Parastasul

Cum spuneam, as fi dorit sa fac parastasul de un an pentru mama. Ma gandisem la ziua de azi, 29 decembrie, fiind vorba chiar de ziua in care a murit ea. Asa ca, in timp ce veneam catre Breaza marti, am sunat-o pe tanti Florica. I-am spus ce intentii am si am primit un raspuns surprinzator: intre Ignat si Sfantul Ion nu se fac parastase! Explicatia? Sunt apele spurcate! Nu stiu exact ce inseamna, prin Biblie am gasit niste sfaturi cu privire la anumite vietati spurcate (Leviticul, Cap 11), dar chestia cu apele spurcate in ele insele, nu am dibuit-o. In definitiv, ma gandeam eu, ce are apa spurcata cu parastasul? Mi-era cam jena sa o intreb pe tanti Florica asa ceva, dar dumneaei a trecut la explicatii din proprie initiativa: "nu se face coliva, dragul mamii, uite, chiar ieri de Sfantul Stefan a venit o femeie cu o coliva si preotii n-au vrut sa o slujeasca". Aha, deci coliva nu se poate face cu ape spurcate. Ma intreb daca intre Ignat si Sfantul Ion ai voie sa bei apa. Poate ca trebuie sa bei numai vin? Candva o sa descalcesc eu aceste mistere. Deocamdata, am hotarat sa aman parastasul pentru data de 7 ianuarie. Voi veni din nou aici si voi participa la sjujire.

Cu colegii de facultate

Carevasăzică, luni am fost la Budapesta ca să-mi duc familia la aeroport. Marți am făcut vreo nouă ore până la Breaza, la Gogol. Miercuri, am plecat la București, de unde nu m-am putut întoarce decât pe la 8 seara. Ei bine, la ora 1 din noapte, m-am sculat de la masă și m-am dus să mă culc, lăsându-l pe Gogol să facă ce vrea el cu carafa de vin. Nu am mai putut să rezist, asta nu mi s-a mai întâmplat demult.
Am adormit rapid și, culmea, iar am visat, vise din cele lungi și clare, din care parcă nu ai mai vrea să te trezești. De data asta, mi-au apărut foști colegi de facultate, printre care Gabriel Naghy, zis Ghioși. Nu l-am mai văzut de atunci, am aflat că e în America. În vis, venea către mine cu bucurie și cu zâmbetul pentru care îl plăcea toată lumea. Mai erau și ceilalți acolo și mi se părea că nu trebuie decât să ne ducem până la facultate, să ne așezăm în bănci și să fim din nou cei de-atunci. Mi se părea absurd să fim alții, încercam să înțeleg și nu reușeam. Apoi a apărut și Maria și visul a mers mai departe, în alte direcții și cu alte personaje.

Faceti-va bine (6)

Amăreala

Denumirea știinţifică: Polygala amara; Polygala vulgaris.

Denumire populară: șopârliţă.

Prezentare. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe, violete, albastre, cel mai adesea albastre. Modesta plantă cunoscută sub numele  de  amăreală  aparţine  de  familia  poligalaceelor. Rizomul este scurt, iar partea  aeriană  a  acestei  plante  se  prezintă  sub formă  de  tufă.  Înflorește  la  sfârșitul primăverii și aproape toată vara. Amăreala crește prin fâneţe, pe marginea drumurilor, pe terenuri înţelenite. Fructul este o capsulă.

O broasca

Tot vorbind de frica, mi-am amintit o intamplare senzationala din vremea cand candidam la primarie. Lucram la Economat ca director si se pregateau vremuri grele pentru mine. Taranistii urmau sa piarda catastrofal, iar oamenii lor, printre care si eu, erau pe faras. Exista, desigur, solutia sa ma duc la PDSR, unde chiar fusesem invitat, dar eu aveam principii. M-am gandit ca mai bine candidez si poate ies primar. Nu-mi dadeam seama cat de mare era capitalul de ura impotriva taranistilor, eram un naiv.

Vise

Intaia noapte singur, dupa multa vreme. De obicei ma apuca frica, una venita direct din adancurile copilariei, cand ma vizitau tot felul de monstri. De cate ori raman singur, incepe - intr-o forma mult atenuata, desigur. Mi se pare ca e ceva in spate, ori dupa usa etc. Nu o sa uit niciodata frica de la Sinaia, din Calea Codrului, cand mama plecase la manastire, la Prislop, iar Luminita la Bucuresti. Ma bagam in pat si instantaneu incepea groaza. Nu avea niciun obiect, dar ma cuprindea pe de-a-ntregul. Luam si citeam degeaba dintr-o carte de rugaciuni. Dar insistam, seara de seara citeam pana oboseam, uneori cu voce tare. Apoi stingeam lumina, dar imediat ma cuprindea si mai tare, asa ca lasam veioza aprinsa. Ma faceam ghem sub plapuma grea, tineam afara numai nasul, ca sa respir aer rece si, pana la urma adormeam. Oh, sa fi stiut lumea pe la Protoculul de Stat cum sunt serile domnului director.....

Apoi frica s-a tot dus, s-a tot dus, pana a ramas umbra asta palida care ma face sa merg atent prin casa atunci cand raman singur. Interesant e ca daca dorm in alta parte, nu am nicio treaba. Acolo insa unde locuiesc multa vreme, acolo se intampla toate.

Cum spuneam, azi noapte nici urma de frica. Am visat, in schimb, tot felul de persoane care mi-au populat anii sinaieni. Luminita, un oarecare Costica zis "Putere", Petre Mongolu', nea Marian - barmanul de la Furnica si multi altii. Un vis placut, pana la urma, chiar daca destul de absurd, ca mai toate visele.

Concurs

Mai stie cineva filmul lui Dan Pita intitulat "Concurs"? Oh, ce film! Ca student, l-am vazut de mai multe ori si mi-a placut de fiecare data mai mult. Una din scene il contine pe Dinica. El se pierde in timpul concursului de orientare turistica si toata lumea il cauta. Cel care il dibuie este Bleontz. Da peste el in niste ruine, undeva sub pamant. Il roaga sa vina inapoi, sa participe in continuare la concurs, insa Dinica sta asezat pe un zid prabusit si se uita in gol. "Nu mai pot, m-am saturat"  - zice el. Sigur ca in vremea aia, noi interpretam acel "m-am saturat" ca pe o reactie la regimul ceausist. Dar acum, daca as vedea filmul pentru intaia data, m-as gandi ca e o reactie fata de viata insasi. Si de aici, iata, imi vine gandul de neinlaturat ca viata este un sistem opresiv, precum comunismul. Ce porcarie de gand!

Dinica in "Concurs" de Dan Pitza

Berea

Vine in mail un text despre virtutile berii. Cum naiba e posibil sa crezi ce scrie acolo, chiar nu am habar. Mai mult ca sigur, textul e incropit pe bani la comanda unui producator de bere. Tot asa au aparut in mail texte care ridica in slavi cafeaua, vinul, tuica. Ia priviti:

1. Berea previne infarctul. Testele specialiştilor au arătat că riscul scade cu 40-60% la băutorii de bere faţă de cei care nu consumă deloc această băutură;

2. Scade riscul atacului cerebral;

3. Reglează tensiunea arterială. Cercetătorii de la Universitatea Harvard şi medicii din Olanda au descoperit că un consum moderat de bere aduce la normal tensiunea arterială crescută;

Faceti-va bine (5)

Alunul

Denumirea știinţifică: Corylus avellana.

Prezentare. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.

O poezie a lui Aron Cotruş

Am înflorit întocmai ca un măr 
Am înflorit întocmai ca un măr în vântul aspru şi fugarnic, 
am înflorit cum totul înfloreşte – 
zadarnic... 

M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii, 
şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut, 
n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut... 

Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti, 
ca mâne toţi, la fel, ne-om întâlni,
în tăcerile de vecinicii, 
frate vierme!...

Facerea de bine

Se găsește pe net următorul text, intitulat "Legenda bradului de Crăciun":

Demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi. Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri, şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor – unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i băgau în seamă şi au tăcut.

Dreptatea după județ

O altă mare uimire care mă încearcă uneori este legată de felul în care astăzi, în vremurile democrației, se întâmplă o mulțime de lucruri care par a fi desprinse din timpurile lui Ceaușescu. Mi-am adus din nou aminte de un episod de prin anii 80, petrecut la Constanța și am constatat că el seamănă ca două picături de apă cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. 

Mircea și pipele

Unul din marii prieteni pe care i-am avut de-a lungul vremii se numește Mircea. Eu eram student la matematică, el la inginerie. Ne întâlneam zi de zi, cu rare excepții și puneam țara la cale. Ore întregi, pierduți prin câte o cârciumioară, ori la unul dintre noi acasă (stăteam în gazdă, nu la cămin), discutam despre ce înseamnă lucrurile importante. Pe vremea aia, cântam la chitară muzică serioasă: Bach, Villa-Lobos etc. Mircea picta. Așa că discutam mult de tot despre muzică, despre pictură, dar ajungeam mai mereu la literatură și filosofie; pur și simplu era ceva care ne hrănea spiritual pe amândoi.

Nepăsarea

Întotdeauna mi-a plăcut să susțin că mi se rupe de tot și de toate. Aveam 14-15 ani și spuneam oricui avea chef să mă asculte că nu mă interesează ce cred ceilalți oameni despre mine. De unde voi fi dedus eu că asta e o filosofie bună, chiar nu am idee. A trebuit, în schimb, să ajung la 50 de ani ca să înțeleg că realitatea a fost cu totul alta. Nu numai că mi-a păsat foarte tare de ceilalți și de părerile lor despre mine, dar aproape că nu am făcut nimic în viață fără să am în minte, pe ascuns, un interes de a mă face plăcut celorlalți. Acum, când treaba asta s-a stins, realizez altceva: de fapt celorlalți nu le-a păsat nici cât negru sub unghie de persoana mea. Doar familiei și, eventual, câtorva prieteni. Restul, adică aia pentru care trăiam eu, mă priveau ca pe oricare alt om și în sinea lor nu dădeau niciun ban pe mine, mai mult decât ar fi dat pe oricine altcineva. Ba acum știu sigur că mulți dintre ei, atunci când eu aveam un succes, erau invidioși, iar când o dădeam în bară, se bucurau. Așa e lumea întocmită. Și așa va rămâne.

Faceti-va bine (4)

ALOE

Denumire știinţifică: Aloe Vulgaris.

Prezentare. Aloe este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Are frunze foarte groase, consistente, cărnoase. Florile, dispuse în formă de spic, sunt galbene sau roșii. Aloea provine din zona mediteraneană. Datorită condiţiilor climatice, în România se găsește numai cultivată. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele, din care se extrage sucul de aloe. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei, dar în cantităţi mai mici. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere, pilule laxative, granule. Sucul se poate utiliza, însă, și în stare proaspătă.

Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină.

Întrebuinţări. Aloe prezintă interes pentru femei, având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Ca plantă medicinală,  aloe  se  remarcă,  totodată,  prin  efectele sale tonifiante, vermifuge, stomahice, dar mai ales ca un bun purgativ. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală), aloe nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului.
P5 Alunul

Un anume tip de poze

Exista un obicei cel putin ciudat de a face diverse prezentari PP, care circula apoi prin mailuri si in care poti vedea poze cu biserici si manastiri, care se deruleaza pe un fon sonor liturgic. Ce mi se pare straniu e ca mai toate manastirile sunt fotografiate in asa fel incat par a se afla undeva foarte departe, in adancul unor codri de nepatruns, cam cum era palatul celor de la "Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte". Uite, cam asa:

Din cate stiu eu, manastirile sunt accesibile destul de usor celor interesati sa le viziteze. La cele mai multe poti ajunge cu masina, pe asfalt. Si atunci, de ce oare sunt prezentate in modul asta? Poate ca se vrea acreditarea ideii ca biserica e departe de oameni? Ca e un fel de taram miraculos, asa ca in basme? Ca acolo nu pot ajunge decat initiatii sau aia care rup sapte perechi de opinci? Sau poate cei care urca pozele habar nu au ce fac? Nu m-as mira. Exista oameni pentru care Biserica pare a fi ceva care le apartine in exclusivitate. Ei si numai ei stiu care e dreapta invatatura, toti ceilalti fiind niste ageamii inculti. Cand se intalnesc doi astfel de indivizi, sa te tii scandal si acuzatii reciproce de tipul "esti un eretic!". Poate ca unii ca acestia fac poze cu biserici aparent inaccesibile, determinandu-i pe mireni sa ramana acasa si sa le priveasca pe monitor, in loc sa se suie in masina si sa le viziteze.

Promisiuni

Maine dimineata plec catre Breaza. O sa raman peste noapte la Gogol, iar poimaine voi fi la Bucuresti. Trebuie sa semnez niste hartii si nu se poate decat pe 28. OK, ma duc, asta e viata. Tot atunci, o sa fac, sper, parastasul de un an pentru mama. Nu stiu exact cum se face, daca se poate miercuri. Daca nu, o sun rapid pe tanti Florica si rezolva ea cumva. 

Maria e la Paris, a ajuns cu bine. Maine zboara mai departe, spre America. Ei, ce sa mai zic, asta da vacanta de iarna, cui nu i-ar fi placut? Eu, cand eram de noua ani, petreceam vacantele la munte - adica acasa. Nici prin cap nu-mi trecea sa ma gandesc la Paris. Mama, in schimb, se gandea. Si mi-a promis ca atunci cand voi avea 18 ani, o sa ma duca. Pentru ea, nu era greu sa faca promisiunea asta, credea sincer ca va reusi. Anii au trecut si eu nu am uitat. I-am amintit de promisiune pe cand aveam 17 ani si ceva. Si a inceput sa bata in retragere. Ba nu erau bani, ba nu ne dadea Ceausescu viza. Una peste alta, totul a cazut. Iar eu, dupa cum se vede, n-am uitat nici pana azi.

Din cauza fazei cu mama, nu ii fac Mariei niciun fel de promisiune pe termen mai lung. Cum as putea sa ma angajez ca peste 10 ani o sa fac cutare sau cutare? Cine stie ce vremuri vin?

Jurassik Park

Nu stiu cata lume a retinut o anumita fraza din Jurassik Park al lui Spielberg. Ma refer la "Natura gaseste intotdeauna o cale". Un anume personaj din film dadea replica asta atunci cand savantul spunea ca a clonat numai saurieni de parte femeiasca, deci nu ar trebui sa se ingrijoreze nimeni, pentru ca nu se vor inmulti. Ei bine, pana la urma s-au inmultit! Cred ca fenomenul asta ciudat s-a petrecut si la mine in casa, cand soriceii dansatori au facut pui, cu toate ca erau cu totii masculi. A vazut toata lumea asta: Maria, Liliana, Christine, Ali. Miscau acolo patru chestii foarte mici, apoi au murit. Eu personal i-am cules de prin talas si i-am aruncat la gunoi. Explicatia directa ar fi ca de fapt unul dintre masculi era femela. Numai ca daca ar fi fost asa, ar fi facut pui cu multa vreme inainte. Soriceii astia se inmultesc extrem de rapid. Femelele raman gestante la circa o saptamana. Ori aici, in cusca, nu au mai fost evenimente de felul asta de doua luni. Daca are cineva o explicatie......

Christine

Craciun cu Christine. Am mai spus: o tipa excelenta. Ma bucur ca o cunosc. Iata un "pictorial":

Viitorul pe termen scurt

Maine la 7 o iau catre Budapesta. Maria si Liliana pleaca undeva in America. Le duc la aeroport, ma intorc acasa si apoi... chiar nu stiu ce o sa fac. Dar asta numai pana poimaine, cand plec si eu catre Bucuresti. Nu stiu cand ajung. Nu stiu daca ajung. Nu stiu nimic, doar ca plec. Trebuie, doar, sa fac cumva, pe undeva, parastas pentru mama. Pe 29 se face un an de cand a murit. Nu stiu exact cum se procedeaza, daca nu sunt la Sinaia. Acolo e tanti Florica, ea stie totul despre randuielile astea, nu trebuie decat sa-i dau telefon si organizeaza lucrurile de la A la Z. Ma refer la coliva, colaci, stergar, popa, bani si ce mai e. Stie exact si unde se afla sufletul raposatului in timpul slujbei. Pana acum numai ma duceam la Sinaia, participam la slujba si ii dadeam banii lui tanti Florica. Acum va trebui sa ma descurc.

Faceti-va bine (3)

ALBĂSTRELELE

Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus.

Denumiri  populare:  măturică,  vineţea,  floarea paiului,  floarea  grâului,  tătăișă, vânătă, iarba frigurilor.

Prezentare. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind, în mod obișnuit, de 50 – 60 cm. La maturitate, tulpina  albăstrelelor  este  păioasă,  lemnificată, păroasă, ramificată. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet, purpurii, roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele, lanurile de grâu și secară, taluzurile drumurilor.