sâmbătă, 20 aprilie 2019

Și tu, Nikos, ai trecut prin asta?


Să fi avut vreo şase ani, când un unchi al meu m-a luat de mână să mă ducă la cimitirul Sfântul Matei, din interiorul cetăţii, ca să vedem, zicea el, o vecină.
Era primăvară: în cimitir înflorise muşeţelul, o tufă de măceş într-un colţ era încărcată cu trandafiri mărunţi de aprilie. Trebuie să fi fost pe la amiază, soarele încălzise pământul şi se simţea mirosul de iarbă. Uşa bisericii era deschisă, popa punea tămâie în cădelniţă, apoi şi-a pus patrafirul, a trecut peste prag şi s-a îndreptat spre morminte.


vineri, 19 aprilie 2019

Tristețea iremediabilă

După marele incendiu de la Notre Dame, au început donațiile pentru refacere. Una dintre firmele care s-au implicat, dăruind o sumă considerabilă, este UiPath. Nimeni n-a auzit de firma asta prin România, chiar dacă este înființată și condusă de doi români. Citim în Adevărul: „Compania a fost fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi s-a specializat în dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. IT-istul Daniel Dines a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în ţară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită în România. Compania ar putea ajunge curând la o evaluare de 7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat venituri de 3,5 milioane de dolari în 2016, ceea ce înseamnă că veniturile startup-ulului ar creşte cu 5614% în aproximativ doi ani. Compania a obţinut investiţii de 265 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă CapitalG - fondul de investiţii al Google - şi Sequoia Capital, din luna septembrie a anului trecut. Această rundă de investiţii ar fi crescut valoarea estimată a startup-ului de la 1 miliard de dolari la 3 miliarde.” 


duminică, 14 aprilie 2019

Solaris (10)


Zăceam culcat în beznă, amorţit, cu privirea pironită pe cadranul luminescent al ceasului meu de mână. Nu ştiu cât timp am stat aşa... Ascultam propria-mi respiraţie şi mă intriga ceva, dar şi gândurile, şi privirea aţintită pe şiragul verzui al cifrelor, şi mirarea erau cufundate într-o stare de apatie, pe care o atribuiam oboselii.
M-am întors pe o parte, patul părea curios de larg, ceva îmi lipsea. Mi-am oprit respiraţia. S-a aşternut o linişte deplină. Am încremenit. Harey!? Nu se auzea nici cea mai uşoară foşnire. De ce nu-i auzeam respiraţia? Am început să-mi plimb mâinile pe aşternut: eram singur.
    Harey! am vrut să strig, dar am auzit paşi. Se apropia cineva mare şi greu, ca...
    Gibarian? am spus liniştit.
    Da. Eu sunt. Nu aprinde lumina.


luni, 8 aprilie 2019

Meteoritul de aur (7, 8)

MISTERUL JUNGLEI PITICE
Nici nu mai ţineam socoteala zilelor care trecuseră de când părăsisem Bassoko. Toate se asemănau prea mult una cu cealaltă. Aceleaşi ploi, aceeaşi căldură sâcâitoare, aceleaşi insecte dezgustătoare. Nicăieri nu apărea vreun sat, cât de mic, cât de sărac. Jungla se întindea înaintea noastră la fel de sălbatică şi nepătrunsă.
Într-o noapte, ajunseră până la noi mugetele unei turme de elefanţi. Era un semn că savana se afla prin apropiere.



miercuri, 3 aprilie 2019

De ce și cu cine voi vota


Nu am de gând să mă implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și, ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens ca această clică să rămână la conducerea României. 



duminică, 17 martie 2019

Solaris (9)


În toiul nopţii, m-a trezit lumina. M-am ridicat într-un cot, iar cu mâna cealaltă mi-am acoperit ochii. Înfăşurată într-un cearşaf, Harey şedea la capătul patului, chircită, cu faţa năpădită de păru-i lung. Umerii îi tresăltau; plângea fără glas.
   Harey! S-a chircit şi mai mult. Ce-i cu tine?... Harey...
Încă nedezmeticit bine, m-am aşezat pe marginea patului, descătuşându-mă treptat de coşmarul ce mă chinuise doar cu o clipă în urmă. Fata tremura. Am îmbrăţişat-o. M-a respins cu cotul. Faţa şi-o ţinea ascunsă.
   Iubito... Nu vorbi aşa...
   Dar, Harey, ce se-ntâmplă?
I-am văzut chipul zbuciumat, umed de lacrimi. Lacrimi mari, de copil i se prelingeau pe obraji, strălucind un moment în gropiţa bărbiei şi picurând apoi pe cearşaf.
   Tu nu mă mai vrei.


Casandra

Singura pasăre care a stat mai multă vreme la mine pe pervaz a fost o vrabie care venise să moară. Era atât de tristă, încât nicio altă pasăre nu s-a mai oprit acolo, fie și pentru câteva clipe. Se mai apropia câte un porumbel, odată a dat târcoale chiar și un pescăruș, dar toate își schimbau direcția după ce o vedeau cum stă zgribulită, cu penele în neorânduială, cu gheruțele scâlciate, de parcă ar fi fost din cauciuc. 



sâmbătă, 9 martie 2019

Soluția lui Nicușor Dan

Din câte am văzut, mulți n-au înțeles ce s-a întâmplat cu interdicția dată de BEC pentru participarea alianței USR - PLUS la europarlamentare și cu anularea deciziei, a doua zi, de către Înalta Curte. Așa că o să încerc să explic, mai ales că, în cel mai pur stil românesc, fruntașii acestei alianțe au ieșit pe sticlă și au făcut un mare tămbălău, susținând că nu pot candida din cauza PSD care ar fi ordonat obstrucții la BEC. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel.


duminică, 3 martie 2019

Solaris (8)


Stăteam culcat cu ochii în sus, cu fruntea ei pe umăr, fără să mă gândesc la nimic. Noaptea ce umplea încăperea s-a populat. Auzeam paşi. Pereţii se făceau nevăzuţi. Ceva se înălţa deasupra mea, tot mai sus, tot mai sus, fără limită. Învăluit, pătruns, fără să fi fost atins, am rămas nemişcat în beznă. Îi simţeam cu acuitate transparenţa de parcă ar fi devenit un alt văzduh. Foarte departe se auzeau bătăile inimii. Mi-am concentrat întreaga atenţie, rămăşiţele de putere, în aşteptarea agoniei; nu venea. Deveneam doar mic, iar cerul invizibil, zările invizibile, spaţiul amorf, lipsit de nori, de stele, dilatându-se, luând dimensiuni enorme, făceau din mine centrul lor. Încercam să mă târăsc pe ceea ce eram culcat, dar sub mine nu se mai afla nimic şi întunericul nu-mi mai ascundea nimic. Mi-am strâns pumnii şi mi-am acoperit cu ei faţa. N-o mai aveam. Degetele-mi trecuseră prin ea, am vrut să strig, să urlu...


vineri, 1 martie 2019

Meteoritul de aur (5, 6)

TOVARĂŞII MEI DE DRUM
- Iar s-a încins, pufni Leicher, răvăşind cu un gest furios cărţile de joc întinse pe masă. Bine am ajuns! Să joc cărţi de unul singur, să fac pasienţe! Eu, tocmai eu! Dumneata ştii cine am fost eu?
Am dat nedumerit din umeri în senin că ştiam prea puţin despre importanta sa persoană.
-     Ei bine, domnule, spuse locotenentul umflându-şi pieptul, află că eu am fost unul din cei mai mari jucători de cărţi ai lumii. Pot chiar să afirm că mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii la masa de joc. Te întrebi acum, desigur, cum de a ajuns unul ca mine să stea în colonii, să facă pasienţe de unul singur, să n-aibă parteneri nici măcar pentru popa prostul şi în sfârşit să plece cu antipaticul ăsta de Rosechamp în căutarea unui blestemat de meteorit. Te întrebi, desigur, nu?
-     Da, recunoscui eu.



duminică, 24 februarie 2019

Zece lucruri pe care nu le știai despre orașul Ploiești

1. În anul 52 d.Hr, Apostolul Andrei, care se stabilise în Scytia (Dobrogea) ca să creștineze zona, așa cum hotărâseră sorții la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, a făcut un drum până în zona actualului Ploiești, unde, înainte să plece către sudul Rusiei de astăzi, și-a pierdut o sanda. Această sanda este căutată încă și acum, în mare secret, de membrii unei organizații oculte cu numele de „Fiii Ploieștilor”, care cred că dacă o vor găsi vor dobândi nemurirea.
2. Moș Ploae, întemeietorul orașului Ploiești, care era un mare proprietar de oi, avea întotdeauna grijă ca numărul oilor din turmele sale să fie divizibil cu 7, acest lucru datorându-se faptului că el avea șapte feciori.



vineri, 22 februarie 2019

Solaris (7)

„MICUL APOCRIF”
Pielea de pe faţă şi de pe mâini îmi era arsă. Mi-am adus aminte că, pe când căutam narcoticul pentru Harey (acum aş râde de naivitatea mea, dacă aş fi în stare), remarcasem în farmacie şi un borcan cu unguent pentru arsuri. M-am îndreptat deci spre cabina mea. Am deschis uşa şi, în lumina roşie a apusului, am văzut că fotoliul în care stătea înainte Harey se afla cineva. M-a paralizat spaima. Apoi, cuprins de panică, m-am tras înapoi, ca să fug. Toate acestea n-au durat decât o fracţiune de secundă. Insul din fotoliu şi-a ridicat fruntea; era Snaut. Stând picior peste picior, întors cu spatele spre mine (purta aceiaşi pantaloni de pânză, arşi de reactivi), răsfoia nişte hârtii. Un morman de texte era aşezat alături, pe măsuţă. Observându-mă, ciberneticianul le-a dat cu un gest deoparte şi m-a scrutat o clipă încruntat, deasupra ochelarilor lăsaţi pe vârful nasului.


miercuri, 20 februarie 2019

Mitul lui Sisif

       Zeii îl osândiseră pe Sisif să rostogolească întruna o stâncă până în vârful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu-i pedeapsă mai crâncenă ca munca zadarnică și fără speranță


marți, 19 februarie 2019

Ce naște din comunist, comunist merge pe lumea cealaltă


Cum rezistă comunismul, totuși, inclusiv după ce a fost condamnat oficial de către președintele statului, este o întrebare la care voi încerca să dau un răspuns în acest articol. Distincția este limpede: nu vorbesc de PCR, ci de ideologia acestui partid, numită comunism. PCR a fost redus la câteva grupuri de nostalgici, nu are sedii, bani, grup parlamentar, practic e o fosilă, sau, cum ar zice unii, o stafie care încă mai bântuie prin România. Așadar, partidul care a purtat stindardul comunismului nu mai există. Sau, dacă vreți, există în maniera în care mai există ISIS. Ideologia PCR nu a trecut cu totul în paginile cărților de istorie, ci este promovată și acum de unii români, sub devize de genul „nu tot ce-a făcut Ceaușescu a fost rău”. 


luni, 11 februarie 2019

Gamerii și torționarul

A devenit viral pe internet, zilele astea, un filmuleț de câteva minute în care un anume Franț Țandără, fost torționar comunist, povestește, printre altele, cum ucidea intelectuali, cum îi bătea la testicule și multe alte orori. Omul arată ca un pensionar oarecare, este locvace, în timp ce povestește pune mereu mâna pe brațul reporterului, așa cum fac mulți dintre cei care doresc să fie cât mai convingători. Se simte la el o dorință de a fi acceptat și înțeles, cu trecutul lui cu tot. Vocea nu-i tremură nici măcar o secundă când pomenește de oamenii care veneau la el „calzi și plecau reci”. Parcă ar povesti despre tăierea găinilor, nu despre curmarea, adeseori în chinuri înfiorătoare, a unor vieți omenești.


duminică, 27 ianuarie 2019

Meteoritul de aur (4)

SĂGEATA OTRĂVITĂ
    La 12 septembrie, însoţit de stolurile nenumărate de albatroşi trişti şi demni, „Le Vaillant”, micul vas cu aburi al companiei belgiene de navigaţie Ostend-Matadi trecu linia ecuatorului. Cu o noapte înainte încă schimbarea bolţii cereşti ne amintea apropierea evenimentului. Sus pe cer în locul stelei polare apăruse cu străluciri de nestemate crucea sudului: intram în emisfera australă.




duminică, 13 ianuarie 2019

Solaris (6)

HAREY
Efectuasem calculele mânat de o îndârjire mută, care doar ea mă ţinuse pe picioare. Eram atât de buimăcit de oboseală încât, odată ajuns în cabină, nici nu mai eram în stare să-mi instalez patul; în loc să desfac chingile de sus, am tras de mâner până când întregul aşternut s-a rostogolit peste mine. Când, în sfârşit, am coborât patul, am aruncat pe jos îmbrăcămintea de pe mine, apoi, pe jumătate adormit, am căzut pe pernă; nici n-o umflasem ca lumea. Am adormit pe nesimţite, fără să mai sting lampa. 


Cât mai avem până în 1950?

De la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. După cum era de așteptat, acest eveniment a avut darul de a face presa internațională să privească mult mai atent în ograda României. Oricât ne-am ține noi mândri și cu nasul pe sus că suntem binecuvântați de Dumnezeu, mai deștepți și mai frumoși decât oricine pe lume, Europa nu ne prea bagă în seamă, nefiind noi decât un fel de Moldova mai mare, cu conducători agreați de Moscova, cu mentalități orientale de care nu ne mai dezbărăm, mâncați de corupție și incapabili să pornim pe drumul fără întoarcere al democrației reale. Așa că la ifosele noastre de europeni, adevărata Europă ne răspunde cel mult cu un zâmbet condescendent.


sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Meteoritul de aur (3)

UN CONCURS CU PROBE GRELE
În vremea aceea eram student la universitatea din Bruxelles. Într-o zi, un coleg, Bernard Eisler, năvăli în cămăruţa mea aflată sus, la mansarda unei clădiri vechi şi înalte, cu acoperiş ascuţit, cum sunt mai toate casele bătrânului oraş flamand.
- Ai auzit? îmi strigă colegul din uşă. Expediţia Rosechamp caută un geograf care să întocmească hărţile noilor regiuni.



Stan Bolovan și românii

Andrew Lang (1844 - 1912) a fost un poet scoțian, care s-a îndeletnicit și cu critica literară, ba chiar și cu antropologia. Cel mai bine este cunoscut însă pentru că a colecționat o sumedenie de povești din întreaga lume, pe care le-a adunat într-o serie de 25 de volume. În volumul apărut în 1901 sub titlul „The Violet Fairy Book”, figurează și celebra poveste Stan Bolovan, preluată de Lang din volumul „Rumänische Märchen”, publicat în 1882 de nemțoaica Mite Kremnitz - eroina romanului biografic Mite al lui Eugen Lovinescu.



După mine!