joi, 2 februarie 2012

Mici intamplari cu animale (1)

Am hrănit păsărele (1)
Stol de vrăbii (Passer domesticus) se strângea îndată sub fereastra pe care scuturam faţa de masă. În cîteva clipe se termina hrana puţină răspîndită pe zăpadă, apoi bietele vrăbii stăteau cu penele înfoiate prin ramurile copacilor de lîngă casă, desigur tare flămînde şi stoarse de ger. Auzisem eu, şi am mai si citit, despre oameni care se milostivesc şi întind o mînă de ajutor păsărilor istovite de răutăţile iernii. De ce aş fi eu mai fără milă decît ei? De la bucătărie, de prin casă, se lea­pădă fără folos atîtea rămăşiţe, care pentru ele ar însemna în­destulare şi viaţă; şi apoi, chiar de ar fi să cheltuieşti un bă­nuţ în plus, nu s-ar cunoaşte. Nu m-am gîndit la foloasele pe care le aduc păsărelele livezilor, si nu mi-au venit în minte cifrele astronomice pe care le scriu pomicultorii, parcă ar fi numărat una de una omizile rele pe care le adună cîte un pitigus sau altă pasăre măruntă. Aşa, din milă, m-am hotărît să le ajut şi eu oleacă pe necăjitele iernii. Poate mă ademenea şi curiozitatea unei experienţe noi.



O idee simpla

Multa lume crede ca e important numai sa faci anumite lucruri, fara sa conteze de ce le faci. Cei mai multi din categoria asta sunt oamenii care se duc la biserica. Ei sunt foarte linistiti la gandul ca fac ceea ce trebuie, insa daca-i intrebi ce-i mana in casa Domnului, dau din colt in colt: asa au pomenit ei inca de cand erau mici, e bine sa te duci, multa lume face asta, etc. Exista oameni care isi ajuta semenii. Dar de ce o fac, iarasi nu au habar: asa stiu ei ca e bine. 



Faceti-va bine (49)

Ceapa
Denumire știinţifică: Allium cepa.
Prezentare.  Ceapa  –  una  dintre  cele mai  cunoscute  plante  din  casa  și  de  pe lângă casa omului, face parte din familia liliaceelor. Este o plantă bienală, cu o tulpină dreaptă și un bulb, binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie, la gătit. Florile de  ceapă sunt mici,  albe-gălbui,  dispuse  grupat, cu miros specific,  apăsător.  Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă, în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Originară din Asia, ceapa se cultivă, în prezent, în toată lumea.



miercuri, 1 februarie 2012

Apa de plastic

În vremurile bune, alea de la Sinaia, când eram în al doilea deceniu de viață, propaganda ceaușistă nu știa cum să zugrăvească în culori mai sumbre Occidentul. Așa că peste tot puteai citi descrieri apocaliptice ale vieții de zi cu zi din țările cu regimuri democratice. Îmi aduc și acum aminte de un articol pe care l-am găsit într-o revistă - Săptămâna lui Vadim Tudor ori Flacăra Păunescului - și în care am citit pentru întâia oară despre apa vândută în magazine. „Cum?!?!?! - mă miram eu - cum adică să cumperi apă? Adică aia de la robinet ce are?” Și mă duceam la bucătărie, umpleam cu apă rece cana mea preferată, o sorbeam triumfător și mă întorceam la lectură.
Iată că am ajuns vremuri în care apa de băut nu mai vine de la robinet ci din recipiente de plastic pe care le luăm cu bani de la magazin. Vremuri în care pâinea se cumpără gata feliată - ne-au luat și plăcerea de a rupe colțul fierbinte. Vremuri în care vedem cerul înstelat doar din întâmplare, sau în filmele cu exploratori.
Oh, Doamne, oare vor veni și vremuri în care copiii noștri își vor aminti cu nostalgie de flacoanele cu apă plată?



Magazinul din colt

Gata, mi s-a luat si cu targuielile la supermarket, la impinge cosu'. Fiecare pas risipit pe-acolo mi se pare ca rupe halci intregi din viata care mi-a mai ramas de trait. Orice cumpar din supermarket face parte din una dintre urmatoarele categorii: 1. Lucruri pe care le pot lua si din alta parte, mai aproape de casa; 2. Lucruri nefolositoare. Nu stiu de ce pot fi eu vazut tot la doua zile prin Auchan, Real, Metro, Kaufland, Billa etc. Cumpar aiureli, Maria a invatat si ea sa cumpere aiureli...Mi se pare ca merg intr-o directie total gresita, ca si cum m-as duce chitit catre niste mlastini inghititoare.
Azi, cat a fost Maria la engleza, m-am dus la Auchan. Aveam o lista de mofturi: maioneza, sos nu stiu de care, ghimbir si inca vreo doua. Si m-am pomenit intrebandu-ma: oare n-ar fi posibil sa existe inca un tip cu aceeasi lista, care sa intre in Auchan la aceeasi ora si sa isi umple cosul cu ele? Si cum ar fi ca exact cand intru eu, el sa fi lasat cosul undeva la capat de rand si sa bantuie in cautarea singurului produs care nu se afla si pe lista mea, la care s-a gandit exact cu zece secunde inainte de a ajunge eu langa cosul lui? Si cum ar fi sa iau eu cosul lui gata umplut, sa i-l las pe al meu in loc si sa ma duc la cassa tacticos, sa achit si sa o tai catre domiciliu? Oare actiunea asta asta ar fi asimilata cu furtul? Si care ar fi sansa ca intr-o viata de om sa te intalnesti cu asa o situatie?
Carevasazica, atunci cand intru in supermarket, o iau pe aratura, clar. Solutia e simpla: sa cumpar numai si numai de la magazinul din colt.


Doua poezii geroase ale lui Vasile Alecsandri

Fiind in Timisoara un anume geruleţ, mi-am amintit de poeziile lui Alecsandri. Mai citeste oare cineva in ziua de azi asemenea lucruri?
Gerul

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.



Doi domni din Timisoara

Exista in Timisoara doi domni care nu pot sa ma retina pentru nimic in lume. Ma intalnesc cu ei din cand in cand, le spun cine sunt, ei zic "aha", sau "aaaaaaa", discutam, ne despartim in relatii cordiale si proaspete, dupa care trece un timp si, cand ne intersectam pe strada, eu ma uit fix in ochii lor, ei intr-ai mei, apoi trecem mai departe. Stiti cum e cu sclipirea aia din ochi, pe care daca o vezi iti dai seama imediat ca omul te-a recunoscut si atunci il saluti cu sau fara bucurie. La acesti doi domni insa, sclipirea lipseste: se uita la mine pret de o milisecunda, cu ochi inexpresivi, apoi isi vad de treaba lor. 



Toboganul

Uite cum se nasc ideile filosofice simple. Discutam cu o prietena pe Facebook despre medicamente, tratamente si altele din aceeasi gama. Pana cand eu am zis ca daca te apuci de medicamente... dar sa citez:
EU: mi se pare ca daca incepi cu ele, e semn ca esti pe tobogan
EA: nu, nu e asa
EU: toti suntem pe tobogan, unii mai sus, altii mai jos
   uite-asa devin eu filosof: viata ca tobogan
EA: asta asa e
   suntem pe tobogan de cind ne nastem 
   numai ca depinde ce avem pe fund, ca sa fie alunecarea frumoasa
EU: asta da imagine
   cred ca iese mult fum din toboganul ala
Si cam asta a fost. 


O problema a Timisoarei

Una dintre marile probleme ale Timisoarei este cea a ciorilor. In fiecare dimineata, pe la 7 si ceva, apar niste stoluri imense care innegresc cerul si produc un zgomot asurzitor. Nu stiu de unde vin, dar se opresc pentru o vreme in anumite locuri, apoi pleaca - iarasi nu stiu unde. Acum zece ani, cand m-am mutat la Timisoara, le-am remarcat inca din prima zi. De atunci si pana azi, nu s-a schimbat nimic. Nimeni nu a gasit o solutie. Pana la urma, poate ca nici nu trebuie gasita o solutie, poate ca nici macar nu e vorba de o problema - vor spune iubitorii de animale. Lucrurile nu stau asa: ciorile lasa o mizerie de nedescris, zgomotul pe care-l fac este de nesuportat pentru diversi oameni care vin la Timisoara si se cazeaza la hoteluri. In plus, ciorile distrug cuiburile celorlalte pasari, ceea ce este poate cea mai grava dintre stricaciunile pe care le fac.
Cu edilii n-are rost sa discuti despre problema asta. Ei nu fac nimic, dar absolut nimic. In anii trecuti plateau vanatori care impuscau ciori prin spatele Catedralei. Acum nu se mai poate: nu ai voie sa tragi cu arma in oras. Daca-i intrebi, iti expun teorii: ca e groapa de gunoi care atrage ciorile, ca ele vin din Ungaria si Polonia si cate si mai cate. Dar de facut - nimic. Asa ca nu-mi ramane decat sa va prezint un copac cu ciori si un colt uitat de cer, asa cum se vad de la mine din dormitor:






Masina de spalat vase

In sfarsit, aseara am scapat de masina de spalat vase. A venit domnul Molnar - cel care a instalat-o acum vreo doi ani - si a scos-o. Oh, ce de loc am acum, pe care sa-l umplu cu farfurii, pungi, borcanele, usturoi si pensule de-ale Mariei...



Din surprizele bichonului

Animalul Mariei, numit Richi, este fără doar și poate o făptură parșivă și pusă pe rele. Nu o să stau să povestesc despre toate fazele de care am parte când suntem împreună, o să mă limitez la ultima ispravă. Ieri dimineață l-am dus la plimbare, ca de obicei. M-a târât prin toate mormanele de frunze, pe lângă fel de fel de mașini cu cauciucuri atractive etc. S-a ușurat pe vreo 50 de copaci tineri și bătrâni, a făcut caca pe malul șuvoiului de infecții numit Bega, apoi a acceptat să se întoarcă acasă. Bun, am putut să plec liniștit să rezolv ce am de rezolvat. M-am întors pe la prânz și, când să mă așez la calculator...


marți, 31 ianuarie 2012

Faceti-va bine (48)

Ceaiul
Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis).
Denumire populară: ceai chinezesc.
Prezentare. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime, originar din China.  Poate fi întâlnit în mari culturi, în aproape toate zonele tropicale și  subtropicale.  Ceaiul  face parte din familia theaceelor,  reprezentativ  fiind  ceaiul chinezesc. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente, dense, au formă ovală și sunt ușor crestate, oarecum asemănătoare, ca formă și desen al nervurilor, cu frunzele de stejar sau de urzică. Florile ceaiului, deosebit de expresive, sunt mari și au culoarea albă.



Viermii de la registratură

Azi m-am dus să plătesc niște dări pe la primărie. Numai că dările alea necesitau și o declarație, pe care desigur că n-am putut s-o dau pe loc, întrucât asta ar fi însemnat să mai stau o tură la coadă, ceea ce e peste puterile mele. Orice contact mai lung de zece minute cu funcționarii primăriei mă poate doborî rapid. Și nu pentru că sunt eu mai cu moț, dar dacă stai acolo o jumătate de oră, auzi și vezi atâtea mizerii încât ți se ia.


Despre timp

Acum cateva zile, oarecum dimineata, a aparut pe Facebook o prietena cu care nu mai discutasem de ceva vreme. Iata ce dialog am construit:

EU: care mai este starea Dvs de spirit?

EA: abia am făcut ochi
încă n-am analizat situaţia

va spun eu: e tot ieri



Copacul

De luni pana miercuri, Maria merge la engleza. O iau de la scoala si o duc la un centru de limbi straine numit Babel, care functioneaza intr-o cladire imensa, in zona Palatului Flavia. Ieri a mers la ora doua si am luat-o la trei si jumatate. In timp ce o asteptam, undeva la etajul doi, a ajuns pana la mine un copac. Da, a ajuns, pentru ca pana atunci nu-l observasem si el s-a intins cumva, nu stiu exact despre ce a fost vorba, dar m-a facut sa-l observ. Asa ca n-am avut incotro si i-am facut niste poze. Uite:



luni, 30 ianuarie 2012

Arta si artistii ei (8)




Cuierul

Mi-a poposit brusc în minte amintirea unei cucoane din Bucureşti la care am stat în gazdă o vreme pe când eram student. Se numea Florescu și locuia într-un bloc înalt din apropierea Pieţei Moghioroş, undeva pe la unul din ultimele etaje. Dăduse anunţ în ziar că închiriază o cameră unui student de la matematică, dispus să facă meditaţii cu fiul ei. Eu, care eram permanent în căutare de gazdă, am sunat-o rapid. Avea o voce incredibil de plăcută la telefon, îmi şi închipuiam că o să dau peste vreo zână diafană. Când colo, m-a întâmpinat în uşă o balabustă înfricoşătoare, care cântărea cel puţin 130 de kilograme, cu părul blond-roşcat şi cârlionţat. Iniţial, m-am întrebat dacă are vreun sens să mă mut acolo, dar până la urmă am zis că merită încercat: îmi cerea mai puţini bani decât alţii şi zicea că mai şi găteşte câte ceva din când în când. Aşa că am rămas.


Vremea

Afara este ger. Reporterii televiziunilor ne anunta acest lucru, de parca fara ei nu am fi in stare sa realizam ca e ger. Nu stiu unde s-au scolit acesti reporteri - marea majoritate niste fatuci zgribulite, dar se vede din tot ceea ce transmit ca singura lor preocupare e sa te ingrozeasca. Pentru ei, nu exista stiri pozitive. Ei nu pot sa-ti aduca la cunostinta altceva decat ca e rau si va fi inca si mai rau. Chiar cand vine vorba de vreme. 



Un aforism

Vorbele destepte, daca ati observat, sunt de multe ori niste banalitati imense, pe care poate le-au rostit multi oameni fara sa-si dea seama ce se ascunde indaratul lor. Un exemplu e dat de urmatorul aforism: "Numai cine merge impotriva curentului ajunge la izvoare". Nu-i asa ca e o banalitate crasa? Nu-i asa ca si un copil al strazii ar putea spune asta? Cu toate astea, de indata ce iei sensul metaforic, incepi sa realizezi cata intelepciune e in zicerea asta. Eu am avut, odata, un site - provocari.ro si o pusesem acolo ca motto. 
Azi ma gandeam ca mersul impotriva curentului nu e accesibil chiar oricui. Ia sa ne gandim, de exemplu, ca prin curent s-ar intelege atarnatul pe net. Ei, cat de multi sunt cei capabili sa se opreasca brusc si sa inceapa sa o ia invers, adica sa renunte la atarnat? Dar daca ar face-o, ar ajunge la izvoare, pentru ca ar vedea ce e viata reala. Insa mai e o intrebare: ce ar fi daca toata lumea ar merge impotriva curentului? Pai simplu: s-ar crea un nou curent. De exemplu, daca toata lumea ar renunta la atarnatul pe net, curentul ar fi "fara net". Si atunci ce ne-am face cu aforismul de mai sus? Daca l-am aplica, ar trebui sa acceptam ca numai cine intra pe net ajunge la izvoare!
Din fericire, Dumnezeu le-a oranduit pe toate in asa fel incat exista intotdeauna un echilibru, asa ca nu o sa se intample niciodata ca toata lumea sa renunte la net.


Faceti-va bine (47)

Cânepa
Denumire știinţifică: Cannabis sativa.
Prezentare.  Cânepa  cultivată  este  o  plantă  anuală,  originară  din  India.  Se remarcă  prin tulpina sa dreaptă, înaltă de aproape un metru, uneori chiar mai mult. La maturitate, tulpina de cânepă este total lemnificată. Frunzele, mari, sunt împărţite în  foliole lanceolate, cu marginea crestată. Florile, de culoare galben-verzuie, sunt grupate în inflorescenţe


După mine!