Doi domni din Timisoara

Exista in Timisoara doi domni care nu pot sa ma retina pentru nimic in lume. Ma intalnesc cu ei din cand in cand, le spun cine sunt, ei zic "aha", sau "aaaaaaa", discutam, ne despartim in relatii cordiale si proaspete, dupa care trece un timp si, cand ne intersectam pe strada, eu ma uit fix in ochii lor, ei intr-ai mei, apoi trecem mai departe. Stiti cum e cu sclipirea aia din ochi, pe care daca o vezi iti dai seama imediat ca omul te-a recunoscut si atunci il saluti cu sau fara bucurie. La acesti doi domni insa, sclipirea lipseste: se uita la mine pret de o milisecunda, cu ochi inexpresivi, apoi isi vad de treaba lor. 

Unul dintre acesti doi domni este fostul deputat Nicolae Taran, cred ca primul demisionar din Parlamentul Romaniei. L-am cunoscut aici, la Timisoara, i-a fost profesor sotiei mele in facultate. Am stat de vorba pe multe si diverse subiecte. Ne-am intalnit in tot felul de locuri si in diverse imprejurari. Ba la Societatea Timisoara, ba la sediul unui partid, ba la vreun spectacol si de fiecare data lucrurile au decurs in asa fel incat am stat fata in fata sau alaturi la masa, asa incat am putut sa-i zic: "Stiti, eu sunt Raul Baz, sotul Lilianei, fosta Dvs. studenta, cea cu sahul". Se lumina la fata: "Ah, daaaaa, sigur, ce mai faceti? Liliana ce mai face?" si de aici incepeau discutiile pe diverse teme. Ultima data ne-am vazut la SAVOART, in sala speciala, destinata artistilor si presei. Eu tronam in capul mesei, domnul Taran a sosit cu inca vreo doi amici, nu i-am retinut, s-a asezat chiar langa mine si a reinceput ritualul: "Buna ziua, stiti, eu sunt Raul Baz, sotul Lilianei...."

Acum o ora, mergand spre primarie, m-am intersectat cu domnul Taran. M-a privit o secunda, nu m-a recunoscut si a trecut mai departe.

Al doilea domn care nu ma poate retine este fostul prefect taranist de Timis, Dumitru Ganţ. Si pe el l-am cunoscut tot prin Liliana, care a fost colega, daca nu ma insel, cu fiul lui, care fiu, pe nume Ovidiu Ganţ este acum ceva europarlamentar. M-am intalnit cu domnul Ganţ - actualmente avocat, prin salile tribunalului, cand am avut diverse procese, la Societatea Timisoara si in multe alte locuri. Ba chiar mi s-a intamplat sa trec odata, cu familia printr-un sat si sa-l vad acolo, sa opresc si el sa ne arate ce casa si-a cumparat pentru retragere la batranete. Ei bine, mi se intampla cu dumnealui, invariabil, acelasi lucru care mi se intampla cu domnul Taran. 

Sigur ca am renuntat demult sa caut o explicatie. Si daca la inceput mi se parea ceva enervant, acum ma amuz copios de cate ori ma intalnesc cu unul dintre ei si constat ca nimic nu s-a schimbat, in sensul ca nu am devenit mai usor de recunoscut.