In sfarsit, aseara am scapat de masina de spalat vase. A venit domnul Molnar - cel care a instalat-o acum vreo doi ani - si a scos-o. Oh, ce de loc am acum, pe care sa-l umplu cu farfurii, pungi, borcanele, usturoi si pensule de-ale Mariei...
Istoria acestei masini de spalat vase este foarte interesanta. Sotia mea, Liliana, s-a gandit ca e foarte important sa o cumparam, sa o instalam si sa o folosim. Argumentele ei tineau, ca in multe alte imprejurari, de o logica elementara: "masina asta este pentru spalat vase, noi avem de spalat vase, asa ca hai sa luam masina". Tot asa, cu ani in urma, cand abia il luaseram pe Richi 1, am avut o discutie pe marginea subiectului "ce sa manance cainele". Eu ziceam ca ar trebui sa-i dam mancarica din care mancam si noi, oamenii - pilaf, carne fiarta etc, ea zicea ca trebuie sa-i dam graunte. Argumentul venea din aceeasi categorie: "exista graunte pentru caini, asta e un caine, deci sa luam graunte". Pentru mine lucrurile nu stau intotdeauna asa. Recunosc ca oamenii inventeaza foarte multe lucruri, dintre care unele sunt folositoare cu adevarat. Multe dintre ele, insa, nu isi au rostul in casa decat daca vrei cu tot dinadinsul sa fii mai cu motz. De exemplu mopul cu aburi, sau aparatul de tocat hartie, masina de lustruit pantofii etc. Din categoria asta face parte si masina de spalat vase. Cel care mananca regulat acasa sunt eu. Maria mananca la scoala, Liliana la servici. Asadar, masina aia ar trebui folosita pentru doua farfurii, un set de tacamuri si trei pahare. Cel mai scurt program al ei este de jumatate de ora. Pai nu spal eu chestiile alea in numai 3 minute? Oare consum eu in trei minute mai mult decat masina in jumatate de ora? In orice caz, cred ca in doi ani am spalat cu masina vreo 50 de farfurii. Drept pentru care, in sfarsit, s-a lamurit si Liliana ca o astfel de inventie mai mult ne incurca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu