprima? Publicul este în totalitatea lui morbid pentru că nu poate găsi niciodată modalitatea de a exprima ceva. Artistul nu este niciodată morbid. El exprimă tot. El se plasează în afara subiectului şi, prin mijloacele sale specifice, creează efecte artistice fără seamăn. A-l numi pe artist morbid pentru că tratează tema mor­bidităţii este ca şi cum ai spune că Shakespeare este nebun pentru că a scris Regele Lear.



După mine!